CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





URME PE APA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.”
 
  
Andrei Ciurunga  
  
 
  
 
  
URME PE APĂ  
  
Niculitel ,1960-Dealul Piatra Roşie  
  
I  
  
Ochii scănteietori, de un maroniu verzui ,umpleau zarea. Apoi se micşorau a intensă căutare….Cuta dintre sprăncene se adâncea a disperare şi neputinţă…Se uita din nou spre cer urănd petele cenuşii care se adunau a furtună ….  
  
- Tocmai acu’ se iscă furtuna !Măi ,să fie, măi!!! Dacă sunt mulţi nori , nu pot zării nimic!...De aici se vede cel mai bine! De aici, de pe Dealul Piatra Roşie! - îşi zicea omul în găndul lui.  
  
Văntul îi învăluia trupul puternic şi ţintuit pe loc .Tălpile lui mari călcau tufe de măcriş acrişor şi nu se puteau urni. Părea o stană de piatră pusă in calea ploilor şi a vănturilor….Doar ochii lui căutau…căutau…căutau cevadincolo de apa cea mare a Dunării …Ceva doar de el ştiut şi ascuns de văile din faţă dar ascuns prea adănc şi în cămările luminoase ale sufletului său.  
  
Uneori vocea mută a sufletului său urla pentru toţi cei din jur: oameni, case, copaci şi animale sperioase:  
  
-Ştiţi, da! Ştiţi ce e …dincolo, nu? Voi, toţi , ştiţi ce e …dincolo…! Vă spun mereu, vă spun în gând, vă spun în vis, vă spun dimineaţa pe rouă şi noaptea pe sub stele, vă spun pe căldură şi pe crivăţ!  
  
Dincolo de apa cea mare …este satul meu!  
  
Dincolo de apa cea mare … este viaţa mea!  
  
Dincolo de apa cea mare …este fiinţa mea!  
  
Dincolo de apa cea mare …este…sau era cea mai mică şi cea mai frumoasă căsuţă din lume!  
  
Dincolo de apa cea mare ..este locul unde s-a născut el , el şi tot neamul lui!  
  
Inima îi bătea anapoda mereu. Uneori de durere ,că nu poate zări nimic din ce se trăieşte Dincolo….Şi alteori de bucurie amară că a zărit …Turla Bisericii din satul ce respiră între două văi!  
  
Uite-o! Uite-o ! E acolo! O văd! Doamne! O văd! Cu o mâna straşină la ochi şi cu cealaltă întinsă prin aer ,bărbatul acesta în floarea vârstei era statuia vie a bucuriei, a disperării şi a neputinţei…  
  
Era fericit şi era amărăt! Şi parcă avea vedenii…Căte o umbră de om parcă trecea pe Uliţa Mare, cate o femeie parcă scotea apă din fântâna de la Margine, câte un copil parcă râdea la soare , cu părul în vânt , alergând după un cerc….Atunci se scutura , şi rămânea doar cu ochii pironiţi pe Turlă iar în urechi auzea un dăngănit prelung de clopot…  
  
Nici nu ştia cum e mai bine ! Să zărească sau să nu zărească ceva !  
  
Dar primea mereu-şi durerea şi bucuria,în egală măsură !- ca un răspuns de la Dumnezeu.  
  
Ca un răspuns a lui Dumnezeu la rugăciunile lui!  
  
La rugăciunile unui biet roman de a-şi mai vedea odată locurile natale!  
  
Amară soartă şi amară istorie a trebuit să îndure! Şi el se condisera un norocos! Printre cei -prea puţini,Doamne, prea puţini!- norocoşi…Câte grozăvii nu i-au ajuns pe la urechi…Măicuţa -Ta,Doamne!  
  
Atunci se scutura pentru a nu lăsa amintirile să -i împietrească iar inima de durere! Săptămâni şi luni întregi visa un drum uscat şi îngheţat pe care mergea un cărd de umbre zdrenţuite….Din cănd în când o umbră cădea fără puterea de se mai ridica …Şi abia atunci umbra lua forma unui om, a unei femei, a unui copil , pentru a se odihni -spre veşnicie- într-un mormânt nesăpat….Sufletul ieşea din omul căzut , ca o imensă alinare a durerii. Dar înainte de a se ridica spre cer, aburul de suflet, săruta ţărâna uscată a drumului pentru a pecetlui- pentru istorie- ororilor şi durerilor trâite de nefericitul muritor…..  
  
