CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Spiritual >  





Mircea Dorin ISTRATE - POEZII DE CRĂCIUN (2020)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO:  
„Vă fie ăst Crăciun cu sănătate  
Și gânduri într-u toate luminate”  
 
SĂ DUCEȚI VESTEA ÎNCĂ MAI DEPARTE  
 
-Tu, călătorule aflat în Viflaim  
Când l-a născut Maria pe Hrisos,  
Ne spune cum a fost, ca noi să știm  
A ni-l iubi de-acuma, mai vârtos.  
 
-A fost precum ne-a zis Botezătorul,  
Că din Fecioară prunc mi se va naște,  
Și că va fi Iisus, Mântuitorul,  
Venit să ierte lumea de păcate.  
 
Când s-a născut, prin locuri vechi, străine,  
O stea a strălucit adânc în noapte,  
Trei magi pornit-au Lui să se închine  
Știind că El ne-o mântui păcate.  
 
Și cerul s-a umplut de veselie,  
S-a bucurat și Tatăl din ceresc,  
Că s-a-mplinit porunca și-o să vie  
Alesul cel din neamul omenesc.  
 
La toți le spuneți dară, să se știe,  
Că s-a născut acel fără de moarte,  
Ce a venit pe lume să ne fie  
Îndrumător la minunate fapte.  
 
Ne-o învăța să fim numai iubire  
Și iertători cu toți și cu de toate,  
În pace să trăim și-n fericire,  
Să vrednicim în mărețite fapte.  
 
Acuma duceți vestea-n larg de lume  
Să afle toți că-n seara de Crăciun,  
S-a săvârșit aicea o minune:  
Ne-a dat Cerescul fiul Lui cel bun.  
 
Că el va fi a lumii așteptare,  
Venit să scape omul de păcate,  
Învățătorul nostru cel mai mare  
Deschizător de raiuri mult visate.  
 
 
AJUNUL DE CRĂCIUN  
 
Ca mâine-i ziua de Crăciun,  
Zi Sfânt, Mare, Luminată,  
Iar noi, cu sufletul mai bun ,  
În seara asta de ajun  
O vrem a fi, înfiorată.  
 
Pe uliți, sub ninsori rebele  
Mi s-au pornit colindători,  
Copii ca ingerei de miere,  
Împodobiți cu fulgi de stele  
De pace ei aducători.  
 
Pe sub ferestre luminate  
Ne spun colinda ce-a străbună,  
Cuvinte sfinte, așteptate,  
În toate cele-adevărate,  
Despre Iisus și Maica Bună.  
 
Colindul lor, din voci smerite,  
E leac vindecător la toate  
Ce-au fost de Domnul sorocite,  
Și-apoi, întocmai împlinite  
Ca noi să știm a le socoate.  
 
Bătrânii cei cu suflet mare  
Îmi lăcrimează pe ascuns,  
Știind că-n vremi, mai fiecare  
Au fost ca băiețandri care  
Acum colindul și l-au spus.  
*  
Apoi, cu ceata strânsă toată  
Și straițe pline de bucate,  
Copiii dau la sat o roată  
Oprindu-se din poartă-n poartă,  
Ne facă clipele-mbunate.  
 
 
SEARA DE CRĂCIUN  
 
La capete de uliți un clinchet se aude,  
E poate clopoțelul de vânturi alimtat,  
Dar nu, că prin troiene, nici măcar știu pe unde  
Vre-o câțiva copilandri se pun pe colindat.  
 
Micuții, sub ferestre de-acuma luminate,  
Cu glas ușor, subțire, aproape îngeresc,  
Ne dau plăcuta veste, că-n vremi ce nu-s uitate  
Maria îmi născuse pruncuț dumnezeiesc.  
 
În Viflaim, în iesle și nu în mari palate  
Făcutu-i-au pătuțul a-i fi de lăgănat,  
Iar din afund de lume, pe căi străluminate  
Venit-au magi cu daruri, să-i facă lăudat.  
 
Așa zice colindul, că El a fost să fie  
A toate iertătorul păcatelor lumești,  
Ca toți care-mi sunt vrednici, să poată pe vecie  
S-ajungă-n cele raiuri din lumile cerești.  
 
Că El, pe Sfânta Cruce a înfruntat și moartea  
Ca-n slavă să se urce la Tatăl cel Ceresc,  
Spunându-ne că-n voie și-a îndurat și soartea  
Să simtă păcătoșii că rău-i în lumesc.  
 
