CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





GLOBUL DE CURPENE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GLOBUL DE CURPENE 
  
(Schiță) 
  
Curtea lui Pompil era mai mult o aglomerare în pantă, de tot felul de obiecte, în jurul a două pietroaie ce susțineau o plită de tuci și o căldare îmbâcsită de funingine. Pe partea dinspre ulucile din pari neciopliți și cangrenați de ploi se aflau grămezi de curpeni, de viță sălbatică și de nuiele, colaci de sârmă, cuțite, cuțitoaie, cosoare, clești, sule și alte unelte mărunte, iar pe partea dinspre streașina de șindrilă a bordeiului, coșuri de toate mărimile, corfe, coșărci, globuri de curpene și suporturi florale din nuiele descojite, albe ca oasele ieșite din morminte. Adică produsele finite, gata pregătite pentru lăcuit. 
  
Ajuns în portiță, acolo unde smocurile avortonice de iarbă par a învia mai cu forță decât în bătătura propriu-zisă, Beju se îndreptă de spate, în roaba în care sta tolănit și începu, fără să rostească niciun cuvânt, să-și aranjeze cu meticulozitate, câteva chiștoace într-o bucată de ziar, încropindu-și încet, încet, o țigară, pe cât de lungă, pe atât de groasă. Pompil ridică fugitiv, una din sprâncene, îl ochi cu coada ochiului, pe vecinul aflat în roabă și-și văzu mai departe de globul de curpene, la care tocmai lucra de zor. 
  
Dinspre firul văii, ascuns sub perdelele de sălcii pletoase, voci cristaline de fetițe își căutau nevinovate, ecourile: „Sexy, Sexy/ Liberă la mare”. Punctro, întors din buruieni, cu glasul lui mai mult de băiat castrat, făcu numaidecât remarca: 
  
- Mișcă hormonii deja, în fetele estea, ca limbricii în purceluși... 
  
Mai scoase un hăhăit lung, exagerat, de handicapat, adăugând: 
  
- Așa zice profa noastră de la școala excluzivă. Așa zice profa noastră. Așa zice profa noastră... 
  
- Bejule, când eram noi tineri, erau hormoni, mă? – răsări întrebarea lui Pompil, întortocheată parcă, precum corzile răzlețe de curpene, pe care el continua să le răsucească tacticos, precum un magician, obiectele apărute din senin. 
  
Beju îl rugă pe nepot să-i dea un foc la țigară, trase cu mare sete, un fum ca pentru toți plămânii bărbaților din cartier și mârâi aproape plictisit: 
  
- Nu prea... 
  
Apoi cele două replici părură a se face una cu tăcerea. Cel mult una cu clănțănitul patentului din mâna gazdei care, când și când tăia, cu mare băgare de seamă, firul de sârmă galvanizată. 
  
- Apăi ce-s ăștia hormoni, Bejule? – se auzi dintre curpeni, vocea lui Pompil. 
  
Beju, înecat de fumul acru, încerca să stingă flacăra ce tocmai izbucnise în vârful propriei țigări, așa de violent, de mai, mai să-i ia foc petecul de mustață de sub nasul ca un cioc de rață. Urmă apoi, ca de obicei, tusea - tovarăș de nedespărțit. Pompil n-avea cum să răspundă tot el la întrebare, pentru că aceasta nu părea, practic, adresată nimănui. Sau, cel mult, părea adresată cui voia să răspundă la ea: Beju sau Punctro, nepotul lui. Așadar, după tonalitate, întrebarea părea a nu avea, de această dată, destinatar. Totuși, după ce învinsese tusea, cel din roabă își înciocolă din nou moaca de mare ciuf al cartierului și, cu ochii în lacrimi, izbuti să lege cumva, două vorbe: 
  
- Nici atâta nu știi, băi Pompile, ce-s hormoanele estea? 
  
Pompil scoase dintre curpenii elastici, un „hâm!” care sună mai mult a râgâială camuflată, decât a altceva. 
  
- Păi, orice prost știe că hormoanele îs un fel de păduchi pe care nu le vez’, bă... - explică vioi Beju. 
  
- Ha? – se holbă Pompil la cel din roabă - Pă-duchi? 
  
