CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Nicolae Dina         Ediţia nr. 2137 din 06 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

ÎNVINGĂTOARE ÎN LUPTA CU TIMPUL
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Deși aflată la o vârstă venerabilă, într-o luptă acerbă cu inexorabila trecere a timpului, Doamna ELENA BUICĂ este o scriitoare extrem de laborioasă, una dintre cele mai active „ambasadoare ale culturii românești” pe toate meridianele globului, publicând, în doar puțin peste un deceniu de activitate scriitoricească, nu mai puțin de 12 volume de proză, fiind prezentă în peste 15 antologii colective și cu sute de contribuții personale în paginile multor reviste din țară și din diaspora. 
  
Prolificitatea Domniei Sale se concretizează, în acest an (după două cărți publicate în 2014 și alte trei în 2015), prin volumul „Pe cărările vieții” (Editura Anamarol București) cuprinzând, așa cum se menționează în subtitlu, „scrieri publicate în diferite reviste”. 
  
Volumul este structura în trei capitole, anticipate de un „Cuvânt-înainte”, o adevărată profesiune de credință despre preferința pentru proza scurtă, având în vedere faptul că aceasta poate „surprinde instantaneele vieții” mult mai atent pornind de la realitățile existenței diurne, uneori prozaice, în care oamenii obișnuiți devin „personaje sau martori discreți, cu aspecte rupte din viața cotidiană”. 
  
Un prim capitol (Dus-întors pe cărările vieții) are o tematică diversificată, relevând preocupările unui om care privește viața, istoria, apartenența etnică, problemele stringente ale umanității ca fiind și ale sale și pentru rezolvarea cărora încearcă să găsească sau să sugereze soluții eficiente, pornind de la bunul-simț ce-o caracterizează. 
  
Cele mai multe proze (articole, eseuri, note) au un caracter au caracter autoreferențial, surprinzând evenimente din propria familie, cum ar fi momentul absolvirii colegiului de către nepoata sa, Mara-Elena, un fericit prilej de rememorare a evenimentului similar din viața sa (Sărbătoarea terminării studiilor universitare), reușind să transmită lectorului întreaga emoție și să-l îndemne la retrăirea momentului respectiv din propria existență. Emoția, căldura sufletească și evocarea afectivă a unor asemenea momente cruciale din viața fiecăruia sunt trăsăturile scriiturii Elenei Buică, de care te apropii fără să vrei, întrucât ai senzația că tu însuți ești scriitorul, nu cititorul. În aceeași ordine de idei se înscrie și proza Chemări din tainițele vieții, referitoare la opțiunea aceleiași nepoate pentru cariera didactică, urmând exemplul mamei și al bunicii, o adevărată „dinastie” de dascăli, fapt ce îi oferă autoarei ocazia de a pleda în favoarea profesiunii de cadru didactic, o adevărată „artă înnăscută” pe care o poți profesa numai dacă „simți chemarea interioară” ca să ai darul de „a deschide ferestrele sufletului și ale minții copiilor”. O altă scriere (Tatăl meu) este închinată, în general, părinților care își vor avea întotdeauna „un cuib cald în inima fiecărui copil”, cu deosebire, însă, tatălui său, Spirea I. Buică, „om de mare prestanță” în Țigăneștiul teleormănean, pe care „hărnicia, voinicia, istețimea”, trăsături moștenite de predecesorii săi, oameni aprigi și muncitori din zori și până în noapte, l-au propulsat la un „alt nivel de civilizație”, burghezia rurală, superioară clasei țărănești căreia i-au aparținut părinții și strămoșii. Este o evocare caldă, plină de dragostea și respectul filial, de întreaga gratitudine pentru cel care n-a pregetat, nicicum și nicicând, să lupte pentru binele și fericirea copiilor. 
  
