CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 10
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

10. Tot minciuni…minciuni…minciuni…

Soneria, cu ţipătul ei strident, întrerupse Mariei insistentul apel de întoarcere la voie bună.  
  
- Of, cine-o mai fi? Parcă toată lumea…(soneria suna tot mai nervoasă). Nu mai suna aşa, ai răbdare că deschid imediat!  
  
O tânără durdulie, dar frumuşică la faţă, i se prăbuşi în braţe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor!  
  
- Şi tu, Nicoleta, şi tu? Hai, linişteşte-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea…  
  
- Cum şi eu? întrebă, puţin uimită, tânăra cu faţa schimonosită de plâns.  
  
- Lasă, hai, dezbracă haina şi vino în sufragerie! Dă şi geanta!  
  
- Oo, dar mai sunt musafiri. Te-am crezut singură şi voiam să…Cred că am să plec…  
  
- Îndrăzneşte, domnişoară, că nu mâncăm oameni! o repezi Irina. Biata fată, cum să mai îndrăznească după un aşa ton. Maria interveni calm:  
  
- Hai, Nicoleta, că şi ele…Hai, faceţi cunoştinţă: Violeta, nepoata mea dragă şi Irina, buna mea vecină.  
  
- Vecina din blocul vecin, completă Irina.  
  
- Şi Nicoleta, pe care o iubesc de când avea câţiva anişori, fata unei foste colege. Hai, Nicoleta, aşează-te! Dar ea îşi freca mâinile, cu privirea în jos: tanti, cred că…o să plec.  
  
- Unde? o întrebă tăios Maria.  
  
- Nici nu ştiu, mormăi Nicoleta. Maria o mângâie pe buclele blonde:  
  
- Hai, fetiţă, dezleagă baierele sufletului şi deşartă-ţi veninul care ţi l-a otrăvit! Aici e locul tău în noaptea asta! Mamă-ta ştie că eşti cătrănită?  
  
Nicoleta dădu din cap aprobativ şi izbucni în plâns: m-am certat cu ea. Violeta interveni şi ea cu vorbe calde:  
  
- Să ştii, Nicoleta, că şi eu am venit la tanti tot cu gânduri disperate şi morbide. De fapt, încă nu mi-au trecut. Şi eu am avut parte în noaptea asta de un nemernic. Probabil că şi tu…  
  
- Tot aşa…Nu ştiu ce ai păţit tu, dar eu am talentul să dau numai de mincinoşi, şmecheri, oameni fără cuvânt, una spun, alta gândesc şi…(iar dă în plâns). Cum celelalte trei tăceau şi o priveau, înţelese că trebuie să continue.  
  
- Şi p-ăsta, tot pe internet l-am cunoscut. Până acum vreo câţiva ani, mă tot duceam la diferite petreceri, prin cluburi, pe la nunţi şi cum reuşeam să cunosc pe cineva, insul dădea buzna pe mine şi alta nu. Că, de ce nu vreau? Stai, mă frate, să te cunosc şi eu, să văd ce hram porţi. El, nimic, că vrea sus pe mine. Unul, chiar m-a pleznit şi m-a trântit. Noroc că aveam blugii, care ies greu de pe mine. Abia am scăpat. Am învăţat să intru pe net. Ce mi-am zis: hai să văd, poate în altă parte oamenii sunt altfel. Aşi, numai gunoaie. Pe deasupra, mincinoşi, cât cuprinde. Până am dat de idiotul care mi-a stricat seara asta. Manierat, limbaj subţire, cultură ful, inteligenţă sclipitoare, pe deasupra, romantic. Mi-am zis: ăsta e omul meu! Bucureştean, de, lucrează la o firmă multinaţională, zice el. L-am invitat la Galaţi…Flori, restaurant, a spart  
  
