CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 3683 din 30 ianuarie 2021        Toate Articolele Autorului

„Un căutător de comori istorice” - recenzie la volumul „Turnu Măgurele în repere cronologice”, de Gigi Țeican
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un căutător de comori istorice  
  
 
  
Gigi Țeican, din Turnu Măgurele, este un pasionat cercetător de istorie. De profesie asistent medical, el și-a dedicat o mare parte din viață cercetărilor de izvoare istorice. A participat la multe săpături și cercetări arheologice pe dealul teleormănean al municipiului Turnu Măgurele, precum și în comunele învecinate de pe ambele maluri ale Oltului. A studiat fondurile arhivistice ale județului Teleorman și cele naționale, referitoaare la orașul său natal, precum și o bogată literatură istorică (memorii, studii istorice, monografii etc). În acest fel a reușit să tezaurizeze un bogat fond de izvoare istorice, pe care le-a valorificat parțial în reviste de specialitate și în revista locală de cultură „Ecouri Dunărene”.  
  
Un astfel de tezaur istoric trebuia să strălucească și în volume de istorie. La sugestia reputatului om de știință, profesorul universitar doctor în istorie Gheorghe Sarău, autorul Gigi Țeican a publicat la editura „Vatra veche” din Târgu Mureș, volumul „Turnu Măgurele în repere cronologice”. Distinsul profesor Gh. Sarău s-a îngrijit și de redactarea acestui volum, care cuprinde un șir de documente istorice, inserate cronologic în text, care atestă existența unor evenimente semnificative întâmplate pe arealul orașului Turnu Măgurele și a împrejurimilor sale. Aceste izvoare de adevăruri istorice autorul le-a denumit „repere” care au luminat lungul drum prin istorie a meleagurilor turnene între anii 1374-1989, perioadă menționată și în subtitlul volumului.  
  
Cu vrednicie, migală, talent și multă pasiune, Gigi Țeican a selectat și ordonat cronologic izvoarele istorice, scoțând la iveală o inetresantă și originală carte, care poate fi citită cu mult interes, atât de profesioniști, cât și de orice iubitor de istorie.  
  
Rareori, autorul a intervenit cu unele comentarii explicative, el preferând să ofere cititorului adevărurile istorice nude, lăsând ca acesta să aprecieze direct. De exemplu, un comentariu explicativ autorul l-a făcut chiar la primul reper, datat 6 iulie 1374 (un fragment dintr-o scrisoare trimisă de regele maghiar Ludovic I comitelui Benedict Himfy, prin care îl anunța că voievodul Vlaicu se află în cetatea Nicopole, unde s-a unit cu turcii): „Este foarte posibil ca numele cetății Turnu, cunoscut și sub numele de Nicopoia sau Nicopoiu să fi fost scris greșit drept Nicopol, astfel că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi că Vladislav (Vlaicu) a cucerit Nicopoia sau Nicopolul Mic de la Șișman. Ipoteza pare viabilă, dat fiind faptul că Șișman, având de înfruntat pe turci, nu putea lupta pe două fronturi, adică și cu Vladislav, cetatea intrând în stăpânirea Țării Românești. Istoricul M. Holban se apropie cel mai bine de adevăr, afirmând că, de fapt, interpretarea corectă a pasajului din scrisoarea menționată, ar fi că Vladislav I Vlaicu ar fi venit la Nicopolul Mic (Turnu, n.a.), luând poziție mai aproape de turci, supraveghind astfel, mișcările acestora.”  
  
Tot datorită poziției strategice a cetății Turnu, turcii au înființat raiaua turcească în jurul acestei cetăți, de unde puteau controla pe domnitorii Țării Românești, strategie folosită și la înființarea altor raiale (Giurgiu și Brăila). Așa a reușit Imperiul Otoman să reziste aproape cinci sute de ani atât atacurilor domnitorilor valahi (Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și a guvernatorului Ungariei, Iancu de Hunedoara), cât și atacurilor celor două imperii vecine (habsburgic și țarist).  
  
Până să fie complet distrusă, cetatea Turnu s-a dovedit, de-a lungul timpului, a fi un factor de echilibru dintre cele trei mari imperii vecine, care au vrut să cucerească Țara Românească.  
  
