6. Adieri cu gălbenele 

Mărăşteanu habar n-avea de reacţiile oamenilor şi nici nu-i păsa ce-i cloceau aceştia. El îşi urma interesele pas cu pas. S-a dus la Brăila, la doamna Virginica. 

--Vai, domnu Mărăşteanu, a trecut atâta timp şi nu ne-aţi mai vizitat. Dacă aţi şti cât v-am aşteptat…Şi l-a privit galeş, zâmbindu-i cu subînţeles. Văzându-l cum roşeşte şi se fâstâceşte, doamna Virginica l-a întrebat foarte serioasă: 

--Aţi cules ceva plante? Vreţi să vă trimitem o maşină? 

--Nu prea. Am avut ceva probleme cu organizarea, dar am strâns puţin pelin şi muşeţel. Cred că am să le aduc eu după ce le ambalez. Acum am venit să-mi daţi sămânţă de gălbenele. Vreau să semăn un hectar. 

Acum, doamna Virginica s-a fâstâcit. De unde să-i facă rost de atâta sămânţă? 

--Păi…Dacă…n-ai venit deloc pe la mine…Sezonul de semănat s-a terminat la 30 aprilie.Măcar să fi venit până la sfârşitul lui mai. Acum …în iunie… 

Văzându-l cum se pleoşteşte,căută să-l mai încurajeze: 

--Am să încerc, totuşi, să te servesc. Să dau nişte telefoane, dar nu-ţi garantez că te rezolv până diseară. Dacă rămâi peste noapte…Îl privi temătoare să-i vadă reacţia. 

Mărăşteanu scutură din cap: 

--Cred că… 

--N-ai unde să dormi? Nu-i nimic, rezolv eu problema asta. 

--Oh, doamnă Virginica!.. Am atâta treabă… 

--Eh, dacă nu se poate, îşi muşcă buzele doamna Virginica, nu se poate! Îşi vârâ capul într-un dosar şi mormăi: visul meu de-azi noapte! Şi două cute verticale îi apărură-ntre sprâncene. Maşinal, răsfoia un dosar şi gândea: ce tot aştept de la ăsta? Tipul trece prin sentimentele mele ca gâsca prin apă. Ori este un prostănac, ori un orbit de îmbogăţire rapidă. 

--Cum credeţi, domnu Mărăşteanu, cum credeţi. E normal să vă vedeţi de treburile importante care vă copleşesc. Râse forţat: şi eu credeam că pot să vă reţin la Brăila cu vreo două-trei punguliţe de gălbenele. Nu-i nimic, nu-i nimic, vedeţi-vă de treburi! 

--Şi eu ce să fac cu loturile pregătite pentru semănat? miorlăi Mărăşteanu cu o voce plângăreaţă. Se plânse ca o babă bocitoare,povestindu-i toate tărăşeniile cu pământul maică-sii, cu lotul din baltă, care, nici măcar nu ştie unde este amplasat. 

--Ce să fac, doamnă Virginica, ce mă sfătuiţi? 

Virginica îi privi figura jalnică de prăpădit, întrebându-se ce găsise la el de-i venise stupida 

idee cu aventura galantă. Ca animal, nu arată rău. La fel ca orice salahor din depozitele firmei. 

--Ce să zic, domnu Mărăşteanu…Îmi pare rău de dumneata, dar acum este prea târziu pentru orice cultură. Parcă mai avem ceva sămânţă de…de enibahar. Dar nu-ţi garantez de recoltă… 

Încearcă!..Măcar să-ţi scoţi sămânţa. Cât priveşte lotul ăla necunoscut, din baltă, după cum îl descrii dumneata, ar fi ideal pentru o plantaţie de cătină albă. Dar nu pentru anul acesta. Apoi, o astfel de plantaţie…costă binişor. Mai întâi, identifică-l! 

--Cum? Nu ştiu ce să fac. 

--Păi, dacă ai actul de proprietate, te duci cu el la primărie şi-i obligi să… 

Mărăşteanu se bătu cu palma peste frunte şi strigă: 

--Asta era! Săru’ mâna şi mulţumesc mult pentru sfat! 

Apoi ieşi glonţ din birou, alergând la autogară să prindă maşina. Doamna Virginica a rămas cu gura căscată, nepricepând ce porumbel de aur i-a ieşit din guriţa sa cu buze subţirele,rujate din gros cu roşu ţipător. 

