CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 6
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

6. Un telefon în noapte

Soneria stridentă a telefonului îi întrerupse disperarea hohotelor. Chiar se sperie. Nu-şi mai amintea de când nu-i mai auzise ţârâitul. Ce s-o fi întâmplat? Se repezi şi ridică receptorul, răspunzând timid: alo?  
  
- Tanti Maria, tanti Maria!..şi vocea agitată de la capătul firului se topi în hohote de plâns. O recunoscu:  
  
- Tu eşti, Violeta? De ce plângi, draga mea, ce s-a întâmplat?  
  
- Lasă-mă să plâng…tanti…că nu pot altfel. Vrei să mă primeşti în seara asta la matale? Nu mă-ntreba de ce! Discutăm când sosesc.  
  
- Bine, vino!  
  
Închise telefonul, îngrijorată: ce s-o fi întâmplat cu fetiţa asta? Să se fi certat cu ai săi? Nu se poate! După moartea fratelui său, Violeta a rămas singura bucurie a părinților ei. Singura speranţă. O fată cuminte, absolventă de medicină…Şi, de unde-mi cunoaşte ea numărul de telefon?..O cunoscuse pe maică-sa la cimitir…îşi îngropase unicul băiat, inginer…mort într-un accident când se-ntorcea din Spania…Avea mormântul în apropierea cavoului familiei ei. Cu feţele plânse, şi-au împărtăşit durerile sufleteşti. Băieţii lor se născuseră în acelaşi an, iar bietele femei îi ţineau că sunt de-o seamă, deşi plecaseră de-aici la date diferite. Cu fiica ei, Violeta, se împrietenise de când era studentă la Medicină. Îi retrăia visul neîmplinit al tinereţii sale. Fata îi povestea întâmplări de la facultate, mărturisindu-i trăirile ei de fată cuminte şi silitoare la învăţătură, dar şi simţămintele ei intime, pe care i le şoptea cu ochi aprinşi, repetând din când în când: să nu spui la nimeni, tanti Maria! Săraca fată! Nu mai discutase cu ea de astă-vară, când o întâlnise la cimitir, udând florile la mormântul fratelui său. Era aşa de veselă!..A întrebat-o în şoaptă: ia spune-mi, cum a venit Făt-Frumos? Călare, sau pe jos? Cu o maşină roşie, tanti! Nu mai insistase, văzând-o aşa de fericită. Soneria de la uşă îi întrerupse firul gândurilor, cu ţârâitul strident şi nervos. Alergă la uşă, unde Violeta i se prăbuşi în braţe. Plângea cu sughiţuri.  
  
- Hai, potoleşte-te! Dă-mi haina, geanta şi…descalţă-te! O, da’ ce rochie frumoasă! Trebuie să mergi la o petrecere?  
  
- Petrecerea mea s-a terminat, tanti! Poate şi viaţa, şopti Violeta, ghemuindu-se într-un colţ al canapelei din sufragerie. Şi iar izbucni în hohote de plâns.  
  
- Ia termină cu disperarea asta! Te ştiam o fată curajoasă. Astăvară erai aşa de veselă…  
  
- Eram…S-au terminat şi curajul şi veselia mea. Ajută-mă să mor, tanti! Vreau să mor înainte să vină Anul Nou!  
  
Maria încremeni. Respiră adânc, se abţinu să mai spună ceva, se apropie de ea şi începu să-i mângâie gleznele îngheţate. O înveli cu un pled, încercând să o liniştească numai cu calmul tăcerii. N-o mai întrebă nimic. Aşteptă să se oprească din plâns, ceea ce se întâmplă brusc, cu o întrebare răstită:  
  
- De ce nu mă-ntrebi ce mi s-a-ntâmplat?  
  
- Aştept să-mi spui tu, fetiţă, şopti duios Maria.  
  
- Ştii, când eram atunci…veselă? Îl cunoscusem cu o zi înainte…la spital, în vizită la o bătrână bolnavă. Prezentabil, elegant, amabil, tocmai reuşise să intre în barou. Mătuşa lui mi l-a prezentat ca pe un avocat de perspectivă, de familie bună, părinţii…universitari! Îţi închipui că hoaşca aranjase vizita lui la spital, ca să ne cunoaştem. Îi plăcuse ei de mine, mă trăsese de limbă ce hram port, şi eu, ca proasta, am dat tot din mine când am auzit ce perspectivă îmi deschide baba cu nepotul ei. Şi apoi, cu ce sunt vinovată dacă vreau şi eu să fiu fericită-n viaţa asta?  
  
