Vineri, 9 Februarie 2018
Mi-a fost dat să văd, să simt, s-aud
Oftatul unei mame-n zări străine
Și Adevărul e atât de crud!
Acest poem din lacrima lui vine...
Suflet sărman, cu cântecul sleit
Purtându-și înspre nicăieri povara,
Povestea ei se-aseamănă leit
Cu cei plecați s-aducă primăvara;
De-aici toate-nserările mă dor
Și va veni o vreme, ce deșartă!,
Prin soartă rătăciți pe pruncii lor
Viața de Viață o să îi despartă...
Mă uit în ochii tăi, o, Mamă-Țară!
Vederea de atunci e numai scrum,
Apocaliptic gândul se-nfioară,
Și „timpul crește-n urma mea” pe drum...
Nicolae Nicoară-Horia