CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





CÂND AJUNUL BATE LA UȘĂ...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CÂND AJUNUL BATE LA UȘĂ...  
  
(Schiță)  
  
 
  
Nu departe de ieșirea dinspre nord a orașului, prin perdeaua ninsorii, abia se zărește o mogâldeață chinuindu-se să iasă, ca dintr-o mare de smântână, din nămeții care făcuseră șanțul una cu șoseaua. Bărbatul scoate din buzunarul de la piept, un telefon mobil, îl șterge cu grijă, formează un număr și sună:  
  
- Alo! Ambulanța?  
  
În loc de „Poftim?”, nevoiașul înțelege, înghețat cum e, că vocea din telefon ar fi rostit „Poftim...”  
  
- Aici, Moș Crăciun – se recomandă nevoiașul cu un glas tremurat și gâtuit de parcă ar fi venit cu greu, din fundul pământului - Aici, Moș Crăciun, gata cotonogit de copiii străzii și lăsat de izbeliște, la capătul orașului Izbeliștea...  
  
- Ha-ha! – râde vocea de bărbat – Înțeleg. Nu v-au ajuns darurile...  
  
- Nu e vorba de daruri, domnule dragă. Eu, de profesie, sunt coșar și mă numesc Moș Crăciun...  
  
- Vas’că dumneata nu ești Moș Crăciun din-ăla care?...  
  
- Nu, domnule...  
  
- Și nu ai nici barbă albă, nu?...  
  
- Hă-hă! Barbă de nici un fel – răspunde Moș – Barbă, nu, haine roșii, nu, căciulă de moș, nu. Și-apoi de saci cu daruri și sanie, nici vorbă...  
  
- Mă rog, și?... – se aude vocea nerăbdătoare.  
  
- Și când un cetățean m-a salutat cu „Să trăiești, Moș Crăciune”, haite de copii de pe stradă, nesimțiți cum sunt și needucați, m-au întrebat ce mama dracului caut eu în seara de Ajun, îmbrăcat în haine de coșar. Adică, după mintea lor, eu trebuia să merg repede acasă, să mă îmbrac ca un Moș Crăciun și să revin cu sanie și cu saci doldora de cadouri. Și înainte ca eu să fi fost caftit și abandonat în șanț, pe străzile respective ale orașului, tocmai fusese și Moș Crăciun de Moș Crăciun, ganțghebirt...  
  
- Adică, să-nțeleg că fusese un Moș Crăciun de adevăratelea, nu? – întreabă vocea.  
  
- Păi nu, că eu sunt cel de-adevăratelea...  
  
- În acest caz, acela fusese un Moș Crăciun mincinos?...  
  
- Nu, domnule – dă lămuriri Moș - Fusese un Moș Crăciun care le adusese copiilor, daruri. Simplu ca bună ziua...  
  
- Păi da - face vocea - Înseamnă că ăla e cel adevărat...  
  
- Nici vorbă, domnule – răspunde Moș Crăciun – Ăla e un cetățean travestit în Moș Crăciun, așa, ca să le dea copiilor cadourile de la părinții lor, în mod indirect și formal, ca și cum le-ar fi adus Moș Crăciun, nu ei.  
  
Vocea:  
  
- Acum înțeleg. Adică Moș Crăciun ăla de care vorbești dumneata acum, s-a travestit într-un Moș Crăciun, adică în dumneata care...  
  
- Nu, stimate domn – strigă Moș – E vorba de unul din Moși Crăciunii ăia de duzină, care au năpădit și năpădesc astăzi, piața. Moșii Crăciunii de meserie, care joacă rol de Moși Crăciuni, doar ca să dea lovitura. Adică să câștige bani cu tona și mai apoi, să se evaporeze...  
  
- Și, mă rog, care să înțeleg eu, că nu sunt de meserie?... – întreabă vocea dând senzația că acum are chef de vorbă.  
  
- Nu. Dumneata, precum văd eu, confunzi Moși Crăciunii surogat cu Moși Crăciunii originali. Iar eu, Moș Crăciun născut Moș Crăciun, din tată Moș Crăciun și din bunic pe nume Garibaldi Moș Crăciun, caftit, rănit, flămând și ajuns sleit de puteri aici, într-un șanț pierdut în zăpadă, sincer să îți spun, nu am treabă cu ei, înțelegi?  
  
- Înțeleg - îl consolează vocea - Vas’că nu ești gay...  
  
- Vas’că mă faci să râd, domnule. Eu nu cred în așa ceva și nu cred și n-am crezut niciodată nici în Moș Crăciun care e o mare minciună. O frumoasă minciună pregătită pentru copiii nevinovați. Vă reamintesc, domnule, că pe mine mă cheamă Moș Crăciun și cu asta basta...  
  
- Da – răspunde vocea - Și pe mine mă cheamă Aurel Vlaicu...  
  
- Vă bateți joc de mine, stimate domn?  
  
- Nici vorbă, domnule Moș Crăciun. Așa mă cheamă: Aurel Vlaicu. Numele meu de familie e Vlaicu, iar prenumele e Aurel. Din tată Aurel Vlaicu și din bunic Avisalon Aurel Vlaicu...  
  
- Mă bucur. Îmi pare bine. Ei, și cum vă spuneam, Moș Crăciunul care ajunsese înaintea mea în Izbeliștea, a fost alungat, pentru că le adusese copiilor, saci plini cu daruri-rebut.  
  