Viața sub toate aspectele ei îi oferă Elenei Buică prilejul de a-și exprima gânduri și idei personale privind schimbările produse de-a lungul zecilor de ani, regretând Europa de altădată care promova „mitul culturii, al subtilităților și rafinamentelor”, acea la belle époque din metropolele întregului continent unde „arta era în plină înflorire, cultura era la preț mare, multe școli înalte erau celebre”, iar oamenii se caracterizau printr-un „aer de noblețe, de aristocrație spirituală”. Este remarcată ascensiunea țărilor de pe alte continente, cum ar fi America, unde se promovează „mitul bunăstării, al societății libere, al democrației”, țările din Orientul Mijlociu, a căror forță o constituie petrolul, China, devenită „o forță economică”, iar Japonia este uluitoare prin disciplina și organizarea vieții și a muncii (Gânduri despre mersul lumii). Cu toate acestea, optimismul funciar al scriitoarei o încredințează că „saltul gigantic al tehnologiei care a revoluționat toate domeniile activităților umane” are o contribuție majoră în schimbarea existenței oamenilor sub toate aspectele, mai ales în domeniul artei cuvântului, literatura, de a cărei revelație nimeni nu se poate lipsi și care „nu poate fi suprimată de rațiune, de lupta pentru realizări materiale[…],de lipsa de timp și nici de tehnologie”, aceasta din urmă devenind chiar indispensabilă în lumea literelor (Schimbarea e singura constantă). 
  
România, țara-mamă, și Canada, țara-adoptivă, se află în centrul preocupărilor scriitoarei în egală măsură, aceasta îndreptându-și gândurile și urările de bine, de prosperitate, de cultivare a adevăratelor valori și fapte frumoase (Un gând pentru Canada și România de Anul Nou – 2015), firea sa „solară, dornică de armonie și frumos” pledând pentru eliminarea urii, „cea mai dezolantă și mai periculoasă dintre toate trăirile omenești” (Ucigătoarea ură), precum și viclenia, acea trăsătură de caracter având la bază invidia, setea de putere și de avere, prin „inducerea în eroare a semenilor”, prin eliminarea adversarilor prin orice mijloace, inclusiv prin violență (Viclenia umană), tare pe care le respinge categoric și pe care le combate oriunde și oricând. 
  
Capitolul al doilea (Elogiul limbii și literaturii române) pleacă de la o „mărturisire de credință” a scriitoarei în care își exprimă dragostea pentru literatură și pentru creatorii ei, deoarece scrisul este un „spectacol al inteligenței”, cartea potolește „nestăvilita sete de a trăi emoții izvorâte din frumos și adevăr”, iar „scriitorii sunt flăcări vii care ard pentru semenii lor cu flacăra de sine”, sunt cei care, prin înzestrare, prin exercițiu, prin puterea gândului, pot „să dea viață și să denumească ceea ce cititorul percepe și ar voi să-i exprime”. Fără a face o pledoarie pro domo sua, Elena Buică nu dorește ca scrierile autoreferențiale să vorbească neapărat despre Domnia Sa, ci ele conțin „acele aspecte durabile și statornice, cu forță de generalizare, dând posibilitatea și altor persoane să se regăsească” în ceea ce scrie. În final, scriitoarea își expune, fără echivoc, „mărturisirea de credință”, conform căreia „între cer și pământ, scrisul este[…]un punct de sprijin, iar literatura este respirația adâncă” (Despre scriitori și scrierile lor ca o mărturisire de credință). 
  
Cronicile unor cărți aparținând, îndeobște, unor scriitori români din țară și din diaspora (Rodica Elena Lupu, Milena Munteanu Lițoiu, George Roca, Dora Alina Romanescu, George A. Stroia ș.a.) evidențiază rigoarea, pertinența, acuratețea, obiectivitatea și acribia documentaristică a criticului literar, Elena Buică exprimându-și impresiile de lectură din pasiune, interes și dragoste pentru literatură și pentru creatorii ei, subliniind, la fiecare în parte, valoarea scrierilor, talentul indeniabil al tuturor și contribuția la dezvoltarea limbii și a literaturii române, la promovarea acestora pe mapamond. 
  
