CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Nuante >  




Autor: Nicolae Dina         Ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017        Toate Articolele Autorului

Nicolae DINA - REVERII AUTUMNALE ŞI RAFINAMENT METAFORIC

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tânăra editură „Neuma” din Cluj-Napoca, inaugurând colecţia „Arca” dedicată liricii contemporane, ne oferă prilejul fericit de a citi sau de a re-citi cea mai mare parte a creaţiilor unei poete cu un talent indeniabil, cu o sensibilitate ieşită din comun, pe care o transmite lectorului îndrăgostit de poezie, sub forma unui buchet înmiresmat de flori născute din inima şi sufletul încăpător al creatoarei, creaţii antologate în volumul „Toamna, ca o fregată”. Poeta a selectat cele mai frumoase versuri din volumele publicate anterior: „Noaptea ploilor acide” (2000), „Călător spre Crucea Sudului” (2002), „Muntele din vis” (2013), „Floarea de lotus” (2016), versuri de o fineţe remarcabilă exprimând valori şi experienţe fundamentale cu un rafinament artistic fascinant, sclipitor şi răscolitor deopotrivă.  
 
În afara unei coperţi extrem de sugestive, create de Gelu Iordache, prima surpriză plăcută la contactul cu această antologie este titlul, sunător şi răsunător, enigmatic, la prima vedere, dar cu semnificaţii profunde prin îngemănarea celor două laitmotive prezente în întreg volumul – toamna şi fregata. Când este vorba despre fregată, acest motiv este surprins într-o bogată arie lexico-semantică, aducând un plus de expresivitate versurilor, cuprinzând termeni precum corabie, navă, proră, ancoră, catarg, punte, bord, derivă, ele însele sprijinindu-se pe o altă largă arie semantică, aceea a mediului marin, ca parte integrantă a naturii veşnice, sugerând infinitul, imensitatea, din moment ce apar vocabule precum, oceanul cu valurile sale, coralii, marea şi abisul de nepătruns al apei, ţărmul cu farul salvator, pescăruşul purtător de veşti şi de gânduri. Nava, fie ea fregata sau corabia cu vele, de-acum de domeniul trecutului, mânată de vântul prielnic care îi umflă pânzele, nu este altceva decât zborul gândurilor, al visurilor unui poet care se vrea o călăuză a întregii lumi în căutarea fericirii, a frumuseţii vieţii şi a iubirii, căci „pluteau pe zări albastre pâlpâiri,/chemări şi doruri, fragede zidiri,/tăcerile bolnave de iubire”, iar poeta, „pe ţărmuri, împietrită, lângă stânci”, aşteaptă cu nerăbdare „întoarcerea fregatei scufundate”, odată cu lumile ce i-au fost, pentru totdeauna, „furate” (Lumi furate).  
 
Fregata, amarată într-un fiord, devine locul ideal unde inspiraţia, „un sloi de diamant/îmi fulgeră pentru moment cărarea”, se manifestă plenar şi, deşi se visează în plină iarnă, în drumul spre Polul Nord, eul liric are sufletul plin de versuri „ţâşnite” din inimă ca nişte „luceferi noi” care o „colindă tandru la fereastră” (Se face iarnă). Şi toamna este un moment prielnic pentru poeta a cărei dragoste pentru vers („dorul meu de miere”) se manifestă în toată plenitudinea sa, atât în sine-şi, cât şi în jurul său, devenind cadrul natural propice înălţării poeziei spre nemărginitele zări, ca o „ suavă mângâiere,/fregată pe o margine de stea” (Şi totuşi toamna).  
 
