Trezește-mă din somnul de iubire,
din visele opace și străine,
privindu-mă prin cugetul din gene,
și timpul ce se scurge-ncet prin mine.
Mi-s clipele încărunțite de așteptare
și buzele mă dor de nerostire,
dezleagă-mă de clipa ce mă doare ,
cu blânda-ți mângâiere din privire.
Arată-mi țărmul și răspunsul la iertare,
să-mi spăl din suflet cioburi de durere,
care-n cerul îngropat-n vise de alinare,
cersesc în umbra nopții o mângâiere...
Autor, Mihail Janto
