Capitolul VII 

Mărţişor la Moş Vreme 

Cum intrară în chilie, văzură un bătrân îmbrăcat cu o mantie albă, cu părul şi barba albe colilii, şezând într-un jilţ de aur încrustat cu pietre scumpe. Moşneagul citea o carte, iar vârtelniţa de argint era învârtită de o fată frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă, albă. Alături de ea o altă fată, în rochie lungă, neagră, dormea obosită. Pasă-mi-te fetele erau surori, ajutoarele Moşului în răsucirea veşnicului şi nesfârşitului fir, tors dintr-un caier ce se forma mereu din miliarde de firişoare aduse pe un horn din adâncuri, suflate de vânturile sălbatice. 

- Cine eşti tu, călătorule, zise moşneagul, de ce ai venit să-mi tulburi treaba? 

- Mă cheamă Mărţişor, preabunule Moş Vreme! Durerile şi suferinţele oamenilor mi-au purtat paşii până la tine. 

Povesti despre toate silniciile şi disperarea la care au ajuns oamenii şi vieţuitoarele din ţara lui. 

- Şi-acum învaţă-ne, preaînţeleptule, ce trebuie să facem ca să scăpăm de urgiile cumplitei împărătese. 

- O, nesocotitule! Ai venit să afli tainele viitorului? Din vârtelniţa mea eu torc numai firul Vremii. Viitorul vi-l faceţi voi, aşa cum vreţi şi cum puteţi. În ce priveşte pe împărăteasa voastră, cârmuirea ei nu este veşnică, aşa cum pe pământ nimic nu este veşnic. Află, curiosule, că puternica Iarnă numai de Primăvară va fi înlăturată. 

- Cine este Primăvara şi când va veni la noi? întrebă nerăbdător Mărţişor. 

- Primăvara este fiica lui Soare-Împărat. Şi-i dragă împăratului fata asta, o răsfaţă şi o alintă încât nu s-ar despărţi de ea niciodată. Iar fata… de ce să plece? 

- Atunci, întrebă disperat Mărţişor, cum să facem s-o aducem la noi? 

- Ei, băiete, dar grăbit mai eşti! Eu şi fetele mele suntem tare obosiţi… Nu vrei să ne ajuţi la răsucitul firului până ne odihnim puţin? mai zise Moş Vreme întinzându-se şi căscând. 

- Te ajut, Moş Vreme, zise săritor Mărţişor. 

Şi-apucă mânerul vârtelniţei din mâna fetei care răsuflă uşurată, lungindu-se lângă soră-sa. Unde nu se opinti Mărţişor şi începu să învârtă repede vârtelniţa, de-l sperie pe Moş Vreme. 

- Hei, mai încet, băieţaş, că-mi spulberi toate firele! 

- Ce sunt firele astea, Moşule? întrebă Mărţişor. 

- Sunt vieţile oamenilor şi vieţuitoarelor. Ele rătăcesc hai-hui prin văzduh, atunci când trupurile mor, iar vânturile mele le mână şi le poartă până aici la Caierul Vremii, unde fiicele mele le torc.Firele toarse şi ursite sunt spulberate din nou de către vânturile sălbatice în cele patru zări. 

- Dar de ce faci asta, Moş Vreme? 

- Aşa e scris în legile Firii! 

- Şi ce scrie în legile Firii? 

- Vrei să afli tot ce-i scris în aceste legi? Dacă te prinzi să învârţi vârtelniţa până îţi voi citi toate legile Firii din această carte, vei afla toate tainele Viitorului şi ale Destinului. Cartea asta mi-a dăruit-o bunul DUMNEZEU. 

- Mă prind, bătrâne! Spune mai departe! zise Mărţişor. 

- Nu te prinde, frate! sări Norocel. Vor trece mii de ani şi tot nu vei afla toate legile Firii, iar tu vei fi până atunci un morman de oase albite. 

- Ai prieten înţelept, zâmbi moşneagul. Ascultă-i sfatul şi mergi în drumul tău! 

- Îndură-te, Moş Vreme, şi spune-mi totuşi cum să fac să aduc Primăvara în ţara noastră? 

- Răspunsul ai să-l afli de vei răspunde la o întrebare. 

- Care? 

- Ce-i mai lipseşte celui care trăieşte în fericire veşnică şi are tot ce vrea? 

- N-are Dor, preabunule! Cine-n lume n-a iubit, cine nu a suferit, nici durere n-a avut. Cine lacrimi n-a vărsat, cine-n viaţă n-a sperat, fericirea n-a aflat! 

- Si unde se află toate astea, isteţule? 

- In inima mare şi iubitoare a omului nevoiaş, lovit de toate nevoile vieţii! 

- Ei bine, cine va da Primăverii o astfel de inimă, acela o va aduce în împărăţia voastră! 

- Îţi mulţumesc, preaînţeleptule! Iute voi zbura spre Primăvară! 

- Uşurel, uşurel, băieţaş! Pentru că m-ai ajutat, te voi ajuta şi eu. Smulge o pană din aripa vulturului care te-a adus aici şi dă-mi-o să suflu deasupra ei. Ea va căpăta puteri magice şi te va purta cu viteza gândului prin toate zările, pe unde ţi-e drumul. 

Mărţişor rugă pe vultur să-i dea o pană, pe care o dădu lui Moş Vreme. Acesta suflă deasupra ei, iar Mărţişor o luă şi bucuros chihoti: 

- Iuu-huuu! Am să-i dau Primăverii inima mea! Îţi mulţumesc şi… rămâi cu bine, Moş Vreme! 

- Du-te sănătos, băiete! îi spuse Moşul zâmbind. 

- Îţi mulţumesc, vulturule viteaz şi bun! Voi aduce Primăvara şi pentru voi! 

- Să izbândeşti, Mărţişor! îi ură şi vulturul. 

Apoi Mărţişor, cu Norocul în cârcă, o luă la fugă, sărind din stâncă-n stâncă, de-i sfârâiau călcâiele. Nici vânturile de la răscruce nu se dumiriră când a trecut pe lângă ele, iar când se luară după el nu-i mai ajunseră urma. 

-va urma-