Revenind la surprinzătorul şi expresivul titlu, putem lega toamna, anotimpul preferat al poetei, de numele unei păsări exotice trăitoare în mările tropicale – fregata. Astfel, ne putem imagina toamna, anotimpul cel mai lung din viaţa omului, cum „pluteşte-n jur” şi, la fel cum o fregată, una dintre cele mai bune zburătoare, îşi întinde coada şi aripile ei lungi şi planează larg pentru a cuprinde toată zarea, tot aşa şi poeta întâmpină toamna cu nerăbdare, fiindcă, prin „neştiut descântec” îi va inspira versuri nemuritoare şi pline de înţelesuri. Putem conchide, astfel, că toamna este cel mai fecund moment pentru a da glas bucuriei de a trăi, de a năzui spre absolut, dar şi nostalgiei provocate de amintirile din copilărie şi din adolescenţă, cele două momente fericite din viaţa fiecărui om. Uneori, necazurile vieţii încearcă precum nişte „nisipuri mişcătoare” să-i stăvilească zborul spre înalt şi, în timp ce fregata nu mai ancorează, poeta se simte ameninţată şi pierdută în noapte, departe de ceea ce îi este mai drag: „Plutesc în derivă,/Tot mai departe de ţărm,/Mereu mai departe,/Pe trena mea prea lungă,/Asemenea unei punţi/De corabie”(Nisipuri mişcătoare).  
 
Corabia este speranţa pentru ca îndrăgostiţii de odinioară să se reîntâlnească, pentru a reînnoda iubirea pierdută, fiindcă „purtaţi de vânturi potrivnice,/Ne-am rătăcit pe ţărmuri străine,/Ca nişte flori dezamorsate”. Pentru a nu deveni „două planete necunoscute”, despărţite de „miliarde de ani-lumină”, eul liric îşi exprimă cu deznădejde dorinţa de apropiere, de reînviere a sentimentului pe care numai o corabie îl poate readuce ( „Aştept o corabie dinspre orizonturi,/Să mă aducă lângă tine,/Sau cu un liman mai aproape”), deşi o frământă puternic dilema care dintre cei doi este vinovat pentru despărţirea ce i-a îndepărtat precum Polul Nord de Polul Sud (Flori dezamorsate).  
 
Ca un alt Ulise purtat de dorul familiei şi al Itacăi natale, poeta îşi simte sufletul plin de „răni deschise” şi, plutind pe nava săltând pe valurile zbuciumate ale mării de ale cărei primejdii se fereşte, lăsându-se legată, ca eroul grec, cu „otgoane groase” de „catargul cel înalt”, îşi astupă urechile, pentru a nu se lăsa ademenită de sunetele aducătoare de moarte ale unor sirene, poartă în inima sa imaginea iubirii de odinioară cu speranţa că o va regăsi: „Seară de seară, mă opresc pe val,/Scrutez cu ochii malul de otravă;/Spre farul sfânt al singurei iubiri,/Eu trec plutind aievea, pe o navă…” (Prinsă). Undeva, departe, dincolo de prozaica viaţă, se află ţărmul fericirii mult visat şi spre care îşi îndeamnă iubitul să i se alăture: „Şi să pornim spre neştiute ţărmuri,/Departe de-astă lume-surogat!/Frumoşi şi trişti asemeni unor îngeri,/Senini şi blânzi, ca mieii la tăiat…!” (Ţărmuri).  
 
Al doilea laitmotiv, toamna, desemnează, pare-se, anotimpul preferat al poetei, chiar dacă iarna apare cu „tristele ninsori”, de care se apără purtând, ca scut, un „crin de baltă”, simbol al purităţii şi al dorinţei de libertate şi de dreptate „într-un sfârşit de secol care doare/şi ne înşeală zilnic la cântar” (Încă mai cred…). Acest anotimp, toamna, rămâne de neşters în memoria poetei, întrucât a fost cel în care a cunoscut iubirea pură ca floarea de crin, cel în care a avut loc nunta ca „în labirintul unui colţ de rai”, cunoscând binecuvântarea mirului dumnezeiesc ca o „licoare rară/trecută prin iubire şi venin” (Rătăcire). Prima întâlnire s-a petrecut tot într-o „toamnă de sfârşit de veac” la vechiul şi legendarul han, unde, „printre cupe de cristal”, s-a aprins jarul iubirii, în timp ce jocul erotic le-a aprins inimile celor doi îndrăgostiţi (Hanul). Cu toate acestea, „bruma toamnei” s-a aşternut insidios în inimile celor doi, făcându-i să se depărteze odată cu trecerea anilor, când „... în inimile noastre se desfrunzeau păduri”. Cu toate acestea, prima dragoste nu se uită niciodată, nici măcar în „toamna” vieţii, deoarece „fiecare/purta o taină-n suflet, iubirea ce-a trăit”, ea, această primă iubire, „mi-a ţinut de foame, de sete şi de casă,/mi-a încălzit obrajii, când am înzăpezit” (Constelaţii).  
 
