CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 2215 din 23 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 3
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

3.Calvarul plăcerilor interzise

Maria izbucni în hohote de plâns: nu mai vreau amintiri, nu mai vreaaau! De ce, Doamne, mă potopesc numai la sfârşit de ani? De ce simt cuţitele singurătăţii cum îmi sfârtecă sufletul, numai în această zi? Lasă-mă, Doamne, să plec şi eu la cei dragi! Viaţa mea se iroseşte acum ca o lumânare care fumegă intens şi nu mai văd nimic în faţă…Privi din nou pe fereastră ciobul de cer împuns de vârfurile ascuţite ale teiului. Gândi: dacă aş putea să mă urc pe crengile alea până în cer, măcar să-i văd ce fac ei acum…Însă amintirile urâte i s-au agăţat de suflet ca nişte ciulini: hei, stimată, pe noi nu ne mai vrei? Ia revino şi pe la noi! Că n-o să-ţi dăm pace toată noaptea asta. Nici dacă ai să vrei să dormi. Eee! De noi tot nu scapi! Răpusă de insistenţele acestor obraznice, se lăsă dusă cu ele.  
  
Oof! Când am ieşit din biroul directorului, parcă-mi căzuse un sloi de gheaţă pe şira spinării. Ce-mi închipuisem? Doar observasem şi eu cum proceda tovul în toţi acei ani. Devenisem o „alinare” pentru toate femeile părăsite de…,,monstrul ăsta”. Eu nu le-am reproşam nimic celor căzute-n dizgraţie, de care-şi băteau joc alte „foste”, bucuroase că i-a murit şi alteia „capra” plăcerilor. M-am resemnat şi eu, dar nu m-am plâns la nicio „fostă”, care abia aştepta lacrimile mele să-i sporesc bucuriile invidiei. N-am mărturisit nimănui ce a fost între mine şi director, nu am ascultat fățarnicele „regrete” ale „fostelor”, care-l blestemau pe „ticălos”. Numai una mi-a spus în treacăt: fii atentă la consecinţe! Ce consecinţe? Poate m-a provocat ca să-i mărturisesc ceva. Nişte nemernice! Numai că, în prostia mea, nu mi-am dat seama că nu mai aveam ciclul obişnuit. Uitasem de el. Văzând că nu mai vine, am crezut că m-am îmbolnăvit şi m-am dus la doctor. Off, Doamne! Când mi-a spus doctorul ce mi s-a –ntâmplat, m-a cuprins groaza. L-am rugat aproape plângând să facă ceva cu mine, să scap de necaz…Nu se poate, drăguţo, tu nu ştii cât de severă este legea? Zile şi nopţi de coşmar şi ezitări. Dacă m-aş fi dus imediat la „tovarăşul” şi i-aş fi aruncat în faţă adevărul, legea n-ar mai fi fost aşa severă. Dar în faţa mea, o biată figură ştearsă, legea se proţăpise necruţătoare. Nu i-am spus nici măcar mămichii. De ruşine, sau din mândria mea prostească? Poate din amândouă…Sau de frică?.. Timpul trecea ireversibil şi, după câteva luni, trupul meu aduse la cunoştinţă publică schimbările petrecute în el. Evident că „binevoitoarele” rânjind satisfăcute, foarte îngrijorate de „soarta” întreprinderii, i-au „prezentat” lui Nicuşor grava „problemă” care trebuia urgent „rezolvată”. Evident, spre binele întreprinderii. De data asta, „îngrijoratul” Nicuşor a intrat în pielea secretarului de partid care era şi a bătut cu pumnul său politic în sticla biroului, răcnind la „tovul degradat moral”: dacă nu rezolvaţi problema asta în cel mai scurt timp, mă obligaţi, tovarăşe director, să cer sprijin la judeţeană!  
  
Negru de furie şi speriat nevoie mare, tovul tăuraş bâiguia în neştire: hai, linişteşte-te, linişteşte-te! Rezolv, rezolv! Rezolv eu problema!  
  
M-a chemat urgent tov director şi mi-a şuierat, scrâşnind din dinţi: de ce nu mi-ai spus până acu’, idioata dracu’? Ce mă fac eu acu’? Eu eram foarte calmă şi mă miram cât era de furios şi ţipa ca un pui rătăcit de cloşcă. După atâtea zile şi nopţi de suferinţă, petrecute în acest coşmar al capcanei plăcerilor interzise, mă resemnasem. Am devenit imună la rânjetele calvarului care mă aştepta să mă sfâşie. Nu mă mai gândeam decât cum să-mi iau zilele. Nu eram hotărâtă cum să procedez: să mă înec în Dunăre…să mă arunc de pe bloc… sau să-mi pun laţul de gât? Mi-era milă de jalnicul fricos din faţa mea. I-aş fi propus să ne omorâm împreună, dar mi-am dat seama că este prea laş pentru un astfel de gest. Atunci am înţeles că eram mai puternică decât jalnica javră din faţa mea. Nu merita să mor ca să-l salvez pe nemernic. I-am spus-o calm şi răspicat:  
  
-Găsiţi-mi un serviciu în altă parte! Indiferent ce! Vă promit că nu voi spune la nimeni cine este tatăl copilului. Nu pretind nimic de la dumneavoastră!  
  
-Ha! a rânjit „tovarăşul”, ai să mă şantajezi toată viaţa să-ţi plătesc pensie alimentară! Vă cunosc eu!  
  
I-am răspuns senină:  
  
- Liniştiţi-vă, nu-mi stă-n caracter! Şi am ieşit din biroul lui.  
  
