CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





APARAT ANTIINFRACTORI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
APARAT ANTIINFRACTORI  
  
 
  
Deoarece pe strada ei funcționează opt mediatori, domnișoara Flora Lipea are de multe ori senzația că ar fi muncit degeaba pentru a obține atestatul de mediator. „Ce ne-ar rămâne să mai facem, ca să ieșim la liman? – se întreba ea într-una din săptămânile trecute – Să ieșim tot câte un mediator pe stradă și să-i tragem pe oameni de mânecă, pentru a ne trece pragul și, evident, pentru a deveni clienții noștri? Ca mai apoi, să le mai și luăm banii pe niște smiorcăieli de consultații, nu? Noroc că avem dreptul să deținem și alte joburi, că altfel ar fi jale la capitolul Supraviețuire”.  
  
Așa se face că într-una din zile, bate cineva la ușa biroului de moderator al domnișoarei Flora și își face apariția un domn impunător prin fizic, cu pleată serioasă, cu un cercel discret într-una din urechi și cu un șarm deosebit, pe care-l afișează încă la prima deschizătură a gurii, niște dinți, recalamă pentru apă de gură Listerine. Încă din prima clipă, mediatoarea simte că cu acest domn deosebit ar avea ce povesti și că, eventual, s-ar potrivi în păreri – ceea ce la ora actuală se găsește cam greu.  
  
Domnul se recomandă (pentru mediatoare, degeaba, că ea nu-i reține numele din prima. Ceva, eventual, cu două inițiale: S.S., sau cam așa ceva) și se așază, la invitația femeii, pe cel mai apropiat fotoliu și respiră ușurat, ca după o dușcă de apă rece la capătul unui drum pe arșiță. Își plesnește apoi palmele de blugii genunchilor ajunși, datorită poziției în care se așezase, pe același plan cu nasul ascuțit - semn că nu avea să mai dureze mult și le va da drumul motivelor care făcuseră ca el să se abată pe la un astfel de cabinet. Într-o secundă bună clientul își și începe solilocviul pe o voce puțin răgușită, minoră în comparație cu robustețea trupului său:  
  
- La început, pentru toți dăunătorii au existat otrăvurile care le aduceau acestora în mod direct, moartea letală. Pe parcurs, odată cu umanizarea umanității, otrăvurile au fost treptat scoase din magazine, deoarece dăunătorii erau și ei, ființe vii, ca toate ființele care trăiesc, și foarte nevinovate, iar omul era om în măsura în care, pe lângă rațiune, mai avea să fie dotat și cu oarecare clemență. Apoi, în secolul trecut s-a inventat, printre altele, DTT – ul, un praf foarte bun împotriva puricilor de pat și de legume și împotriva păduchilor. Apoi a apărut Muscamor-ul care a reprezentat pentru omenire, mai mult decât un pas înainte: mureau muștele care veneau să guste soluția cu zahăr sau care se așezau pe banda aceea lipicioasă care spânzura de tavan, de nu poate fi adevărat. Adică, dacă muștele aterizau acolo, mureau încet și dacă nu aterizau, nu mureau nici măcar încet. Un fel de moară de vânt din burta cetaceului în care Iona lui Marin Sorescu, cum învață fiu-meu pentru Bac, se văzuse captiv. Târziu a apărut și spray-ul pentru muște și țânțari, spray-ul pentru gândaci și spray-ul pentru alte miriapode cu enorm de multe picioare. Ei bine, stimată don’șoară, la ora actuală nu trebuie să faci altceva decât să suni la Top Shop și să comanzi aparatul contra tuturor dăunătorilor, șobolani, șoareci, gândaci, etc., pe care nu trebuie decât să-l vâri în priză și să aștepți. Cu siguranță, acest aparat ține departe toți dăunătorii. Dai 79,99 de lei și primești două aparate Pest Repellent cu garanție de un an sau de doi, iar dacă mai dai încă 50 de lei peste prețul de 79,99 de lei, plus la Fancurier, încă 30 de lei, ți-l aduce acasă .  
  
- Domnule, nu înțeleg unde vreți să ajungeți cu toată polologhia asta – vorbi mediatoarea, cât de cât surprinsă.  
  