cu nonşalanţă câteva milioane şi a evitat să-mi facă ceva, nici măcar apropouri. Numai romantism şi visuri măreţe la tot pasul, că în curând, musai să ne unim viitorul. În schimb, nimic concret. Palavre, duioase palavre!..Mama mi-a spus: n-ai vrut tu să nu-ţi ceară sex? Omul îţi dă ce-ţi doreşti. A mai venit de vreo două ori, înainte de Crăciun. Şi l-am întrebat: de Crăciun, ce facem? Că nu poate. Că sărbătoarea asta e a familiei. Foarte bine, i-am spus, te invit în familia mea! Că, am înţeles greşit, este vorba de familia lui. Nu mă deranjează, i-am spus. Pricepi greu, m-a ironizat el. Atunci, să pricep că s-a terminat? i-am replicat nervoasă. Nu, nu, nu! a miorlăit el. De Revelion vin la tine să mă cunoască ai tăi şi de Bobotează vii la mine, să te cunoască ai mei. Pe urmă tratăm detaliile viitorului nostru. Nicio vorbă despre căsătorie. În definitiv, nici nu doream să atacăm problema asta. M-am bucurat şi l-am întrebat când vine. O, a spus el convingător, cred că în ajunul revelionului, la prânz sunt la Galaţi. Să ştii că te aştept la gară, i-am spus eu, veselă. Nu, nu te deranja! Am adresa ta, iau un taxi de la gară şi ajung fără probleme. Vreau să-ţi fac o surpriză. Vă închipuiţi, bucurie generală… Alergătură, pregătiri, bietul tata cu sacoşa după cumpărături, mama în bucătărie printre cratiţe şi tăvi, eu cu toaletele, mă rog, toată casa pe dos. I-am dat un telefon pe la nouă, să-l întreb dacă a prins trenul. Că nu l-a prins, că a fost aglomerat, că n-a mai găsit bilet. Înghit gogoaşa. Că iau trenul următor, stai liniştită. Încerc să stau liniştită, dar şoriceii îndoielii începeau să-mi ronţăie din linişte. Peste câteva ore îl întreb ce face. Sunt pe drum spre gară. Într-un sfert de oră sunt în tren. Neliniştea mă îndeamnă să mai telefonez după treizeci de minute. Trecuse de opt şi nu înţelegeam ce tren o fi ăla. Stai, mă, liniştită şi nu mai telefona! Sunt în tren, m-apropii de Ploieşti, la zece sunt în Galaţi. Mă agit, telefonez la Informaţii CFR. Nu se potriveau deloc spusele lui cu informaţiile. Mama se supără pe mine că sâcâi omul, mă cert cu ea şi îi dau din nou telefon: nu există trenul cu care ai plecat tu! Că habar n-au tâmpiţii de la Galaţi, că aşa lucrează „ăştia” din provincie, care nu sunt informaţi de trenuri, când…şi în timp ce vorbea, aud în telefon hărmălaie cu veselie mare, cu „la mulţi ani!” şi „bine aţi venit!”, că „de când vă aşteptăm” şi…săsâiala lui. Îl întreb ce se-ntâmplă. Îmi răspunde precipitat: nimic, nimic, trec nişte colindători prin vagon! Am crezut că-mi pocnesc tâmplele. Am ţipat la el: mincinosule! Ţi-a ieşit schema cu batjocura proastei din provincie. Şi i-am închis telefonul. A urmat o ceartă infernală cu mama şi…(izbucneşte în hohote convulsive de plâns). Irina se duce la ea, o ridică de pe scaun şi o îmbrăţişează. Se apropie şi Violeta, care o mângâie pe păr şi pe umeri. Maria opreşte televizorul…De la blocul vecin se auzeau acordurile unei sârbe săltăreţe şi chiote de veselie, sunete sprinţare ce răzbăteau prin geamul de la uşa balconului. Dar, în atmosfera glacială din sufragerie, chiotele se transformau în ţurţuri ascuţiţi, ce se-nfigeau în timpanele celor patru femei tăcute. Poate de aceea mâinile Mariei se duseră instinctiv la urechi, să nu o atingă ascuţişul acestor ţurţuri. Privirile îi căzuseră pe ecranul cenuşiu al televizorului. Parcă voiau să scormonească în adâncul lui misterios o fărâmă de fericire, fie ea şi microscopică, pentru nefericitele de lângă ea. Peste un sfert de oră va veni şi ţâncul-anişor, în urlete, pocnituri şi fulgere colorate. Degeaba va plânge micuţul anişor, că nimeni nu-i va respecta liniştea şi nu-l va întreba de ce plânge. Chiotele, urletele, pocnetele, bubuiturile şi fulgerările florale de pe cer, îi vor acoperi scâncetele că nu are nimic să le dea. Nimeni nu-l va lua în seamă când va gânguri că n-o să le dea mai mult decât „nenea” care a plecat. Că „nenea” l-a întrebat când a venit: ai adus ceva, mă, pentru turbaţii ăştia care urlă aşa? Ţâncul a gângurit: de unde, nene? Nu înţeleg de ce se bucură atâta? De ce pocnesc aşa? Nişte nebuni! Cică mă-npuşcă pe mine, că nu le-am dat ce au dorit. Şi se bucură că ai să le dai tu. Hai, pa, că mă grăbesc, că ăştia aleargă cu pocnitorile după mine! Şi eu ce fac nene cu ăştia, că n-am nimic să le dau? Vezi-ţi de treabă! Când o să pleci, o să te-mpuşte şi pe tine, ca pe mine. Lasă-i să se bucure şi ei! Să se drogheze cu speranţe. E treaba lor, nu e treaba noastră.  
  