„Tovarăşul” avea relaţii şi m-a plasat altui director care îi era dator cu un contraserviciu. Am răsuflat uşurată că am scăpat din iadul reproşurilor mute şi privirilor dispreţuitoare. Ăla mi-a dat un serviciu de calculatoare, într-un Birou de Facturare. M-am străduit să învăţ repede ca să nu fac greşeli, dar m-am pomenit trecută la Contabilitate. Nici nu am apucat să învăţ înregistrările, că m-au trecut la Oficiul de Calcul. Am înţeles că noul director aştepta să fac greşeli grave ca să mă dea afară. Nu i-am dat ocazia. M-am străduit să învăţ rapid, să muncesc pe brânci şi nici un şef nu s-a plâns de mine. Iar colegii şi colegele au început să mă respecte. Cum toate colegele se uitau mirate la burta mea, le-am spus la toţi o poveste cu un marinar pe care îl aşteptam din cursă, ca să ne căsătorim. Însă, „binevoitoarele” foste colege au făcut investigaţii asidue ca să-mi afle noul loc de muncă unde fusesem aruncată. Off! Că mare-i răutatea omenească! După ce mi-au descoperit locul, au avut grijă să ducă vorba, pentru a face cunoscut „adevăratul” motiv al surghiunului meu. Sigur că „binevoitoarele” de aici, cu iubiţi sau amanţi, m-au luat în colimatorul bârfei, având grijă să mă ţină în carantină, cât mai departe de bărbaţii întreprinderii. Habar n-au avut ele că situaţia asta mi-a convenit de minune.  
  
Mai rău cu părinţii. Mai ales cu tata, când vedea disperat cum îmi creştea burta. A vrut să mă omoare-n bătaie pentru „ruşinea” care…i-o făcusem. M-a salvat biata maică-mea care a ţipat disperată şi ea: dacă ai turbat, omoară-mă şi pe mine! „Ba să vă omorâţi amândouă, curve nenorocite!”, a ţipat omul cu onoarea „murdărită” de nesocotinţa mea și nu m-a lăsat din bătaie până nu şi-a răcorit sufletul său, cel foarte masculin.  
  
Pentru mine, bătaia lui taică-meu a fost ca o binecuvântare. Chiar am simţit nevoia să-mi alin într-un fel remuşcările pentru greşeala făcută. Greşeală?...Hm! a zâmbit Maria: de atâţia ani îmi dorisem această miraculoasă greşeală pe care trupul meu de femeie pătimaşă mi-a cerut-o cu insistenţă. Aşa am realizat că a meritat să plătesc pentru acele clipe fericite, pe care…în definitiv, le visează orice femeie. Şi tot în acele nopţi de coşmar am înţeles care este menirea mea pe pământ. De ce trebuie să plătim cu îndelungi suferinţe plăcerile acelea. Da! Acesta e rostul femeii, chiar dacă este părăsită de bărbatul iubit. Dumnezeu m-a menit să dau viaţă și prin mine să o continue aici. O, Doamne, ce sarcină nobilă ne-ai dat! De aceea m-am hotărât să trăiesc, să-mi duc menirea până la sfârşit. De aceea mi-am purtat sarcina cu demnitate, în ciuda „ruşinii” văzută de unii din jur. Şi…l-am născut pe Sorinel al meu…Numai al meu!..Pentru asta ţi-am mulţumit , Doamne, că mi l-ai dat! Off!...Un dolofan cu ochii verzi ca ai mei…care a adus atâta fericire în casa noastră. Cel mai mult l-a îndrăgit tata. Eh! Avea speranţa unui băiat dorit din tinereţe, care să-i ducă mai departe numele lui. Câtă Lumină adusese Sorinel în casa noastră! De fericirea mea s-a dus vestea până la Tovarăşul „tată”, care s-a obosit să-mi dea într-o zi telefon: ce mai faci, draga mea? (,,draga” lui!!!aah!..) am auzit că ai născut un băieţel. Nici nu ştii cât mă bucur. Felicitări! Ard de nerăbdare să văd şi eu băieţelul nostru.  
  
De furie mi s-a urcat sângele la cap. Am ţipat în receptor: băieţelul nostru? Porcule! Vrei să vezi băieţelul nostru, javră nenorocită?! Şi am trântit telefonul în furcă, spre surprinderea colegelor de faţă, care m-au admonestat: „Ce ai, dragă? Bineînţeles că este şi băieţelul lui, dacă…Nu ai dreptul, drăguţă, să-l refuzi, dacă l-ai făcut cu ajutorul lui.” Una a făcut pe creştina cea bună: „faci un păcat, dragă, dacă-i refuzi copilului dreptul la un tată!” M-au enervat în aşa hal, de-mi venea să le „coafez” pe toate. Dar…m-am abţinut. Parcă am şoptit: ce ştiţi voi? M-au lăsat în pace. Nici tovul nu a mai îndrăznit să-mi tulbure fericirea, fapt care m-a mulţumit şi liniştit. Peste un an a ajuns şi la mine zvonul că „tovarăşul” a luat şapte ani de puşcărie. Se încurcase cu o gestionară care dăduse o gaură uriaşă şi-l târâse-n buclucul ei după îndelungate chefuri nesăbuite. Nu m-am bucurat, dar am murmurat inconştientă: ei, Dumnezeu nu doarme niciodată! Atunci, nu am relizat ce am gândit…Mai târziu avea şi el să afle-n puşcărie de grozăvia acestor vorbe nesăbuite murmurate de mine.  
  
Referinţă Bibliografică:
NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Cap. 3 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2215, Anul VII, 23 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!