CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





Crăciunul de altă dată...din volumul A FOST TATĂL MEU.
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Obiceiuri din alte vremuri... 
  
Vacanţa de Crăciun, a venit cu zăpadă mare, nămeţii trecând de şold, astfel că drumul spre Dobriceni, pentru petrecerea sărbătorilor în familie a fost deosebit de greu dar şi de frumos. Copacii din pădurea Tătărăi pe care trebuia s-o străbat ca să ajung în sat, erau încărcaţi de chiciură, încât dădeau senzaţia de ramuri împrourate cu vată de zahăr. 
  
Se zice că sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou trebuie petrecute cu familia pentru ca să-ţi meargă bine tot anul care vine. De aceea m-am grăbit să ajung acasă să iau efectiv parte la aceste sărbători pe care, cât am fost plecat pe alte meleaguri, le-am petrecut printre străini, dar prieteni. 
  
Obiceiurile şi tradiţiile din sat sunt atât de diferite de cele de la Cubleş în Ardeal dar şi de cele de la Horezu-Gropşani, de parcă ultimele localități ar fi situate la sute de kilometri, nu la zece cât sunt de fapt. 
  
Putem afirma că obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă dar şi să ne bucurăm împreună. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte. Harul lui Dumnezeu a dat putere popoarelor să se individualizeze în istorie. Noi, poporul român,”ne-am individualizat prin istoria noastră, prin limba română şi toate acestea mi-au fost date de strămoși„. 
  
Obiceiurile, după cum am mai zis, ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti, în funcție se zona geografică, cuprinde pe lângă colindele propriu-zise: Cântece de Stea, Vifleemul, Pluguşorul, Sorcova, Vasilica, jocuri cu măşti (Capra, Cerbul, Brezaia, Urșii), teatrul popular, dansuri (Căluţii, Căluşerii) şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. 
  
Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor, dacă vor veghea până la primul cântat de cocoş. În aşteptarea acestei minuni, credincioşii obişnuiesc să ardă tămâie pentru ca grijile şi paguba din casă să fie alungate, se roagă pentru îndeplinirea dorinţelor. 
  
În Ajunul Crăciunului, pe înserate, în toate satele începe colindatul. Colindele şi cântecele de stea poartă deopotrivă mesajul profetic atât în legătură cu împlinirea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor noştri Adam şi Eva şi prin ei nouă tuturor, cât şi prin ceea ce va împlini Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea Sa în lume: 
  
„Astăzi Proorociile 
  
şi toate Scripturile 
  
Despre Mesia Hristos 
  
Toate s-au plinit frumos”… spune o colindă din zona Cubleşului. Tot aici, colindătorii, merg din casă în casă vestind prin cântec Naşterea Pruncului Iisus. Gazdele oferă colindătorilor covrigi, fructe şi crăciunei (colăceii de Crăciun). 
  
De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora. Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie, după reţeta pâinii. Se prepară colaci împletiţi din mai multe fâşii, colaci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun. 
  
În Cubleş, colacii Crăciunului se modelau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara când, cu ei, se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii înmuiați în agheazmă erau mâncaţi de plugari în ţarină. 
  
În unele părţi din Ardeal, în zona unde am fost eu învăţător, zona Aghireş, copiii care merg cu colindatul se numesc Piţerei sau Pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. 
  
În unele părţi de aici, dar şi la Ştirbei, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari după ei, pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cântă la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „Zori", spunându-se că atunci „cântă zorile", înţelegând sub numele de „zorit" obiceiul de a se cânta colinde la „zoritul" în ziua de Crăciun, 
  
În seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii şi până la ziuă, se obișnuieşte, să meargă cetele de copii, alcătuite din trei, patru, şi câte odată şi mai mulţi inşi, din casă în casă, cu colinda, Moş-Ajunul, sau Bună dimineaţa la Moş-Ajun. 
  
Se zice pe la noi că umblă colindătorii. Pleacă toţi în toate părţile, strigând pe la ferestrele caselor : 
  
- Buna dimineata la Mos-Ajun ! 
  
Stăpânul casei iese şi le dă covrigi, mere, nuci sau colindele, care sunt răsplata umbletului lor. După ani şi ani, în zilele noastre, mai ales aici, în zona Olteniei, răsplata urărilor colindătorilor este în bani, vechiul obicei al răsplătirii cu colăcei, nuci sau fructe fiind sporadic, ba chiar nu este bine văzut de colindători. Chiar şi colindele se încheie cu implacabilul: 
  
„La anul şi la mulţi ani, 
  
Să ne daţi şi nouă, bani” 
  
Dacă după două-trei urări în acest fel, gospodarul nu iese din casă pentru a mulţumi cu bani urările, ceata cîntă: 
  
Ne, daţi, ne daţi, ori nu ne daţi 
  
Dacă nu ne daţi 
  
Ne urcăm pe coş 
  
Şi ne c…m în oala cu caltaboş 
  
Obişnuit, copiii aveau trăistuţe în mână, şi câte un ciomag pentru ca să se apere de câini şi să se sprijine în el la alunecuşuri. Azi, au buzunare largi… 
  
