CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





A FOST TATĂL MEU _ Jurnal de front XII - De ce-ți e frică, nu scapi...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De ce-ți e frică, nu scapi… 
  
30 octombrie 1941 
  
Azi este programată plecarea din satul Bereski unde am stat două zile, și unde ne-am „încărcat bateriile” pentru ceea ce ne va rezerva viitorul incert. 
  
Bădoi m-a sculat așa cum îi spusesem, la ora 4. Este încă întuneric și nu se zărește nici-o geană de ziuă. Frigul a format o crustă de gheață la nivelul solului, acolo unde noroiul a fost terciuit de copitele cailor și bocancii trupeților. Cei doi soldați chemați de ordonanță, mi-au cărat cufărul la căruța cu muniție, în liniște, ca să nu deranjeze pe Alexia și pe Sonia, care încă mai dormeau la ora aia. 
  
Am trecut în revistă efectivul plutonului, armamentul și muniția aferentă, repartizarea greutăților acestora uniform pe toate cărucioarele brandurilor și pe căruțe, starea cailor și aprovizionarea cu furaje pentru cele două zile cât se preconizase să dureze marșul până la noul loc de campare. Băieții făcuseră totul ca la carte, sub supravegherea comandanților de piese, care erau bine instruiți. 
  
Când aproape terminasem cu aranjarea efectelor, a trecut călare în control și comandantul companiei, care ne-a gratulat cu un ”bine băieți,, și a trecut mai departe. Am luat calul meu care era legat la căruța cu efecte și călare, am trecut în fața plutonului, gata de drum. A putea să parcurgi marșurile călare, era avantajul unui comandant față de trupă…și conta, foarte mult… 
  
Ora 6, era ora anunțată ca ora de plecare în marș. Eram gata, în fața plutonului încolonat pentru drum, când văd venind spre mine, fostele gazde ca să-și ia la-revedere, cu ochii înlăcrimați, urându-ne drum bun și sănătate în limba lor (счастливого пути и здоровья - zdarova). Vor să mă sărute și le sărut și eu. Sunt înduioșat de purtarea lor sinceră și curată și ochii mi se umezesc de lacrimi. 
  
Soarele își mijește razele de un galben sângeriu deasupra orizontului îndepărtat, vestind o zi frumoasă, de care chiar avem nevoie. 
  
Timp noros, fără ploaie, puțin cam cald pentru sfârșitul lui octombrie în zona asta, când trebuia să fie rece și brumă. Noroiul se întinde peste tot. Același noroi cleios pe care l-am răscolit cu bocancii și copitele cailor, de când am pornit marșurile prin stepa ucraineană. 
  
Pare să fie bine, deplasându-ne ușor, mai ales că trupa și caii se odihniseră două zile dar, după numai vreo două ore de la plecare începe să plouă ca-n timpul verii. Dau ordin soldaților din plutonul meu să-și scoată foile de cort și să se protejeze, dar nu peste mult timp se dovedesc și acestea neputincioase și, ca urmare, umezeala ne pătrunde până la piele. 
  
Ploaia rece ne biciuie fața și ne îngheață obrajii și barba. Bocancii sparți ai soldaților sunt plini de apă. Călare, sunt ocrotit de ”binefacerile,, noroiului, dar și eu ud până la piele, înaintez cu greu printre rafalele de ploaie. Drumul este desfundat, ca arat cu plugul iar șanțuri laterale de scurgere a apei, ca de altfel pe toate drumurile din Ucraina, nu sunt. 
  
După șase ore de mers prin ploaie și noroi, frânți de oboseală și uzi ca șoarecii, (de unde o fi venit expresia asta?) am parcurs cei 28 de km până în cătunul Iankiparopol, unde trebuie să cantonăm. Satul nu are mai mult de 30 de căsuțe,multe dintre ele gata să cadă, cu gardurile rupte sau lipsă, semne că pe aici a trecut frontul sau numai trupe care și-au procurat lemn pentru foc din curțile localnicilor. 
  
Cu mare greutate găsim și noi o cameră, la o ”hazeaica,, între două vârste, care la început s-a opus să ne dea drumul în casă, dar pesemne, înduioșată de starea mizerabilă în care ne aflam, ne deschide ușa și ne primește, bodogănind. 
  
Sunt ud până la piele. Îmi schimb ciorapii cu alții aduși de Bădoi și tremurând de frigul ce-mi intrase în oase, mă urc pe cuptor. Nici nu apucasem să mă dezmorțesc bine că și primesc ordin să merg să inspectez grajdurile unde au fost adăpostiți caii și să înaintez comandantului raportul. 
  
Îmi terminasem controlul, trimisesem raportul prin ordonanță la comandament și mă bucuram la gândul că până mâine voi fi liber, la căldură, când sunt chemat la comandamentul companiei. Mă prezint și comandantul companiei îmi înmânează ordinul că „începând de mâine de la prima oră, sunteți numit ofițer administrator” Asta însemna să răspund de întreaga administrație a companiei, adică evidența oamenilor și a materialelor, hrana zilnică și pentru perioada deplasărilor sau pe frontul de luptă, echipament, aprovizionare cu muniție, tot tacâmul. N-am ce face și îmi pun lacăt la gură strivind între dinți o înjurătură la adresa căpitanului Datcu, comandantul companiei, spunându-mi în gând…”dacă-i ordin, cu plăcere„ … 
  
Plutonierul de companie îmi înmânează toate registrele și fără să-i iau efectiv în primire, îl anunț că va fi adjunctul meu în noua funcție-îndatorire care mi-a fost încredințată, până când va fi deblocat. Săracul, era bolnav de plămâni în fază terminală. 
  
Mă întorc supărat în cantonament. De abia spre seară încep să mi se usuce efectele. Sunt bucuros cel puțin că am un pat cald pe cuptor, unde să pot dormi bine, dar mă înșel deoarece toată noaptea am fost trezit de aghiotantul companiei prin agentul de legătură, care-mi transmite alte și alte ordine. Cum să dorm în situația asta? Gândurile încep să mă frământe. 
  
Căpitanul Datcu, comandantul companiei mele nu prea mă avea la inimă încă din Craiova. Nu cumva de la el pleacă toate? Simt o jenă la subsuori și apoi o mâncărime persistentă care nu dispare nici după ce mă scarpin. Caut și omor prin întuneric… primul păduche. Sunt dezgustat și alte gânduri îmi trec prin cap. De unde? Când ? Cum ? De la tata știam că inamicul numărul unu al soldaților pe front, sunt păduchii. Am căutat să mă feresc de acest inamic, dar uite că de ce mi-a fost frică, nu am scăpat… 
  
Referinţă Bibliografică:
A FOST TATĂL MEU _ Jurnal de front XII - De ce-ți e frică, nu scapi... / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3314, Anul X, 27 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!