- Unde vreau eu să ajung eu, don’șoară? – întreabă musafirul cu o mutră de nevinovat, dregându-și puțin glasul, asemeni unui intelectual rarisim - Ai răbdare că imediat ajung și la memorabila întrebare „Ce caut eu aici?” Ha-ha-ha!  
  
- Da – râde fals și domnișoara de după birou, doar pentru a-și binedispune clientul.  
  
- Foarte exact, dacă se poate spune așa. Ha-ha-ha! Am să-ți spun, don’șoară, acum o chestie, de cazi urgent pe spate. Chestie de chestie, nu altceva. Dar, evident, cu condiția să nu scoți vreo vorbuliță, da?...  
  
- Stați liniștit, domnule...  
  
- Hă-hă! Mulți promit marea cu sarea și, când să tacă, îi mănâncă sub limbă...  
  
- Puteți avea încredere maximă, domnule. Am uitat să vă întreb, o cafea?  
  
- O-ho! Da. Una mică, neagră, veselă, fierbinte și turbată...  
  
Moderatoarea, servindu-i musafirului cafeaua, cât se poate de drăguță:  
  
- Ziceți, domnule, care e problema...  
  
- Don’șoară mediator, ce-ați spune dacă v-aș spune că eu sunt cel care a inventat, printre altele, aparatul care, băgat într-o banală priză, va ține departe de casa nevoiașului orice fel de infractor?  
  
- Orice infractor? - se miră domnișoara care nu știe pe moment ce să facă: să râdă sau să fie cât mai serioasă.  
  
- Da – răspunde omul - Indiferent ce fel de infractori: borfași de duzină, hoți de buzunare, hoți de găini, escroci, corupți sau chiar și penali.  
  
- Auleu! – face Flora cu mâinile la tâmple - Mai încet, domnule, că...  
  
- Că ce? – se răstește la etichetă, clientul cu un calm nemțesc - N-avem voie să vorbim,? Aveți, don’șoară, cumva microfoane în pereți sau nu?...  
  
- Stați liniștit, domnule... – face domnișoara Lipea, semn cu mâna-evantai.  
  
- Îți dai seama, don’șoară scumpă, cât de liniștit va putea sta de-acum încolo, românul nostru, european ganțghebirt ca toți europenii? Poate lăsa hă-hă-hă!, mașina descuiată, poate lăsa casa vraiște și, de ce nu, propriile vistierii la fel...  
  
- Și dumneavoastră chiar credeți în ceea ce spuneți, stimate domn? – zâmbește gazda cu o firavă îndrăzneală.  
  
- Am dovezi, don’șoară, și, ce mai, aparatul e în mașină, aici, în parcare. Uite care-i treaba. Eu caut de fapt un partener de afaceri, că, de unul singur e greu, știi, chiar și din punct de vedere financiar, nu? Și-apoi, îți dai seama ce va fi în momentul decernării premiului celui mare pentru invenția asta, a secolului, adică a mea, acolo, pe scenă, în aplauzele a mii de admiratori?  
  
- Ce va fi? – începe să trepideze gratuit, domnișoara - Ce va fi? Va fi ceva normal, domnule.  
  
- Iată! - reia clientul relatarea - Exact ce ziceam eu. Crezi dumneata că eu, un biet cetățean pârlit, mi-aș putea duce de unul singur sutele de mii sau milioanele de dolari acasă, fără să fiu atacat pe drum de te miri ce cârpă-n cur?  
  
- Pardon, domnule! Cât de caraghios sunteți... – râde Flora cu poftă – Păi tocmai dumneavoastră să fiți atacat, stimate domn? Chiar dumneavoastră, cel care ați inventat aparatul antiinfractori?  
  
- Da – face clientul, bucuros că se află pe un drum bun – Dar de la premirea brevetului, undeva, pe vreo scenă, și până la punerea lui în vânzare, în magazine de specialitate ori on-line va mai dura, cred...  
  
- Și, într-un cuvânt, stimate domn, ce vreți de la mine? – pune domnișoara întrebarea cât mai hotărât – Concret, ce vreți?  
  
- Vreau să fii, după cum spuneam la început, colaboratoarea mea. Dumneata cunoști legile, ca să n-o dăm cumva în bară. Dumneata știi, printre altele, să vorbești frumos, ca să nu fim înțeleși greșit, nu? Dumneata te-ai mai și confruntat până acum, cu zeci și cu sute de oameni de diferite concepții, nu? Ce mai? Am văzut eu cu ochii mei, ăștia doi, pe Facebook, cu prilejul lui 10 august 2018, că dumneata ești cu noi, cu cei pozitivi în gândire și în simțire...  
  
