Duminică, 1 Februarie 2015
Poezia îmi alină toată neputința,
Ea mă trezește din somnul cel greu,
Și-acum când scriu mi-e plină ființa
De o lumină vecină cu Dumnezeu!
Cu ea nu mă știu singur sub stele,
Nici sub soarele, cel zilnic și sfânt,
Când o rostesc, pe buzele mele
Arde o sete, necuprinsă-n cuvânt...
Fericit e acel ce-i cunoaște puterea,
E ca o Duminică fără hotare,
Ce mult se aseamănă cu Învierea!
În cugetul meu e mereu sărbătoare;
Cu ea totdeauna mi-e cald și mi-e bine
Și simt că nu trăiesc în zadar,
Liniștea ei o împart și cu tine
Și eu i-am primit frumusețea în dar!
Aici pe pământ, Poezia alină
Toată neliniștea din sufletul meu,
Acum când scriu mă robește-o lumină,
O lumină vecină cu Dumnezeu...
