CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 2229 din 06 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 7
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

7. Disperările Irinei

Sunetul strident al soneriei de la uşă o întrerupse. Speriată, Violeta şopti:  
  
- Parcă ziceai că nu ai invitaţi!  
  
- Sigur nu am! Chiar mă mir, cine-o fi? Se repezi la uşă, privi pe vizor şi-i şopti: o cunoştinţă din blocul vecin. Deschise uşa. O femeie încă tânără, intră suspinând. Printre sughiţuri şi cu întreruperi continui, încercă să explice:  
  
- Iartă-mă…tanti… că te deranjez…ai musafiri…îţi stric petrecerea…Dar…dacă nu mă primeşti…şi pe mine…nu știu ce voi face…simt că mi s-a sfârșit viața …  
  
- Linişteşte-te!..Hai, linişteşte-te, o mângâie Maria, strângând-o în braţe. Dezbracă haina şi…hai înăuntru! Să vă cunoaşteţi: Irina, de la blocul vecin şi ea este Violeta, o…nepoată…adoptată. Te superi, Violeta, dacă spun aşa?  
  
- Chiar mă bucur, tanti şi te-mbrăţişez pentru asta, spuse voioasă Violeta, îmbrăţişând-o.  
  
Irina, stânjenită, stătea în uşa sufrageriei şi privea timidă la cele două îmbrăţişate şi bucuroase. Ea, o femeie înaltă, zdravănă, puţin cam plinuţă, ochii negri şi părul bogat, lăsat să-i cadă pe umeri în plete negre, strălucitoare. Chiar şi cu faţa plânsă şi schimonosită de suferinţă, arăta tot frumoasă, cu buze senzuale, nas fin, cu gropiţe în obraji şi coapse frumos desenate de rochia cam strâmtă. Se-ntreba tristă: ce caut eu aici? Dar, ştia că nu are unde să se ducă în altă parte, unde să-și mărturisească disperarea.  
  
- Hai, Irina, hai! Ce-ai rămas aşa? Ia loc, linişteşte-te şi spune, ce ţi s-a-ntâmplat?  
  
Irina se prăbuşi pe canapea şi izbucni într-un plâns sacadat. Maria şi Violeta tăceau. După un timp, Irina şopti:  
  
- Aveţi masa pregătită, aşteptaţi musafiri şi eu… Doamne, ce-a fost în capul meu?..  
  
- Lasă, Irina! Spune, ce ţi s-a întâmplat?  
  
- Mi-e greu, tanti, oftă Irina. Ţi-am spus de relaţia mea cu Gelu, de la…ştii mata. Am relaţia asta cu el de când am divorţat. Că…ţi-am povestit, n-o mai iau de la capăt. M-a tot dus cu zăhărelu’, că o lasă, că e bolnavă, că nu mai face nimic cu ea de ani de zile, că…să mai aştept, că…sunt copiii la mijloc…Acu’, cică are şi un nepoţel…  
  
- Să-nţeleg, interveni Violeta, că dumneavoastră…  
  
- Da! Să-nţelegi că sunt o curvă ordinară ce şi-a înşelat soţul cu actualul amant. Că mi-am destrămat căsnicia pentru a mă dărui cu totul acestuia, care mi-a promis încă de atunci că mă ia de soţie…  
  
- Vă rog să mă iertaţi, n-am vrut să vă jignesc, dar, am înţeles că amantul pomenit are soţie, copii…chiar şi un nepot…  
  
- Violeta!..o admonestă Maria.  
  
- Las-o, tanti, să mă judece! Toată lumea mă judecă. Dar lumea nu ştie că l-am iubit şi-l iubesc încă. Asta sunt, o pătimaşă! De fapt, el a fost cel care m-a ameţit cu declaraţii şi promisiuni. Fostul meu bărbat…un bou! Nu ştiu unde mi-a fost capul când m-am măritat cu el. Ăsta, deşi este cu zece ani mai mare, este bărbat pe placul meu şi n-am să mă las de el până mor.  
  