Biciul rusesc crăpa aerul şi lovea lungul şir al umbrelor mişcătore …. Lacrimile îngheţau pe obraz…iar sărutările îngheţau pe pământ…Era ger….Din ce în mai mult ger…  
  
Se trezea asudat, strigând în zadar căte un nume ale celor căzuţi…. Îi ştia…Pe toţi îi ştia…. Îi vedea aievea în vis, îi vedea aievea cănd se scula, le vedea feţele trase şi ochii şterşi, fără lumină….  
  
Iar şi iar nu contenea să-i mulţumească lui Dumnezeu că el-şi ai lui- nu a avut soarta umbrelor mişcătoare din vis..  
  
Bine că este aici, tot în România ,la o adică, nu?! La o aruncătură de băţ, direct peste apa Dunării, decât deportat în amara Siberie!  
  
În Siberia de lanţuri!  
  
În Siberia de Iad!  
  
În Siberia de gheaţă!  
  
În Siberia de moarte!  
  
Atunci sufletul îi ardea ca o lumânare …Nu! Nu ca o lumânare! Ca două lumânări! ….Una pusă în Lumânărarul de la “VII” şi una pusă în Lumânărarul de la “MORŢI”…Şi amândoua pentru el, Ion Cerin, suflet de roman din Izmail, Basarabia!  
  
 
  
II  
  
Niculiţel, an peste an…  
  
 
  
Copiii râdeau !  
  
Văntul le învăluia trupurile firave, soarele le săruta feţele!  
  
Ochii lor mari ,luceau de libertate!  
  
Erau fericiţi!  
  
Prin livezi cireşii dădeau în floare. ..  
  
Iarba înverzea nebună,nebună, nebună…  
  
Mii de gaze descopereau , uimite!-lumea….  
  
Bălţile clocoteau de nuferi, peşti şi trestii….  
  
Dealurile înconjurau satul ca un inel de logodnă, pus pe mâna unei frumoase domniţe,…  
  
Bujorii străluceau ca diamantele roşii, ascunzându-şi cu declicateţe anii…  
  
Păsările se întreceau în singurul concert muzical din lume , pentru care nu se fac repetiţii,..  
  
Florile au furat-oare când?,şi oare cum?- paletele de culori ale tuturor pictorilor , si neştiind ce să facă cu ele şi cum să le folosească(de! există şi o pedeapsă a hoţului!)… şi le-au aruncat pe ele, ca dintr-o stropitoare…..A primit fiecare ce şi cât s-a nimerit !…. Nu s-a supărat nimeni!...  
  
Pământul mustea de viaţă şi sevă, într-un cântec mut dar trepidant….  
  
Pescarii porneau din noapte cu barca, legănaţi de valuri nedormite…  
  
Pădurea se trezea şi se întindea, ca o femeie somnoroasă , dimineaţa…  
  
Casele primeau lumina albă a varului ,iar geamurile se luminau ca mintea însetată de cunoaştere….  
  
Velinţele se scoteau la soare…..  
  
Câini nu mai lătrau disperaţi şi deznădăjduiţi…..Se întindeau la soare ca un aluat sub presarea vergelei…  
  
Clopotele de la Cocoş, de la Manăstire, chemau mai prelung călugării la rugăciune….  
  
Apa din izvoare , mereu năbădăioasă, primea sărutul lunii şi căldura soarelui , fără jenă…  
  
Pe sârmele din curţi, cămăşi şi rochii mirosind a săpun de casă , se înfoiau sub pale de vânt…  
  
Oamenii plantau butaşii de vie, cu gândul la licoarea aurie din toamnă….  
  
Băieţii urcau dealul pentru Olării…¹(vezi nota)  
  
Butoaiele îşi mângâiau burdahanele pline…  
  
Dinspre Dunăre venea miros de peşte şi nuferi….  
  
Lotcile se uscau la soare , mânjite cu catran…  
  
Fetişcane abia îmbobocite cântau, cu sânii tresăltând nebunatic sub bluze…  
  
Începea culesul la poamă…  
  
Osiile căruţelor scârţâiau pe drumul satului…  
  
Vinul curgea gălbui si clar, direct în gâturile oamenilor….  
  
Toamna venea ameţită de culoari şi de aburii beţiilor…  
  
Peste toate cobora apoi mantia iernii şi glasul aspru al crivăţului…  
  
Şi oamenii cântau Leru-i Ler, ademeniţi de mirosul cozonacilor…  
  
Monumentul din vârful Dealului privea ,ca un tată bland ,autoritar dar mulţumit, la copii lui….  
  
Se trăia! Se iubea! Se binecuvânta!  
  
Iar Dumnezeu veghea!  
  
Veghea ca roata timpului să se scurgă cu rost peste sat!  
  
