31 Octombrie 2017
Pe Dealul, cel rămas dinspre lumină,
Cu gândurile mele la un loc,
Am auzit pădurea cum suspină:
Tu scrii și nu îmbătrânești deloc!
Eu am rămas de-acum fără de frunze
Și vântul printre crengi nu se ogoaie,
Răspunsul ce-a rămas nespus pe buze,
Mă arde de atunci ca o văpaie;
Pădurea mea, prin care trec acum
Cu pașii mei grăbiți din calendar,
Frunzele tale prefăcute-n scrum
Vor învia la primăvară iar...
Da, e-adevărat, de peste umăr
Îmi vine-o vorbă de demult șoptită,
Atunci când scriu mă simt mereu mai tânăr,
Cu inima din piept îndrăgostită!
Atunci când scriu mă simt întotdeauna
Sub cerul plin de-o sfântă bucurie,
Cum s-a simțit prin arșiță fântâna
Lângă Izvorul Cel cu apă vie...
Nicolae Nicoară-Horia
Foto: Nicu Jianu