Și, pentru că nu și-a uitat niciodată originea teleormăneană, pentru că în numeroase ocazii a avut prilejul să constate că și în acest colț de țară există activitate spirituală, există scriitori valoroși, criticul literar se ocupă și de scrierile unora dintre ei. Apar, astfel, cronici ale volumelor de versuri aparținând Domniței Neaga, poeta despre care Elena Buică afirmă că este pusă în lumină de o „natură poetică prin excelență”, că „răscolește rostul misterelor greu accesibile ale universului uman”, fiind dăruită cu 1erudiție, bogăție spirituală încărcată de idei scăpărătoare”, iar poeziile sale, „încărcate de candoare și delicatețe, adevărate a și, în vecii vecilor, vor răsuna „ca o melodie caldă, suavă, lină, care pătrunde în fiecare fibră a inimii”. 
  
Daniela Popescu, o altă poetă de origine teleormăneană a cărei fire este „o împletire de lirism și realism…însetată de frumos”, îi reține atenția, o dată la debut, ca „o poetă în plin avânt, cu multe promisiuni pentru viitor”, a doua oară la publicarea celei de a treia cărți, ale cărei creații lirice au ca principale împliniri „forța de a sugera vibrația interioară, originalitatea expresiei” și, nu în ultimul rând, „efervescența trăirilor unui adevărat român în lupta pentru „reînvierea spiritului național, pentru reîntoarcerea la valorile strămoșești”. 
  
Debutul editorial al Virginiei Vini Popescu este salutat cu toată simpatia, deoarece evidențiază complementaritatea „omului de știință” cu poetul care „a ținut inima cu emoțiile și vibrațiile ei în lumea de frumusețe” a Universului. Versurile sale sunt „mici depozite de suflet scrise cu inima curată[…]și mustesc de frumuseți simple și de bucurie de viață”. 
  
Mai vechiul său prieten, prozatorul Constantin T. Ciubotaru, rămâne „același fin umorist, mereu cu zâmbetul pe față, cu aceeași poftă de viață și mereu egal cu sine însuși”, inclusiv în ultima carte de „Convorbiri (in)discrete”, apreciind „replicile sclipitoare, umorul copios, nota ludică, vorbele în dodii” cu care răspunde întrebărilor colocutorului său, precum și cronicile acestuia din urmă, referitoare la multe dintre creațiile scriitorului, care le subliniază „valoarea neștirbită de scurgerea timpului”. 
  
Capitolul al treilea (Opinii despre omul și scriitorul Elena Buică) însumează mai multe cronici ale cărților sale, părerea unanimă a autorilor lor fiind aceea că principalele trăsături ale Omului și Scriitorului sunt „compasiunea, dragostea față de semeni, altruismul, credința în Dumnezeu, spiritul civic, condamnarea nedreptății” (Domnița Neaga), prezente nu numai în comportamentul cotidian, în atitudinea față de oameni și față de evenimente, ci și în filele tuturor cărților sale, oglindind fidel o artă scriitoricească fără cusur, precum și „crezul său artistic, închinat țării, limbii române pe care a slujit-o cu credință”(Cezarina Adamescu). 
  
Noua carte a Elenei Buică se înscrie în fluxul firesc al scrierilor de până acum, evidențiind nu numai talentul incontestabil al unei prozatoare cu mare forță creatoare, ci și înalta sa ținută morală și spirituală, dragostea față de oamenii cărora le dedică rodul inimii și sufletului său, devenind, astfel, o adevărată „ambasadoare a sufletului românesc” (Cezarina Adamescu) pe toate meridianele lumii pe unde au purtat-o pașii și pasiunea de călător. Cărțile sale plac nu neapărat prin genialitatea autorului, ci prin faptul că se adresează minții și inimii cititorului, căci acesta se regăsește în ideile, gândurile și afirmațiile scriitoarei, în bucuria și fericirea pe care i le oferă scrisul, în înțelegerea și dragostea pentru tot ceea ce înseamnă viață. 
  
NICOLAE DINA 
  
ALEXANDRIA - TELEORMAN 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNVINGĂTOARE ÎN LUPTA CU TIMPUL / Nicolae Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2137, Anul VI, 06 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolae Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Dina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!