- Atunci, interveni Maria, de ce plângi atâta de amarnic?  
  
- Pentru că mi-a promis acu’ trei luni că: “Gata Irina, n-o mai suport, mi-a făcut viaţa calvar. Mă mut la tine!” Vreo zece zile l-am refuzat, rugându-l să continuăm relaţia tot aşa discret. Ne-ntâlneam periodic la mine, acolo, o oră-două şi fiecare îşi vedea de treabă. Am remușcări când mă gândesc la biata nevastă-sa. Bolnavă, copiii plecaţi în Italia…Au un băiat şi o fată necăsătorită. El, nu, că se omoară, dacă nu-l primesc. Ce era să fac? L-am primit. După un timp, vreo zece-cinşpe zile, m-am pomenit cu nevastă-sa la mine. Să mă omoare, nu alta. El şedea întins pe pat şi noi ne păruiam. Când l-am observat că zâmbeşte flegmatic, i-am strigat:  
  
- Hai, ia-ţi catrafusele şi cară-te, cu nevastă, cu tot! Iar ei: ia-ţi-l, doamnă şi ai grijă de el, să nu te mai părăsească!  
  
- Şi au plecat?  
  
- Ei, dumnealui s-a sculat furios şi a luat-o la bătaie. Am intervenit şi din nou am ţipat: afarăă! Afară amândoi! Au fost uluiţi de atitudinea mea şi au ieşit ruşinaţi. Şi eu am fost uimită de atitudinea lor, dar am fost bucuroasă că m-am eliberat de coşmarul bărbatului care mi-a distrus viaţa. Speram să mă scutur de această iubire nefastă.  
  
- Atunci?  
  
- N-a existat nici un „atunci”, că în mai puţin de o săptămână, mi-a dat telefon la serviciu, să mă întrebe ce mai fac. Mi-a spus că nu mai poate trăi fără mine şi că trebuie neapărat să mă vadă. Parcă…nu ştiu cine mi-a luat minţile, că m-am pomenit şoptind: vino! Atât am spus. Seara a fost la mine şi ne-am iubit cu o furie sălbatică. (Aici, Irina izbucneşte-n hohote de plâns). Blestemată fie clipa când i-am zis să vină! A rămas la mine vreo patruzeci de zile. Până acum două săptămâni. Nevastă-sa nu ne-a mai deranjat. A întocmit actele de divorţ încă de-a doua zi. Pluteam de fericire. Credeam…Nu ştiu ce credeam. Consideram că asta e vrerea lui Dumnezeu, că meritam cu prisosinţă iubirea lui, câtă vreme şi el mă iubea, iar nevastă-sa era o barieră între noi. Apoi, copiii nu mai aveau nevoie de el, erau mari…Nu ştia ce să-mi mai cumpere ca să-mi intre în grații, când…(începe să plângă) în seara de ajun, îl văd că se-mbracă tăcut. Îl întreb: ce faci, unde pleci la ora asta? Zice: merg puţin afară să…să…iau aer. Zic: stai, că te-nsoţesc! Zice: lasă, că vin repede! L-am lăsat. Peste o oră mi-a dat telefon: draga mea, sunt acasă la mine. Am vrut să iau ceva şi am avut surpriza să constat că au venit copiii din Italia, cu noru-mea şi nepoţelul meu drag. Un dolofan de doi ani. O dulceaţă de băiat! Să fac apoplexie nu alta. Nu mai putem să respir. Stăteam cu globuleţele împrăştiate prin pat, că-l aşteptam să împodobim bradul. El a continuat: ştii ce mi-a spus? Hai, bunicule să-mpodobim bradul! Avea o mutrişoară…că n-am putut să-l refuz. Cred că nici tu nu l-ai fi refuzat. Am şuierat: şi când vii? Păi…ca să evit un scandal, lasă-mă să petrec cu ei Crăciunul şi de Revelion sunt la tine.  
  
- Deci, nu a mai venit, concluzionă Violeta.  
  