Reperele cronologice din perioada existenței cetății Turnu și a raialei turcești Turnu relevează multe bătălii purtate în acest areal de către armatele otomane cu cele țariste și habsburgice, conduse de generalii celebri ai respectivelor vremuri. Dintre aceste repere, menționez:  
  
  • reperul datat 13 decembrie 1689 începe cu un comentariu al autorului Gigi Țeican: „ ... printr-un firman, sultanul cerea cadiului din Nicopole și conducătorilor locali din acest sangean, deci și naybului de Turnu, ca să-și unească forțele cu cei din Silistra și Vozia, iar aceste forțe, puse sub comanda pașei de Nicopole, Mustafa, urmau să participe la respingerea trupelor habsburgice părtrunse în Țara Românească.” Deci, se dovedea că în acel moment istoric nu exista în Valahia nicio forță militară care să se opună invaziei habsburgice decisă ca să o cucerească.
  • următoarele repere datate 1771 relevează luptele din această zonă a cetății Turnu, dintre trupele otomane și cele rusești, conduse de generalii Repuin și Potemkin (anul 1771).
  • reperul datat 1773 consemnează victoria generalului rus Bogdan asupra otomanilor, care îi izgonește pe turci din cetatea Turnu.
  • reperul datat 1774 semnalează recucerirea cetății Turnu de către turcii conduși de Izzet Ahmet Pașa, dar peste câteva luni din același an, rușii recuceresc cetatea Turnu. Toate aceste lupte dovedesc importanța strategică a cetății Turnu, numită de către autor „cap de pod” al cetății Nicopole pe teritoriul Țării Românești, ambele cetăți fiind așezate în drumul care ducea la trecătoarea Șipca, o cale balcanică din Bulgaria către Istambul și Sofia.
  • reperul datat 2 iulie 1790 relatează confruntarea dintre trupele turcești și austriece. Tot acest reper consemnează și armistițiul încheiat între acestea în septembrie același an. Acest act dovedește neputința ambelor armate aflate în conflict de a mai continua războiul. Redau câteva fragmente din acest armistițiu: „ Art. II: ...armatele austriece și otomane adunate față-n față, devenind nu numai inutile, dar și împovărătoare pentru cele două părți vor fi retrase pe de-o parte și de alta...” Și mai departe, reperul spune: „... semnând, prințul de Saxa Coburg nu va mai păstra în Țara Românească decât un corp pentru a păstra ordinea și liniștea, iar trupele austriece nu vor mai intra, nici în număr mic, pe teritoriile de la Turnu, Giurgiu și Brăila...” După aceste lupte, Imperiul Habsburgic a renunțat la Țara Românească, mulțumindu-se doar cu Oltenia, pe care a stăpânit-o vremelnic.
În ce privește chestiunea relațiilor dintre locuitorii turci și românii din comunile învecinate raialei turcești Turnu, nu poate fi vorba de relații de colaborare sau de bună vecinătate. La jafurile și robiile trupelor de akingii sau tâlharii și hoții turci din raia, românii le răspundeau tot cu hoții, furându-le vitele de pe pajiștele raialei Turnul. De asemenea, sabotau ori jefuiau zahereaua de galbeni, vite și produse agricole date de domnitori sultanului în contul haraciului. Împotriva unor astfel de acte, acționau și domnitorul român, cât și sultanul. În comentariul autorului la reperul datat 12 nov. 1596, se precizează:Mihai atacă din nou cetăţile Turnu şi Nicopol, ca replesalii la incusiunile de pradă ale turcilor”, iar reperul cronologic comentat de autor consemnează, printre altele: „...dupe sărbătoarea Sf. Mihail, purcese cu 2 mii oameni asupra turcilor. Mergând prin ţară, domnul întâlni o seamă de turci pre apa Teleormanului, robind şi stricând ţara; el îi izbi şi îi prinse pe toţi vii...” La întoarcerea de la Nicopole, reperul consemnează: „Domnul trecuse râul în ţară într-o dimineaţă, la răsăritul soarelui şi, însoţit de numai 6 inşi din căpetenii, apucaseră fără grijă înainte, urmat într-o lungă depărtare de 50 călăreţi şi, în sfârşit, mai departe încă, venea toată oastea după rânduiala ei. Astfel mergând în cale, domnul şi cu soţii lui întâilniră doi turci pe care-i prinseră şi aflară de la dânşii că fac parte dintr-o bandă de 500 turci, care bântuie satele acelui judeţ, arzând şi jăfuind, şi că această ceată nu e departe. Cum află aceasta, viteazul domn se repede iute cu cei 6 soţi ai săi către acei cinci sute de turci, îi ajunge şi-i izbeşte furios. Spun că omorî paisprezece inşi cu mâna lui, până când apucă de îi veni ajutor din oaste, de-i prinse pe toţi câţi scăpară de la moarte....”  
  