Cam aşa gândi Maria, când a priceput ce trebuie să le dea dragelor sale nefericite, care erau musafirele sale în noaptea asta. Sări-n picioare:  
  
- Gata, fetelor, gata! Mai sunt câteva minute şi vă găseşte micuţul anişor plângând. Deschise televizorul, de unde năvăliră puhoaie de sunete sălbatice, de veselie şi bucurie, acompaniate de îndemnurile cunoscute: sus, paharul, sus! Maria puse mâna pe pahar şi chiui: iuhuu! Haideţi, fetelor şi voi! Sus, paharul, sus! Că viaţa-i frumoasă, oricum ai trăi, dacă eşti tânără şi sănătoasă! Sus, paharul, suuus! Şi-l bău până la fund.  
  
Uluite şi descumpănite, tinerele musafire, cu lacrimi pe obraji, luară şi ele de pe masă paharele, le ciocniră şi le băură până la fund. Irina chiui şi ea: iuhuuu! Trăiască tanti Maria, cea plină de viaţă! Totuşi, Nicoleta, zâmbind trist, o întrebă:  
  
- Şi de ce crezi, tanti, că trebuie să mai trăiesc?  
  
- Pentru că eşti tânără, frumoasă şi sănătoasă. Şi chiar dacă ai fi bătrână, urâtă şi bolnavă, tot trebuie să te bucuri când vine Anul Nou, cu speranţe. Ce alte motive mai vrei? Poate, anişorul acesta, vine el cu ceva.  
  
- Ce să ne mai aducă şi ăsta? oftă Violeta. Tot minciuni, minciuni, minciuni!  
  
- Nu, fată dragă, ne-aduce viaţa dăruită nouă de bunul Dumnezeu. O felie de viaţă, mare cât un an.  
  
- Dacă este ca ăsta pe care l-am trăit…dădu din cap Irina, mai bine…  
  
- Hai, gata cu tristeţea, să umplem paharele din nou şi să ciocnim cu micuţul anişor! Că-i vai şi-amar dacă nu-l primim. Şi le umplu paharele goale.  
  
La televizor începu numărătoarea inversă: cinci…patru…trei! Toate patru ciocniră paharele, fără să-şi ureze ceva. Deşi zâmbeau, lacrimirile le curgeau pe obraji. Irina ieşi pe balcon să privească cerul înflorit de artificii. O urmară şi celelalte. În atmosferă, urletele şi pocniturile reverberau cu chiotele de veselie şi bucurie. Iar pe cer înfloriseră atâtea vise şi speranţe, ce se azvârleau în străfundurile întunecoase ale viitorului, străluceau o clipă şi se stingeau când coborau pe pământ. Violeta întrebă:  
  
- Tanti, de ce se sting aşa repede florile astea aprinse pe cer?  
  
- Dacă vrei să strălucească mereu, primeşte-le în sufletul tău şi îngrijeşte-le, nu le lăsa să moară!  
  
- Degeaba, tanti, degeaba, dădu din cap Irina, sclipiri mincinoase, care te fac să îngheţi, dacă priveşti mereu la ele. Haideţi înăuntru, să mâncăm ceva, că-mi este o foamee…  
  
Intrară cu bună dispoziţie şi-n atmosfera optimistă izvorâtă din ecranul televizorului, începură să se înfrupte din bunătăţile de pe masă, lăudând-o pe Maria pentru priceperea ei în arta culinară. Încurajată astfel, ea aduse salata boeuf, fripturile, gogoşarii şi ardei umpluţi cu varză roşie, spre uimirea şi bucuria invitatelor, care-i admirau priceperea, cerându-i reţetele de preparare a lor. Prilej fericit pentru Maria să exclame:  
  
- Vedeţi că avem pentru ce să trăim? Dar vorbele astea le întristară. Violeta zâmbi ironic:  
  
- Doar pentru atâta? la care Maria îi replică:  
  
- Chiar şi pentru atâta merită să trăieşti! Haideţi să dansăm şi nu mai fi aşa mofluză, Violeta! O ridică de pe scaun şi o obligă să ţopăie cu ea.  
  
- Hai şi voi, ridicaţi-vă şi voi! Poate vă aduce anişorul nişte bărbaţi.  
  
- De care, glumi Violeta, de cârpă sau de lemn?  
  
Irina o luă la dans pe Nicoleta, glumind şi ea:  
  
- Până apar omuleţii de cârpă, hai să te învârţi cu mine!  
  
Referinţă Bibliografică:
NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 10 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2237, Anul VII, 14 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!