BURGUL DIN VITRINĂ 

Bulevard în soare de iulie. Semețul turn cu ceas pare a păstori secular întreaga suflare a burgului. La ora 11,30, pe trotuarul de pe partea dreaptă a bulevardului, domnul cu mustață tip Țiriac se oprește în fața unui magazin de confecții-dame. La aceeași oră, pe trotuarul opus, domnul fără mustață tip Țiriac se oprește în fața unui alt magazin de confecții-dame. Domnul cu mustață tip Țiriac stă în fața magazinului cu pricina, ca și cum s-ar admira în oglinda vitrinei, populată cu manechine de gips. Domnul fără mustață tip Țiriac stă și el în fața magazinului cu pricina, de pe partea stângă a bulevardului, ca și cum s-ar oglindi în vitrina populată parcă cu aceleași manechine din gips. La ora 11, 34, pe trotuarul de pe partea dreaptă, domnul cu mustață tip Țiriac, aflat în fața vitrinei, se scarpină scurt după urechea stângă. Exact la aceeași oră, pe partea stângă a bulevardului, domnul fără mustață tip Țiriac, aflat în fața vitrinei, se scarpină și el, la fel de scurt, în urechea stângă. După exact trei minute, domnul cu mustață tip Țiriac se lasă fermecat de turnul cu ceas al catedralei gotice, care, dominând întregul peisaj din centrul burgului, se oglindește molcom în ochii manechinelor din vitrina magazinului cu pricina. Pe partea stângă, după exact trei minute, domnul fără mustață tip Țiriac se lasă și el fermecat de turnul cu ceas al catedralei gotice, care dominând întregul peisaj din centrul burgului, se oglindește molcom în ochii manechinelor asemănătoare, din vitrina magazinului cu pricina. Prin urmare, la ora 11.45, pe partea dreaptă a bulevardului, domnul cu mustață tip Țiriac pare a conștientiza că se află în fața unei vitrine aparținând unui magazin de confecții dame. Pe partea stângă a aceluiași bulevard, domnul fără mustață tip Țiriac pare a conștientiza și el, că se află în fața unei vitrine aparținând unui magazin de confecții, omolog celui de pe partea dreaptă. Chiar în acel minut, domnul cu mustață tip Țiriac își dă seama că, dacă s-ar concentra ceva mai mult, femeile-manechine din gips și-ar putea mișca degetele de la o mână, indiferent care, sau degetele de la picioare, indiferent care. Culmea! Chiar în același minut, domnul fără mustață tip Țiriac are aceeași reacție. Adică își dă seama că, dacă s-ar concentra ceva mai mult, femeile-manechine din gips și-ar putea mișca câteva degete de la o mână, indiferent care, sau câteva degete de la picioare, indiferent care. La ora 11, 47, domnul cu mustață tip Țiriac pare a-și șopti în barbă: „În vitrină, centrul orașului, destul de banal de altfel, pare mult mai înălțător decât în realitate!” și-și propune să mai rămână în fața vitrinei încă cel puțin cinci minute. Pe partea opusă, la aceeași oră, domnul fără mustață tip Țiriac pare a exclama și el, pentru sine, în surdină: „O! În vitrină, centrul orașului, destul de banal de-altfel, pare mult mai provocator decât în realitate!” și să-și propună să mai rămână extaziat, în fața vitrinei încă cel puțin cinci minute. Numaidecât domnul cu mustață tip Țiriac pare a exclama din nou în gând: „Noroc cu vitrina!” și imediat pare că se grăbește să adauge, ca și cum a doua zi n-ar mai avea acest prilej: „De n-ar fi vitrinele, poate că noi, muritorii, am muri mai des...” Pe partea stângă a bulevardului snopit de bătaia soarelui, domnul fără mustață tip Țiriac pare a exclama și el, în gând: „Mare noroc, cu vitrina!” și imediat pare a se grăbi să adauge și el, ca și cum zilele următoare, n-ar mai avea prilejul acesta: „De n-ar fi vitrinele, poate că am muri zilnic, mult mai mult decât se moare normal...” La ora 11, 51, domnul cu mustață tip Țiriac e convins că, în momentul în care se va întoarce spre peisajul cel adevărat, concret, oferit de centrul orașului, va constata că acesta poate fi mai îmbătrânit cu cel puțin o secundă decât centrul orașului din vitrina cu manechine de gips. La ora 11, 52, domnul fără mustață tip Țiriac e aproape convins și el, că în momentul în care se va întoarce spre peisajul cel adevărat al centrului urbei medievale, brăzdat de umbrele turnului cu ceas, va constata că acesta a îmbătrânit cu o secundă mai repede decât centrul orașului din vitrina cu manechine de gips, brăzdat și el de aceleași umbre ale turnului cu ceas. 