Când mergeam şi eu la colindat, prin 1920 până spre 12 ani, la sfatul ţaţei Smaranda soţia lui nea Nae, surorile mai mari îmi puneau în traistă la plecare nuci şi mere pe care în parte le mâncam, iar ce rămânea păstram, cu credinţa că aceste nuci şi mere purtate la colindat, odată aduse acasă, descântate de o anumită femeie cu daruri oculte, de obicei Riţa lui Dumitru Terci din Fulger, le dădea femeilor care nu făceau copii, crezând că vor rămâne borţoase şi vor naşte până într-un an. Aceste nuci şi mere, precum şi colacii pe care îi strângeam în această noapte, li se mai dădeau şi vacilor spre a făta viţei mulţi, cât de mulţi sunt şi colăceii, colăcei pe care îi dobândeam cinstit în schimbul urărilor făcute pe la casele sătenilor. 
  
În noaptea de Ajun, flăcăiandrii de 15-18 ani, se adunau la câte o casă sau la cârciumă, luau o bantă de lăutari de la Ştirbei sau cântau chiar ei din fluier şi se puneau pe petrecere până după miezul nopţii, după ce ne retrăgeam pe la casele noastre noi, copiii, după care porneau ei, spre capul satului dinspre Laloşu, ”de sub dos„ de unde luau casele la rând, strigând : 
  
- Buna dimineaţa la Moș-Ajun ! 
  
Mai toţi sătenii primeau colindătorii flăcăi, căci era vai şi amar de cel ce-i gonea, acesta trezindu-se a doua zi, cu porţile scoase din ţâţâni şi duse în cimitir sau cu pereţii casei mânjiţi cu păcură sau necurăţenii din privată, aduse în acest scop în tiugi de dovleac uscat. 
  
Gazda îi băga în casă, îi puneau să învârtă cu ciumagele în focul din faţa cuptorului unde gospodinele fierb sarmalele şi maţele, ca să aibă noroc la cloţele cu pui din primăvară. După asta strigau de trei ori: 
  
-"Buna dimineaţa la Moş Ajun" şi mai dădeau gata câte un pahar de vin sau o ceaşcă de ţuică fiartă. 
  
La Preoteştii de peste Aninoasa, era obiceiul să se meargă cu „semănatul”. Copiii îşi făceau un steag dintr-o prăjină de corn lungă, frumos ornamentată cu tăieturi de cuţit, în vârful căreia legau un fişiu sau un prosop cusut, de care agăţau un ban de argint, câteva fire de busuioc şi puţină tămâie, închipuind darurile pe care magii le-au adus la ieslea în care s-a născut la Bethleem, Mântuitorul, cu urarea 
  
„Buna dimineața la Moș-Ajun! 
  
Să fie într-un ceas bun!” 
  
După care urma urarea cântată: 
  
„ Bună dimineaţa la Moş-Ajun, 
  
Ne daţi, ne daţi 
  
Ori nu ne daţi? 
  
Daţi-ne un măr 
  
Că ne luăm de păr, 
  
Daţi-ne o nucă 
  
Că sărim peste ulucă 
  
Ne daţi, ori nu ne daţi 
  
Că de nu ne dați, 
  
Ne urcăm pe coş, 
  
Şi ne c…m în oala 
  
Cu caltaboş…” 
  
În acest timp, bărbatul casei ieșea afară cu o strachină sau un găvan în care sunt boabe de grâu, fasole, orz, ovăz şi porumb, din care şeful colindătorilor luând câte puţin, aruncă prin faţa casei cu grăunţele, pe rând, în sus urând astfel: 
  
„ Bună ziua lui Ajun 
  
Apoi mâine de Crăciun! 
  
Grâul atât, 
  
Spicul atât, 
  
Pâinea cât masa, 
  
Caierele, cât clăile 
  
Drugile,să umple pătulele 
  
Şi cârnaţii, tot ca fraţii 
  
Câți miei, atâţi purcei, 
  
Fug copiii după ei 
  
Ce-i afară, să izvorască 
  
Ce-i în casă 
  
Să-nmulţească!” 
  
După ce primeau cârnaţi, colaci, fructe, băutură sau bani, colindătorii mai strigau 
  
„Câte paie sunt pe casă, 
  
Atâtea rude la masă ! 
  
Stăpânii să stăpânească 
  
Sănătoşi 
  
Şi la pungă groşi 
  
Ieşi, ţaţă, de ne daţi. 
  
Şi câte un covrig, 
  
Ieşi, nene, că ni-e frig! 
  
La anu* şi la mulţi ani! 
  
Mai dă-ne şi nişte bani! 
  
La anu* şi la mulţi ani !„ 
  
Mai demult, înainte de 1900, tot prin această parte de nord-vest a Romanaţilor, povestea moş Petrică din tinereţile lui când stăteam nopţile la clacă la depănuşat porumbul, se mai recitau după terminarea colindului şi următoarele versuri pline de tâlc şi cu tendinţă: 
  
Mă chitii, mă chitii 
  
După sac, 
  
După copac. 
  
