CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





Ceasul salvator
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CEASUL SALVATOR 
  
230 de bărbați din satul liniștit Dobriceni de pe valea Oltețului, au fost mobilizați în 1941 și au participat la cel de al doilea război mondial, „Războiul Sfânt” de reîntregire a României. Printre ei a fost și tatăl meu, învățătorul Nicolae Z. Petrescu. 
  
La luptele din prima linie a frontului n-a participat decât în est, contra rușilor, în prima parte a războiului, a fost rănit de mai multe ori, a căzut prizonier, a fost înapoiat armatei române printr-un schimb de prizonieri, rănit grav din nou, după care a fost trecut la „partea sedentară” a Regimentului 26 Dorobanți din Craiova. 
  
La luptele din vest, după ruperea alianței cu nemții, nu a participat din cauze obiective, fiind grav rănit și inapt pentru a continua serviciul militar pe front, a primit alte atribuțiuni ca ofițer cu administrația, până la terminarea războiului, când s-a întors acasă odată cu toată lumea. 
  
Plutonier T.R. la lăsarea la vatră după efectuarea stagiului militar obligatoriu în 1934, după declanșarea războiului, mobilizat, a absolvit în vara lui 1941 Școala de Război de la Ploiești, avansat la gradul de locotenent și trimis pe front. Aici a condus un pluton de infanterie dotat cu mitraliere Z.B 53 și de branduri, aruncătoare de mine. 
  
În mijlocul ostilităților fiind, a consemnat totul într-un ”Jurnal de Front„ în care a trecut cu minuțiozitate întâmplările războiului. Iată ce scria în acest jurnal în legătură cu masa ce li se servea în tranșee: 
  
24 octombrie 1941. Ukraina. Zona Kurakhobe. Pâinea ne lipsește de trei zile. Trenul alimentar nu poate ajunge în linia I din cauza raidurilor aeriene dar și a lunetiștilor ruși care vânează tot ce mișcă în preajma liniilor de luptă. Am mâncat ciorbă de porumbei împușcați de Petrică Budică, cel care, plecând pe front, lăsase acasă pe Lili nevastă-sa să vadă singură de cei nouă copii și venise „să-și apere țara”. Ciorba am mâncat-o pe genunchi, fără pâine, doar cu grâu fiert, grâu rămas nesecerat, aproape stricat de ploi pe câmpul dintre tranșeșe, pe care holdele putrezeau…neculese… 
  
Cazanele popotei au fost atinse de schije bombelor de aviație și trebuie cârpite. De la plutonul vecin, au venit doi țigani spoitori care s-au ocupat toată ziua cu cârpitul bucătăriilor de front. Între timp, soldații au mers pe câmp și au strâns combustibil pentru încingerea cazanelor, cotoleni de floarea soarelui sau strujeni și drugi de porumb necules. În lipsa mâncării de la popotă, o coajă de pâine și o ceapă spartă a fost mâncarea mea pe o zi. 
  
26 octombrie. Sfântul Dumitru. Ciorbă de cartofi în care s-au fiert căpățâni de varză și sfeclă roșie. Colegul meu, Nicolăescu Dumitru, învățător și el, și-a serbat onomastica, punând la bătaie o bucată de slănină, slănină care mi s-apărut miere. O păstrase săracul pentru asta. Parcă presimțise că așa va fi. Bine că a fost liniște pe linia frontului. Seara am servit păsat de mei și surogat de cafea. Un adevărat festin... 
  
În legătură cu soldații pe care îi comanda, scria: 
  
15 noiembrie 1941 
  
„Soldații mei sunt toți țărani sărmani care și-au lăsat acasă nevestele, copiii, agoniseala, tot. Mă privesc ca pe un frate mai mare și eu mă port ca atare. Mă iubesc, mă ascultă, mă respectă și ce este mai principal, au încredere în mine. Majoritatea sunt consăteni sau din împrejurimi.” 
  
