CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Credinta >  





Mircea Dorin ISTRATE - POEZII PENTRU SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAȘTE

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SUB PATRAFIR DE STELE  
 
În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,  
Să privegheze lumea din vârful unui deal,  
Și de acolo Doamne în preaspășită rugă  
Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.  
 
Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat  
Sub umbra Ta norodul să-mi fie câștigat,  
Că Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume  
Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai bune.  
 
La vechile-ți altare mereu s-au închinat,  
Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,  
Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,  
C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.  
 
La sfânta liturghie, cucernicii părinți  
Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,  
Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim  
De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.  
 
Păcătuim în viață, că cel păcat ne-mbie  
Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,  
Uitând că doar iertarea și veșnica iubire  
Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.  
 
De-aveți în al vost suflet biserica din deal  
Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,  
Nimic în astă lume n-o să vă fie greu  
C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.  
 
Din huma cea cu moșii luați mereu putere,  
S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,  
Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,  
Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.  
 
Din lacrima durerii vă faceți bucurie,  
Iar urgisita vreme istorie vă fie,  
Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,  
Că țara și cu Domnul pe-aicea au un rost.  
*  
Sub patrafir de stele, biserica din deal  
Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,  
Că la sfârșitul lumii, aici va fi să-mi fie  
Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.  
 
 
AICI, LA MINE-N SFÂNTUL MEU ARDEAL  
 
Motto: „Ascunsă-i veșnicia în Ardeal,  
Prin văi umbroase, câmpuri, sus pe deal,  
Și din cuibarul astui dulce plai  
Tu ne-ai făcut chiar tinda unui rai”  
 
Aicea-s frumuseți cum nu-s pe lume  
Aici pământu-i unt de-ntins pe pâine,  
Aicea stâna-i cuib de veșnicie  
Și câmpu-ntreg cusut îmi e pe-o ie.  
 
Aicea vorba-i lungă și domoală,  
Aicea dorul țării-i dulce boală,  
Aicea moșu-i sfântul din pomelnic  
Și-n țintirim mormânt de om jertfelnic.  
 
Aici noi ținem datina străbună  
Și sfinții din altarne țin de mână  
Să nu lăsăm credința veștejească  
Și-n ceia tineri veșnic să renască.  
 
Aici izvoru-i leac de lecui,  
Iar cea codană bună-i de iubit,  
Aici dacă mă-njuri de biata mamă,  
La săptămână ți-oi mânca pomamă.  
 
Aici trăim smerelnic și frumos  
Îndestulați puțin, dar sănătos,  
Aici suntem de când ne știm acasă  
Trăind sub umbra Maicii cea Miloasă.  
 
Aicea râul, codrul, ne e frate,  
Aicea depărtarea ni-i aproape,  
Aici ni-i somnul veșnic în țărână  
La cap cu-n prun, ca umbră să ne țână.  
 
Aicea bolta nopți-i înstelată,  
Iar pe cărarea strâmtă-nrourată  
Sub pași ușori se tăinuiesc iubiri  
Ce-or lăcrima cândva, în amintiri.  
 
Aici voi fi mereu ce-mi place mie  
Cât îmi sunt viu jertfelnic, mort, vecie,  
Acum, un trăitor aici pe-un deal,  
Iar mîine huma, bunului Ardeal.  
 
 
VEȘNICIA ÎN ARDEAL  
 
Sui, cobor și sui din nou  
prin Ardealul meu în rouă,  
Dealuri îmi ajung la nori,  
văi prin câmpuri îmi coboară,  
 
Pe coline mărgelate  
cu biserici mici, bătrâne,  
Stău din timpuri vechi, uitate  
ici și colo, târle, stâne,  
 
Veșnicia și credința,  
amândouă-n gemănate,  
Întăritu-ne-au voința  
să-i fim locului cetate.  
 
Noi de-odat ne știm cu timpul  
tot urcând din moș în moș  
Îngânat-am anotimpul  
pe a timpului răboj.  
 
Azi, suntem aici vecie  
Și așa mereu vom fi,  
Clipă de Dumnezeire  
Cât pe-aicea vom trăi.  
 
 
BISERICUȚA DIN ARDEAL  
 
Din loc în loc am semănat Ardealul  
Cu boabe de credință în cuib de nemurit,  
Să-mi știe veșnicia c-aici câmpia, dealul,  
Trăiesc sub umbra crucii demult, pân’ la sfârșit.  
 