- Mi-a dat în fiecare zi câte-un bip: aşteaptă-mă! Ieri, pe la prânz, mi-a dat telefon, spunându-mi: mâine, adică azi, vin să petrecem revelionul împreună. Nu mai suport să stau cu ei. Astăzi, de trei ori mi-a dat bip: vin imediat! Am împodobit bradul, am pregătit masa, am…(iar o podideşte plânsul).  
  
- Atunci, spuse blând Maria, ai răbdare că va veni. Înţelege-l, că nu poate pleca aşa de lângă copii şi nepot. S-ar putea să-ţi facă surpriza chiar la miezul nopţii.  
  
- Nu, tanti, nu! La dousprezece noaptea, poate să nu mai vină, nu vreau să-l mai văd! Să fie fericit cu familia lui și să mă lase în pace…Oricum nu mă mai interesează viața…Simt că am murit deja, în noaptea asta!  
  
- Nu știi ce vorbești acum! Ești prea supărată! spuse Maria. Ești vie și încă tânără, or mai exista și alți bărbați pe lumea asta!  
  
- Tanti poate să te-nveţe cum să trăieşti în starea asta, râse Violeta, nu cum să mori.  
  
- Hai, terminaţi cu discuţiile astea morbide, că nu vreau să mai aud de ele! Hai, să dăm tare televizorul, să mâncăm şi să bem, că mi-e o foame…Pe urmă şi dansăm.  
  
- În starea asta, crezi că pot să beau şi să mă distrez? Iartă-mă, că ţi-am stricat petrecerea! Plec…acasă …să sufăr în tăcere…  
  
- Ba, nu pleci nicăieri! Te sechestrez, încui uşa! Şi Maria ieşi rapid din sufragerie. Violeta, strigă, spune-i şi tu povestea ta, să se liniştească!  
  
Violeta se aşeză lângă ea, o apucă de mâini şi, mângâind-o, îi spuse pe scurt povestea ei. La sfârşit îi propuse:  
  
- După cum vezi şi eu am simțit că vreau să mor. Mâine dimineaţă ne urcăm sus pe bloc sau mergem la Dunăre. Ne ducem la adânc ţinându-ne de mână. E bine-aşa?  
  
Irina o îmbrăţişă:  
  
- Fie cum zici tu, dar crezi că merită? Mai discutăm mâine pe drum. Am să-ţi spun câte greşeli am făcut eu.  
  
- Ce tot şuşotiţi acolo, plănuind cum să muriți? le întrebă Maria când se-ntoarse, după ce fusese şi la bucătărie și auzise ce discutau. Apoi ofând, spuse în continuare: Ei, fetelor, e ușor să mori, mult mai greu este să trăiești lovită mereu de soartă! Haideți să ne așezăm la masă!  
  
- I-am spus doamnei Irina, că dânsa nu mai are loc la masă, râse Violeta.  
  
- Păi…se zăpăci Irina, văd că sunt cinci scaune şi noi…suntem…Aoleu! Aşteptaţi mai mulţi musafiri? Dacă nu am loc…Şi dădu să se ridice.  
  
- Stai acolo, că mai aduc un scaun! Tata nu prea vede, nu mai aude, aşa că va sta cu spatele la televizor.  
  
Violeta râse cu hohote, spre nedumerirea Irinei.  
  
- Ştiţi, doamna Irina, să vă spun tărăşenia cu musafirii lui tanti. Irina râse şi ea cu poftă, dar Maria făcu pe supărata:  
  
- Vă rog, vă rog, să nu-mi jigniţi musafirii, că n-o să mai vină altădată! Ce ştiţi voi? Să nu vă-nchipuiţi că am să vă chem la masă , dacă…Aici sunteţi invitatele mele. Dincolo…O să vedem noi. Hai, care mă ia la dans, că am chef să joc! I-auziţi ce mai cântă nebunii ăştia!  
  
Violeta şi Irina se prinseră de mână cu Maria, ca să n-o supere şi-ncepură să joace, nu cu prea multă tragere de inimă.  
  
Referinţă Bibliografică:
NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 7 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2229, Anul VII, 06 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!