Gândind așa, deodată domnul cu mustață tip Țiriac se întoarce cu spatele la spectacolul vitrinei cu manechine de gips, în care se oglindește fără întrerupere, turnul cu ceas. Preț de două minute stă indecis: să pășească pe trecerea de pietoni, spre trotuarul celălalt sau nu pășească. Pe partea cealaltă, domnul fără mustață tip Țiriac se întoarce și el cu spatele la spectacolul vitrinei cu manechine de gips, în care nu se oglindește turnul cu ceas, și preț de două minute, stă indecis: să pășească pe trecerea de pietoni, spre trotuarul celălalt al bulevardului sau nu. Peste un minut, domnul cu mustață tip Țiriac profită de culoarea verde a semaforului și pășește sigur pe zebrele mai albe ca oricând, ale trecerii de pietoni. Pe partea opusă, domnul fără mustață tip Țiriac profită și el de culoarea verde a semaforului și pășește și el, la fel de sigur pe zebrele mai albe ca oricând, ale trecerii de pietoni. Domnul cu mustață tip Țiriac, cu pași rari, ca ai lui Amstrong pe Lună, trece pe lângă domnul fără mustață tip Țiriac, alt Amstrong pe Lună, fără să-l observe. Domnul fără mustață tip Țiriac trece și el, cu pași la fel de rari, ca ai lui Amstrong pe Lună, pe lângă domnul cu mustață tip Țiriac, un alt Amstrong pășind pe Lună, fără să-l observe. Domnul cu mustață tip Țiriac ajunge pe partea opusă a bulevardului și se oprește meditativ în fața vitrinei magazinului de confecții-dame, care parcă ar fi reflecția în oglindă a celui de vizavi, omolog celui de pe partea dreaptă, de la care venise. Domnul fără mustață tip Țiriac ajunge și el pe partea opusă a bulevardului și se oprește meditativ în fața vitrinei magazinului de confecții-dame, care parcă ar fi, tot așa, reflecția în oglindă a magazinului de vizavi, din aceeași categorie cu cel de pe partea stângă, de la care tocmai venise. Domnul cu mustață tip Țiriac pare a exclama: „Parcă era totuși mai frumos turnul cu ceas reflectat în trupurile femeilor-manechin din vitrina magazinului de pe partea cealaltă a bulevardului!” Domnul fără mustață tip Țiriac pare a exclama și el: „Parcă era totuși mai spectaculos turnul cu ceas reflectat în trupurile femeilor-manechin din vitrina magazinului de pe partea cealaltă a străzii!” Domnul cu mustață tip Țiriac observă că în turnul cu ceas din vitrina magazinului de confecții dame, marionetele ies pentru ora fixă. Domnul fără mustață tip Țiriac observă și el că în turnul cu ceas din vitrina magazinului de confecții dame, marionetele ies, tot așa, pentru ora fixă. Gongul ceasului bate de 12 ori, ca și cum ar fi trecut un secol de plictiseală. Domnul cu mustață tip Țiriac, pentru sine: „Omule, după ce că timpul trece ca un tembel pe lângă tine, mai vin și marionetele astea să-ți aducă aminte că ai îmbătrânit. Ha-ha-ha!”. Pe partea cealaltă, și domnul fără mustață tip Țiriac, tot pentru sine: „Oame, după ce că timpul trece ca un tembel pe lângă tine, mai vin și marionetele astea să-ți aducă aminte că ești trecător pe acest bulgăre de pământ”. Și nu râde. Domnul cu mustață tip Țiriac, ca trezit din somn: „Oare cum ar trece timpul fără marionete și fără turn și fără ceas și fără ?...” Și domnul fără mustață tip Țiriac, tot ca trezit din somn: „Nu-mi imaginez cum ar trece timpul fără marionete, fără turn și fără ceas”. Domnul cu mustață tip Țiriac pare a zice: „Păcat că marionetele nu știu vorbi”. Pe partea adversă, domnul fără mustață tip Țiriac pare a zice: „La ce ar servi dacă marionetele ar mai ști să și vorbească?” 

În rest, același furnicar, la ora prânzului, alergând după de-ale gurii, într-o agasantă și divină mistuire. Parcă ar pluti în aer: „Marele secret e să nu-ți iei ochii de la vitrină”. 

Deodată, domnul cu mustață tip Țiriac se întoarce cu fața spre trecerea de pietoni. Pe partea opusă, domnul fără mustață tip Țiriac se urnește și el, spre trecerea de pietoni. Domnul cu mustață tip Țiriac așteaptă ca semaforul să cadă din roșu, prin galben, în verde. Domnul fără mustață tip Țiriac, pe partea lui, așteaptă și el, ca semaforul să cadă din roșu, prin galben, în verde. Domnul cu mustață tip Țiriac pășește de pe trotuar, pe trecerea de pietoni. Și domnul fără mustață tip Țiriac pășește de pe trotuar, pe trecerea de pietoni. Ajunși la mijlocul trecerii de pietoni, domnul cu mustață Țiriac și domnul fără mustață tip Țiriac se privesc reciproc în ochi, ca și cum s-ar cunoaște de undeva. Domnul cu mustață tip Țiriac spune: „Domnule, parcă vă cunosc de undeva”. Domnul fără mustață tip Țiriac zâmbește din curtoazie și răspunde: „Da, domnule. Și mie mi se pare că vă cunosc de undeva”. 

În clipa următoare, un autoturism îi prinde din plin pe cei doi domni care tocmai întârziaseră pe trecerea de pietoni, privindu-se atent unul pe celălalt. Spulberate pe asfaltul fierbinte, organele lor, dornice de viață, abia mai palpită căutând cu sete lumina în care marionetele din turnul cu ceas se oglindesc robotic în ochii de sticlă ai grațioaselor femei-manechin din vitrinele magazinelor de dame. 

Dumbrăveni, 29 iulie, 2018. 

NOTĂ: Proza face parte din volumul de proză scurtă „Un selfie pentru UE”, apărut anul acesta, la editura „Vatra Veche” Tg. Mureș. Țin să mulțumesc pe această cale redacției „Confluențelor literare” și totodată cititorilor acestei reviste, pentru amabilitatea de a-mi promova prozele apărute în acest volum.