Dă-mi, femeie, colacul 
  
Şi tu nene plin ciofâcul. , 
  
Să mă duc la altă casă 
  
Unde-i nevastă frumoasă ! 
  
Burta să crească. 
  
Să se - înmulţească, 
  
La mulţi ani să-nflorească ! 
  
Câte cuie sunt pe casă, 
  
Atâţia galbeni pe masă, 
  
La anul şi la mulţi ani ! 
  
( mă chitii – mă ascunsei; ciofâc – clondir mic) şi aşa până spre prânz, când toţi colindătorii veneau rebegiţi de frig la noi la cârciumă să se încălzească cu câte o cănuță de ţuică fiartă, dar veseli că vin cu traistele pline şi bani în buzunare. 
  
Prin părţile Boghii, în judeţul Vâlcea peste Aninoasa, copiii se sculau „cu noaptea-n cap "şi se duceau la biserică, unde băteau toaca toţi cei care ştiau să mânuiască bine cele două ciocănele, o băteau pe rând şi strigau în gura mare: 
  
”Ho, ho, hooo! 
  
Bună ziua lui Moş-Ajun, 
  
Că-i mai bună a lui Crăciun 
  
Dimineaţa într-un ceas bun 
  
C-un cârnat şi-un colac bun„ 
  
Femeile care veneau la tămâiat, le dădeau pentru urare colăcei şi bani. 
  
Tinerii, de obicei cântau special pentru anumite gospodării cu gospodari mai înstăriţi sau cu fete de măritat spre amuzamentul lor şi al celor ce-i ascultă şi următoarele versuri pline de haz și tâlc, spre amuzamentul tuturor: 
  
„Bună dimineaţa la Moş-Ajun! 
  
Boi, vaci, cai, oi şi porci, 
  
Bogăţie, sănătate, 
  
Că-i mai bună decât toate, 
  
Bună dimineaţa la Moş-Ajun, 
  
Bună şi la Moş Crăciun! 
  
Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi! 
  
Iar acum, boierii bogaţi, 
  
De la noi veste aflaţi 
  
Că s-a născut Mântuitor 
  
În palatul boilor 
  
Eroul eroilor 
  
De maică-sa însoţit 
  
Iisus Hristos proorocit. 
  
Sculaţi, sculaţi, sculaţi, 
  
De va-mbrăcaţi, 
  
Şi vă închinaţi! 
  
Că lumina, iat-o, vine. 
  
Şi vă mai cântam odată 
  
Pentru ziua luminată; 
  
Ne daţi, ne daţi, 
  
Ne daţi,ori nu ne daţi !” 
  
Dacă cei din casă nu răspund, colindătorii adăugau : 
  
”Mărăcine la fereastră, 
  
Inima să te lovească 
  
Cu copii şi cu nevastă„ 
  
sau alte cuvinte de ocară şi cântecele pline de haz şi batjocură pentru cei care erau strânşi la pungă. 
  
Acum, în aceste zile de sărbătoare, în familie se perpetuau nişte obiceiuri care aminteau de activităţile cotidiene dintr-o gospodărie ţărănească : 
  
Spre Ajunul Crăciunului este bine ca ţăranii şi întreaga familie să se gândească la recolte, ca să le viseze peste noapte. Cum le vor visa, așa vor fi culturile peste an. 
  
În Ajunul Crăciunului gospodarii îşi strâng de prin sat toate lucrurile pe care le aveau date cu împrumut, pentru ca sfintele sărbători să le găsească şi pe ele acasă, că altfel, se crede că ele vor fi pierdute pentru totdeauna. 
  
În ziua de Ajun, femeile mai ales, dar şi toţi ai casei, când ieșeau afară din casă de dimineață prima dată, la înapoiere căutau să aducă câteva surcele şi intrând în casă, să le arunce unul cate unul prin casă recitând-cântat precum colindătorii: 
  
„Buna dimineața la Ajun, 
  
Că-i mai bună a lui Crăciun ! 
  
Pui, vaci, oi, purcei, 
  
Copii, bărbaţi şi femei 
  
Bogătate, sănătate 
  
Că-i mai bună decât toate 
  
Ca să le facem pe toate !” 
  
Tot în cast fel ziceau și când se duceau în dimineața de Crăciun, cu „împărțâturi”, prin alte case. 
  
Femeile se sculau înainte de răsăritul soarelui și aruncau spre răsărit mâncare păsărilor din curte, cu credința că, păsările nu le vor sări gardul să strice semănăturile din grădină, în cursul anului următor. Gospodinele, tot de dimineață, luau o poala de paie din stratul sau ieslea animalelor, și cu ochii închiși, o duceau în coteț și se așezau pe ea, ca să le stea peste vară „cloțele puse la clocit” . 
  
