Mira se trezise fără să mai aștepte alarma telefonului. Toată noaptea se zvârcolise în pat. Se ridicase să bea un pahar cu apă. O țigară. Plimbări prin sufragerie. Revenire la somn agitat. Îi era când cald, când frig. Ba se dezvelea, ba se înfășura în pilotă mai aprig. Era, în sfârșit, dimineață. Duminică. Se prindea soarele în perdele, jucăuș, vesel. Un zâmbet îi lumină fața și ei. Ajunsese să își numere anii între sfârșiturile de săptămână și concedii. Dar nu simțea regretul trecerii lor. Vârsta nu mai conta. Era mult timp de când se plictisise să mai creadă în miracole, în ideea unei vieți mai bune... Resemnare? Probabil.  

Din când în când, își simțea sufletul precum mucegaiul din baie. Ștergea cu atâta răzbunare faianța, până nu mai vedea negrul acela hidos al mucegaiului. Dar nu trecea mult timp și acesta reapărea. Avea și Mira nevoie de o perie care s-o curețe de gândurile nărăvașe, de tristețe, de durere. Și-apoi de un duș fierbinte care să-i inunde simțurile. Să o anestezieze pentru o perioadă de timp. Impasibilitatea ei în fața viitorului devenea acută. Și atunci, avea nevoie de o pauză. Nu foarte lungă, însă la intervale din ce în ce mai mici. Respira prin imagini, prin muzică, prin emoții. Viața este, până la urmă, un lanț de amintiri.  

Azi este veselă. De ce? Pentru că simte când soarele este pe cer. E parte din viața ei. O definește în sens și spațiu. Când este înnorat, gândurile îi sunt gri, iar trupul și-l simte greu și bolnav. Așa a fost din copilărie. Între timp s-au mai adăugat și alte probleme care să-i supere articulațiile pe vreme mohorâtă. Totuși, ploaia îi aduce o stare de bine, de liniște.  

Avea în jur de 6 ani când părinții o mutaseră în sufragerie pentru a avea fiecare copil camera lui. Ea, însă, aștepta noaptea pentru a se bucura de intimitate. Citea pe sub plapumă cu lanterna, sau stătea pe balcon, privind stelele. Iar când ploua, locul ei preferat era între perdea și fereastră. Ascunsă. Simțea fiecare picătură care se lovea de geamuri, fiecare fulger care îi lumina chipul și fiecare tunet care îi făcea inima cât un purice. Auzise de la cineva că, dacă numeri de când fulgeră până la sunetul tunetului, poți afla cât de aproape sunt norii și când se îndepărtează furtuna. Și ea număra. Nu îi era frică. Nici de întuneric nu îi era teamă. De multe ori aprinsese ea lumina în cameră, când dormea în același dormitor cu fratele ei, chiar dacă acesta era mai mare în vârstă. Tot curajul o îndemnase să experimenteze cățăratul în copaci, sau pe gardurile înalte care încadrau terenul școlii. Avea mereu urme de julituri în genunchi sau pe coate. Dar tare mult îi plăcea să mănânce corcodușele chiar de pe creanga copacului. Mira își amintea căzătura aceea. A fost la un pas de moarte. La câțiva centimetri de capul ei era o tijă din fier pusă pentru trandafiri. Își amintește cum nu avea aer și încerca să-i spună prietenei ei că nu poate respira. Și ea râdea cu poftă, ținându-se cu mâinile de burtă. Poate că ar fi reacționat și ea la fel. Nu se supăra din atâta lucru. Căzuse pe spate. Cine știe ce mișcări bâlbâite a avut în acea cădere de la înălțimea unui etaj de bloc? Un episod pe care l-a dat uitării până când i s-a spus la o radiografie că are coloana tasată pe porțiunea afectată de impactul cu solul de atunci. S-a întâmplat mai târziu să se afle, alături de aceeași prietenă, într-un plop, lângă gardul școlii, pe care îl escaladau ca să treacă pe terenul de baschet. Și atunci, a venit rândul prietenei să cadă. Mira însă nu a râs. Nu știa cum să ajungă mai repede la ea, cum să o ajute. Nu avea cunoștințe medicale, iar singurul ajutor pe care putea să il ofere era să o ducă până acasă. Nu a uitat privirea plină de reproș a tatălui fetiței și de vorbele pline de dojană pe care i le-a adresat acesta când a apărut în fața ușii. Prietena a suferit mai mult. A avut mâna imobilizată în gips câteva săptămâni, și o cusătură grosolană, cu urme care i-au rămas pe viață. Pentru Mira, urmele au fost tot pe viață, dar nu numai la suprafață...  

Uneori, păstrăm amintiri pentru a le analiza mai târziu prin prisma unor noi încercări. Contopire de timp, în ploi și soare, în trecut și viitor...