- Pă-duchi, dară. Păduchi care umblă prin om, oite așa, ca bicicletele fără frâne... 
  
- Și te mâncă rău hormonii ăștia, Bejule? 
  
- Te mâncă, dară... - mârâi cel din roabă, câscând de parcă n-ar fi dormit de o săptămână. 
  
- Și pe mine mă mâncă, Bejule? – veni din gura corfarului, o întrebare la fel de naivă. 
  
- Pe tine nu te mai mâncă, bă – râse ciuful din roabă - Stăi liniștit. Pe tine te mâncă az’-mâne, drect moartea, Pompile... 
  
- Că bine zici, Bejule - zâmbi gazda - Ne putem lua amândoi, de mână... 
  
- Cum, bă? – se rățoi Beju - Tu să te iei cu mine de mână ? 
  
După o scurtă pauză, Pompil zise calm: 
  
- De ce cu tine nu mă pot lua de mână, Bejule? Tu nu ești tot așa de bătrân ca și mine? 
  
- Ce vorbești, omule? – scuipă cel din roabă cuvintele, viitoare jeturi de flăcări -Tu mânci ce mânc io, bă? Tu bei ce beau io, bă? Tu dormi cum dorm io, bă? 
  
- Nu, Bejule – râse gazda - Nu mânc ce mânci tu, nici nu beau ce bei tu și nici nu dorm cum dormi tu... 
  
- Păi vezi, hodorogitule? 
  
Pompil, după o scurtă tăcere: 
  
- Ș-apoi hormonii ăștia are ceva legătură cu mâncarea, măi vecine? 
  
- De bună seamă că are, Pompile. Mânci fasaică, fasaică poț’. Mânci marmaladă, marmaladă poț’. Mânci cârnaț, cârnaț poț’. Ce mânci aia ești. (Ridicând privirile peste cap, la șoferul roabei) Tu ce zâci, mă nepoate, că hormoanele ce-s? 
  
Punctro se scărpină după ceafă debusolat și, cu privirea confuză, într-un târziu, răspunse: 
  
- Ce să știi tu ce-s ăia hormoni? Hormonii îs hormoni, pănă-s hormoni, Tată Bejule, că așa scrie pe dexu ăla a lui Gugle, cum zice profa de la excluzivă. Zice că le găsești pe feisbuci... 
  
- Ai auzât, Pompile? – făcu Beju și mai infatuat - Le găsăști pe vezbuci, înțăleji? 
  
- Înțăleg – își luă corfaru inima-n dinți ridicându-și nedumirit, privirile, de pe globul de curpene care deja prinsese contur, ca Pământul în zilele Creației, spre nepotul lui Beju - Și hormonii ăștia îs cumva, ca păduchii, măi Punctro? 
  
- Păduchi pe dracu’... - făcu Punctro deja plictisit de discuția aflată pe rol. 
  
- Ai auzit, Bejule? – ridică Pomil tonul și-i trase o uitătură severă lui Beju - Punctro o zis „păduchi pe dracu”... 
  
Beju îl învălui pe Punctro, de această dată, cu o privire blândă, ca și cum ar fi vrut să-i șoptească ce să răspundă, ca să fie pe-o vorbă și mai ales să aibă el dreptate. 
  
- Cum să fie ca păduchii, Tată Bejule? – clipi mândru nepotul. 
  
- Tu să taci, bă! – se răsti Beju cătrănit, plesnindu-și palmele - Tu m-ai făcut pe mine, bă anticapatule și epilecticule sau io te-am făcut pe tine? Tu mă înveț’ pe mine, cum să grăiesc despre hormoane, bă Punctro? 
  
- Vezi, Tată Bejule, că plec și aici te-nchin, în roabă, ’tu-i mama mă-sî... - clipi des din pleoape, zâmbind jumătate a glumă, jumătate a treabă serioasă, nepotul. 
  
- Închină-mă aici, mânca-te-ar canceru’ să te mânce de zăbălos!... 
  
- Mă-măsoară-ți cuvintele, Ta-tată Bejule... – îndrăzni Punctro, precipitat cum se trezi de îndată, să se bâlbâie pasager. 
  