De-aceea, ei, micuții, tot vin s-aduc-aminte  
Colindul cel de miere în vremea de Crăciun,  
Să ne spălăm păcate și în smerit, cuminte,  
Să vrem a fi în toate cu sufletul mai bun.  
*  
E-o seară liniștită, cuprinsă-ntr-o ninsoare  
Ce-mi cade peste lume și-ncet mi-o troienește,  
Din casele mărunte, pe hornuri, în fuioare  
Un fum îmi urcă-n ceruri, întocmai ca-n poveste.  
 
 
NOI UMBLĂM SĂ COLINDĂM  
 
-Îi slobod a vă colinda, pe voi boierilor cinstiți?  
Tot întrebam din poartă-n poartă, noi prichindei de două șchioape,  
-Apoi poftiți, ziceau găzdoii, ca să vedem dacă îmi știți  
Să colindați colinzi frumoase, din vremi bătrâne și uitate.  
 
Noi, începeam cu-n ,,Viflaim” și mai apoi cu ,,Trei păstori”  
Și ne sileam să-i mulțumim pe cei creștini de lângă noi,  
Și nu știu cum, da-n a lor gene, văzutu-am de atâtea ori  
Cum boabe mici de lăcrimare adesea le curgeau șiroi.  
 
Ei ne dădeau atunci de toate, colaci și bani și nuci și mere  
Și mângâindu-ne pe creștet, eram de dânșii lăudați,  
Apoi plecam pe mai departe să colindăm, precum se cere  
La neamuri dulci, ori mai departe, știind că suntem așteptați.  
*  
Așa era atunci, odată, în vremea ceea de demult,  
Când colindam de-a roata satul îmbucurați și-n mare fală,  
Nici nu știam de-i frig ori zloată, de drumu-i lung sau de-i prea mult,  
Ci doar că ținem cum se cere, de-apururi sfânta rânduială.  
 
În noi era nădejdea lumii, speranța celora bătrâni  
Că fi-va cine să colinde îm sfânta zi de sărbătoare,  
Că încă nu-i pustie țara, ca satul cela fără câini,  
Că încă suntem buni creștini și-om ține neamul ăsta mare.  
 
*  
E seara sfântă de ajun și-aud pe uliți clopoței,  
Îmi sunt copiii-n a mea poartă ce mi se cer la colindat,  
Le-oi da de toate, cum se cere, pruncuților, că-s mărunței,  
Dar duc cu ei nădejdea lumii și de-asta sunt, de lăudat.  
 
 
NOAPTE SFÂNTĂ  
 
S-aud colinde în Ardeal  
În clinchet lung de clopoţei ,  
Aprinsă-i candela în deal  
În suflet, la românii mei .  
 
Şi lin se cerne cea colindă  
Ca neaua albă şi curată  
În suflet, unde stă s-aprindă  
O amintire ce-i uitată,  
 
Când mic, pe uliţa cea mare  
Cu cete de copii voioase,  
Cântam în tinde ca-n altare  
S-aducem Raiu-n cele case .  
 
Noi, îngeri albi, cu gust de miere  
Duceam în glas curat, senină,  
Cea lacrimă de reînviere  
Cu pace caldă şi-n lumină .  
*  
Cu straiţe grele de bucate,  
Când luna iasă sus pe creste,  
Ne risipeam pe innoptate  
Spre ninse case, ca-n poveste.  
 
Şi-n urma noastră în Ardeal  
În sul de nea la cer se suie ,  
Ca fum uşor din deal în deal  
Miros de mere şi tămâie .  
 
 
ÎNGERAŞII  
 
La ceas de seară sub ferestre,  
Ciorchini de mici colindători,  
Îmi dau de veste, că sub astre  
Hristos mi s-a născut în zori.  
 
Cu glas curat de heruvini  
Îmi spun povestea ceea sfântă,  
Cernut li-i sufletul divin  
În neaua albă ne-ncepută.  
 
Colinde ştiu de la bătrâni  
Şi-aşa cum sunt le vor lăsară,  
Să ungă suflet de români  
În astă sfântă, lungă seară.  
 
Apoi micuţii prichindei  
S-or pierde-n zări de nea curată,  
Lasând miros de colăcei  
Pe noaptea sfântă, nepătată.  
 