În iarna anului 1941-1942, rușii reușiseră să facă o „pungă” de 80 de kilometri în frontul german. Aceștia au hotărât să aducă în ajutor efective din armata română și le-au repartizat ca sector de front cota 400 Celika. Iată cum descrie acestă deplasare spre frontul nou repartizat: 
  
12 ianuarie 1942 
  
” Unitatea comandată de mine trebuia să parcurgă până la locul indicat, pe noua poziție, peste 20 de kilometri. Am plecat odată cu lăsarea nopții, pe rând, pluton de pluton la distanță de un sfert de oră, ca să nu fim reperați aerian. Le-am recomandat soldaților liniște deplină, fără foc deschis, iar dacă fumează în marș, să ferească focul țigărilor în căușul palmei. 
  
După 5-6 kilometri, a început să plouă, ca în timpul verii. Ne-am înfășurat în foile de cort, dar și acestea, vechi, s-au dovedit neputincioase în fața șuvoiului de apă, care ne-a pătruns până la piele. Ploaia era așa de rece și ne bătea din față încât ne-au înghețat obrajii barba și mustățile, ce mai, toată fața. Bocancii erau uzi, plini de apă și noroi, iar moletierele atârnau fleașcă. Drumul era desfundat de parcă fusese arat cu plugul. Șanțuri de scurgere nu erau pe margine, ca de fapt așa fiind în toată Ukraina. 
  
După miezul nopții, ploaia s-a oprit și ne-am deplasat mai repede, așa că pe la o ora trei după miezul nopții, frânți de oboseală, eram intrați în localitatea, Yasinguvata pe malul drept, Iakyparopol pe malul stâng al râului Doneț 
  
Primul pluton fiind, am fost întâmpinați cu rafale de mitralieră. Asta ne mai trebuia, să ne culcăm în mocirla drumului. Am răspuns cu foc de mitraliere și am pus brandurile pe aliniament, forțând trecerea Donețului pe direcția din care fusesem atacați. Inamicul a fost pus pe fugă, fără să avem pierderi majore. Doar câteva răniți ușor, rezolvați pe loc de sanitari. Pesemne că fusese doar o tatonare a cercetașilor ruși, surprinși de întâlnirea cu noi, la care nu se așteptau. 
  
Înaintând fără a întâmpina opoziție ajungem la Ilovaisk, un sătuc liniștit unde aveam cap de deplasare. După o recunoaștere a noului amplasament asigurând perimetrul cu puncte de pază, am trecut la încartiruirea efectivului. Mai erau câteva ore până la prima geană a zorilor și soldații erau obosiți uzi și murdari după marșul făcut. Grajdul fostului colhoz a și fost ocupat de oamenii mei, alături de caii atelajelor brandurilor. 
  
În cămăruța găsită de ordonanță, alături de grajduri, folosită pesemne de paznicii colhozului, pe o ladă de campanie, am întins harta să întocmesc programul de luptă pentru a doua zi, conform ordinelor primite. Telefonul de campanie fusese instalat, așa că am învârtit manivela. Am băgat mâna stângă în buzunarul de la piept în stânga, după ceasul marca Longines, făcut cadou de tata la plecarea pe front, pe care-l purtam acolo, legat de butonieră cu un lănțug aurit, ca să raportez instalarea. Am tras, am tras, dar ceasul nu se lăsa scos. Pe moment, obosit cum eram, nu am realizat ce se întâmplase. Comandanții de grupe erau lângă mine. Cu toții priveau cu ochii măriți. De ce oare ? Dumitru Bădoi, ordonanța, s-a îngălbenit la față, făcându-și cruci mari, ca la icoană. S-a apropiat de mine și cu mâna tremurândă, m-a pipăit pe piept, după care a scos cu greu ceasul din buzunarul din dreptul inimii. Era făcut zob de o schijă de brand, fără ca eu să fi sesizat ceva în timpul schimbului de focuri”. 
  
Au trecut zeci de ani. Ceasul salvator în acele clipe de neuitat, se află la loc de cinste într-una din vitrinele Muzeului Satului Dobriceni, ca mărturie a norocului avut de tânărul locotenent… 
  
Dacă n-ar fi fost ceasul, ar mai fi ajuns locotenentul de atunci, maiorul rezervist, învățătorul Nicolae Petrescu onorabila vârstă de 93 de ani ? 
  
Nu ! Firul vieții s-ar fi rupt la numai 32 de ani...undeva pe frontul de est, pe malul stâng al râului Donețk, în stepa rece a Rusiei. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ceasul salvator / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3569, Anul X, 08 octombrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!