21 Ianuarie 2017
Plâng ochii tăi, în hohote plâng,
Vai, cum aș vrea cu „mânuțele” mele
Toate lacrimile să ți le strâng,
Precum strânge cerul marea de stele!
Plâng ochii tăi, știu ei de ce plâng,
Nu întreb niciodată izvorul ce curge,
Nu întreb mierla ce cântă în crâng
Până când inima-i spune-ajunge!
Cuvântul pe buze stă să se frângă,
Cum se frânge pâinea fierbinte pe masă,
Plâng ochii tăi, ci lasă-i să plângă,
Ei n-au nicio vină că tu ești frumoasă...
Nicolae Nicoară-Horia