CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  




Autor: Năstase Marin         Ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017        Toate Articolele Autorului

NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Capitolul 1
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. Tava cu plăcinte 
  
După ce scoase tava cu plăcinte din cuptorul aragazului, Maria zâmbi, mulţumită că îi reuşise. Galbene, rumeioare, aburinde, parcă-i zâmbeau vesele: nu-i aşa că suntem frumoase şi gustoase? Cui le dai să ne mănânce? 
  
Zâmbetul luminos de pe faţa Mariei se topi, iar strălucirea ochilor dispăru în ceaţa privirii goale, undeva…dincolo de uşa balconului, peste vârfurile desfrunzite ale teiului de vis-a-vis… 
  
S-a dus şi anul acesta!..fără Sorinel…fără mama…fără tata…şi noaptea asta, mai vine un an…fără ei…fără altceva…fără altcineva… 
  
Nu-şi dădu seama că tot mai ţinea în mâini tava cu plăcinte. O trânti furioasă pe plita aragazului. Făcuse răcituri, caltaboş, salată beuf, fripsese cârnaţi, mai avea sarmale de la Crăciun…Făcuse şi un tort, pe care scrisese cu frişcă: „La mulţi ani!” De ce…mulţi? Se zbătuse să pregătească atâtea şi pentru anul acesta. Şi acum se întreba derutată: de ce? În sufragerie pusese pe masă setul de farfurii din porţelan chinezesc cu decor aurit, paharele din cristal de Bohemia şi tacâmurile de alpaca, moştenite de la bunica. Cumpărase şi un brad… 
  
Aşa pregătise sufrageria şi anul trecut…Şi acum doi ani…Singură, cu masa plină de bunătăţi, cu luminile aprinse peste tot şi cu televizorul deschis toată noaptea. Aşa se obişnuise să fie în noaptea de Revelion. A doua zi, toate bunătăţile de pe masă le ducea la biserică şi le-mpărţea. Pentru cei dragi care plecaseră… 
  
Mai oftă o dată şi se prăbuşi pe taburet, privind tot peste vârfurile crengilor de tei, ce se legănau uşor în bătaia vântului. Dincolo de ele, cerul cenuşiu, dar luminos, ca un ciob de oglindă ce reflecta sau ascundea…Chiar…ce se ascundea acolo, în cenuşiul luminos? Poate, viaţa ei. Viaţa ei? Ochii i se cufundară în luciul lacrimilor. Ce-a fost viaţa mea?.. 
  
O copilărie searbădă, fără fraţi, fără surori, într-o curte cu pomi şi o grădină plină cu flori. O casă ţărănească, străveche, cu două camere, probabil construită de bunici sau părinţii bunicilor. Era un colţ de rai!..Sărăcăcios, dar, colţ de rai! Până au venit cei cu şantierul construcţiilor de blocuri, cu gropile lor, cu noroaiele şi sonetele care băteau pământul, bubuind zi şi noapte. Îl chemase pe tata la primărie să cedeze curtea şi casa. Raiul lor. Încăpăţânat, n-a vrut să cedeze. Era muncitor la Combinat. I s-a promis apartament la bloc. Degeaba! A fost lăsat în pace vreo trei ani, până s-au ridicat blocurile din jur. Ce frumoasă era curtea noastră, plină cu flori toată vara, cu roşii şi ardei, iar toamna cu varză! Vişinul, plin de flori primăvara şi fructe până prin august…Aveam şi o căpriţă, care ne dădea în fiecare an câte doi iezi. Mama n-avea serviciu. Îngrijea grădina şi vindea celor de la bloc roşii, garoafe şi lapte de capră. Într-o seară, tata a venit de la Combinat încruntat, cu o faţă de catran. 
  
- Şeful mi-a spus că mă dă afară. „Ăştia” pot să mă bage chiar la puşcărie dacă nu cedez. Vor să facă blocuri şi în curtea noastră. Zic că m-au lăsat destul. A plâns mama, am plâns şi eu. Până la urmă ne-au mutat în apartamentul acesta, cu trei camere. Eram mulţumiţi că, cel puţin, rămăseserăm tot în cartierul ăsta. 
  
