8-Chiolhan cu „castraveciori” 

Între timp, Dana umpluse masa cu platouri şi farfurii încărcate cu diferite preparate din peşte, dar şi cu şase sticle cu vin alb. Buhăianu şi cu ceilalţi trei o aplaudau, plescăind din limbă, în timp ce labele lor se mai lipeau de formele rotunde ale fetii, care nu putea să-i plesnească, având mâinile ocupate. 

Zamfirescu intră şi el în jocul lor cu aplauzele, dar se vedea că se forţa să fie binedispus. Lui Buhăianu nu-i scăpă expresia feţei şi-l taxă pe loc: 

--Ia uitaţi-vă la Dan cum s-a înverzit de bucurie când i-am pus pe masă un sac de castraveţi! 

Cei trei izbucniră în hohote zgomotoase. Pleşcan îl luă în balon şi el: 

--Ia, Zamfirescule, ia, cornişon autentic din grădina Olguţei. Culeşi de mânuţa ei. Auu! 

--Ce vă pasă, bă, de castraveţii mei? râse mânzeşte Zamfirescu. Dacă vreau, vă răstorn pe 

masă un tir. Să mâncaţi până crăpaţi. Am cu ce, băă, am cu ce! 

--Băi, Bucă, bombăni cu gura plină Firfirică. Dar de băut, tot castraveciori? Adică…cum? Asta ne dai, zeamă de castraveţi? 

--Ce, bă, nu-ţi place cornişonul de Murfatlar? râse Pleşcan, făcând pe beţivul. 

Faţa lui Zamfirescu încremenise într-un rânjet prelung, însă ochii lui scanau continuu platourile, farfuriile şi sticlele cu vin. Era clar că încerca să evalueze conţinutul lor. Lui Buhăianu nu-i scăpă acţiunea marelui businessman: 

--Ce-i, Dane, vrei să ştii câţi saci de cornişon s-au răsturnat pe masă? Te ajută tata. 

O chemă pe Dana, îi şopti ceva la ureche şi peste câteva minute îi prezentă pe o tăviţă notele de plată cu tot ce se consumase până în acel moment. Văzându-le, Zamfirescu râse cu hohote: 

--Fleacuri, bă, Umflatule! Ţi-e teamă că-ţi trag cacialmaua? Uite că le plătesc pe loc şi cu bacşiş pentru fetiţă. Ţine, drăguţo! 

După ce plăti o bătu uşor pe fese: să mai vii cu notele, ca să te mai capeţi. 

Buhăianu şi cu cei trei rămaseră cu gura căscată. Firfirică trase concluzia: 

--Are bani barosanul! Păi atunci să chefuim fără grijă, că Dănuţ plăteşte! 

--Tot respectul, Zamfirescule, ridică paharul Pleşcan. Ai fost şi ai rămas un domn! 

--Ce tot mă linguşiţi atâta? V-am spus că vă-ngrop în bani? Dar voi, vă ţineţi de cuvânt? Tot mă speriaţi cu sirena. Unde vă este, mă, sirena cea grozavă? 

Zamfirescu se făcuse şi avea chef să petreacă şi să arunce cu banii. Aşa făcea mereu când depăşea un prag. Pierdea simţul responsabilităţii, aruncându-se în braţele Patimei. 

--Ce vrei, bă, Cireaşă? Mârâi că i-am dat fetei un milion bacşiş? Vrei şi tu? Pe ea am mângâiat-o pe fund, dar pe tine, de ce să te apuc? De nas, de urechi? 

Aprins, Firfirică se agită, gudurându-se: 

--Pupa-ţi-aş tălpile, Dănuţule, dacă mi-ai da şi mie un milion, aşa, moacă, te ling unde vrei. 

Toţi râseră cu poftă. Lui Pleşcan i se zgâlţâia guşa: 

--Hai, Dane, să-l vedem pe sfrijit cum te pupă-n fund pentr-un milion! 

--Bă, o faci? 

--O fac, Dănuţule, pupa-ţi-aş tot ce vrei tu! 

Râsetele se-nteţeau, paharele se goleau şi Dănuţ azvârlea cu banii. Cheful era-ntoi şi timpul trecea. 