III  
  
-Agripino, sora mea draga! Mereu mă bucur că …atunci…ştii tu când..…atunci…în noaptea aia, când am fugit de la noi, de acasă,de Dincolo…cand am fugit…am ales să fugim …aici, in satul ăsta dobrogean, bun ca o pâine dospită! îi zicea Ion femeii de lângă el.  
  
-Da,Ioane! Aşa e!Am fost norocoşi!  
  
-Mereu mă rog pentru vecina noastă Sveltlana, Svetlana Nicolaevna,! Şi acum îi mai ţin minte ochii ei albaştri,uşor spălăciţi şi clia aia de păr roşcat prinsă în vârful capului! Bună femeie! Pâinea lu’Dumnezeu, ce să zic! Aia care ne-a povăţuit să fugim , că altfel ne mănancă amarul Siberiei! Că, de! Eram români! Şi de aia trebuia să fim stârpiţi! Stârpiţi şi…înlocuiţi….Cu ruşi, cu bulgari….cu orice! Numai stârpiţi să fim!  
  
-Ce s-o mai fi ales de ea? Că noi am fost norocoşi!  
  
-Am fost norocoşi unul cu altul! Ce ne făceam noi toţi fără maşina ta de cusut? Şi fără mâinile astea două ale tale! Minunate mâini,Agripino! Că ce iese din ele, minune de la Dumnezeu, nu alta! Cine ştie! Poate intr-o zi o să coşi pentru oameni mari, soră dragă!  
  
-Iţi vine să crezi ,Ioane, că stăm aici de …ceva ani! Uite, na! ca se fac 15 ani, bătuţi pe muche!  
  
-Nu uit ! Nu pot uita nimic!  
  
-Aici te-ai însurat,Ioane! Aici au venit pe lume copilaşii, tăi!  
  
-Doar tu, Agripino, ai rămas singură cuc! Nu ai găsit şi tu un suflet de creştin, să te uneşti cu el, să ai şi tu casa plină de prunci….  
  
-Ei, Ioane! Eu simt că sunt doar mireasa unui Singur Ales!  
  
-Aşa o fi, dacă zici tu, surioară draga ! Rămâi mireasa lui Hristos, si megi pe drumul ăsta! Sigur te duce el undeva, dacă aşa ţi-o fi scris! Sunt destule mănăstiri de maici în ţara asta…. Unde te-o chema glasul Lui, acolo să te duci….  
  
-Ştii că eu îi mai visez pe caii noştri? Ăia patru cu care am fugit în noaptea ..aia!  
  
Şi glasul femeii se stinge într-o şoaptă …pe Amurg şi pe Stela!  
  
Pe ei ni i-au luat primi! Am ramas cu Negru şi Mariţa!  
  
-Şi după o săptămână i-au luat şi pe ei….  
  
-Îţi mai aduci aminte ce crupă lucitoare avea Negru? Neagră şi lucitoare! Ce so mai fi ales de ei? Ce animale de nădejde! Îmi plăcea aşa de mult sa-i ţesăl! Sa-i ţesăl şi să-i mângâi…  
  
-Ştii ceva, Ioane! Da să nu râzi de mine!  
  
-Nu râd, soro, nu râd!...  
  
-Eu acu’,în Postul ăsta al Paştilor, o să fac niţică colivă şi pentru ei, pentru animale, na! Şi o să frământ şi un colăcel! Că tare ne-au fost sprijin….atunci…Cănd ni i-au luat…atunci…  
  
-Noroc că am mai ascuns din lucruri , pe unde am putut ! Ca sa mai salvăm cate ceva! Că de nu ne luau si pe alea!  
  
-Da,… tu te usuci din picioare,Ioane! De dor de ..Dincolo!  
  
-Ce să zic… da’măcar odată să mai pun piciorul pe uliţa ..noastră! Mă tot rog la Dumnezeu, sa-mi asculte ruga….  
  
-Ioane, ştii că am citit într-carte o legendă? Se zice că undeva, prin Argeş, este Cetăţuia Negru-Vodă….Acolo este o poteca ce duce catre Troiţa Dorinţelor. Pe potecă sunt nişte urme de paşi, săpate adănc în piatră. Se zice ca nişte oameni s-au rugat fierbinte la Dumnezeu, iar puterea rugăciunilor lor … a înmuiat piatra!!!  
  
Piatra cu urme stă acolo mărturie  
  
Ion rămase dus pe gânduri….cu ochii pierduţi în zare…  
  
Într-un târziu , revenit ca dintr-altă lume, repetă încet cuvintele Agripinei  
  
-” se zice că puterea rugăciunilor unor oameni…. a înmuiat ..piatra!!!?  
  