 
TRIST CRĂCIUN  
 
E seara de ajun şi satul prinde viaţă,  
Pe uliţi troienite, colindele se-nalţă  
Din glasuri cristaline, din suflete curate,  
S-aducă tainic veste, din timpuri depărtate.  
 
Sunt singur cu bunica şi amândoi mâhniţi  
Privim spre uşa casei cu ochii pironiţi,  
Să auzim bătaia ce-o aşteptăm din vară,  
Şi-n pragul ei de-acuma, părinţii mei s-apară.  
 
Plecaţi din cea nevoie, cu munca la vecini,  
Înstrăinaţi prin lume îşi duc cununi cu spini,  
Că dorul cel de casă, e greaua lor pedeapsă  
Ce-i macină întruna, mi-i seacă, şi nu-i lasă.  
 
Muncitul ban pe-acolo e aur sângerat,  
Şi prea ades de-acuma-i în lacrimi înecat,  
Iar bruma de avere ce-o strâng cu grea sudoare  
Plătită-i înmiită, cu jertfă care doare.  
 
Şi ei ar vrea acasă în astă zi să-mi fie,  
S-asculte cea colindă ce sufletul o ştie,  
Să guste din bucate de buna pregătite  
Şi inima le salte în clipe fericite.  
 
O trece şi-anul ăsta tot cu bunica-n doi  
Cerând la Preamăritul ne scoată din nevoi,  
Şi-aducă-mi-i acasă pe bunii mei părinţi,  
Să nu mai stăm pe uşă cu ochii pironiţi.  
 
 
VISÂNDU-L PE MOŞ CRĂCIUN  
 
Jăraticul din sobă mai pâlpâie-ncodată  
Şi-n zbateri i se stinge puterea când şi-o gată,  
Apoi, în caldul spuzei adună gânduri toate  
Să-mbrace irealul visărilor din noapte.  
 
Noi, cufundaţi de-acuma în somnul cel fugar,  
In pat cu paiul moale, topiţi ca-ntr-un cuibar,  
Visăm cel vis în aur cu vrednici Feţi Frumoşi,  
Ilene Cosânzene, balauri furioşi.  
 
Un fir de fum subţire pe coşul casei suie,  
Din cele‚’nalte ceruri, pe-o albă cărăruie  
Eu văd cu ochii minţii o sanie-nstelată,  
Venind spre casa noastră, oprindu-se în poartă.  
 
Un moş cu barbă albă, adus puţin din spate,  
Din sanie coboară şi pârtie-şi desface,  
Apoi la geamul casei, c-un clopoţel îmi sună  
Şi daruri nesperate acol’ ar vrea să-mi pună.  
 
Din poarta casei noastre se duce înecat  
În valuri de zăpadă spre margine de sat,  
Să facă bucurie pe lunga lui cărare  
Copiilor ca mine, ce-aşteaptă-n nerăbdare.  
 
***  
Din vraja de visare abia de mă deştept  
Şi spre fereastă-n grabă mă duc de-acuma drept,  
Cătând să văd de-aevea-i această întâmplare  
Sau poate doar crezut-am, în dulcea mea visare.  
 
Afară vântu-şi urlă puterea să-şi arate,  
Troiene vălurite întinde peste toate,  
Şi ca un hoţ de noapte încearcă să-mi îngroape  
Pădurea cu câmpia şi îngheţate ape.  
 
Visare fost-a totul, dar nu e timp pierdut,  
Veni-va Moş Crăciunul ca-n anul cel trecut,  
Nu uită niciodată copiii ce-s cuminţi  
Şi-ascultă-ntotdeauna, pe bunii lor părinţi.  
 
C-o lacrimă-ntristată mă-ntorc ’napoi în pat  
În noaptea nemplinită să uit de ce-am visat,  
Dar poate mâine noapte, de fi-va lună plină,  
La poarta casei noastre, moşneagul o să vină.  
 
 
TE-AŞTEPT CU DRAG ÎN MINE,  
MOŞ CRĂCIUNE  
 
Îmi amintesc de vremile trecute  
Când îi scriam scrisori lui Moş Crăciun,  
Când îi spuneam de mine toate vrute  
Că mi-s cuminte, harnic, cel mai bun.  
 
Şi când ceream, la fel ca altădată,  
Să îmi aducă iar ce mi-am dorit,  
O portocală mare, parfumată,  
Bomboane dulci sub bradu-mpodobit.  
 