Tot înainte de răsăritul soarelui, gospodarii se sculau și puneau mâna pe toate lucrurile din bătătură: car, plug, coasă, sape și celelalte, ca să le fie drag de ele, să se folosească cu spor la munca de peste an, când îi va veni rândul fiecărui lucru. Tot astfel făceau și femeile și fetele: împungeau cu acul de câteva ori, răsuceau câteva fire în furcă, înnodau câteva ațe și alte munci, ca să aibă spor peste an. 
  
Din Ajunul Crăciunului și până după Bobotează, vreme de două-trei săptămâni, fiecare era dator să se înțeleagă și să trăiască bine cu cei din preajma sa. „Cine caută ceartă, va fi ocărât din aceasta cauză tot anul. Cel ce va lovi cu pumnul, ciomagul sau cu palma o altă ființă, om sau animal, va face atâtea buboaie câți pumni a dat, și atâtea răni câte palme și ciomage a dat”. 
  
În vasul cu apă, din care cei ai casei urmează să-și toarne pentru spălat, se puneau nuci, ca să fie toți din casă sănătoși peste an. Cei care aveau vite de muncă, boi, cai, sau vaci, puneau o potcoavă în vasul cu apă de băut (găleată, vadră sau cofă) și beau din apa cu care adapă vitele de dimineață, ca să fie cu toții, oameni și animale, sănătoși și tari ca fierul. 
  
Femeile puneau o piatră în cuptor, unde o lăsau să stea până în noaptea de Bobotează, când o scoteau după miezul nopții când terminau de copt ultimii colaci și pâinea pentru sărbătoarea de a doua zi, o aruncau, zicând:” Cum dorm toți oamenii și nimeni nu mă vede, așa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit și încremenit„. 
  
Multa băgare de seamă se dădea străinilor de casă care intrau primii în curte. Dacă în gospodărie erau vite care stau să fete şi dacă intra un bărbat, se credea că vaca va făta un viţel, dacă venea o femeie, vaca va făta o viţea. Tot astfel pentru iepe şi pentru oi. Dacă cel ce venea era un ţigan, viţelul, mânzul sau mielul fătat va fi negru şi rău la toate. 
  
Găinilor li se dădea de mâncare din sită sau din ciur, ca să se ouă mult iar în grăunţe se punea câte puţin din bucatele ce se mâncau în ziua de Ajun, crezându-se că după cum grâul curge cu spor din ciur, așa vor curge și ouăle de la găini. 
  
Alte gospodine dădeau găinilor mâncare în mijlocul unui cerc de butoi, pentru ca pe viitor să i se strângă tot păsăretul odată la mâncare, să meargă odată la culcare, să ouă numai în cuibar nu prin bălării. La mâncare, găinile nu se strigau, căci chemându-le, se întâmpla ca vecina să audă și să zică: 
  
„ - Găinile ale tale, și ouăle ale mele”. Astfel se redea că găinile vor prefera cuibarele din vecini. Alte gospodine, înainte de a da boabe la păsări, le treceau prin veriga coasei, și pe sub scăunelul unde stăteau la tors, ca să fie păsările sănătoase. Alte femei făceau asta și peste zi, după plecarea preotului, "ca să mănânce găinile și să nu se îmbolnăvească de olog". Unele femei hrăneau păsările până se săturau și rămânea mâncarea pe jos, că a doua zi, în ziua de Crăciun, nu le mai dădeau nimic, deoarece numai așa nu vor scurma semănăturile din grădini. Dacă făceau asta și seara, găinile, pe lângă că vor fi potolite, vor oua și multe ouă și vor cloci bine. 
  
Alte femei, începând de la Ajun și până la Bobotează, dădeau păsărilor de mâncare dintr-un vas cu doage, ca să fie găinile îngrădite și să nu scurme semănăturile din grădină. Nu le strigau în gura-mare, ”că le mănâncă uliul”. Numai după ce popa a sfințit agheasma la Bobotează striga păsările la mâncare, că se credea că „de atunci toate lighioanele stricătoare au fugit pe pustiu”. 
  
Ca să nu aibă în casă, peste vară, pureci, toți ai casei se fereau să spună cuvinte urâte cu voce tare. Unele femei își puneau caiere în furcă, dar nu le legau cu sfoară; „ață nu trebuie să se vadă nici pe fus, nici pe răschitor, că se face cânepa rămuroasă și se rupe la cules”. Alte femei ascundeau fusele și acele din casă prin bătătură, pentru ca să nu vadă șerpi peste vară. 
  
Acum, baba Rița – vrăjitoarea, Riţa lui Dumitru Terci din Fulger, căuta să prindă lilieci, sau punea copiii să-i aducă plătindu-i bine, lilieci pe care îi îngropa într-un furnicar, pentru că după ce vor putrezi în vară, să le ia oasele și „să le facă descântece” de urât, de dragoste și altele. 
  
Cei care aveau oi și de capre puneau un drob mare de sare, învelit bine, sub pragul casei, la intrare și unde îl lăsau să stea neclintit până în ziua de ales mieii și iezii, 22 aprilie, când îl scoteau, îl pisau, îl amestecau cu tărâţe și-l dădeau oilor și caprelor în mâncare. 
  