9-Aşteptările lui Trache 

Dar, în timpul acesta, ce mai făcea simpaticul Trache, patronul auto, lovit în amorul propriu cu portiera trântită de marele om de afaceri, Zamfirescu. Îi spusese clar pentru ce l-a plătit regeşte şi Trache a-nghiţit-o. Aşa că… rabdă Tricuţă, băiatule! Nu spuneai că l-ai pupa unde ar vrea el pentru banii ăştia? Du-te, cumpără-ţi un ziar, fii la curent cu politica şi lasă-l pe barosan să facă ce vrea cu banii şi timpul său. Mai plimbă-te prin piaţă, dar nu arunca vreun bănuţ pe ceva. Nu te lăsa ispitit să ţi se prelingă banii printre degete! Aşa făcu, dar timpul trecea şi barosanul nu mai ieşea din crâşmă. Terminase de citit toate anunţurile de la mica publicitate, de vânzări, anunţurile mortuare (Dumnezeu să-i ierte!), de felicitări, mă rog, mestecase tot ziarul…Ar mai fi vrut el şi o revistă cu fete goluţe pe coperte…Eee! Şi timpul,trecea, trecea…Aşa de greu mai trecea!..Iar s-a dus pe la tarabe. S-a zgâit pe la chioşcuri: ce mai pierd ăştia timpul? Nu văd nici un client. Ştia, că trecuse prin experienţa asta. Fusese şi el chioşcar. Şi acum pierde timpul, dar…pe bani. Că pleaşca asta nu te loveşte în fiecare zi. Cu ochii pe uşa restaurantului aştepta, aştepta…Şi timpul trecea. Atrecut de unu. Acum se face două, părinţii îl aşteaptă cu masa şi el…Ce-i pasă! Nu-i e foame? Păi, ce face acolo cu hoarda lui de colegi? Dar, uite că lui i s-a făcut foame şi bine ar fi fost să fi ajuns acum la părinţii lui! Trebuie să fie oameni cumsecade. I-ar fi pus şi lui în faţă un blid de mâncare. Ce-ar fi să se ducă în restaurant şi să-l roage să meargă la părinţi? Este aproape ora două. Mă rog, măcar să-i dea adresa, să se ducă el. Fii serios, Trache! Stai şi aşteaptă aici, că eşti la dispoziţia lui! Te-a plătit? Te-a plătit! Mamy ţi-a spus. covrigul, Trache! Şi un pahar cu apă. Păi, un covrig dimineaţa (pe ăsta l-a păcălit), unul la prânz şi unul seara. Asta înseamnă 

trei covrigi. Cheltuială,nene! Unde-ajunge? Uite că sună mobilul! Gata, ăsta e barosanul! 

--Alo, cine-i? Tu eşti mamy? 

--Ce faci, mă? Ziceai că la prânz eşti acasă. 

--Păi…are probleme omu’ meu şi trebuie să aştept. Alergătură, dragă! Credeai că pleaşca pică aşa? 

--Lasă-mă în pace cu pleaşca ta! Ai mâncat? 

--Păi, n-ai zis să ţinem de bani cu dinţii? Nu mănânc nimic! Rabd, pentru revizie. 

--Termină cu prostiile! Măcar un covrig, acolo, că te îmbolnăveşti. Hai, du-te şi mănâncă! Vii până diseară, ai? Nu uita să cumperi votculiţa. Hai, pa! 

Are dreptate! Ce, s-aştepte doar pomană, că nu e cerşetor? Doar şi el este patron. Cumpăr doi covrigi şi, gata! Mănânc ce vreau, când vreau. După ce cumpără covrigii, se uită la ei: acum n-am timp! Dacă iese din restaurant şi-mi spune că-i grăbit, eu să spun că mănânc covrigi? Sunt la dispoziţia lui. Şi… cine spune că-mi este foame? A fost doar o părere, o impresie. 

Băgă covrigii în buzunar şi-i veni o idee: ia să mă duc la chioşcul de ziare şi reviste şi să citesc titlurile şi subtitlurile de pe coperte! Că privitul e gratis, doar nu le răsfoiesc. Mai trece timpul…Şi timpul trecea, dar omu’ lui tot nu mai ieşea din restaurant. Trecuse de trei, se făcuse aproape patru. Ce face, mă? îşi spuse revoltat. Gata! Intru peste el şi-l iau tare: mai aşteptăm, domnu Marinescu?..sau, Vasilescu? Ce naiba îi uit mereu numele? Mai bine, lasă… 

mai aştept…Dacă iese şi nu mă găseşte în maşină…între timp, poate îmi amintesc numele lui. Şi mi-e o foame…Aş, asta e doar o părere. Să mai aştept…Ce să aştept, că s-apropie de cinci? Mă apucă noaptea pe drum şi nemernicul ăsta…Ga-ta! Sunt hotărât, intru-n local, ce mama… 

Dar uşa restaurantului era încuiată. Se sperie. Dinăuntru se auzea o muzică serafică şi clipocit de valuri. Aoleu! Dacă în restaurant este inundaţie, eu ştiu? Vreo ţeavă spartă…Dacă aşa-zişii lui colegi i-au făcut felul, că se aud atâtea despre mafioţii ăştia? Să mă duc la poliţie? Unde? Se enervă şi începu să bată cu pumnul în uşă. Din întunericul localului se contură umbra unei huidume. Deschise uşa şi-i puse o lăboanţă-n piept: 

--De ce baţi, idiotule? Nu vezi că este-nchis? Pleacă până nu te stâlcesc! 

--Sunt şoferul domnului Zamfirescu… 

--Şi ce vrei? 

--Să-i comunic ceva urgent. 

Se miră şi el de ce-i scăpăraseră neuronii şi dăduse rapid aşa răspuns. Huiduma a rămas derutată şi peste câteva clipe îl trase în local, ţinându-i mâna în ceafă. După ce străbătură holul, huiduma îl aruncă pe un scaun: 

--Să nu te mişti de-aici, că-ţi mut fălcile! Aşteaptă până se termină spectacolul! 

-va urma-