Alt reper datat 1559, reprezentând un firman dat de sultan cadiului din Brăila și celor din Rusciuk și Nicopole, precizează că: „... unii hoți (ghiauri – n.a.) mână caii și vacile, precum și celelalte vite ale raialelor Țării Românești, iar când stăpânii lor își găsesc vitele și le cer, atunci hoții pertind de la raiale martori musulmani, dar având greutăți în găsirea martorilor musulmani pier astfel multe vite de-ale lor...” Sultanul le cere cadiilor să ia măsuri împotriva hoților ghiauri.  
  
Un reper interesant prin semnificațiile sale (datat 9 ianuarie 1640) ce reprezintă relatarea episcopului de Galipoli, Petru Bogdan Baksic, care a vizitat raiaua turcească Turnu și o biserică catolică de la Nicopole. Acesta descrie cetatea Turnu „o cetate puternică, bine păzită și-ntrânsa se păstrează proviziile pentru soldați. Această cetate se află în Țara Românească.” Despre raia spune că are cam șase mile și în lat poate și mai mult. „Se află în stăpânirea turcilor și acolo țin vite mari, bivoli, oi etc. În privința bogățiilor, locul nu este cu nimic mai prejos decât alte ținuturi din Bulgaria; dimpotrivă, le întrece pe toate, în toate privințele și produce cu un belșug, care întrece producțiunea terenurilor arabile din Bulgaria, fiind așezat pe malul Dunării...”  
  
Acest episcop se dovedește un om înțelept și fin observator care ne oferă, în urmă cu 400 de ani, cheia pentru găsirea unor izvoare ale belșugului și prosperității în zilele noastre, pe meleagurile fostei raiale Turnu. Apele care înconjoară acest teritoriu (Sâiul, Oltul și mai ales Dunărea) abia așteaptă să fie folosite într-un mare combinat agro-industrial al unei cooperative din Turnu Măgurele, cu ferme legumicole, zootehnice, cu pășuni mănoase pe care să pască turme mari de vite de tot felul.  
  
Câtă vreme a existat cetatea Turnu și raiaua turcească nu poate fi vorba de existența în istorie a orașului Turnu Măgurele. După semnarea Tratatului de pace de la Adrianopole, dintre ruși și turci (2 sept. 1829) s-a convenit să se desființeze raiaua turcească și să se distrugă cetatea Turnu. Proprietarii turci au fost obligați să-și vândă terenurile românilor. De atunci, urbea Turnu a început să prindă contur și identitate românească. Mulți meseriași, negustori și chiar țărani clăcași din satele învecinate Măgurele, Odaia și Flămânda au cumpărat terenuri pe arealul orașului Turnu Măgurele, care a fost inclus administrativ în județul Olt, plasa Marginea de Jos.  
  
Întrucât urbea Turnu avea schelă la Dunăre și perspective de dezvoltare economică, autoritățile județului Olt s-au hotărât să mute capitala de la Slatina la Turnu. Această hotărâre a nemulțumit pe negustorii slătineni, care și-ar fi pierdut niște privilegii. De aceea, la începutul anului 1838, au trimis o petiție domnitorului Alexandru Ghica. Domnitorul le-a aprobat cererea și dat dispoziție Ministerului din Lăuntru să înființeze județul Teleorman cu capitala la Turnu Măgurele. Acel document-reper, datat 17 iulie 1838, reprezintă „certificatul de naștere” administrativă al orașului Turnu Măgurele. După această dată începe dezvoltarea orașului, port la Dunăre, cale de transport și comerț internațional. Aici încep să vină și să se stabilească mulți negustori greci, evrei, armeni și turci, care contribuie prin activitățile lor la dezvoltarea și prosperitatea orașului. (Rangul de capitală de județ Turnu Măgurele a avut-o până în 1950, când, în urma unei reforme administrative se formează regiunea Teleorman, cu capitala la Alexandria, iar în 1968 orașului Turnu Măgurele i se acordă rangul de municipiu)  
  
Înnobilat cu titlul de județ, în Turnu Măgurele s-au construit multe clădiri publice administrative și social-culturale și ca urmare, a apărut și s-a dezvoltat o prosperă clasă de funcționari și oameni de cultură (medici, profesori, magistrați ș.a.). Spre portul Turnu Măgurele se îndrepta fluxul comercial al bogățiilor agricole, atât din județul Teleorman, cât și din județele din Oltenia, mărfuri destinate exportului în țările din Peninsula Balcanică și ale Orientului Mijlociu.  
  
Multe repere cronologice atestă, atât dezvoltarea orașului, cât și evenimentele istorice petrecute pe plan național (revoluția de la 1848, Unirea Principatelor, domnia lui Cuza, războiul de independență, domnia lui Carol I, răscoala țăranilor de la 1907 ș.a.). Autorul a redat nu numai ecoul respectivelor evenimente în plan local, ci și consecințele schimbărilor istorice în viața locuitorilor turneni și a celor din localitățile învecinate. Astfel, prin detaliile documentelor reper, se relevă aspectele particulare ale vieții turnenilor și modul cum au înțeles ei evenimentele petrecute pe plan național și internațional.  
  