La schimb îi dam răsplată, eu, smeritul,  
La Moşul cel cu vocea, cam schimbată  
Ce semăna la vorbă cu bunicul,  
O poezie bine învăţată.  
 
Priveam cu jind la sacul cu de toate  
Ce-avea în el o carte cu poveşti,  
Cadourile mele mult visate  
Şi câte toate pungi, să te-ndulceşti.  
 
Îi mulţumeam apoi, cu fâstâceală  
Luându-mi cea comoara mult dorită,  
Înfericit copil c-o portocală,  
Îmbucurată clipă, neminţită.  
*  
Cât fi-va Moşu-n gându-mi şi-n simţire  
Mereu voi fi copilul pofticios,  
C-o lacrimă ce-o pun pe amintire  
Întorc la mine pruncul cel sfios.  
 
Să mă mai bucur iară de-o bomboană,  
De bradul cu beteală-mpodobit,  
De Moşul coborând dintr-o icoană  
Ce-atunci clipita vieţii, mi-a vrăjit.  
**  
Mai simt şi-acum mirosul de pădure  
Ce-nfiora odaia de la drum,  
Când bradul meu, ucis de o secure  
Ne însfinţea în seara de Crăciun.  
 
 
APROAPE DE SFÂRŞIT  
 
Aţi mai văzut în iernuri troienite  
Trecând prin sate sănii rând pe rând,  
Pe drumul ţării lunecând grăbite  
Cu doi căluţi cu zurgălăi la gât.  
 
Aţi mai văzut zăpezi pân’ la ferestre  
Ce-ntroenit-au uşa la poiată,  
Şi stele tremurând pe bolţi celeste  
În nopţi cu ger ce parcă nu se gată.  
 
Şi câmpul ca o mare vălurită  
Şi ca năluci copacii în pădure,  
Şi cerul tot cu zarea priponită  
Înveşmântată-n umbre grele, sure.  
 
Aţi mai văzut femei îmbrobodite  
Ce fost-au la vecini în şezătoare,  
Moşnegi la gura sobei pe gândite  
Visându-se în vară stând la soare.  
 
Şi-aţi mai văzut copii pe Dealul Crucii  
Ciopor urcând cu săniile-n spate,  
Şi babele scuipând în sân, că pruncii  
Sunt dracii goi, şi-aşa nu se mai poate.  
 
Că se-mbulzesc pe drum în râs, de-avalma  
Că ţipă ca o gloată de turbaţi,  
Că de nimic pe lume nu ţin seama,  
Şi chiar de-i spurci, ei tot nu-s supăraţi.  
***  
N-aţi mai văzut, că pustiit e satul  
De tineri în putere şi copii,  
E prea bătrân de-acuma el, săracul  
Ca să-l mai ţină veacul între vii.  
 
Pădurea, Coasta, Dealul Crucii, toate  
Aicea-s încă purtători de nume,  
Doar satul meu de-acuma nu mai poate  
Să ţină-n spate colţul ăst’ de lume.  
 
S-o duce-ncet spre margini de uitare,  
Mi s-a goli de toate câte-au fost,  
Pomelnic lung va fi o vreme-n care  
Doar ţintirimul mai avea-va rost.  
 
 
DIN VREMEA DE DEMULT  
 
Pe gârbovitul sat, se cern ninsori,  
Albind curatul lumii păcătoase,  
Iar marginile zării printre nori  
Se văluresc în dealuri maiestoase.  
 
*  
E ziua de ajun, pe uliţi strâmte  
Ciopoare de copii colindători,  
Înalţă către ceruri cânturi sfinte  
Cum au făcut în vreme moşii lor.  
 
Acum şi ei, în frigul de afară  
Cu fulgi de neauă încă înstelaţi,  
Vor colinda pân’ la-nceput de seară  
La case de români, că-s aşteptaţi.  
 
Şi-or spune cum ni s-a născut Măritul,  
În Viflaim, sub stea ocrotitorare,  
Cum s-a-nchinat la Dânsul răsăritul  
Şi Magii cum făcutu-i-au urare.  
 
Cum a venit pe lume să ne-nveţe  
Ca să scăpăm de multele păcate,  
Şi că ne-o da pân’ va murii poveţe  
Ca să gustăm din raiul cu de toate.  
*  
Aşa ne colindam atuncea neamul,  
Vecinii noştri înşiraţi la drum,  
Primeam colaci şi mere cu toptanul  
Şi vre-un bănuţ ne da un om ceva mai bun.  
 