Cu împrumut nu se dădea nimic în această zi, căci „cei ce încearcă să ceară sau să împrumute, fac asta numai ca peste an să aibă noroc la furtișaguri, ca să nu fie prinși”. În afară de asta se credea că cel ce dă, își dă din casă tot norocul; "n-ai să ai pâine și gol în casă are să fie, iar găinile vor mânca totul în grădină". Cine împrumuta în ziua asta, își împrumuta sieși supărare și pagubă. În sfârșit se credea că nici de dat, dar nici de luat nu este bine, pentru sănătatea casei şi pentru vite. 
  
Pe marginea prispei, în dreapta, se punea coasa, tocul, cutea și tesla. Acolo stăteau până după Bobotează, când se termină sărbătorile. Atunci se luau, se dădeau femeilor care le puneau în formă de cruce și se duceau să mulgă vacile, le așezau sub vădriță, ca să fie laptele bun. 
  
Piua se așeza sub masă, pentru noroc, iar sub fața de masă se punea pleavă de grâu. În cele patru colțuri ale mesei se punea usturoi și mac. 
  
„Usturoiul este bun pentru deochi, iar macul se presăra peste vita care a fătat, ca să n-o atingă farmecele dușmanilor. Pleava de grâu se dădea a doua zi la vite”. 
  
Străinul de casă care intra în curte, ”nu trebuia să închidă poarta, ci gazda și-o închide, ca să nu i se închidă norocul, să nu se taie calea pețitorilor, dacă are fete mari„. 
  
Coșurile casei se scuturau și funinginea se arunca prin vie, „ca vara să încarce via cu struguri, așa cum a fost încărcat coșul cu funingine”. Alții puneau aceasta funingine pe la rădăcina pomilor, ”ca să se încarce pomii de roade; alții o aruncau pe sub pomi și pe răzoare, că să nu facă viermi și, mai ales ca purecii să nu atace rodul„. 
  
Cenușa se dădea afară în această zi, numai după ce se dădea de pomană sare și ceapă. Unele femei păstrau această cenușă strânsă de pe vatra pe nemâncate și o amestecă cu gunoiul măturat din casă, iar primăvara, când pregătesc răzoarele și terenul pentru semănat, presărau cenușa şi gunoiul peste ele zicând : 
  
- „Cum n-am mâncat eu diminețile ajunurile, așa să nu-mi mănânce nici o lighioana roadele”. 
  
Până ce preotul nu sfințea masa, nimeni nu trebuia să mănânce pentru cinstea Maicii Domnului, ”care în această zi a fost supărată și fără hrană. Cine postește, are noroc de roadele câmpului”. ”Cine va posti post negru și se va feri să mănânce pe ascuns până în ajunul Bobotezei, nu va avea pagubă în culturi peste vară. Numai femeile însărcinate și copiii pot gusta orișice”. Tot copiii, se credea că este bine să mănânce „dovleac copt, ca să fie grași, sănătoși şi frumoși peste an”. 
  
Pentru masa Ajunului se pregăteau din toate felurile de bucate, ca să dea roade peste an. ,,Fasolea se mănâncă pentru a te sătură, că după bob, îţi vine sete, bei multă apă și te simți sătul. Sarmalele trebuie mâncate mai pe urmă, că ele-s ca neamurile, bârfitoare cât fierb în oală, clocotesc și nimeni altul nu te ocărăște decât neamurile. Străinii sunt ca pâinea şi ca mierea, - sunt dulci, nu te batjocoresc". Din toate felurile de mâncare se punea câte puțin într-o strachină de pământ și se dădea ocol casei de trei ori, ca „să fie plină și sătulă cu de toate”, după care se dădea ca să le mănânce vitele și celelalte animale și păsări din gospodărie, ca să fie și ele sătule. Unele gospodine lăsau acum, după masa comună din Ajun, în fiece strachină câte un fel de mâncare, ”din care peste noapte vor gusta umbrele celor morţi”. 
  
Casa se mătura seara, dar gunoiul nu se arunca, să nu aibă gospodarii supărări și pagubă în vite și să nu le iasă norocul din casă. Alte femei țineau gunoiul în casă până la Bobotează, ”altfel tot anul le vin musafiri nepoftiți în casă”. Altele care aveau fete de măritat trecute, măturau casa de la apus spre răsărit, spre icoane, ”ca să se adune peţitorii la casa cu fete„. 
  
Unii țigani cu care satul a fost „ blagoslovit” credeau că dacă vor încerca în aceasta seară să fure ceva și nu vor fi prinși, vor avea noroc la furturi și peste an. Seara se punea sub masa rășchitorul cu câteva fire de urzeală pe el, unde rămânea peste zilele Crăciunului. Aceasta urzeală se păstra până scoteau cloțele pui, care apoi se treceau peste ele, ”că dacă una din păsări se pierde vreodată, atunci ea vine singura acasă”. Îfăptuirea celor menite, - celor puse în gând, - se poate îcerca în această seară, punând într-o oală de pământ nouă ceșcuțe cu apă. A doua zi apa se va măsura cu aceași măsură și dacă apa și-a mărit volumul, cele puse în gând se vor izbândi. 
  
