20 Ianuarie 2018
Poezia seamănă cu o femeie,
De fiecare dată când îi spun
Se bucură ca focul de scânteie
Și bucuria ei e un semn bun;
Ea niciodată nu mi-a spus că nu,
Iar ochii ei se-aprind ca două stele,
Așa precum se-aprind când citești tu
Cu sufletul din versurile mele...
I-am spus că o iubesc, adeseori
Și-acum când scriu parcă-i aud oftatul,
Mai ales noaptea, dimineața-n zori,
Oriunde merg de-a lungul și de-a latul
Acestei vieți, mereu e lângă mine,
Da, Poezia seamănă cu o fecioară
Și amândouă sunt de farmec pline,
Lumina lor nicicând să nu mă doară...
Nicolae Nicoară-Horia