Nu a mai nins de multe zile. În orăşelul din câmpie ,vremea era mai mult a toamnă .Doar gerul se mai lăfăia noaptea peste crengile copacilor , peste pământuri şi case,aducîndu-le oamenilor aminte că e iarnă iar el este stăpânul .Un stăpân bun ,căci ziua ceda locul cîtorva raze de soare.... 

Mihai privea lung la costumul ce se afla întins pe marginea patului.... Îl amuza şi îl înspăimânta in acelaşi timp...Nu putea spune dacă bucuria era mai mare decât spaima...căci se simţea ba ca un elev prins cu lecţia nepregătită...ba ca un elev prins asupra unei şotii de care râde toată clasa, chiar şi profesorul..... 

Aoleu!!!! Să râdă toţi, -să nu fie unul care să nu râdă ! -să se bucure şi să râda,...dar să râdă...cu el alături !...nu ...DE EL !! Ce o să se facă ,atunci? 

Ca să se îmbărbăteze singur admitea că şi cizmele negre -care stăteau cuminţi lăngă pat -erau frumoase şi...foarte bine lustruite...Ce e adevărat e adevărat! –sunt lustruite bine.....Ca la armată ... 

Da,chiar,...de cînd nu s-a mai încălţat cu aşa cizme ..înalte?...Dă,Doamne, să fie mai mari ! şi se pomeni făcându-şi o mică cruce... 

Cel mai uşor o să fie cu ...cureaua....şi cel mai greu....cu...cu...-gîndi speriat arătînd cu un gest al capului spre pat ,gest însoţit de o cruce ceva mai largă....si mai ales , da mai ales !cu....cu....asta ....cu asta din cutie .! Da, da, ..asta din cutie,cutia ....de pe masă !...Nici nu vreau să mă gândesc... 

-Ba ,...să mă gândesc...şi să mă gândesc serios! –se mustră Mihai. 

Eu mereu am făcut lucrurile bine! Dacă am zis ca fac ceva, apoi să ştii că il fac! 

Aşa zicea şi mama, draga de ea!Zicea că eu fac mereu lucrurile bine! 

....Întotdeauna gîndul la mamă îi înmuia glasul, îi imblânzea inima şi îi lumina ochii. 

-Doamne, dă-i Doamne sănătate şi ţine-o în putere pe maica mea!Blînda şi buna mea maică. ! 

Se lăsă uşor pe pat iar gîndul lui Mihai alunecă în trecut....la o căsuţă albă si călduroasă...în zile de iarnă cu nămeţi , cu sănii şi colinde.... 

Era el ,Mihăiţă, copilul ce trăgea fericit sania spre derdeluşul din marginea satului.... 

Era el,Mihăiţă, cu căciula înfundată pe urechi ,ce se învârtea prin curte în dimineaţa de Ignat, cu găndul la şorici.... 

Era el, Mihăiţă,copilul nelipsit de la Colindeţe si Buna dimineţa! 

Era el ,Mihăiţă, copilul ce se intorcea cu traista plină de nuci, covrigi, napolitane şi mere pentru ca apoi să aprindă cele câteva lumânări şi artificii ce ornau fărâma de brad din casuţa albă.... 

Era el, Mihăiţă, copilul îmbătat de mirosul de cozonac ,cald şi pufos,pe care maica îl scotea din cuptor şi de care nu avea voie să se atingă până nu faceau cu toţii Sfănta Cruce şi ziceau Tatal Nostru!Iar ei, copiii, sărutau mîna mamei, mănă ce făcea şi împărţea minunile aromate in Seara Ajunului! 

Era el, Mihăiţă, copilul ce trăia intr-o continuă magie dată de simplitatea şi măreţia vieţii! 

...Cu un zămbet uitat pe chip,Mihai se scutură ... 

Deci, redeveni el omul serios: 

-Am zis ca imi pun costumul ăsta roşu?- Am zis! 

-Am zis că imi pun si cizmele? -Am zis! 

-Am zis că imi pun şi cureaua-Am zis! 

-Am zis că imi pun şi barba albă din cutie?-Am zis! 

-Am zis , aşa, într-un cuvânt, că mă fac Moş Crăciun?-Am zis! 

Ei, dacă am zis, trebuie să o fac! Şi să o fac bine ! Şi frumos şi magic....Deşi acum sunt alte vremuri ,cu copii isteţi, pretenţioşi şi -uneori -mai alintaţi....Dar tot copii,nu? 

-Ho! Ho! Ho!-rasună în sala mare a Primăriei glasul lui Moş Crăciun 

-Dragii Moşului copii mai mici şi copii mai mari!Dragii Moşului părinţi şi bunici! 

În seara aceasta mi-aţi făcut numai bucurii!Aţi cîntat, aţi spus poezii, aţi fost pe rând fulgi de nea şi zâne şi steluţe şi magicieni! 

Aţi căntat colinde şi aţi dansat! 

-Nu-i aşa,copii? 

-Daaaaaa! 

-Iar eu, Moş Crăciun, cu puterile mele v-am împărţit daruri!Iar voi aţi râs şi v-aţi bucurat! 

-Daaaaaa! 

-A fost cineva care nu s-a bucurat astă-seară? 

-Nuuuuu! 

-Dar voi stiţi că am făcut Serbarea aceasta pentru ca să ne bucurăm împreună de Nasterea Domnului Issus !Ştiţi asta, nu? 

-Da! 

-A fost frumos? 

-Da! Da! Daaaaaaa! 

-Dar să stiţi dragii Mosului ....că ceva lipseşte! 

-!!????? 

-Mai trebuie... ceva! 

-Ce? !!? 

-Ceva şi...cineva ....care , iată,! tocmai intră acum pe uşă! 

Învăluită de mirosul înebunitor de cozonac cald şi pufos o femeie intră în sală aducând pe o tavă acoperită de un stergar, miracolul dulce. 

Cu mâinile ei taie şi împarte tuturor, copiilor mai mici şi copiilor mai mari, părinţilor şi bunicilor , minunea abia scoasă din cuptor. 

-Îmî !!! Ce frumos miroase ! 

-Şi ce bun e! 

-Ca în copilăria noastră! 

-Mai vreau o felie! 

-Şi eu!...şi eu !... 

În bucuria şi larma generală nimeni nu a obsrvat, că Mos Crăciun, a luat şi el o felie , nu înainte de a-şi face semnul crucii, de a se apleca să sărute măna femeii şi a-i şopti încet: 

-Mulţumesc, măicuţă! 

Dar cine mai avea ochi pentru Moş Crăciun? 

Mirela Penu