Fetele, pentru a-și vedea ursitul, puneau afară peste noapte, pe prispă sub fereastră, câte puțin din toate felurile de mâncăruri, negustate. Ursitul va veni și va gusta iar fata îl va vedea în visul avut. Seara, sub fața de masă se punea coasa, ca să fie toți cei din casa sănătoși, iar sub picioarele mesei toporul, ca să fie peste an tari ca fierul. Sub masă puneau vădrița cu apă, ca să le meargă bine vitelor. Vacile se adăpau cu apa de sub masă, ca nimeni, boală sau întâmplare, să nu le poată aduce vreo vătămare. 
  
Prin unele părți ale localității, mai ales pe Fulger, se ungeau și se astupau toate găurile din casă, pentru ca ulii și alți răpitori care peste an vor veni la păsări, pui, sau boboci, să nu-și poată îndeplini faptele. 
  
Noaptea nu-i era nimănui îngăduit să doarmă pe fan sau pe paie în grajdul vitelor, ”căci în acea noapte boii vorbesc între dânșii despre Domnul Hristos care s-a născut în iesle și pe care ei le-au încălzit cu suflarea lor. Odată cu boii, se crede că vorbesc și celelalte vite, destăinuind între altele și locurile unde se află comorile ascunse în pământ, care ard în aceasta noapte. Nu-i bine însă ca omul să asculte, căci i se pot întâmpla multe neplăceri. Se povestește prin sat că un anume Gheorghe Dudulean din Baur, un om cam nedus pe la biserica și care lua în râs obiceiurile, a mers să se ascundă sub iesle ca să asculte vorba boilor. Boii însa, între altele, au început să-și căineze stăpânul cum că acesta se apropie de ceasul morții. Și într-adevăr, a doua zi omul a și fost găsit mort în grajdul vitelor, cu chipul schimonosit de groază, aproape de nerecunoscut. 
  
Unii bătrâni ies afară și ascultă ce glas de animal vor auzi întâia dată la mijitul zorilor: dacă s-aude vreun porc guițând, cred ca acesta le prevestește vreun, rău iar dacă aud vreun muget de vită, e semn bun. Bătrânele mai spun că acum, cerurile se deschid, glasuri îngerești se aud atunci în cer, dar minunea asta n-o pot vedea și auzi numai cei fără de păcate; "cei care vor, stau toata noaptea treji și păzesc clipa când se deschide cerul și atunci se aude o toacă de sus, iar cocoșii încep să cânte", spunea baba Gheorghița, soția lui moșu* Stancu, unchiul meu. Săraca tușa Anica, sora tatei, ne povestea că pe la vârsta copilăriei, a văzut, „ci-că se făcea ca o cărare și într-o parte și într-alta bătută cu stele mai mari, în partea dinspre Olteț a cerului” . 
  
Credința în deschiderea cerului se regăsește și la megleno-românii și aromânii din Serbia, de pe Valea Timocului, zona Bor și Zaicear. Ori și cine vede cerurile deschise, dacă cere trei lucruri, crede că li se împlinesc.În această noapte, prin aceste locuri, nu se deschide ușa la nimeni străin, oricât de mult ar bătea. Dacă i se deschide, credința este că zboară tot norocul din casă. Nu se răspunde la nici o întrebare de afară. Iată în această, privință o povestire, aflată tot de la baba Gheorghița: 
  
”O femeie cam glumeață, ca să fure norocul din casa Pârăienilor, oameni mai bogătași, s-a dezbrăcat în pielea goală, a venit apoi la ușa acestora și a început să-i cheme și să vorbească pe un ton jalnic. Dintre membrii acestei familii avute, unul care nu știa de însemnătatea păstrării datinii, a greșit și a întrebat: 
  
- Cine este ? 
  
- Eu, i-a răspuns femeia, dar nu te vreau pe tine, nu te chem pe tine, ci averea voastră din casă ! 
  
Din momentul acela a zburat norocul Pârăienilor în casa femeii sărace”. 
  
Este sau nu adevărată povestea, mă îndoiesc, dar, de atunci, familia Pârăienilor a început să sărăcească și până la urmă, au fost nevoiți să vândă totul ca să-și plătească datoriile. Nu după mult timp se zice că au și plecat din sat, lăsându-și casa unei nepoate, așa cum a fost arătat în Monografia satului Dobriceni. 
  
Fetele, semănau cânepa la buturuga de tăiat lemne și o grăpau cu cămașa ca să facă drum întins ursitorului, ca o pânză. Atunci fetele ziceau : 
  
- „Eu nu seamăn cânepa pentru pânza de cămăși, că am, dar seamăn drum ursitorului meu, în vis să-l visez și aievea să-l văz” . 
  