-Tu mie-mi spui să-mi măsor cuvintele, bă rahatule? Ai-ai-ai! Ai văst, Pompile? Oare nu scriă la Cartea Sfântă, că copiii nu le mai va asculta pe părinț’ și că la bătrâni, copiii le dau frumooos, cu picioru-n cur? 
  
- Nu scrie... – făcu Pompil scurt, cu nasu-n globul de curpene - Unde scrie la Biblie, Bejule, că puradeii le dau la bătrâni, cu picioru-n cur? 
  
- Nu scriă așa, Pompile, fire-ai al dracului? 
  
- Nu scrie... 
  
- Însamnă că habar n-ai de Bible. Văz că și tu ți-ai loat nasu’ la purtare, bătrân dospit ce ești... 
  
- Și unde scrie la Bible - adăugă Pompil - că nepoții trebe să le ducă pe bătrâni în roabă? 
  
- Asta nu scriă... - recunoscu Beju pe un ton aproape scăzut. 
  
- Și tu de ce-ai zâs că scrie? 
  
De data aceasta, Beju nu mai adăugă: „să se mire proștii”, cum făcea el de obicei. 
  
- Da nu scriă, Pompile, - explodă deodată, Beju - fire-ai al dracului, că ai fugit când eriam tineri, cu mireasa me gătată gata de nuntă și te-ai însurat cu ea, pe furiș? Nu scriă? 
  
Pompil se făcu la față și mai pământiu decât era, și rămase cu albul ochilor ațintit spre omul din roabă. Răspunse ca pentru sine: 
  
- Nu scrie, nu scrie...Nu scrie nici că tu mi-ai furat atunci, drăguța, ca să te-nsori cu ea, până să ți-o fur eu. Am furat-o, ca să-ți arăt că totuși Argentina pe mine mă plăce. Ea o cerut s-o fur, c-o zâs fură-mă, Pompile, odată, că m-am săturat să mai stau așe nefurată... 
  
- Termină, coptule, că imediat îți zdrobesc globurile elea, din curpeni! – zbieră Beju, fără să se gândească la eventualii vecini aflați pe la uluci – Viermănosule și zăbălosule! Bătrân împuțât!... 
  
Până să-și termine replica, Beju îl văzu pe omul aplecat pe globul de curpene, înclinându-se tot mai mult spre pământ și, mai apoi, căzut de pe găleata desfuntată, pe care șezuse, zvârcolindu-se și făcând spume la gură. 
  
Punctro, marcat: 
  
- Ta-tata Bejule, la-la bătrânu’ i să face rău... 
  
- Ha-ha-ha! – râse Beju necrezând că lui Pompil chiar i se făcuse rău - Dumnizău nu bate, copile, cu bățu’. A loat cuvântul Domnului în desert, zâcând că nu scriă de căratu’ bătrânilor în roabă? A loat numele Domnului în desert, da? Iaca că ce pățește cine ia numele Domnului în desert. Hai, nepoate, să-l lăsăm așa, că-și revine el, dacă-și revine când își revine... 
  
- Nu-l putem lăsa așa, Tată Bejule... 
  
- Care nu cumva să nu te duci la el, Punctro tată – făcu Beju de această dat agitat - Să stai aici. Să nu mai te bagi, că dacă cumva moare, poliția dă vina pe tine, ca cum tu l-ai hi omorât. Hai, ridică roaba, să ne cărăm odată... 
  
Atunci seninul cerului fu spintecat de dincolo de uluci, de o voce ascuțită de femeie: 
  
- Oameni buni! Oameni buni! Săriți, oameni buni, că moare badea Pompil! 
  
- Grăbește-te, nepoate, - făcu Beju grăbit - ca să nu ne vează tălharii ăștia pe-aici. Hai, repede! Mișcă! Mișcă odat!... 
  
Roaba înainta acum rapid, pe cărarea înecată în bălării, lăsând în urmă vocea aceea de femeie disperată. 
  
DUMBRĂVENI, FEBR. 2016- MAI 2017 
  
Referinţă Bibliografică:
GLOBUL DE CURPENE / Nicolae Suciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2936, Anul IX, 14 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Nicolae Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Suciu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!