- Cum cu daruri-rebut, domnule Crăciun?  
  
- Uite așa, domnule Vlaicu. Animale de jucărie, handicapate, adică șchioape, oarbe, ciunge, înjumătățite. Păpuși ciclopice, păpuși ciunge, păpuși chioare; șosete desperecheate, că împerecheate nu mai sunt la modă; papuci în curs de descleiere, care, când îi încalți, tot desculț rămâi; copcii-babe, fără copcii-moși, deși milităm din răsputeri, pentru familia tradițională...  
  
- Păi, le-or fi cumpărat și el, de la vreun second-hand...  
  
- Nici vorbă – răspunde Moș – Second-handul nu vinde mizerii dintr-astea. Și să știi de la mine că onoarea unui second-hand de mâna a doua nu se confundă niciodată cu onoarea unui second-hand de mâna a treia...  
  
- Atunci, de la gunoaie le-o fi luat, domnule Crăciun...  
  
- Nici. Că la gunoaie, lucrurile abandonate doară sunt mai nou, selectate. Plasticul, la plastic, hârtia, la hârtie, sticla de sticlă, la sticle și metalele din metal, la metale din metal. Feroasele la feroase și neferoasele la neferoase, și nu feroasele la neferoase sau neferoasele la feroase...  
  
- Bine, stimate domnule Moș Crăciun – zice vocea lămurită - Hai, că nu mai pot sta pe telefon, că mă sună cineva pe celălaltu’. Vas’că noi ce trebuie să facem, onorate domn?  
  
- Să veniți, ca să mă duceți la Urgențe sau...  
  
- O! Pentru asta trebuie să suni la 112...  
  
- Păi nu sunteți 112?  
  
- Noi nu. Suntem 113. O seară bună...  
  
- Scuzați – zise Moș, ca pentru sine și, tot mai abătut, formează 112, de această dată, corect. De la capătul celălalt îi răspunde aceeași voce:  
  
- Greșeală, Moș Crăciune. Ha-ha-ha! Nu face nimica. O seară bună, care să vă meargă la suflet...  
  
Apoi, când să mai sune o dată la 112, aude în depărtare, larmă. Pesemne, o căruță se apropia de el, cu caii la pas. Luminița, chioară la început, și clinchetul de zurgălăi tot mai deslușit, asta îi spuneau: că de el se apropia o căruță. Când se mai apropie vechicolul, nevoiașul aude voci și râsete de fete. Da. Acum vede mai bine în claroscur, ce e. E o sanie plină cu crăciunițe. O voce feminină strigă:  
  
- Fetelor, să știți că mogâldeața e un om?  
  
Coboară din căruță două fete încercând să-l ajute pe Moș, să iasă din tumultul de zăpadă.  
  
- Hai să-l luăm cu noi –precizează o a doua voce.  
  
Moș rămâne perplex când constată că într-adevăr, în căruță erau trei crăciunițe mortal de frumoase, pregătite să meargă cu daruri la copii.  
  
- Fetelor, dânsul e un coșar! – zice prima crăciuniță, referindu-se la omul înzăpezit.  
  
- O-ho! - face a doua - Norocul nostru...  
  
- Moșule, vii cu noi? – întreabă vizitiul.  
  
- N-am încotro – răspunde Moșul – Sunt aproape înghețat și sătul de foame...  
  
Apoi crăciunițele îl iau pe sus și îl urcă în căruță, în timp ce se derulează la repezeală, dialogul:  
  
- Cum te numești, moșule?  
  
- Moș Crăciun...  
  
- Ha-ha-ha! Ia auziți poantă, fetelor. Pe moșul îl cheamă Moș Crăciun. Pe bune...  
  
- Foarte bine – răspunde a treia fată – Moș Crăciune, hai cu noi să împărțim cadouri la copii.  
  
- Nu. Eu sunt Moș Crăciun care nu crede și nici n-a crzut vreodată în Moș Crăciun. Asta, cu atât mai mult, cu cât am fost bătut măr în oraș, de câțiva puțoi. Așa că, sătul de foame și de sete cum sunt, vreau să ajung neapărat la Urgențe și la medicul legist...  
  
- Ce ți-au rupt copiii? – îl întreabă crăciunița care coborâse prima din sanie, ca să-l vadă, aruncând totodată, pe drumeț o cuvertură din piei mițoase de oaie.  
  
- Nimic nu mi-au rupt, dar m-au bătucit bine de tot, fătucă hăi...  
  
- Nu-ți plac crăciunițele mele, Moș Crăciune? - zice vizitiul și scoate o sticlă cu vin fiert – Bea ici ișa, un pahar cu vin fiert cu piper și scorțișoară și ascultă de la mine o vorbă cât o mie, care vine din bătrâni: când Ajunul Crăciunului bate la ușă, n-ai ce căuta la Urgențe, oricine ai fi. Așa că te rog, Moș Crăciune, îmbracă-te în Moș Crăciun, că haine avem, și vino cu noi...  
  
Zicând acestea, vizitiul dă bici cailor, și sania cu râsete și voie bună se pierde pe drumeagul care se ascunde șerpuind după dealurile domoale.  
  
 
  
Dumbrăveni, 21 decembrie, 2018.  
  
Referinţă Bibliografică:
CÂND AJUNUL BATE LA UȘĂ... / Nicolae Suciu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2914, Anul VIII, 23 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Nicolae Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Suciu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!