Unele luau o sămânță de cânepă și o înfigeau în acul de brodat, apoi o ardeau în flacăra lumânării. Dacă sămânța nu pocnea, era semn că mai au încă vreme, până le va veni rândul măritatului. 
  
Altele se adunau la o casa cu fată fecioară, tăiau o pâine în bucăți, câte sunt de față, puneau apoi bucățile pe lângă pereți, depărtate de mijlocul casei unde fetele stăteau, cu ochii ațintiți la bucata sa de pâine. Aduceau apoi o pisică albă și-i dădeau drumul prin casă. Dacă pisica lua o bucata de pâine, fata a cărei bucățică de pâine a fost luată, credea că se va mărita cea dintâi. 
  
Cele „uitate”, după ce-și încălzeau apa de baie și își spălau părul, îți puneau pieptenele și săpunul sub pernă, cu nădejdea că peste noapte li se vor arata viitorii miri în vis. Tot în acest scop, făceau din ceară de albine o lumânare lunga și groasă cat degetul cel mic de la mână, o aprindeau și se rugau Maicii Domnului, făcând mereu mătănii, până ce ardea toata lumânarea, apoi se culcau și așteptau să-și viseze ursitul. 
  
Cele mai tinerele se fereau de a bea apa toată ziua. Seara își frământau o turtiță, de făină, și o mâncau, cu speranța ca viitorii lor miri să li se arate în vis, spre a le da să bea apă. 
  
Mai toate însă, luau din pămătuful de agheazmă al preotului o crenguță de busuioc, o legau în colțul băsmăluței și seara, făcând trei mătănii, fără cruci, îl puneau sub cap, ca să li se arate în vis ursitorii. Altele legau crenguțele de busuioc cu arnici roșu, le puneau sub streșină unde le lăsau până a doua zi. Dacă crenguțele aveau promoroacă pe ele, credeau că vor fi norocoase și se vor mărita. 
  
Ca să se mărite mai repede, rupeau câte o bucățică din aluatul pentru colaci, o umpleau cu mac și o puneau la cuptor. După ce se cocea, o scoteau și o rupeau în două. O jumătate o mâncau și o jumătate o strângeau în pumn. Dacă nu se sfărâma, ursitul venea până la Crăciunul viitor. 
  
Un obicei foarte cunoscut era împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume odata cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ”Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică”. 
  
Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obicei german, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum. 
  
Capra face parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Cu capra umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului iar prin alte părţi ale Olteniei, spre Mehedinți, până în ziua de Sf. Vasile, seara. 
  
Un alt obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se punea la uscat, apoi se măcina şi se afumau cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli. La noi, în zona Romanaţiului de nord, acest obicei a fost uitat. 
  
Pentru prosperitatea casei, femeile obişnuiesc să aducă la masa de fală, în prima zi de Crăciun, pe un platou, diferite feluri de bucate sfiinţite de preot la masa de Ajun. Cu acest platou înconjoară casa de trei ori cu convingerea că până la Crăciunul viitor, familia va avea un trai mai îmbelşugat. O bună parte din bucate sunt consumate de membrii familiei şi restul care au rămas după saţul mesenilor, se dau animalelor din gospodărie. Pe masa festivă se aşează, sub o icoană, diferite obiecte cu care membrii familiei vor lucra tot timpul anului. 
  
Cele mai multe colinde și datini sunt puse în legătură cu Anul Nou, cu schimbarea timpului. Multe dintre datinile și colindele care au existat în trecut în Dobriceni, nu se mai practică și s-au pierdut. Din această categorie fac parte Irodul sau Vicleimul şi Vasilica. 
  
În general, colindele se practicau de către copii și semnificau urările de sănătate, pe care ființele pline de candoare le făceau gazdelor cu ocazia înnoirii timpului. Este de reținut faptul că sărbătorile de Crăciun sunt la numai trei zile după solstițiul de iarnă, iar 1 ianuarie este ziua schimbării anuale ale timpului. 
  
Descrise pe scurt, colindele se practicau astfel: 
  
•Moș Ajunul. Este o colindă a băieților de 8-12 ani. Ei formau echipe de 3-5 colindători, fiecare având trăistuța la gât pentru colaci și purtând în mână ciomagul pentru a se apăra de câini. Ei mergeau la lăsatul serii la casele apropiate (cât mai multe) și la geamul camerei în care locuiau gazdele recitau în cor următoarea colindă: 
  
,,Bună seara la Ajun, 
  
Într-un ceas bun, 
  
Mâine la Crăciun!,, 
  
Gazda le aducea la fiecare câte un colac și colindătorii plecau satisfăcuți la altă casă. De multe ori colindătorii trebuiau să aștepte pentru ca gazda să scoată colacii din țest sau din cuptor. Colacii erau rotunzi în forme diferite si cu denumiri diferite, frământaţi în căpistere de lemn din făina grâului propriu şi copţi în noaptea Crăciunului. 
  
Toţi colacii erau numiţi, şi ştanţaţi cu pristolnicul. Înainte de a-i împărți, gazda avea grijă să facă cruce cu mâna deasupra lor și să-i rânduiască (numească) morților din familie. 
  
