Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Poemul meu nu e o întâmplare
Și iarna asta e aproape dusă,
Iar primăvara e nerăbdătoare,
C-o bucurie, încă netradusă...
Între noi de-acum un Făurar
Cu sârguință pe-amândoi ne-nvață
Și fulgii cad din ce în ce mai rar
Și ziua parcă e mai dodoloață...
Pe chipul tău, femeie, duhul sfânt
Și-a pus pecetea lui adevărată,
Nimicul nu e veșnic pe pământ,
Ci numai dragostea ce ne-a fost dată!
Întotdeauna nu te-am vrut supusă,
Ci liberă de-a pururi lângă mine
Și iarna asta e aproape dusă,
Iar primăvara dinspre tine, vine!
Cu brațele deschise o cuprind,
Precum cuprinde focul o scânteie,
Iar mugurii din gânduri se aprind
Și cât de mult îți seamănă, femeie!
Nicolae Nicoară-Horia