Şi-apoi bătrânii ne urau de bine  
Spunându-ne să fim mai credincioşi  
Şi să păstrăm aşa cum se cuvine  
Ce-a datină de oameni cuvioşi.  
 
 
COLINDUL SFÂNT  
 
Cu steluţe în mânuţe  
Şi în glas privighetori,  
Pe cărările strâmtuţe  
Vin pruncuţi, colindători.  
 
Înşiraţi pe la ferestre,  
Cum făcut-au şi-n trecut,  
Ei ne dau plăcuta veste  
Că Maria a născut  
 
Prunc ce fi-va Răbdătorul  
Să ne mântuie păcate  
Şi pe toate Iertătorul  
Facă-mi-le iar, uitate.  
 
Cel colind fără de seamă  
Însfinţeşte locu-n care,  
Domnul vine-n astă seară  
Rând pe rând, la fiecare.  
 
Gazda încă-mi mulţumeşte  
Cu-n bănuţ la toţi pe rând  
Şi-apoi cârdul se topeşte  
Alte case colindând  
***  
Azi, pruncuţii cei de-o şchioapă  
Îmi mai trec prin vis uşor,  
Şi c-o lacrimă pe-o pleoapă  
Le plătesc, colindul lor.  
 
Pusu-i-am în neuitare  
Într-o ţandără de gând,  
Sufletu-mi să-l înfioare  
Când aud colindul sfânt.  
 
 
ÎNCEPUT DE IARNĂ  
 
Peste ape amorţite, iarna-şi face pod de gheaţă  
Şi pe vale cerne ceţuri de cu seară până-n zori,  
Iar costişa vălurită unde-a fost cândva verdeaţă  
O-mbrumează-n cuiburi albe, strălucind scânteietor.  
 
Câte-odată, din înalturi, nori lăţiţi spre soare-apune  
Îmi pornesc ninsori de basme ce albesc înnegurarea  
Şi din ceruri coborâte peste lume mi se pune  
Plapună de nea ce-ngroapă, în visare, înserarea.  
 
Cariul leneş roade timpuri în a grinzii măruntaie,  
Focu-n vatră toropeşte adunând dumnezeire,  
Undeva, în veche turlă, orologiu-ntr-o bătaie  
Număra-va cât trecut-a din a nopţii păsuire.  
 
Peste toate gându-mi tainic cuibărit în priveghere  
Înălţase-va în vise, izvorâte de-al meu gând,  
Ce-n dulceţi o să-nfioare ascunzişuri din unghere  
Unde sufletu-mi în voie, adormi-va în curând.  
 
 
LA GURA SOBEI  
 
Pe marginile zării coboară înserarea,  
Zăpezile de iarnă mi-au troienit cărarea,  
Şi-n caldul casei umbra prelinsă prin unghere  
Lumini topeşte-n sine, făcându-le de miere.  
 
Molatică dogoare se-mprăştie din foc,  
Cuibarul de jăratec cu limbi săltate-n loc  
În jocuri tremurate pereţii mi-i umbresc,  
Să-nfioreze clipa adânc, Dumnezeiesc.  
 
Îmi stă în cumpănire mirajul de real,  
Se zbat acol fantasme pe-un iluzoriu val,  
Se-nalţă în tărie, se-mprăştie în spume  
Ca foc de iad sălbatic, de parc-ar fi genune.  
 
Când focul mi se stinge, jăratecul mocneşte,  
Incet apoi în noapte în somn mi se topeşte,  
În urma sa rămâne mirosul de pădure  
Trecut prin focul sobei, ajuns acum taciune.  
 
***  
La fel e viaţa noastră , cea tânără-i văpaie  
Făcând săltate umbre din ceea vâlvătaie,  
Apoi , spre coada vieţii, jăratec şi tăciune,  
Şi-un fir de fum subţire, ’nainte de-a apune.  
--------------------------------  
SĂRBĂTORI FERICITE!  
cu pace, liniște și sănătate,  
iar poezia mea s-o duceți mai departe...  
 
Mircea Dorin ISTRATE  
Târgu Mureș  
Crăciun 2020  
Referinţă Bibliografică:
Mircea Dorin ISTRATE - POEZII DE CRĂCIUN (2020) / Mircea Dorin Istrate : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3644, Anul X, 22 decembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Mircea Dorin Istrate : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mircea Dorin Istrate
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!