Și-n ce-a bisericuță, icoana îmi adună  
Sub bolta-i zugrăvită cu sfinții din ceresc,  
Mulțimea păcătoasă să-mi fie împreună  
În ruga de iertare, la Domnul, când greșesc.  
 
Sunt mulți aceea care au suflete-ntinate  
Și multe mai făcură în viața lor de-acum,  
În rugă la icoane, ierta-li-s-or păcate  
Și-o vreme a lor suflet va fi poate mai bun.  
 
Așa-m trăit din timpuri bătrâne și uitate  
Tot renoiți în vreme aicea în Ardeal,  
Mereu în câte-o luptă, cu dor de libertate,  
Să aibă următorii o cruce-n vârf de deal.  
 
Biserica și limba ținutu-ne-a-mpreună  
În toate câte viața ne-a pus de dus în spate,  
Aceste două încă, din veacuri ne adună  
Să renviem de-apururi, din moarte-n altă moarte.  
*  
Acum, când sui costișa bătrână ca și mine  
Spre cea bisericuță ce-am pus-o-n vârf de deal,  
Mă simt că-s mai aprope de ceruri și de Tine  
Aici unde-s vecie, în sfântul meu, Ardeal.  
 
 
ARDEALU-MPĂRĂTESC  
 
Motto: Trecător prin ceruri ninse,  
cu luceferii în roi,  
Însfinţesc cu-a mele vise,  
urma carului cu boi.  
 
Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc  
Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,  
Şi bogăţii visate şi trai împărătesc  
Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,  
 
Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim  
Şi nici măcar o floare din el, nici bob din vie,  
C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim  
Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,  
 
Şi-a lacrimă sărată , şi-a clipă de vecie,  
Şi-a proaspătă crăiţă , şi-a fragă şi-a mohor,  
Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie,  
Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.  
 
Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe  
Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,  
Unde măritul soare să-ţi dea mereu bineţe,  
Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.  
 
Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat  
Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,  
Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,  
Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.  
 
Măcar pentru atâta eu n-am să dau Ardealul  
Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,  
C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul  
Ce m-a născut pe mine şi m-a-nstelat cu ei.  
 
Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită  
Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,  
Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită  
Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,  
 
Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină  
Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,  
Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,  
Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.  
 
Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,  
E începutul lumii ce îl purtăm în noi,  
E jalea şi amarul, e vis şi bucurie,  
E vorba legănată a carului cu boi.  
 
E-a Maicii Născătoare grădină înflorită  
Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc,  
Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită  
Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc.  
 
 
IN RUGĂ DE IERTARE  
 
Motto: În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,  
Din cădelniț-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,  
Cerne sfintele icoane și ca dulce sărutare  
Și se-așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.  
 
Mai peste tot la mine, pe coama unui deal ,  
Să fie mai aproape de raiul din ceresc,  
S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal  
Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.  
 
Cărarea înierbată, din vale îmi aduce  
Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat,  
Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce  
Și vechile icoane cu chip străluminat.  
 
Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă  
Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare  
La multele păcate, ce stau să se intindă  
Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.  
 
Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare  
Poruncilor știute din vremuri de demult,  
Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare  
Și-or fi creștini cum fost-au, atunci, la început.  
 
C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,  
Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,  
Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime  
Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.  
*  
Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie  
Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,  
Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie  
A sufletului slavă, din locul ăsta sfânt.  
 
Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie  
Biserica și neamul mereu n-același loc,  
Vor umple de iubire clipita de vecie  
Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.  
 
 
GÂNDUL LUI HRISTOS PE CRUCE  
 
Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie  
Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:  
-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus  
Depărtându-se de Mine, laşi cum alţi-n lume nu-s.  
 
N-au avut în ei credinţă ca să vreie să îmi moară  
Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară,  
Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire  
Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.  
 
De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate  
Ale voastre cruci făcute din o mie de păcate,  
Eu le-adun , le iau cu mine şi le duc dinspre lumesc  
Ca iertate toate fie, de Părintele Ceresc.  
 
Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc  
Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,  
Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat  
Mi-l urmaţi îndeaproape, veţi avea de câştigat  
 
Lumea-ntreagă, veşnicia, raiul cu-ale sale toate,  
Necuprinsa-mpărăţia şi-ncă multe nevisate,  
Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credinţă  
Ce-i mai tare decât moartea şi v-aduce biruinţă.  
 