- Cine te-a învinovăţit?  
  
Violeta rămase descumpănită:  
  
- Nu, nimeni! Totul a mers ca pe roate. Domnul avocat a exersat pe mine viitoarele pledoarii la bară şi proasta de mine s-a îndrăgostit lulea de Făt-Frumos cel manierat şi comersant de iluzii. Trandafiri…plimbări pe Faleză…admirat luna scăldându-şi razele în undele Dunării…cunoştinţă cu părinţii lui, cunoştinţă cu ai mei…lăsaţi părinţii să-şi facă vise rozalii, cadou bijuterie scumpă, ca proasta să pice-n nas de uimire, îndrugat speranţe de fericire, mă rog, tot tacâmul necesar aşteptării de toată lumea a distinsei doamne Fericirea, în caleaşca sa de aur…  
  
- Lasă prostiile şi spune-mi, ce ţi s-a-ntâmplat în seara asta!  
  
- În seara asta trebuia s-o cobor din caleaşcă pe madam Fericire.  
  
- Concret, ce s-a întâmplat?  
  
- Concret, domnul îndrugat promisiuni de logodnă proastei, promisiuni de însurătoare părinţilor şi promisiuni de petrecere a revelionului în casa lor, cu un grup de tineri şi tinere, cunoscuţi sau colegi de-ai lui. Întrebat pe proastă dacă are şi ea prieteni şi prietene, pe care să-i invite. Proasta refuzat că nu are astfel de specimene şi el zis: bine!  
  
- Da. Şi te-ai dus la el acasă la petrecere. Cu ai tăi?  
  
- Nuu! A spus că babalâcii lui şi ai mei nu au ce căta la petrecerea tinerilor. Şi aşa a rânduit el treburile. Ai lui s-au dus la restaurant şi eu i-am lăsat acasă pe ai mei cu o doamnă vecină de 85 de ani, singură şi bolnavă. Să se distreze în faţa televizorului, aşa…ca mata. Că aşa e modern, zicea el: babalâcii la televizor, tinerii la zbânţuială, separaţi de ei. Şi proasta, hap, i-a înghiţit teoria. Ca şi ai mei, bucuroşi că fetiţa lor se va întâlni noaptea asta cu Fericirea.  
  
- Ei, bine şi, te-ai dus la el?  
  
- Bineînţeles! Nu vezi cum m-am împopoţonat? Numai bună de…hă! şi Violeta izbucni iarăşi în plâns. Am crezut că acolo voi întâlni o ceată veselă de tineri, dornici de distracţie. Vezi, tanti, de regulă, am o logică de bun simţ, deşi nu sunt aşa de inteligentă. Trebuia să-mi închipui că ceva scârţâie. Dar când iubeşti…Mi-a spus să vin mai devreme, ca să pregătim masa şi decorurile din casă. Chipurile, să fie o petrecere ca-n basme. Şi tăntălica a căzut în capcană…buf!  
  
- Adică…  
  
- Cum am ajuns acolo, dumnealui m-a primit de la uşă cu şampanie şi pişcoturi, ca la nuntă.  
  
Mariei i-a fulgerat prin faţa ochilor, acea imagine pe care ar fi vrut-o îngropată-n fundul amintirilor. Nu mai era atentă la ce spunea Violeta, care continuă:  
  
- Am încercat să-i spun că nu e momentul potrivit pentru aşa ceva. Că trebuie să ne grăbim cu pregătirea, până nu vin invitaţii. El: lasă, dragă, am avut grijă să planific câteva ore pentru noi. Hai! Şi mă ia în braţe, iar eu mă las smotocită ca proasta, că…aşa e când iubeşti. Se-nfierbântă el, mă-nfierbânt eu, şi mă pomenesc cu animalul peste mine, trăgând de chiloţi, să mi-i rupă. Mă smucesc de sub el, încerc să-i explic că avem tot timpul din lume pentru asta, că sunt virgină şi doresc să oficiez acest moment misterios, doar când voi dezbrăca rochia albă. Ce crezi că mi-a spus, idiotul? Păi, voi astea din branşă vă pricepeţi la confecţionat virgine. M-am abţinut şi i-am spus calm, că în lumea asta, cel mai mult urăsc minciuna. Mai ales minciuna din iubire. Tanti!..din momentul când i-am pomenit de minciună, s-a dezlănţuit, arătându-şi adevăratul caracter de brută, de monstru infernal. Că a cunoscut destule curve nenorocite, că s-a resemnat şi a acceptat să se-nsoare tot cu o curvă, dar să nu-l mintă de la obraz. Violeta izbucni în hohote de plâns. Maria începu s-o mângâie:  
  
- Lasă…linişteşte-te! Hai, linişteşte-te!  
  
