Septembrie
Cât de bogat eşti, septembrie...
Haina ţi-e plină de bucate,
Prin părul tău stau crengile lăsate
De rodii şi de poame coapte ...
Parfum de struguri ai pe haine
Îţi scutură vântul miresme
Şi sânu-i plin de mere roşii
De frunze galbene cu şoapte...
Eşti un tablou plin de mister
Cu mari poveşti de sărbătoare
Cu must și vinuri din hrisoave
Ce-ţi face sufletul mai vesel...
Miros de flori şi de gutui
Curg de pe mese din cerdac
Albine mari şi mici roiesc
La roşiile cu gust de mac...
Pe câmpuri se adună bobul
Şi gem hambarele de soiuri,
Atâtea bunătăţi găseşti
Că nu mai ştii ce să alegi...
Cât de frumoasă eşti, zeiţă,
Poeţi te cântă-n a lor versuri,
Seara îţi sorbi şampania din cupă
Lângă iubirea frunzelor albastre...
Eşti vis, mister şi bogăţie,
Septembrie, ce toamnă vie!
Femeie!... E toamnă!
Şi plânge pădurea cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce, femeie,
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!
De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă, femeie, ascunsă în umbră!
Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde, femeie, deschide fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!
Cu plete pe umeri și rochie de vis,
Femeie, ești lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!
Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul, femeie, se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!
Mi-e dor de tine, mamă!
Dacă aş alege ce aș vrea,
Nu cred că aş putea uita
Ce tu mi-ai dăruit atunci
Scânteia vieţii ca un har!
Aş hoinări pe străzi pribeag,
Visând cu drag cum mă purtai
În braţe când eram un boţ
Şi n-aveam ochi să ştiu ce vreau!
Aş săruta pământul greu
Şi printre uliţe fierbinţi,
Aş revedea pridvorul sfânt,
În care, mamă, ne chemai pe rând!
Aş alerga pe dealul cu porumb
Şi boabele gălbui le-aş aduna plângând,
Să simt mirosul de mălai cernut
Ce, mamă, îl fierbeai oftând!
Pe fiecare poartă aş lipi
O ramură verde de brad,
Să simt mirosul ce-l aveai
Când ai pornit la drumul lung!
Pe cumpăna fântânii aş lăsa
Un strop de apă cât o gămălie
S-o beau când îmi va fi mai cald,
Să nu uit dragostea de tine!
Mi-e dragă casa dintre nuci
Cu trandafirii albi pierduţi,
Când adunai petalele în coş
Şi mâinile îţi tremurau uşor!
De-ai ştii tu, mamă, cât de greu
Mi-e fără tine şi n-am rost!