Toţi nemerniciţii lumii, păcătoşii, fiecare  
Care-mi staţi la talpa crucii într-o rugă de iertare,  
Mântuiţi veţi fi de-apururi dacă-n voi aveţi voinţă  
Să vă lepădaţi păcatul şi-n cel loc puneţi credinţă.  
 
Cu nimicul ăsta mare veţi schimba întreaga lume,  
Va pieri pe veci păcatul şi de-mi faceţi fapte bune  
Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători  
Veţi pleca spre judecată nimănui să-i fiţi datori.  
*  
Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce  
Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce  
Când aici, cum a mai fost-a, fi-va raiul de-nceput  
Unde toţi, cândva, odată, am trăit şi-am încăput.  
 
 
ÎN BOCETUL DURERII  
 
În bocetul durerii, Măicuţă Născătoare  
Mi te topeşti ca sarea de lacrimi picurată,  
Tot întrebându-ţi soarta, de ce pe Tine oare  
Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?  
 
Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,  
Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,  
Şi-acum, de ce sortitul îţi dă o greauă palmă  
Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.  
 
Bătutu-l-au în cuie pe-o cruce de osândă  
Trădat de trădătorii la neaml creştinesc,  
Şi inima-ţi de mamă, smerită, caldă, blândă,  
S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc  
 
Să ţi-l întoarcă-n viaţă din moartea nemiloasă  
Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine  
Păcatul omenirii, ca prin a morţii coasă  
S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.  
 
Tu mai rămâi Măicuţă să osteneşti prin lume,  
Să-mparţi cuvinte-leacuri la ceia necăjiţi,  
Să picuri cu iubire a Tale fapte bune  
Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinţi.  
 
La Tine-nchinăciune şi rugă de iertare  
Cerşim noi îndulciţii adesea la păcat,  
Că trecătoarea viaţă, ne dă din câte are  
S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.  
 
 
HRISTOS A ÎNVIAT  
 
Motto: Ați plâns destul, de-acum vă bucurați  
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.  
 
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt  
Să fie Solul Său pe-acest pământ,  
Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,  
Și pironit pe cruce L-ați lăsat.  
 
De ce? Că a venit să vă arate,  
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,  
Veți fi vecie lungă de vecii  
Și-n bucurii de raiuri veți trăi  
De-aici făcut-ați FAPTE LĂUDATE  
Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI în toate?  
 
Minuni El v-arătat ca să vă-mbune  
Să zilniciți mereu în fapte bune,  
Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE  
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.  
 
Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,  
Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,  
Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,  
Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,  
Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,  
Al vostru gând să lepede MINCIUNA,  
Și în CURAT în CINSTE și-n DREPTATE  
Să vă trăiți viața, CĂ SE POATE!  
 
Nu v-a plăcut cât toate v-i le-a zis,  
Nu l-ați crezut că El e cel trimis,  
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi  
Și lăcomia să vă lase goi.  
A voștii ochi, să creadă nu au vrut  
Minuni pe care El mi Le-a făcut.  
 
Ați născocit că-i solul mincinos  
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,  
Și fără remușcări la cele toate  
L-ați judecat și L-ați trimis la moarte  
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie  
Și de acol’ la ceruri să îmi suie.  
 
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc  
Să ierte neamul nostru omenesc,  
Că El chezaș s-o pune pentru toate  
Păcatele ce-n lume-s adunate,  
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,  
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.  
 
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte  
Genunea cea cu suflete mărunte,  
Iar de acol’, pe moarte a călcat  
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat  
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!  
*  
E zi de Paște, deci, vă bucurați  
C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertați  
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,  
Ca la sfârșit, când or lăsa cea lume,  
Să-mi stea cu El la masă în ceresc  
Cât încă fi-va neamul omenesc.  
 
 
ÎNSFINŢITUL LEMN AL CRUCII  
 
Motto: Pe coastele cu pruni, din deal în deal  
Să aibă veşnicia sfântul semn,  
Biserici rânduit-am în Ardeal  
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.  
 
In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul  
Punându-i veşnicia în crucile de lemn,  
Cu ele miruit-am şi văile şi dealul  
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.  
 
Din învechite veacuri la ele păcătoşii  
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,  
Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii  
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.  
 
Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri  
Să guste bucuria scăpării din nevoi,  
Surâsul să apară pe suptele obrazuri  
Şi geana de lumină în ochii trişti şi goi.  
 
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri  
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,  
Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri  
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.  
 
În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire  
Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,  
Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire  
Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.  
 
***  
Acum când urc cărarea spre cea bisericuţă  
Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,  
Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă  
Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.  
 