- Lasă-mă, domnule, cu asta. De unde să nu știu eu că ceea ce spuneți dumneavoastră acum, aici, nu e o simplă gâscă?  
  
- O-ho! – face, a grandoman, clientul, cu un râs pornit parcă din circuitul gastric al propriului stomac supraîncărcat - Ceea ce spun eu aici nici măcar nu miroase a gâscă! Aparatul inventat de mine transmite impulsuri prin câmpul electric deja existent în orice clădire. Aceste impulsuri irită sistemul nervos al infractorilor și îi îndepărtează din zonă, fără a-i ucide.  
  
- Interesant, domnule...  
  
- Mulțumesc, don’șoară – zice musafirul apropiindu-se de gazdă și arătându-i niște hârtii - Uite. Am adus aici, în acest dosar, extrase din diversele aprecieri ale unor specialiști în domeniu, referitoare la invenția mea. Uite ce scrie într-un articol de ziar, directorul unui liceu dintr-o reședință de județ a Ilfovului. Iar aici sunt cuvintele directorului de la Telekom Sălaj. Dincoace, ale șefului cu criminalistica din satul Ciufud. Bunăoară, directorul de la Apă-canal S.A- Hunedoara vorbește de minune de frumos despre acest aparat, ca de altfel și patronul de la Pompe Funebre Izbeliștea SRL. Uite, aici avem alocuțiunile unor înalți prelați de la toate religiile și confesiunile din țara noastră. Pe unii dintre ei i-am rugat, când o să fie gata ce-o să fie gata, ca să sfințească, de se poate, aparatul. Ce mai, sunt blindat până-n dinți, don’șoară...  
  
- Bine, domnule. M-ai lămurit. Dar, într-un final, care e ideea pe care mizează toți acești „specialiști”? – zâmbește din nou, Flora spălând ușor ultimul termen al replicii.  
  
- Da. Mizează pe ideea că inventarea unui astfel de aparat va marca, pentru întreaga omenire, un pas înainte. Ce mai? Va fi ca o nouă diviziune a muncii...Și asta pentru că primii care vor vedea în negru chestia asta, vor fi negreșit, magistrații și polițiștii. Din moment ce nu vor mai exista atâția infractori pe metru pătrat, dumnealor pare-se, vor cam șoma, nu?  
  
- Și te pomenești că noua diviziune a muncii la care vă referiți, va aduce după sine și căderea incet, încet a ministerelor Justiției și a celui de Interne, nu? – răspunde Flora - Și mă rog, ce va fi rău în chestia asta?  
  
- Cum ce va fi rău în chestia asta? Păi dumneata îți dai seama ce debandare va fi în ministerele astea, care nu vor mai avea pâine pentru proprii lor salariați? Închisorile se vor desființa treptat, don’șoară! Și teamă mi-e că omenirea va renunța până la urmă, chiar și la poruncile cutare și cutare din Decalgul biblic. Desigur, e vorba de poruncile care zice Să nu ucizi și Să nu furi. Poate că, pe viitor, Decalogul se va numi Octalog. Mai știi?...  
  
Tăcerea clientului amplifică curiozitatea moderatoarei:  
  
- Asta n-ar fi chiar așa o problemă. Eu zic că lucrurile nu stau chiar ok în ceea ce privește ținerea departe a infractorilor. Da. Să presupunem că eu sunt infractorul și dumneata ești clientul care ai cumpărat aparatul minune, antiinfractori, da? La ce, mă rog, folosește că infractorul nu pătrunde în casa dumitale sau în zeci de case sau chiar în sute și mii de case dotate cu Antiinfractor, dacă și-așa infractorul există?  
  
- Deocamdată nu pătrunde și punct – răspunde punctual clientul.  
  
- Și-atunci vor mai muri ministerele alea de foame și se vor mai desființa închisorile?  
  
- Om trăi și om vedea...- sună răspunsul musafirului.  
  
- Stimate domn, întrebarea mea de bază, pe lângă întrebările de mai sus, e următoarea: ce va face omul de rând, mă rog, cel care nu-și va putea permite să achiziționeze un astfel de aparat minune? Cum va sta el și familia lui în fața haitei de infractori?  
  