Din multitudinea acelor repere cronologice mă voi opri doar asupra câtorva care m-au impresionat și mi-au marcat sufletul. De pildă, reperul datat 22 martie 1864 cu răspunsul de mulțumire al domnitorului Cuza adresat primarului și locuitorilor orașului Turnu Măgurele pentru darul acestora, respectiv o sabie poleită cu aur și mâner încrustat cu pietre scumpe. Am admirat această sabie la Muzeul Național de Istorie, care mi-a umplut sufletul de mândrie pentru gestul turnenilor de atunci. De asemenea, am apreciat sentimentele turnenilor din acele vremuri, redate în reperul datat 6 sept. 1865, reprezentând procesul verbal al ședinței Consiliului Județean Teleorman, care consemna construirea unei fântâni cu bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe care urma să se scrie: „Pentru Unirea definitivă a Principatelor, pentru secularizarea averilor mânăstirești, pentru plebiscitul de la 2 mai 1864, pentru eradicarea sclaviei sătenilor prin promulgarea Legii Rurale, pentru înflorirea Armatei Române, Județul Teleorman cu recunoștință veșnică.” Din păcate, fântâna a rămas la stadiu de proiect, lesne de înțeles, cunoscând ce s-a întâmplat în februarie 1866.  
  
Citind reperele ce se referă la războiul de independență din 1877, am admirat atât vitejia, entuziasmul și spiritul de sacrificiu ale tinerilor ostași români, cât și recunoștința turnenilor față de aceștia. Acele sentimente care au animat ostașii români au curs prin arterele și venele locuitorilor turneni. Și această recunoștință a turnenilor față de dorobanții participanți la război, turnenii au materializat-o în statuia lui... „Tudorică dorobanțul”, din Grădina Publică.  
  
În schimb, m-au mâhnit faptele legionarilor turneni, consemnate în reperul datat 15 noiembrie 1940. La fel au fost reprobabile și întâmplările din anii 50, de început ai perioadei comuniste.  
  
După lecturarea reperelor cronologice ale orașului Turnu Măgurele, mi-am dat seama câtă NEVOIE avem de ISTORIA adevărată, cum ne-a oferit-o Gigi Țeican în acest volum. Cartea scrisă de acest autor reprezintă un model demn de urmat și de alți istorici. De aceea îl felicit pe acest autor pasionat căutător de comori istorice.  
  
Iar domnului profesor universitar Gh. Sarău îi adresez calde mulțumiri pentru ajutorul acordat pasionatului cercetător.  
  
 
  
Post - Scriptum: Astăzi, municipiul Turnu Măgurele este ca un nobil sărac care trăiește din amintirile gloriei de altădată. Are cu ce se mândri: cu renumita cetate Turnu (Turris), cu multele evenimente militare la care au participat personalități celebre ale istoriei, cu titlul de capitală a județului Teleorman, cu personalități sonore care au locuit, fie și temporar în acest oraș (familia legendarei Hariclea Darcle, scriitoarea Ortensia Papadat Bengescu, fiica generalului Bengescu, născută în comuna Ivești, județul Galați, compozitorul Gherase Dendrino ș.a.).  
  
Și mă întorc obsesiv la momentul istoric 2 sept. 1829, când rușii au impus, prin Tratatul de Pace de la Adrianopole, distrugerea cetății Turnu (Turris). Și mă cuprinde un vălmășag de sentimente: ură, durere sufletească, jale și neputința de a repara ireparabilul, combinate cu nostalgia și tristețea că nu știu cum arăta, precum și disperarea că nu va fi reconstituită vreodată... Ce obiectiv turistic ar fi fost, cu măreția și gloria sa istorică!..  
  
Când au distrus-o rușii și au desființat raiaua turcească Turnu, ei nu s-au gândit la binele Țării Românești și al locuitorilor ei de pe aceste meleaguri. Dar... așa a vrut Dumnezeu: să se nască și Turnu Măgurele, cu istoria lui „când mai bună, când mai rea” (vorba cântecului) și cu reperele cronologice care au fost și vor mai fi.  
  
 
  
Marin Năstase  
  
17 ianuarie 2021  
  
Referinţă Bibliografică:
„Un căutător de comori istorice” - recenzie la volumul „Turnu Măgurele în repere cronologice”, de Gigi Țeican / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3683, Anul XI, 30 ianuarie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!