 
ZI DE MARE SĂRBĂTOARE  
 
E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă  
Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,  
Să fim cu toți de față la liturghia sfântă  
Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.  
 
În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat  
Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,  
Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,  
Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.  
 
Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE,  
De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce  
Cel asfințit de soare acolo chinuit,  
Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.  
 
De-acolo El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat  
Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat,  
Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm  
Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.  
 
Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât  
Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât  
Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,  
Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.  
 
Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat  
Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT!  
Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm  
Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.  
*  
De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI!  
Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcați  
Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,  
C-a voastre fapte toate să merite cununi.  
 
 
TOT LĂUDÂNDU-TE  
 
Icoană lăudată,  
Preapură și curată,  
Din suflet de altare  
Ți-aducem închinare,  
Plângându-ne,  
Rugându-te,  
Smerindu-ne,  
’Nălțându-te,  
Și lăudându-te,  
Tu Maică Născătoare  
A toate iertătoare.  
 
Din cerul Tău îngăduie,  
Ca haru-ți să ne mântuie,  
Că te-om slăvi  
Și te-om mări,  
Și te-om iubi  
Cât vom trăi.  
 
 
FALȘI ÎNCHINĂTORI  
 
Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat  
Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,  
Când pentru-ai mei și mine cerut-am sănătate  
Și pace, fericire, să faci le fie-n toate.  
 
Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toți pomeni  
De nu-ți suntem supusă armată de oșteni,  
Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,  
Cu gândul la păcate și firi alunecoase.  
 
Lor dă-le cît pot duce necaz și suferință  
Să vadă de la sine, că doar cea pocăință  
Va merita iertarea la cele câte-s toate  
În tine, om nevolnic, de-o viață adunate.  
 
Așa că la icoană să vii cu gând curat,  
Să vrei șă mi te lepezi de dulcele păcat  
Și-n locul lui de-acuma n-atale toate fapte  
Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.  
 
Așa doar Iertătorul ți-ascultă a ta rugă,  
Îți cântărește fapta și-n așteptarea lungă  
Adânc El chibzuiește de bine-i merita  
Iertat să fii în parte de toată vina ta.  
*  
Bisericile-s pline de falși închinători  
Ce n-au în ei smeritul și ce de-atâtea ori  
Tot Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare  
De mâine a lor viață va merge spre-ndreptare.  
 
Așa zic mulți și-acuma în față la icoane,  
Apoi, c-an a lor viață toți mint Mărite Doamne,  
Creștini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă  
Îmi uită ce promis-au și nici că le mai pasă.  
 
 
DĂM VESTE  
 
De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti  
Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,  
Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti  
Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.  
 
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce  
Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,  
Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce  
Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.  
 
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată  
De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,  
Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată  
Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.  
 
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor  
În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,  
Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor  
Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.  
 
Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut  
Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,  
De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut  
Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!  
 
 
JERTFITUL MIEL  
 
Tu, BIETUL MIEL, ales ai fost de soarte  
Să speli al nostru suflet de păcate,  
Prin jetfa ta, prea crud și nepătat,  
Pe Domnul cel din cer, l-ai îmbunat.  
 
Ne iartă dar, că noi n-am fost în stare  
Să punem bunătate-n fiecare,  
Și-n fapte bune viața s-onodăm  
Ca pe a ta, mieluțe, s-o salvăm.  
 
Voința noastră-i slabă și-ntinată  
De dulcele păcat, ce viața toată  
Ne-mbie să-l gustăm, ca să ne prindă  
În vraja lui, și-n noi să se întindă.  
*  
Când carnea ta dulcie o gustăm  
Ar trebui un MULȚUMESC să-ți dăm,  
Că tu, în locul nostru jertfitul spre ceresc  
Adus--ai pentru viața-ți, iertare-n omenesc.  
 
Noi suntem prea nevrednici de-a ta jertfelnicie  
Și nu suntem în stare de-un pic de omenie,  
O rugă de iertare în taină să-nălțăm  
Când așezați la masă, din tine îmbucăm.  
 
 
CERESCUL FIE-N SUFLETELE VOASTRE  
 
De la Adam încoace, acum ca și-altădată  
Îl tot cătați pe Domnul prin cerurile-nalte,  
Cu ochii și cu gândul, în rugi înlăcrimate  
De-acolo vreți vă vină iertarea așteptată.  
 
Și tot acolo credeți că-i raiul veșniciei  
Și tronul judecăți la toate ce-ați făcut,  
Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut  
În cartea vieții voastre, că El de toate știe.  
 
