16. Disperarea lui Mărăşteanu 

S-au speriat vecinii şi lumea de pe uliţă. Au ieşit din casă şi Dora cu soacră-sa, care au început să ţipe şi ele îngrozite când au văzut acoperişul casei în flăcări. Oamenii au alergat cu scări şi găleţi să stingă focul. Unii au întrebat-o pe maică-sa: 

--De ce-a dat foc casei, nebunul de Ion ? 

--Cum să dea el foc dacă a plecat de dimineaţă cu coasa pe câmp să mai taie plante? 

--Atunci, cine a dat foc? 

Dora s-a uitat la Tache cum stătea în mijlocul drumului cu mâinile în buzunare, rânjind şi spunând la cei din jur care treceau pe lângă el: a înnebunit Mărăşteanu ăsta! Şi-a dat foc la casă. Dacă e nebun!.. Însă, cei care alergau cu găleţi şi scări nu-l luau în seamă la ce spunea. Numai Dora l-a auzit şi s-a dus la el furioasă: 

--Ce tot spui prostii, nemernicule? Bărbatul meu a plecat pe câmp de azi dimineaţă. 

--Poate s-a întors, a hăhăit Tache, poate, a dat foc pe sub ascuns,să ardeţi de vii,matracucilor! 

--Ptiu, bătu-te-ar Dumnezeu de nenorocit! Dar…uite-l, că vine! Să-i spui şi lui vorbele astea, dacă ai curaj. 

Speriat,Tache privi pe şosea şi observă bicicleta lui Mărăşteanu. Era la vreo patru-cinci sute de metri depărtare. Realiză că „nebunul” îl va lua la rost pentru ceea ce făcuse. Într-o fracţiune de secundă şi-a adus aminte ce-i spusese inginerul Casapu: dacă te atacă, fugi la Ilie ăl prost, care te va apăra cu ghioaga lui. Fără să mai stea pe gânduri, a luat-o la goană spre marginea satului, în direcţia unde era târla porcilor. 

Între timp, o parte din acoperiş se prăbuşise, însă oamenii urcaţi pe vreo patru scări aruncau de zor apă cu găleţile şi reuşiseră să localizeze flăcările. Vreo doi se urcaseră chiar pe căpriorii prăbuşiţi şi aruncau apă în podul casei, ca să oprească extinderea focului. 

Când a sosit Mărăşteanu şi a văzut dezastrul, iar pe Dora plângând în mijlocul drumului, să turbeze nu alta. 

--Ce s-a întâmplat, mă, ce-aţi păţit? Hai, nu te mai boci atâta şi spune odată! 

--Nemernicul de Tache, ţipă…ţipă-n gura mare, că tu ai dat foc la casă, pe ascuns. 

--Unde-i, că-l omor! Alergă la bicicletă şi zmulse coasa din remorcă. 

--Ionele, strigă Dora, stai, pentru Dumnezeu, să nu faci vreo prostie! Lasă-l în plata Domnului de ticălos! 

Văzându-l că intră în curtea lui Tache şi se îndreaptă spre casa lui, maică-sa a ţipat şi ea îngrozită: nu, Ionele, nu! Opreşte-te, că intri-n puşcărie! 

Au sărit şi oamenii care stingeau focul: opreşte-te, nebunule, că faci puşcărie! 

--Lăsaţi-mă să-l omor, chiar dacă intru-n puşcărie! Unde eşti, nemernicule, unde eşti? 

Văzând că oamenii se apropie de el, cu ochii injectaţi, tulburi, a ţipat înfiorător: 

--Nu vă apropiaţi, că vă iau gâtul! Şi a-nceput să dea cu coasa-n jurul lui. Speriaţi, oamenii s-au oprit la câţiva metri, rugându-l să se liniştească. Poate s-ar fi potolit, dacă Fane Mutulache, 

vecinul de vis-a-vis, cu o sticlă în mână pe care o tot mirosea, nu ar fi intervenit cu voce răstită: 

--Ce-aveţi, mă, cu el? Eu l-am văzut pe Tache cum i-a dat foc. Uite şi sticla asta pe care am găsit-o aici în curtea lui. Miroase a benzină. Iar dincolo peste gard este şi băţul cu care a dat foc. Priviţi-l, uite acolo! 

Oamenii au privit şi au dat aprobativ din cap: aşa e, aşa e! Apoi, Fane s-a îndreptat către Mărăşteanu: 

--Ia-i gâtul, Ioane, că am să-ţi fiu eu martor! Vezi că a fugit la târla porcilor lui Casapu! 

Au sărit oamenii pe Fane: 

--Potoleşte-te, băi…Mutulache! Când trebuie să spui ceva folositor, nu-ţi scoate omu’ vorba, nici cu cleştele. Şi acu’, sărişi! Să-ndemni omu’ la crimă. 

