Când iubirea devine povară,
Vag amurg, insipid şi anost,
Să oprim roata trecerii vremii,
Amintindu-ne ce-a fost frumos.
Când iubirea devine povară
Şi privim înspre mâine tăcuţi,
Să renască în noi primăvara,
Să ne-ntoarcem, iubito, în munţi.
La cabana cu patimi e soare,
Focul arde-n cămin, jucăuş,
Ne aşteaptă cuminţi blânde fiare,
Apă bând din al mâinii căuş.
Vom călca pe poteci ancestrale,
Prin poieni, cu coroane de spini,
Doi asceţi, goi în vremi saturnale ,
Veşnic tandri şi veşnic străini.
Luzi, vom arde în noi ce-i povară,
Extaziaţi, răbufni-vom spre cer,
Îndulcind cazna trecerii vremii,
Retrăind nopţi de-amor şi mister.
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova )
