12 Septembrie 2014  

Aşa-mi spunea, ca unui frate:  

„Să aibă fiul meu de toate,  

Când eu am suferit destul...”,  

Dar fiul, veşnic nesătul,  

Îşi petrecea în chefuri viaţa  

De seara până dimineaţa,  

Iar ziua, ca un os de domn  

Tot chefuia visând în somn...  

Cum să muncească! doar nu-i slugă,  

Copilăria să-şi distrugă,  

Iar cartea-n tinereţea întreagă,  

Deşteptului nu i-a fost dragă!  

..........................................  

M-am dus în casa lor frumoasă,  

„Cel drag” bătea cu pumnii-n masă  

Ca un stricat: „ dă-mi bani, bătrâne,  

De vrei s-apuci ziua de mâine,  

Hai, scoate din chimir piştarii,  

M-aşteapt' afară cămătarii...”  

Şi bietul om cu faţa suptă  

Ca un erou căzu în luptă  

Sub ochii mei- ce trist acord  

În ultimul atac de cord!  

Şi-acum îşi ceartă din văzduh  

Copilul văduvit de duh;  

Cuvintele de-atunci sărate,  

„Să aibă fiul meu de toate!”  

Le-aud şi astăzi când vă scriu,  

Dar prea târziu, vai, prea târziu...