Văzută ca vârstă, toamna îi provoacă amare nostalgii şi doruri, căci, chiar şi atunci „când frunza-ngălbeneşte/şi cade cu durere, în ultimul său zbor”, toate gândurile sale „frumoase şi naive”nu renunţă la încredea în nemurire şi în dragoste, iar speranţa unei vieţi liniştite încă este prezentă în sufletul tresăltând „când bea în taină stropul de miere şi pelin…” (Taină). Deşi îi produce o stare de melancolie, trecerea anilor nu o înspăimântă, adunând anotimpurile „strop cu strop” şi dându-şi seama că a ajuns la vârsta când îngână o „melodie dulce-amară”, cu speranţa că va mai avea parte de multe anotimpuri, bucurându-se în tot acest timp de frumuseţile şi minunăţiile pe care viaţa i le oferă cu dărnicie, făcând-o să exclame arghezian: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă!” (Aşteptând).  
 
Desigur că tematica poemelor Domniţei Flori Neaga este mult mai diversificată, în atenţia poetei aflându-se mediul citadin, oraşul şi strada, cu trecătorii grăbiţi, îngrijoraţi de ziua de mâine, fiind una dintre temele cultivate în câteva poezii. Văzut în ipostaza unui burg medieval, oraşul este depozitarul unor „idile celebre”, dar şi locul unde mişună oamenii fără căpătâi şi nebăgaţi în seamă de concitadini (Identitate), cu gara pe lângă care „trenuri trec grăbite, păsări fără zbor” (Aşteptare). Cele mai frumoase versuri sunt dedicate naturii, aceasta fiind văzută în cele mai inedite ipostaze, de la ogorul „sterp” şi plin de „spini”, la poiana din codru, unde pasc caii „iarba-ger şi iarba-teamă” (Caii), sau la „plaja calmă, pustie,/aur între uscat şi ape” (Poem marin), peisajul inducându-i o stare de linişte sufletească, dar şi de nostalgie şi amintire a vremurilor din copilăria trăită plenar, sub oblăduirea părinţilor iubitori (Semn heraldic).  
 
O temă recurentă este timpul, prezent sau sugerat, în majoritatea creaţiilor, prietenul cel mai apropiat al poetei şi însoţitor permanent în tot ceea ce a întreprins, chiar dacă acum este surprinsă de trecerea lui inexorabilă („E greu de presupus/Când s-au dus anotimpurile/Fără să-mi dau seama!”) şi încearcă să-l ignore, bucurându-se de orice „toamnă” pe care i-o dăruieşte destinul cu înţelegere şi afecţiune (Aşteptând).  
 
Harul poetic, puritatea, afectivitatea, sensibilitatea, reflexivitatea şi fecunditatea tematică şi imagistică, muzicalitatea remarcabilă a versurilor sunt principalele atuuri ale creaţiei lirice a Domniţei Flori Neaga, concepută într-o fericită interferenţă a esteticii tradiţionaliste cu cele moderne, neomoderniste şi chiar postmoderniste, ceea ce ne îndreptăţeşte să recunoaştem în persoana sa drept una dintre vocile lirice feminine reprezentative, antologia de faţă dând măsura talentului unui creator stăpân pe tehnica prozodică şi pe mijloacele stilistice adecvate, cu reale virtuţi metaforice.  
-------------------  
Nicolae DINA  
Alexandria, Teleorman  
31 mai 2017  
Referinţă Bibliografică:
Nicolae DINA - REVERII AUTUMNALE ŞI RAFINAMENT METAFORIC / Nicolae Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2344, Anul VII, 01 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Nicolae Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!