- Hm! – zâmbește clientul sigur pe sine, pesemne că se aștepta la o asemenea întrebare – Unele  
  
familii defavorizate, cu un cuantum mai mic de 1500 lei per familie, vor cumpăra aparatul ori la reducere, satul subvenționând cotă aparte, ori gratuit.  
  
- Bine – zâmbește din nou gazda - Ok. Și dacă peste un an se va inventa un aparat, ca cel antiradar, adică un aparat antiaparat antiinfractori, ce se va întâmpla?  
  
- Cu toate că asta nu va fi treaba mea, eu vă asigur că românul nostru va inventa și un aparat care să boicoteze aparatul antiaparat de ținut infractorii departe, care-i va veni de hac aparatului antiaparat, mă-nțelegi dumneata? Și așa mai departe...  
  
- Știi ce, domnule?  
  
- Ce?  
  
- Mă doare capul, semn că fierea mea vrea să se verse din cauza nervilor pe care i-ați băgat dumneavoastră astăzi, în mine. V-am mai întrebat de atâtea ori, clar: eu, moderatorul, ce trebuie să fac? Și nu mi-ați răspuns. Continuați s-o lălăiți tot așa. Deci, eu ce trebuie să fac? Concret.  
  
- Să mă ajuți. Adică să mergi alături de mine în promovarea invenției mele.  
  
- În schimbul a ce, stimate domn?  
  
- Fifti-fifti atât la investiția propriu-zisă, cât și la beneficii. Indiferent ce sumă-mi va fi acordată ca premiu.  
  
- Și cum v-ați gândit, concret, domnule, să promovați afacerea?  
  
- Pe Facebook. Dacă o vom posta-o odată, vom vedea care va fi pulsul și mai apoi vom trece la fapte. Și vom vinde chiar on-line astfel de aparate...  
  
- Cu condiția să nu contravină Constituției țării și să nu aducă prejudicii statului de drept.  
  
- Nici nu mai încape vorbă...  
  
- Interesant aparat, domnule – zice Flora ridicându-se de pe scaun - Merg până dincolo să aduc laptopul. Ziceți, ziceți, ziceți... - și se repede până în cealaltă cameră de unde i se aude vocea.  
  
- Ce să mai zic? – răspunde clientul  
  
- Dar bolile secolului nu le ține departe aparatul acesta inventat de dumneavoastră? – întreabă gazda, aranjând vraful de hârtii pe biroul din camera alăturată, pentru a putea lua laptopul.  
  
- Pe acesta îl am în lucru – aude Flora din biroul propriu-zis, răspunsul clientului - Inventarea unui aparat care va ține bolile departe de om, îl am în lucru, domnișoară. Până la urmă chiar și moartea o vom ține departe...  
  
- Mai lasă-mă, domnule... – face mediatoarea revenind în birou - Cum ziceți că vă cheamă?  
  
- Sergiule Stativele...  
  
- Uh! Parcă am mai auzit de numele ăsta. Îmi pare bine...  
  
- Și mie. Până vi se încarcă laptopul, n-ar fi bine să merg eu la mașină după aparatul cu pricina?  
  
- Chiar vă rog, domnule...  
  
După ce domnul Stativele iese, Flora deschide unul din sertare, unde știa că are ceva bani lichizi și actele și ștampila, pentru a căuta niște hârtii. Când deschide sertarul, rămâne ca paralizată. Nici bani, nici carduri. Nu mai așteaptă nicio secundă, că și iese în fugă după clientul evaporat, strigând:  
  
- Domnule Stativele! Domnule Stativele!  
  
Afară, în stradă, nicio mașină și niciun client.  
  
Se reîntoarce apoi, în cabinet și murmură dezamăgită:  
  
- Chiar că n-ar fi fost rău să fi avut acum, un așa aparat antiinfractori!...  
  
 
  
Dumbrăveni, 16.10. 2018  
  
(Din volumul de proză scurtă „Un selfie pentru UE”, apărut recent la editura „Vatra Veche” din Tg. Mureș și va fi lansat duminică, 4 august 2019, orele 13, la „Sărbătoarea Tuberozelor” din comuna Hoghilag, județul Sibiu).  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
APARAT ANTIINFRACTORI / Nicolae Suciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3135, Anul IX, 01 august 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Nicolae Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Suciu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!