- Steaua. Colindul începea în prima zi a sărbătorilor de Crăciun, grupa de colindători fiind formată din 3-5 copii. Nu mai poartă la ei trăistuțele pentru colaci, în acest caz, colindătorii preferă să fie răsplătiți cu bani. Fiecare echipă purta o stea în mai multe colțuri, confecționată din carton învelit în hârtie multicoloră. În mijlocul ei, avea un desen sau o fotografie, care reda scene de la nașterea lui Cristos. Colindătorii cu Steaua mergeau la case și întrebau gazda, dacă primește acel grup de colindători. Dacă răspunsul era afirmativ, ei începeau să cânte colindul ”Steaua sus răsare”. În funcție de timpul disponibil și simpatia de care se bucura gazda, colindătorii mai acordau un supliment, care consta într-o colindă, de obicei: ”O ce veste minunată!”. După evoluție, colindătorii primeau de la gazdă bani sau colaci și plecau mai departe. 
  
Cu Steaua se colinda până aproape de Bobotează. Cam peste tot în zonă se întâlnesc tot mai rar colindătorii cu Steaua. 
  
-Sorcova. Dicționarul Explicativ al Limbii Române arată că termenul ”sorcovă” are etimologie bulgărească „survakam”. Este foarte probabil ca și colinda să fi fost preluată de la vecini. 
  
În trecut, sorcova a fost o ramură verde pe care o foloseau copiii la colindat în Ajunul Anului Nou, pentru a face urarea de sănătate și de „La mulți ani!”. Mai târziu, a început să se confecționeze sorcove din flori artificiale multicolore, prinse pe un suport de sârmă. Acestea erau sorcovele pentru băieții şi fetele mici (3-7 ani). Sorcovele se mai confecționau din ramuri de busuioc, prinse pe o tijă de lemn. Peste busuioc se înfășurau panglici de hârtie multicoloră și fire strălucitoare de beteală. Ramura verde era simbolul permanenței vieții, al nemurii, iar busuiocul, simbol al frumuseții și al dragostei. ”Trage unul la altul, precum dragostea la busuioc”, este o expresie folosită şi astăzi, când doi tineri sunt mereu împreună. Trecerea de la ramura verde la ramurile de busuioc s-a făcut deoarece în trecut se aduceau ramuri de rășinoase, foarte greu. 
  
Colinda cu sorcova o încep copiii imediat după prânz, în ajunul Anului Nou. Ei merg în casele oamenilor și lovind încet cu sorcova capul celor prezenți, rostesc următoarea urare: 
  
”Sorcova, vesela 
  
Să trăiți, să înfloriți 
  
Ca un măr, ca un păr, 
  
Ca un fir de trandafir 
  
Tare ca piatra, 
  
Iute ca săgeata. 
  
Tare ca fierul, 
  
Iute ca oțelul. 
  
La anul și la mulți ani!” 
  
La încheierea urării, gazda îi răsplătea pe colindători cu covrigi, fructe sau cu bani. 
  
Prin anii 1920-1940, în zona noastră, a Romanaţiului de nord, plasa Olteţu, după copii cu sorcova, urmau flăcăii satului, care procedau la fel. În plus, în echipa lor erau flăcăiandri, cu un bici și clopote (acioi), care rămâneau afară, pocneau din bici, făceau zgomote din clopote și strigau ”ura ! ura!”. Acestea pentru că înaintașii credeau că spiritele rele din gospodărie, vor fi alungate de zgomote, pocnituri, sunete de clopot și strigăte de ”ura!”. La Dobriceni se foloseau mai mult pocniturile de bici şi bătăile de talangă. Acești flăcăi colindători cu sorcova erau răsplătiți de gazdă cu bani și eventual, un pahar de băutură. 
  
Textele vechi ale colindelor descriu aspecte ale vieții omului, iar într-o familie care primește grupul de colindători, există colinde pentru toți membrii, în funcție de vârstă, profesie și categorie socială. Prin aceste obiceiuri și tradiții este reprezentată comunitatea. 
  
În loc de concluzii 
  
Colindele tradiționale zonale se practică și în zilele noastre, la nivelul anului 2019, dar numărul colindătorilor scade de la an la an, iar scopul nu mai este cel din trecut ci acela de a câștiga bani, cât mai mulţi bani. 
  
Dacă în zone ca Bucovina, Ardeal, Banat, Moldova sau Maramureș tradițiile sunt mai bine conservate, colindatul, tinde să se piardă în zona noastră. 
  
Așadar, sărbătorile de iarnă presupun un arsenal de tradiții vechi și noi, unele inventate în ultimii ani. 
  
Lucrurile evoluează, însă abundența și semnificațiile religioase din această perioadă rămân o caracteristică a sărbătorilor de iarnă la români. 
  
Referinţă Bibliografică:
Crăciunul de altă dată...din volumul A FOST TATĂL MEU. / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3279, Anul IX, 23 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!