15. Soluţia lui Tache 

Mărăşteanu s-a dus acasă, dar nu cu gândul de a pleca „de unde a venit”, deşi îşi dorea acea „linişte” atât pentru el cât, mai ales, pentru soţia şi mama sa, care l-au rugat să se împace cu Tache. 

--Am să fac ce ziceţi voi, dar eu cu Tache n-am ce discuta. Renunţ la mizeria asta de camionetă. Să facă borş cu ea! 

Şi i-a dus-o în poartă, cu parbrizul spart şi cu cheile în contact. A strigat soţia lui Tache la el: 

--Băă! De ce ne-ai blocat poarta cu maşina ta? 

Dar Mărăşteanu nu i-a răspuns. Le-a spus maică-sii şi soţiei: 

--Acum sunteţi mulţumite, mă? Gata! Hai, intraţi în casă şi fiţi liniştite că Tache nu mai are ce să spargă, să mai strice, sau să rupă. N-are decât să se bucure de ea. 

Însă, Tache nu s-a bucurat deloc când a văzut în poartă camioneta cu parbrizul spart. Bineînţeles, spart de el. Nu ştia dacă se mai găseşte un parbriz de tipul celui spart. Unde să-l caute? Şi…cât o să-l coste? Precis o căruţă de bani! Apoi, montatul…Că te jupoaie „ăştia” de la servis. Şi-a adus aminte că nu are nici măcar carnet de conducere.Trebuie să urmeze şcoala de şoferi? Altă cheltuială. Şi actele de proprietate ale maşinii? Alea sunt pe numele amărăşteanului, pentru care l-a băut şi l-a mâncat. Să i le ceară? Ce, să râdă de el? Şi dacă i le-ar da, ce să facă cu ele? Să le preschimbe? Iar cheltuială. Şi nemernicul de amărăştean, la rândul lui o să vrea să-l bea şi să-l mănânce. Numai aşa, ca să-şi râdă de el. S-ar râde de el şi la cârciumă… Uite, mă, în ce încurcătură vrea să mă bage, amărăşteanu’ dracu’! 

Tache câştiga de la Casapu atât cât să-şi târâie zilele, în ceartă continuă cu nevastă-sa, care-i cerea bani pentru cei trei copii nespălaţi şi nemâncaţi. El îi dădea foarte puţini, ca să-i rămână cât mai mulţi pentru băutură şi ţigări. Cheltuielile cu camioneta din faţa porţii îl îngroziră. Abia acum realiză că ar fi trebuit să fi fost mulţumit pentru că îl fraierise pe amărăştean, că-l scăpase de fierătanie. Ce tâmpit am fost! I-am dat posibilitatea să-şi bată joc de mine. D-aia mi-a trântit-o în poartă. S-a dus furios la el: 

--Bă, ia-ţi magaoaia din poarta mea! 

--Şi dacă nu vreau? Uite că nu vreau! 

--Păi, eu ce să fac cu ea? 

--Ce-ai făcut şi până acum, cotineaţă la găini. 

--Râzi de mine, ai? Lasă că te aranjez eu! 

S-a dus la poliţist şi l-a reclamat pe amărăştean că i-a adus în poartă camioneta cu parbrizul spart. A rămas uluit poliţistul: 

--Şi, ce vrei de la mine? 

--Să-l obligi să-i pună parbriz, că aşa i-am dat-o eu. 

--I-ai cerut să-i pună parbrizul? Cine l-a spart? 

--Nu i-am cerut. Şi pe mine nu mă interesează cine l-a spart. Dumneata trebuie să-l obligi. 

S-a înfuriat poliţistul: 

--Ascultă…cetăţene Spârcâiac! N-ai decăt să-ţi dai în judecată vecinul şi să-l oblige instanţa. Te rog să mă scuteşti de prostiile tale! Le-am răbdat pentru că a intervenit dom’ inginer Casapu. Dar…până aici! Ai întrecut măsura. 

Tache s-a înfuriat şi mai tare. Îi dusese el în curte camioneta, tot cu cheile în contact, aşa cum i-o lăsase cumnatul ăla de la Făurei, dar el niciodată nu avusese curaj să le răsucească şi să pornească motorul. Dacă o ia din loc şi se repede în poartă sau în casă? Doamne fereşte! Le-a spus băieţilor de la cârciumă tărăşenia cu maşina amărăşteanului şi le-a cerut sfatul ce să facă cu ea. Băieţii au râs cu toţii în hohote. 

--Cum ce să faci, bă? Păi, e maşina ta? 

--Ce vreţi să spuneţi? Nu ştiţi că e maşina mea? Nu i-am dus-o eu cu Păcălici în curte? 

--Parcă spuneai că i-ai donat-o. Cu act la notariat. 

--Lasă, băă! Asta a fost atunci când l-am băut şi l-am mâncat pe săturate. Da’…maşina este a mea. Mi-a adus-o cumnatu’. 

--Păi, dacă ţi-a adus-o amărăşteanu’-n poartă,cu cheile în contact, foloseşte-o sănătos! 

--Com să o flosesc, dacă nu ştiu să conduc? Şi cu parbrizul spart? Nu pot! 

--Nu i l-ai spart tu? Au râs iar cu toţii. Aşa ai reuşit să-l faci pe amărăştean să renunţe la ea. Bucură-te că ţi-ai recâştigat maşina! 

Tache Spârcâiac fierbea de ciudă că toţi băieţii râdeau de el. Se gândi să le arunce aşa…o nadă. 

--Băi, care vrea să cumpere camioneta? O vând ieftin. 

Iar râseră în hohote băieţii: 

--Du-te, bă d-aici! Cui vinzi tu lucrul altuia? Chiar de-ar fi a ta, cine ţi-o cumpără cu parbrizul spart? Că tipul ăla de parbriz nu se mai găseşte. 

Şi iar au râs în hohote băieţii: 

--Te-a fraierit rău amărăşteanu, bă! Da’ ce şi-a bătut joc de tine! Ha, ha, ha! 

Tache Spârcâiac turba. A mai cerut una mare. Dacă ar fi avut cu ce să dea în toţi prietenii ăştia care râd de el…Da’, nu se lasă el nerăzbunat. Îi spune el lu’ dom’ inginer să-i…ce? Las’ că o să-l înveţe ce să facă! Ce să-l mai înveţe? Nu i-a spus? Termină-l, mă! Dă-i în cap, dă-i foc! Aha, asta trebuie să-i fac! L-a rugat pe Păcălici să-i dea o sticlă cu benzină. 

--Ce să faci cu ea, mă? 

--O beau. 

Au râs băieţii: hai să-l vedem pe Tache cum bea benzină! Însă,Tache a plecat acasă cu sticla. Abia se mai ţinea pe picioare. Avea ochii roşii, injectaţi şi cu spume la gură. Când l-a văzut femeia lui, s-a speriat de el şi a fugit în fundul curţii. El a luat un băţ,pe care a legat nişte cârpe şi le-a stropit cu benzină. Apoi, a stropit cu benzină căpriorii casei Mărăştenilor, iar cu băţul cu cârpe aprinse a dat foc la casa Mărăştenilor. După aceea a aruncat torţa în curtea Mărăştenilor şi a ieşit pe drum, strigând ca disperatul: foc, fooc! Amărăşteanul şi-a dat foc la casă! 

-va urma-