Însă Mărăşteanu, cum auzi vorbele lui Fane, a şi ieşit în fugă pe poartă, luând-o în direcţia târlei de porci. Alarmaţi şi speriaţi, oamenii, împreună cu maică-sa şi Dora, porniră după el. Toţi strigau într-un glas: opreşte-te, Ioane, opreşte-te! Cineva a spus: să anunţăm autorităţile! Altul a strigat: alergaţi la primărie, să vină primarul cu şeful de post! 

Dar primarul, deja fusese anunţat de incendiu. Imediat l-a chemat pe vice: 

--Ce zici, băi, Dolofane? Nu crezi că aici e mâna lu’ Casapu? Mai ales că nenorocitul ăla de 

Tache, omul de casă al lu’ dom’ inginer, este vecin cu amărăşteanu’.Vezi, dacă n-am rezolvat problema la timp? Acuma, ce facem? 

--O să fie groasă, dom’ primar! 

--Atâta ştii, vice, atâta ştii! Hai să mergem la faţa locului să rezolvăm ce se mai poate rezolva! Şi deşteptul ăsta de poliţist…În loc să…(îi dă telefon): 

--Ei, domnu şef, ştii ce se întâmplă acum în comună? 

--Ştiu! 

Dacă ştii, ce măsuri ai luat? 

--Dar dumneavoastră? 

--Arde, mă, idiotule! Am să raportez şefilor tăi, să te duci în mă-ta! 

--Raportaţi, domnu primar, că şi eu am ce raporta. 

Primarul i-a închis brusc telefonul: 

--Vezi, vice, vezi? Dacă nu-i dai la cap şarpelui atunci când îl ridică, te muşcă, vice, te muşcă mortal! 

--Mie-mi spuneţi, dom’ primar? 

--Mama lui de nemernic! Hai să mergem! 

Soarele era spre asfinţit şi razele lui roşiatice sângerau ascuţişul coasei agitate de Mărăşteanu. Cu spume la gură, urla ca un turbat: 

--Îi iau gâtul ticălosului care mi-a otrăvit viaţa! Nu v-apropiaţi de mine că fac moarte de om! 

În spatele lui, cei din alai, maică-sa, Dora, bărbaţi, femei, strigau într-una: 

--Opreşte-te, Ioane, opreşte-te, că faci puşcărie! 

De-acum, tot satul ştia, că destule femei şi babe ţipau pe uliţe ca apucatele: 

--Săriţi, că-l omoară pe Tache Spârcâiac! 

Şi toţi alergau spre uliţa cu hărmălaia. 

Când au ajuns primarul şi vicele la casa Mărăştenilor, din grinzile şi căpriorii acoperişului mai ieşeau ici-acolo rotocoale de fum şi aburi, semn că focul înnăbuşit tot mai mocnea. Nevasta lui Tache, prăbuşită pe camioneta blestemată din poartă, plângea în hohote. Primarul a repezit-o: 

--Unde e, mă, Tache şi Mărăşteanu? 

Printre sughiţuri, aceasta l-a repezit şi ea pe primar: 

--Ce tot mă întrebaţi? De ce n-aţi venit mai devreme, când nebunul de amărăştean s-a luat cu coasa după el ca să-l omoare? 

--Spune, femeie, încotro au fugit? 

Au sărit copiii lui Tache, care plângeau şi ei: spre târla porcilor lu’ dom’ inginer. Vă rugăm 

să-l scăpaţi pe tata! 

Primarul şi vicele s-au urcat în maşină şi-au pornit în trombă spre locul indicat de copii. 

--E groasă, dom’ primar, groasă, groasă, murmura vicele. 

Ajuns la târla porcilor, Tache s-a pitit în spatele celor trei porcari, care-l anunţase pe Casapu de cele întâmplate. În cea mai mare viteză, inginerul s-a deplasat la târlă şi, furios, l-a luat la trei păzeşte pe Tache: 

--Ce-ai făcut, mă, tâmpitule? 

--Aşa cum mi-aţi spus. I-am dat foc la casă. 

--Păi aşa, idiotule? Ziua, în văzul oamenilor? Aşa ţi-am spus eu? 

--Da’…nu mi-aţi spus când. N-am ştiut că… 

--Cu parbrizul cum ai ştiut, boul bălţii? Acum, cine dracu’ te mai scapă? 

--Nu mă lăsaţi, dom’ inginer, că nebunu’ mă omoară.Tremurând, Tache a-nceput să plângă. 

--Taci, dracu’ din gură, tăntălăule! Cine m-a pus să mă încurc cu tine? 

Inginerul Casapu a intrat în panică şi a-nceput să se agite ca un lup în cuşcă, precipitându-se: 

--Stai liniştit, că nu îndrăzneşte el să vină aici! 

-va urma-