ÎNTÂMPLĂRI DIN LUMEA REALĂ A SATULUI 

VĂRU’ DODU RĂSCĂBĂU ȘI OUĂLE 

de Nicolaie DINCĂ 

Bă, vărule, ajunsei la concluzia că avea dreptate tata lui tata-mare, adică tica ăl bătrân,(fie-i țărâna ușoară!), când spunea el: „ Ehei, taică!... unde e multă minte este și destulă prostie.” Păi, stăi, să vezi ce mi se-ntâmplă! 

Mă dusei eu acum vreo câteva săptămâni pe la Ilie al lui Coropișniță, cu nu știu ce treabă. Parcă trebuia să-i cer eu ceva sau să-mi dea el mie ceva... Acuma eu îl știam că e cam lung la vorbă și lăudăros și încercai să-l iau din scurt, să rezolv problema și să plec, dar nu putui, că mă luă el mai repede; fu mai rapid: 

– Bă, Dodule, hai să-ți arăt ce pui de găină scosei de la clocitoare! E cât curcile, bă! Ete, să fiu al dracului cu cine nu mă crede, că eu nu mă jur degeaba! 

E!... uite cu asta îmi luă mințile și zisei: 

–Hai bă, nu mă-ngălbeni! Ia, arată-mi și mie unul! 

Fugi într-o baracă și se-ntoarse cu o minune mică și pufoasă, alb gălbuie, cam cât pumnul, așa, care piuia din toți rărunchii, și zice: 

–Mă crezi, nu mă crezi, e ieșit de azi dimineață din găoace și deja cred că are 150 de grame(?!) E din rasa Brahmaputra(?!) și, în câteva luni, se face mare, de 15 kg bucata. 

–Și de unde găsiși tu ouă din ăstea? îl descusui eu. 

–De la Craiova, vărule... și se apucă să-mi povestească cum ajung acolo, cu lux de amănunte, de abia reușii să scap de el. Mai bine nu-l întrebam! 

Mă gândii eu, mă răsucii eu, câteva zile și până la urmă îmi luai parale la pozânare și picioarele la spinare și dădui fuga la Craiova să-mi iau ouă de găină indiană. Păi, calculai așa: „ dacă îmi ies o sută de pui, la 15 kg fiecare, nici nu îmi mai trebuie porc la iarnă!” . 

Ajunsei la Craiova, îmi cumpărai eu 120 de ouă, de unde mă trimisese Ilie al lui Coropișniță, le pusei în trei pungi de plastic de culoare neagră, ca să nu vadă lumea ce duc în ele, și plecai înapoi către casă. De aci, de la Electroputere, luai tramvaiul, să merg cu el câteva stații până la Universitate, că e mai aproape de gară. Mă gândii că, după ce mă dau jos din tramvai, o iau pe picioare, că e frumos afară și mă mai și plimb până la gară. 

Mă urcai eu în tramvai, în vagonul al doilea. Era aici o înghesuială, bă, fraților, de n-ai văzut așa ceva. Era pe la orele 15.00 și ieșea lumea de la servici. După mine se urcă o duduie vopsită ca icoanele și împopoțonată ca o sorcovă. Să tot fi avut, așa, vreo 55 de ani dar încerca să pară de 35 de ani. Purta hainele strânse pe corp, toate numai sclipici, de-i dezgoleau pulpele până la jumătate iar bietele țâțe erau așa de sugrumate de ziceai că la primul hop sar afară din sutien. Era frumușică, așa, cam ca Gheorghița lui Ciorofleacă, dar parcă un pic mai rablagită, și își purta părul strâns într-un coc țuguiat în sus, de ziceai că duce un oblamnic pe căpățână. Purta o poșetă mică pe umăr, vorbea într-una la un telefon și râdea subțire, așa, cum ar necheza un mânz. Eu cred că-și vărsase parfumul în poală, din greșeală, că trăznea a parfum de mă usturau nările. Se așeză ea în spatele meu și începu să mă înghiontească cu sutienul pe șale. Ea vorbi în continuare la telefon și îi povesti cuiva despre niște afaceri, despre niste planuri de reorganizare finanțate de nu știu cine, despre sustenabili... nu știu cum, chestii de-astea, pe care le auzii, că mi le spuse lângă urechi, dar care nu mă interesară. Pe mine mă interesă, la ora aia, că începură să se balanseze toți în înghesuială și eu aveam ouăle de găină în pungi și nu știam cum să le mai țin, să nu mi le spargă. De- asta începui să strig: 

–Băi, fraților, aveți grijă la ouă, că îmi spargeți ouăle! Băi, vărule, ai grijă cum te-nghesui în mine, că îmi spargi ouăle! Băi, fraților, ouăle!... Băi, doamnă, aveți grijă la ouăle mele! Băi, fraților, ouăle!... Aoleu, ouăle mele! Băi, oameni buni, ouăle!... 

Cum mă văietai eu acolo, numai ce o auzii pe pupăza din spatele meu: 

–Dar nu îți e rușine, nesimțitule?! Ce tot o ții într-una cu ouăle dumitale? Nu vezi că aici mai sunt și oameni educați, țăran prost, care ești?! Să-ți fie rușine, măgarule, că insinuezi în fața unor doamne respectabile, într-un mijloc de transport în comun, că îți spargem noi ouăle. Ce, noi n-avem bărbați acasă? Credeți că ne uităm la ouăle tale?! Golanule! Să-ți fie rușine!... țăran bășit, care ești... 

Băi, fraților, mă făcu cum îi veni la gură, mă beșteli și mă porcăi, că nici Oltul nu mă mai spăla. Ce mai, mă luă în pulaură rău de tot. Ăștia din tramvai începură să râdă de mine, fiecare în felul lui și eu nu mai știui ce să fac de rușine. Pupăza nu se opri deloc. Hălălăii ca aia proastă, cum hălălăia Priulica lui Calcavură pe malul Burluiului după ploaie. Dar măcar aia era nebună, săraca!... Băi, fraților, vă spui sincer, mă supărai rău, îmi veni chip de nebunie, mă crezi?! Văzui negru în fața ochilor, uitai și de frică și de rușine, băgai mâna într-o pungă de-a mea, scosei un ou de găină, mă lipsii de el, ce mai, mă-ntorsei spre mahalagioaică și-i spărsei oul direct în frunte. Asta o opri pe sclifosită și-i spusei frumos: 

–Măi, doamnă dragă, vedeți, la asta spunem noi „ouă” la celelalte, la care vă gândiți dumneavoastră , noi le spunem „c..aie” sau „ boașe”. Ați înțeles? 

Dar nu apucă să mai răspundă că o bufni plânsul. Gălbenușul și albușul oului, scăpate din părul năclăit din frunte, o luară la vale pe fața cucoanei, cu tot cu farduri, și acum arăta ca dracu. Ăștia din tramvai începură și mai rău să râdă iar eu mă coborâi la stația mea și plecai către gară. Pui de găină indiană nu mi-au ieșit decât vreo 30 la clocitoare, dar mi-au trăit doar cinci. Zice că așa se fac afacerile oltenești.(?!) Ducă-se învârtindu-se de afaceri!... La altceva mă tot gândesc eu: „ bă, frate-meu, oare, cucoana aia împopoțonată din tramvai să nu știe să facă diferența între ouă?!” Vezi?... de-asta zisei eu că avea dreptate tica ăl bătrân, când spunea el ce spunea.