Și-apoi, de-acol’ în viață, cu frică așteptați  
Nenorociri să vină la multele păcate,  
Pe care le făcut-ați în gândul vost’ și-n fapte,  
Când ați uitat pe Domnul în viață să-l urmați.  
*  
Eu cred că-n gândul vostru-i greșită judecată  
Când credeți că în ceruri sunt cele aste toate,  
Sortitul vieții voastre din naștere la moarte,  
Cu clipa ce-a din urmă, când viața vi se gată.  
 
CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul  
În SUFLETELE VOASTRE ar trebui să fie,  
Și-atunci trăi-veți viața și-apoi, lunga vecie  
Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.  
 
Cu ceru-n al vost suflet sunteți în raiul care  
E-n sufletul și-n fapta ce-o faceți orișicând,  
Îmbucurat de toate va fi al vostru gând  
C-aveți aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.  
 
 
NOI SUNTEM FII JERTFEI  
 
Ne-ai pus aicea Doamne, la drumuri de răscruce,  
Să fim, cât vremuri fi-vor, mereu pe-a vieții cruce,  
Să îndurăm nevoia, batjocuri și ciuntiri  
Și-apoi din vreme-n vreme n-apoi reîntregiri.  
 
Să vreie toți vecinii mănoasa noastră humă,  
Comori ce-s dedesubturi și-acolo mi se-adună,  
Câmpii și deal și munte cu sate răsfirate  
Și lanuri unduite, păduri întunecate.  
 
Eu cred c-ai vrut Mărite ca treji să fim mereu,  
Puțin ne-ai dat de bine și mult ne-ai pus în greu,  
Ai vrut ca-n drumul vieții de toate să-ncercăm,  
Să știm la următorii ce încă să lăsăm.  
 
La cruce de istorii ne dat-ai mari bărbați,  
Pe toți să ne-mpreune, să știm că suntem frați,  
Plătitu-Ți-am ca vamă a nostre vieți, mărunte,  
Pomelnice să fie din vremile trecute.  
 
Am fost în înălțare de-atâtea ori în vreme  
Când de nimic și nimeni n-avut-am a ne teme,  
În cartea de istorii am fost îngloriați  
Și-n marmura Columnei, la lume arătați.  
*  
Din ce am fost mărire odată în suire  
Acum, de la o vreme, suntem în scoborâre,  
Învinși de din-lăuntru suntem de-acum de noi,  
Ne-ademenit păcatul și-ajuns-am în nevoi.  
 
Dorit-am libertatea și-am înțeles-o prost  
Când vrut-a fiecare să-i facă vieții rost,  
Furat-am cât se poate și fost-am trădători  
Și lași ca niciodată, de țară vânzători.  
 
Vre-o câțiva, iuți de minte, au adunat averi,  
Cei mulți se lenevit-au la mici, la chefuri, beri  
Și-acum, în gura mare se plâng c-au sărăcit,  
Că nu-i mai ca odată să aibă de muncit.  
 
Minciuna, lașitatea, cea lene, cea trădare,  
Pe orișicine-n lume mi-l duce la pierzare,  
Ne fie-nvățătură de-acuma ca să știm  
Că cinstea și-adevărul ne nalță cât trăim.  
 
Ne iartă PreaMărite că am uitat de Tine,  
De cât Tu ne-nvățat-ai ca să ne fie bine,  
Ne vom trezi din asta, că altă cale nu-i,  
De ce-i acum pe-aicea, suntem deja sătui.  
 
Tu numai dă-ne Doamne, un brav s-avem în frunte,  
Ne cheme după dânsul, ne umple de virtute,  
Că ne-om spăla rușinea ce-acuma o trăim  
Și iară doar prin luptă din nou ne-om mântui.  
*  
Noi suntem fii jertfei de la-nceput de lume,  
Prin ea, trecând istorii, ne-am pus pe cap cunune,  
Păcatele se spală, virtutea se câștigă  
Plătindu-le cu jertfă, de cei ce vor să-nvingă.  
-------------------------------------  
Mircea Dorin ISTRATE  
Târgu Mureș, Paște 2019  
Referinţă Bibliografică:
Mircea Dorin ISTRATE - POEZII PENTRU SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAȘTE / Mircea Dorin Istrate : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3044, Anul IX, 02 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mircea Dorin Istrate : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mircea Dorin Istrate
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!