Dar eu…copil cuminte acasă, cuminte şi la şcoală, şi la liceu. Învăţam bine, dar niciodată nu am luat premiu. A, doar de vreo două ori, menţiune (pe unde-or fi peticile alea de hârtie?). Apoi, am vrut să mă fac doctoriţă. N-am reuşit la examen. Vreo doi ani am încercat, dar, erau câte douăzeci pe-un loc. Tata m-a certat că…ce am de gând? Trece viaţa cu examenele. E, în primul an de liceu m-am dus şi eu la balul bobocilor, dar nici un băiat nu m-a invitat la dans. Niciunul n-a intrat în vorbă cu mine. De fapt, şi eu îi ocoleam. Şi colegele mă ocoleau. De aceea nu aveam prieteni sau prietene. Colegii mă porecliseră „Aia dintre blocuri”. Nimeni nu era atent când mă strigau profesorii la catalog. Iar eu mormăiam un „prezent” auzit doar de mine. Aşa m-am obişnuit să nu mă bage nimeni în seamă. Eram activă doar la evenimentele din viaţă când participam cu alţii, la grămadă, cu grupul, unde privirile pluteau peste capetele tuturor. Adică, făceam parte din „colectivul” clasei…sau al şcolii, care erau remarcate. 
  
Aşa mi-am petrecut tinereţea, fără să fiu remarcată cu ceva… de careva… 
  
Mai târziu, sora mamei, mătuşa Angela, aproape de pensie, m-a luat cu ea la serviciu şi m-a învăţat să dactilografiez. Apoi, a intervenit la director să mă angajeze după pensionarea ei. Probabil o fi insistat mult că m-am pomenit angajată ca dactilografă la o întreprindere cu vreo două sute de salariaţi, majoritatea tinere femei. Iar directorul, ditamai huiduma, se simţea ca un taur într-o turmă de vaci. Avea convingerea fermă că toate junincile întreprinderii trebuia să fie montate de importanta sa persoană. Numai în scopul ,,creşterii productivităţii muncii şi realizarea măreţelor sarcini de plan”. Ca atare, a procedat în consecinţă, mobilându-şi biroul cu o canapea şi un fotoliu-pat, unde simpaticile „fete” erau invitate să ia loc şi să discute diverse probleme de serviciu, evident, după orele de program, pentru că respectivele „probleme” erau „urgente”, nu sufereau amânare. A doua zi, invidioasele bârfitoare o luau în furcile ironiei: ce-ai făcut, dragă, la tov. director, după program? M-a consultat la întocmirea unei dări de seamă. Invidioasele schimbau zâmbete sarcastice între ele: şi…unde te-a „consultat”, pe canapea sau pe fotoliu-pat? Doar tot acolo fuseseră şi ele…consultate. 
  
În cei câţiva ani de activitate directorială, malacul reuşise să ducă la bun sfârşit sarcinile de „montă salarială”, fără reclamaţii, fără scandaluri. Şi…productivitatea muncii creştea, într-o armonie perfectă, pentru că malacul avea grijă de toate văcuţele. E drept că au fost multe care i-au refuzat favorurile, dar tov director nu trecea la represalii. Şi nici respectivele nu ciripeau, nu erau supărate, dimpotrivă, „tovarăşele” erau încântate că au fost curtate şi invitate să „ia loc” pe canapea, chiar mândre că „tovarăşul” a poftit la farmecele lor. Uite-aşa, „tovarăşul” menţinea colectivul unit, care muncea cu elan într-o atmosferă de armonie deplină. Dar pe mine, tov director, niciodată nu m-a invitat să iau loc pe canapea. Când mi-aducea hârtii la dactilografiat, privirile lui se concentrau asupra hârtiilor şi, cu nasul în ele, îmi spunea în câte exemplare să le dactilografiez şi alte indicaţii strict referitoare la ciorne. 
  
Şi ceilalţi bărbaţi din întreprindere aveau privirile în altă parte când intrau în biroul „tovarăşei dactilografe”. Vorbeau cu mine, dar priveau pe deasupra mea, fie la muşcatele din fereastră, fie la ilustratele de pe pereţi, sau, evident, în hârtiile aduse la mine. Nu mai vorbim de colege, care mi se adresau cu „mă fetiţo”, sau, pur şi simplu „fă”: „– Ce naiba ai scris aici, fă? Eşti chiormalie, n-ai văzut ce scrie aici pe ciornă?” 
  
Referinţă Bibliografică:
NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (roman) - Capitolul 1 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2208, Anul VII, 16 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!