 
  
IV  
  
Niculitel, 1960,Dealul Piatra Roşie  
  
 
  
Ochii lui, scănteietori, de un maroniu verzui ,umpleau zarea. Apoi se micşorau a intensă căutare….Cuta dintre sprăncene se adâncea a disperare şi neputinţă…Se uita din nou spre cerul azuriu şi senin. Ziua se anunţa senină şi luminoasă. Ion Cernei îşi făcea rondul de Padurar al Ocolului Silvic. Dar paşii îl tot duceau grăbiţi spre un drum cunoscut şi bătătorit. Azi nu trebuia să treacă pe aici, dar ceva îl împingea neştiut spre Dealul Piatra Roşie. Încă doua coline….  
  
După a treia colină e ..locul!  
  
Şi cerul e înebunitor de albastru ! Şi norii sunt departe… tot mai departe…  
  
Cel mai bun loc de unde poate vedea…dincolo!  
  
Da! Uite-o! Ea e! Turla Bisericii !  
  
O văd,Doamne!  
  
Mulţumesc, Doamne, Dumnezeul meu!  
  
Auzi şi tu Doamne, muzica clopotelor? Eu o aud, dulce şi caldă ca o îmbrăţişare!  
  
I-auzi, si la mine!! Om fără pic de minte! Te mai şi întreb ,Doamne, daca TU auzi sunetul clopotelor ?!!Pe Tine, care poţi orice, pe lumea asta! Pe tine, Creatorul!  
  
Nătângul de mine!  
  
Pe Tine, Doamne, Te rog, să asculţi rugăciunea mea!  
  
Pe Tine, care ai înmuiat piatra pentru nişte bieţi creştini ce se roagă, pe Tine,Doamne, te rog!  
  
Eu, Ion, roman din Basarabia, de dincolo de Dunăre, te rog să faci Urme pe Apa din faţa mea!  
  
Ca să pot şi eu păşi!  
  
Să păşesc şi mă duc numai până la Biserica cu Turla aceea ’naltă,ce se vede de aici,! O vezi?  
  
Aşa! Să îmi fac şi eu o cruce în faţa Altarului, şi să aprind câte o lumânare la mormânt, pentru Taica şi pentru Maica !  
  
Fie-le ţărâna uşoară!  
  
Iar dacă mă voi întălni cu vreun om sau cu vreo muiere, să le dau bineţe! Iar de va fi vreun copil zburdalnic, să îl mângăi pe cap şi să îl întreb:  
  
-Al cui eşti tu, măi pui de om! Că nu te cunosc…  
  
Da’, să nu iei Doamne,Urma de pe Apă !  
  
Să nu o iei!  
  
Să o mai ţii puţin!  
  
Ca să mă intorc, aici, la copilaşii mei şi la nevasta mea! Că tu ştii Doamne, cât îmi sunt de dragi!  
  
Să mă întorc degrabă la căsuţa mea de la poalele dealului , unde cireşii dau în floare! La fetiţa mea care alergă ca o nebunatică toată ziua după flori colorate şi la băiatul meu cel serios şi chinuit de dragul învăţăturii! La rostul meu făcut cu trudă şi lacrimi! Şi la femeia mea cea blândă şi bună precum piersica pârguită….  
  
Amin!  
  
MIRELA PENU  
  
 
  
Nota:  
  
1 Olăriile sunt un obicei stravechi, practicat in Niculitel, si cam atat. Mai sunt unele variante si prin Maramures sau Oltenia, dar nicaieri ca-n Niculitel!  
  
Duminica seara, de lasatul secului,inaintea Postului Mare, cetele de tineri se aduna pe dealurile din jurul satului, in functie de cartier si de simpatii. Aici, pe coasta dealului, au stranse inca din timpul saptamanii gramezi de coceni si furaje uscate, dar si roti sparte din cauciuc. La lasarea serii, gramezile de coceni iau foc, rotile (legate cu sarme) sunt aruncate si ele in vapaie si de indata ce sunt cuprinse de flacari, baietii le apuca de sarme si le invartesc deasupra capului. Spectacolul vazut din sat este mai mult decat impresionant.  
  
Semnificatia obiceiului e mai mult decat pagana. Focul purifica gospodariile prin arderea deseurilor menajere si a furajelor uscate. Rotile in flacari invartite in aer sau rostogolite de pe deal simbolizeaza discul solar, in drumul sau pe cer. Per total, Olariile inseamna renastere, purificare, spalarea tuturor pacatelor.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
URME PE APA / Mirela Penu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2857, Anul VIII, 27 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mirela Penu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mirela Penu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!