- I-am spus, tanti, că în toată adolescenţa, mi-am dorit să fac dragoste cu un bărbat, dar acel bărbat să merite dragostea mea. De aceea am răbdat până acum la douăzeci şi opt de ani şi mi-am păstrat virginitatea. Ca s-o dăruiesc unuia care merită. A-nceput să râdă: ha, ha, ha! Am crezut că dacă ai terminat o facultate eşti şi deşteaptă. Constat că nu eşti doar o proastă ordinară, că şi aia se regulează când îi vine vremea, dar tu eşti o tâmpită de pus în vitrină. Sau, o cutră rafinată, care-ncearcă să mă îmbrobodească. Am simţit că mă loveşte trăsnetul, tanti! Că s-a căscat un hău, în care mă prăbuşesc, pentru că, naiva de mine, tot mai speram într-o înţelegere. M-am gândit un moment, ca să-l conving că se-nşeală, să-i spun că-i cedez, dar mi-am dat seama cu groază că nu-i voi schimba convingerile stupide. Apoi, cunoscându-i murdăria caracterului şi falsa iubire, am înţeles că mariajul cu un astfel de om ar fi o catastrofă iremediabilă. I-am cerut haina, că vreau să plec. Mi-a răspuns cu scârbă: ia-ţi-o! Am încremenit. Nu-mi venea să cred. Omul care-mi spusese aproape-n fiecare seară că mă iubeşte ca un nebun?.. Mi-am zis: se poartă aşa, că este furios. Hai să-l înbunez! M-am apropiat de el zâmbind. El stătea cu mâinile în buzunare şi rânjea la mine batjocoritor. Am întins mâinile să-i cuprind umerii, privindu-l fix în ochi: înţeleg că eşti supărat, dar…chiar vrei să plec? Ştii ce mi-a răspuns, tanti? “Chiar, putoarea dracului!” Violeta a izbucnit în hohote de plâns. După câteva clipe, a continuat: simţeam că se-nvârte camera cu mine. Capul îmi vâjâia şi mi s-a pus un nod în gât. Simţeam că mă sufoc. M-am prăbuşit pe un scaun, tremurând. Cred că un minut sau două am stat aşa, pe când el mi-a întors spatele şi s-a dus la casetofon, deschizându-l. Cânta un vals de Strauss şi el fluiera melodia, mimând că dansează, cu spatele la mine. Maşinal, am ieşit pe hol, am îmbrăcat haina şi am plecat. Deşi auzise că plec, nici măcar nu s-a întors. (Plânge cu sughiţuri). Când coboram scările, simţeam că mă îndrept spre infern. Destinul mă lovise cu măciuca în moalele capului. În faţa blocului, m-am apropiat de un copac şi am început să plâng…să plâng…să-mi plâng nenorocita de soartă…  
  
Tot mai speram, naiva, că va coborâ după mine, că-mi va cere să-l iert. Şi l-aş fi iertat. I-aş fi cerut şi eu iertare, i-aş fi spus că…totuşi…îl iubesc…că dacă acum vrea…acum să fie!.. Nu ştiu cât am stat acolo. Mă îngrozeau clipele care treceau pe lângă mine şi mă întrebau speriate: hai, hotărăşte-te, că noi trecem mai departe şi nu ne mai întoarcem! Aş fi vrut să le spun: aşteptaţi…aşteptaţi, până vine el! Dar clipele fugeau şi el…n-a mai venit…Mă gândeam să mă duc la Dunăre. Să intru în apă şi să merg aşa, spre adâncul ei. Dar ştii la ce m-am gândit, tanti? O să râzi. Că apa e prea rece şi, până mor, o să-mi fie frig.  
  
Violeta a tăcut, fixându-şi privirea în tavan. Tăcea şi Maria, cu ochii la faţa ei frumoasă şi trupul chircit. Rochia mulată pe corp îi scoteau în evidenţă formele senzuale ce ar fi aprins dorinţe în sufletul oricărui bărbat. Trup umilit de nesăbuinţa, lipsa de tact şi orgoliul unui bărbat cu suflet mic. Meschin, egoist, neînţelegător al sufletelor feminine, şi-a ucis din prostie fericirea şi a frânt aripile unui destin luminos.  
  
