“TOAMNA CA UN OM MATUR” 

Multe daruri si minuni avem pe Pământ! Poate că cel mai important este existenţa anotimpurilor! Nu pentru a nu ne plictisi ni s-au dat anotimpurile! Fiecare astfel de perioadă din an aduce schimbare! Natura, temperatura, percepţia, simţurile, puterea de zâmbet, adevărul despre tot ce înseamnă viaţă şi multe altele încă neştiute de noi, trăiesc aceste schimbări! Dar ceea ce noi numim „schimbare” reprezintă, de fapt o perpetuă desăvârşire. 

Natura nu se schimbă, ci doar îşi desăvârşeşte gena prefacerii în cârdăşie cu personalitatea anotimpului „de servici”. Şi atitudinea noastră faţă de ceea ce există în jur, faţă de ceilalţi oameni si chiar faţă de noi este influenţată de anotimpul ce guvernează starea de a fi a momentului. În funcţie de ceea ce există dincolo de fereastră putem fi veseli, tăcuţi, volubili, dornici de plimbări, de stat în casă, putem fi leneşi, vivaci, dornici de ceva sau cineva, putem zâmbi sau încreţi fruntea... Influenţă sau simbionare? Un lucru e cert: există o legătură cu ceea ce Dumnezeu a creat în jurul nostru sau altfel spus, nu suntem în nici un moment singuri! 

Când pleacă toamna, iarna sau primăvara nu simt regret, ci chiar bucurie pentru ceea ce urmează să văd, să simt... Când, însă, vara devine neputincioasă şi odată cu ea verdele lumii se mută în cer, mă cuprinde tristeţea şi un gol se aşează cuminte în mine ca o nedreptate. 

Simt că toate anotimpurile sunt în noi şi ne manifestăm în funcţie de ele. Privirea, timbrul vocii, rostul mâinilor şi al paşilor noştri..., sunt dictate de anotimpul „de serviciu” din noi. În noi poate să plouă, să ningă sau să fie soare! În noi poate să fie toamnă, iarnă sau vară! În noi poate să fie frig sau cald! 

Dintre toate anotimpurile, vara este modelul de viaţă şi cel mai aproape de felul meu adevărat şi plăcut de a fi! 

Acum este toamnă! 

Vara încă se mai zbate în cuminţenia golului din mine! 

Ca un om matur este toamna! Gospodar, grijuliu, grav, mai rar zâmbitor, purtând cu resemnare bucuriile şi tristeţile lui! 

Mă uit acum în jur şi observ că mai sunt frunze, iarbă, flori. Probabil că bruma, încercată de sentimentul milei sau remuşcări, stă pe undeva pe gânduri! Privesc copacii şi ştiu că ei simt ce va urma. Nu e resemnare în atitudinea lor, ci înţelegere, demnitate, respect! 

Mare parte din recuzita semnificativă a toamnei e mai mult în amintirile mele! Nuci, gutui, mere, pere, sunt peste tot prin pieţe, supermarketuri, magazine, dar îmi sunt străine, nu-mi mai bucură sufletul ca altă dată! La fel şi grămezile de porumb din curţile oamenilor, ritualul mustului, al pastramei... Frunzele nu au părăsit copacii, dealurile sunt încă verzi. Nu plouă, e cald şi totuşi e tristeţe! Toamna de acum e tristă! Simt în mine copaci goi, o ploaie măruntă şi frig! 

Privesc în zarea ferestrei şi ştiu că natura nu se schimbă, ci doar îşi desăvârşeşte gena prefacerii! 

Şi-mi caut de zâmbet prin amintiri cu zâmbetul lui, precum toamna aceasta! 

Dr. Ioan MIRON, medic primar de familie si doctor in stiinte medicale