6. Adieri cu gălbenele 

Mărăşteanu habar n-avea de reacţiile oamenilor şi nici nu-i păsa ce-i cloceau aceştia. El îşi urma interesele pas cu pas. S-a dus la Brăila, la doamna Virginica. 

--Vai, domnu Mărăşteanu, a trecut atâta timp şi nu ne-aţi mai vizitat. Dacă aţi şti cât v-am aşteptat…Şi l-a privit galeş, zâmbindu-i cu subînţeles. Văzându-l cum roşeşte şi se fâstâceşte, doamna Virginica l-a întrebat foarte serioasă: 

--Aţi cules ceva plante? Vreţi să vă trimitem o maşină? 

--Nu prea. Am avut ceva probleme cu organizarea, dar am strâns puţin pelin şi muşeţel. Cred că am să le aduc eu după ce le ambalez. Acum am venit să-mi daţi sămânţă de gălbenele. Vreau să semăn un hectar. 

Acum, doamna Virginica s-a fâstâcit. De unde să-i facă rost de atâta sămânţă? 

--Păi…Dacă…n-ai venit deloc pe la mine…Sezonul de semănat s-a terminat la 30 aprilie.Măcar să fi venit până la sfârşitul lui mai. Acum …în iunie… 

Văzându-l cum se pleoşteşte,căută să-l mai încurajeze: 

--Am să încerc, totuşi, să te servesc. Să dau nişte telefoane, dar nu-ţi garantez că te rezolv până diseară. Dacă rămâi peste noapte…Îl privi temătoare să-i vadă reacţia. 

Mărăşteanu scutură din cap: 

--Cred că… 

--N-ai unde să dormi? Nu-i nimic, rezolv eu problema asta. 

--Oh, doamnă Virginica!.. Am atâta treabă… 

--Eh, dacă nu se poate, îşi muşcă buzele doamna Virginica, nu se poate! Îşi vârâ capul într-un dosar şi mormăi: visul meu de-azi noapte! Şi două cute verticale îi apărură-ntre sprâncene. Maşinal, răsfoia un dosar şi gândea: ce tot aştept de la ăsta? Tipul trece prin sentimentele mele ca gâsca prin apă. Ori este un prostănac, ori un orbit de îmbogăţire rapidă. 

--Cum credeţi, domnu Mărăşteanu, cum credeţi. E normal să vă vedeţi de treburile importante care vă copleşesc. Râse forţat: şi eu credeam că pot să vă reţin la Brăila cu vreo două-trei punguliţe de gălbenele. Nu-i nimic, nu-i nimic, vedeţi-vă de treburi! 

--Şi eu ce să fac cu loturile pregătite pentru semănat? miorlăi Mărăşteanu cu o voce plângăreaţă. Se plânse ca o babă bocitoare,povestindu-i toate tărăşeniile cu pământul maică-sii, cu lotul din baltă, care, nici măcar nu ştie unde este amplasat. 

--Ce să fac, doamnă Virginica, ce mă sfătuiţi? 

Virginica îi privi figura jalnică de prăpădit, întrebându-se ce găsise la el de-i venise stupida 

idee cu aventura galantă. Ca animal, nu arată rău. La fel ca orice salahor din depozitele firmei. 

--Ce să zic, domnu Mărăşteanu…Îmi pare rău de dumneata, dar acum este prea târziu pentru orice cultură. Parcă mai avem ceva sămânţă de…de enibahar. Dar nu-ţi garantez de recoltă… 

Încearcă!..Măcar să-ţi scoţi sămânţa. Cât priveşte lotul ăla necunoscut, din baltă, după cum îl descrii dumneata, ar fi ideal pentru o plantaţie de cătină albă. Dar nu pentru anul acesta. Apoi, o astfel de plantaţie…costă binişor. Mai întâi, identifică-l! 

--Cum? Nu ştiu ce să fac. 

--Păi, dacă ai actul de proprietate, te duci cu el la primărie şi-i obligi să… 

Mărăşteanu se bătu cu palma peste frunte şi strigă: 

--Asta era! Săru’ mâna şi mulţumesc mult pentru sfat! 

Apoi ieşi glonţ din birou, alergând la autogară să prindă maşina. Doamna Virginica a rămas cu gura căscată, nepricepând ce porumbel de aur i-a ieşit din guriţa sa cu buze subţirele,rujate din gros cu roşu ţipător. 

-va urma-