- Ai dat telefon la ai tăi? I-ai spus mamei?  
  
- Nu! De ce să mai sufere şi ei? Măcar…până mâine să viseze că sunt fericită.  
  
- Îmi dai voie să vorbesc şi eu cu el? Să aud şi eu cum motivează purtarea sa.  
  
- Nu, categoric, nu! Am pus punct acestui capitol! Am venit la dumneata să-mi spui cum pot să mor mai uşor.  
  
- Draga mea, eu încă n-am învăţat să mor, deşi am fost lovită de soartă de mai multe ori.  
  
- Dar eu nu sunt o luptătoare, tanti, aşa cum eşti mata.  
  
- Nici eu nu sunt luptătoare. Am vrut să mor de atâtea ori, dar…uite că mai trăiesc!  
  
- Nu-nţelegi că eu vreau să mor? Peste doi ani aş trece pragul de treizeci şi nu suport singurătatea la vârsta fericirii maxime pentru o femeie. Bărbatul iubit mi-a arătat faţa hidoasă a sufletului de om egoist, incapabil de iubire, de înţelegere, plin de orgolii găunoase. Experienţa asta mă va face să nu-mi mai doresc un bărbat niciodată.  
  
- Încearcă să renunţi la moarte, câtă vreme eşti tânără, frumoasă şi când atâta lume are nevoie de tine.  
  
- Mai întâi că, eu am nevoie de mine, de fericirea pe care mi-am dorit-o atât de mult şi am realizat că nu o voi avea niciodată. N-am de ce să mai trăiesc! Nu vreau să fiu umilita destinului meu!  
  
-Vezi? L-ai acuzat că este egoist. Însă şi tu eşti la fel. De ce nu vrei să trăieşti pentru cei care au nevoie de tine? În fond, asta e adevărata iubire. Dăruieşte-te tuturor!  
  
- Cui vrei să mă dăruiesc? Vrei să mă prostituez?  
  
- Iubirea nu este doar dorinţă şi sex. De aceea, te rog să te linişteşti! Întrucât eu nu am învăţat lecţia morţii, în noaptea asta voi încerca să te învăţ lecţia vieţii.  
  
Violeta începu să râdă: hai, spune-mi primele noţiuni! Cum se mai poate trăi după asemenea lovitură? Să mă fac că nu am primit-o? Nu sunt o nesimţită.  
  
- Nu ştiu. Poate vom afla împreună în noaptea asta. Să-nvăţăm a trăi, fără să ne spunem nimic. Vrei? Hai să dăm drumul la televizor! Poate a-nceput programul de revelion.  
  
Maria deschise televizorul, unde se cântau colinde. Se duse în dormitor, de unde mai aduse un scaun, pe care-l puse la masă. Violeta se miră:  
  
- Ce faci, de ce mai aduci un scaun la masă? Aoleu! Nici n-am observat că mata aştepţi invitaţii cu masa plină, iar eu trăncănesc numai despre moartea mea. Nu cumva aştepţi ceva babe şi mortăciuni de moşnegi? Ţi-am stricat petrecerea, tanti!  
  
- Stai liniştită, că n-ai stricat nicio petrecere! Şi-i povesti cum „petrece” ea în noaptea de revelion. Acum ai înţeles de ce am mai adus un scaun?  
  
- Nu, zâmbi amuzată Violeta.  
  
- Păi, tu vei sta aici, în stânga, în faţa lui Sorinel, să aibă şi el cu cine discuta. Mama, lângă tine şi tata, pe partea cealaltă. Să vezi ce plăcută va fi noaptea asta!  
  
- Ha, ha, ha! Asta e prima lecţie a vieţii! Următoarea?  
  
- Nu ştiu! Avem toată noaptea la dispoziţie ca să aflăm. Hai, gustă din caltaboşul făcut de mine! Ia cu muştar! Să bem şi un păhărel…  
  
- Să ne veselim niţel! mai râse Violeta. Asta e a doua lecţie! Nu ştiam că voi uita aşa de repede drama vieţii mele (iar o podideşte plânsul).  
  
- Hai, Violeta, nu mai pişa ochii! Să ascultăm poantele năsoşilor ăştia de la televizor. Şi mai pune-un păhărel!..  
  
- Ca să ne-mbătăm niţel, râse trist Violeta. Simt, tanti, că pot să fiu veselă toată noaptea, împreună cu dumneata. Numai noi două. Am fost inspirată când…  
  
Referinţă Bibliografică:
NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 6 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2225, Anul VII, 02 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!