CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





A fost tatăl meu - Jurnal de front IX- În marș spre necunoscut... Urmare din ed. 3234
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În marș spre front… 
  
24 octombrie 1941 
  
În casa lui Vlad Briceag, gazda care m-a primit cu complezență, mă simt ca și cum aș fi la căsoaia noastră, de pază toamna până-n cules, la via de pe Dealul Golumbeanu. 
  
Noaptea a fost liniștită, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am dormit pe fânul adus de băieți, întins pe patul din scânduri acoperit cu o foaie de cort, într-o camera curată, așa zisa odaie bună, oferită de același moldovean bonom, care ne-a primit ca pe niște prieteni vechi. Odaia mi-a fost pusă la dispoziție goală, mobilierul fiindu-i rechiziționat și folosit drept combustibil de foc în urmă cu câteva zile, de nemții care ne precedaseră. După ce am mâncat, am plecat spre Cancelaria regimentului, la raportul de dimineață, ca să primim noile ordine după evenimentele petrecute în ultima perioadă. Se zvonește că vom mai avea de parcurs două etape de marș de aici, cu direcția front… 
  
Noaptea trecută, am visat un coș cu multe ouă și, deși nu sunt superstițios, m-a pus pe gânduri ce mi-a zis lelea Marița, nevasta gazdei mele tălmăcind visul, cum că atunci când visezi ouă, să te aștepți să ți se întâmple ceva rău. 
  
Cu toate că am luat toate măsurile ca să iese totul bine, totuși prezicerea se adeverește. După prânz primim ordin de deplasare imediată și plecăm în marș spre o locație știută doar de ofițerii superiori de la Comandamentul regimentului. 
  
De abia apucasem să ieșim din sat și hazeaica ( lelea Marița gazda) la care am dormit, lelea Marița, alerga după noi, țipând cât avea gura de mare, că i-a luat cineva vaca (corova). Cine? Cei de la branduri care au dormit acolo în cantonament, adică băieții mei. 
  
Căpitanul Datcu, comandantul companiei, ranchiunos, plin de răutatea de care dădea dovadă în relațiile cu mine din cauza ciocnirilor pe teme de strategie și tactică unde pierdea totdeauna, s-a adresat la general dar uitându-se spre mine,…să se termine odată cu imbecilismele ăstea…ai să plătești vaca oamenilor…etc. 
  
Trimit imediat un caporal însoțit de doi soldați să caute vaca și, nu după mult timp, ne ajung din urmă și raportează că vaca rupsese funia cu care fusese priponită și intrase în grajdul vecinilor alături de vițelul fătat de ea, pe care aceștia îl cumpăraseră mai demult. 
  
Mă simt deprimat sufletește de nimicnicia acestui căpitan, soldat de carieră, care la vârsta lui nu ajunsese decât la acest grad, punându-mi speranța în ziua întoarcerii acasă, înarmându-mă cu multă răbdare. Totuși sufăr foarte mult. De unde atâta răutate ? De ce este atâta răutate gratuită în lume? 
  
Merg singur în fața plutonului, cu gândurile pline de cei apropiați de acasă și o mare durere mă apasă când mă trezesc în realitatea pe care o trăiesc. Când oare îi voi mai revedea pe cei dragi? 
  
N-avem pâine de două zile. Oamenii obosiți de marșul monoton, slăbiți și flămânzi, de abia își mai târăsc picioarele prin noroiul ce trece până peste glezne. Soldații mei sunt mai favorizați, deoarece am dat ordin să-și pună ranițele la cărucioarele cu muniție și cu materialele bateriei și astfel nu mai poartă greutatea acestora în spate. De la celelalte plutoane, unul câte unul, soldații rămân în urmă, înotând prin noroi. Când ajungem în preajma vreunui sat, trupa se răzlețește împânzind satul după mâncare, sub pretextul că le trebuie apă pentru ei sau pentru cai. Un soldat de la plutonul de mitraliere, ajunge din urmă coloana, arătând mândru o pâine mare, neagră, abia scosă din cuptor, pe care o rechiziționase, cică, de la o rusoaică. Comandantul lui, îi face morala însoțită de înjurăturile de rigoare și-i ia pâinea din mână, după care o dă lui Nicolăescu, singurul care cunoaște cât de cât limba rusă, fiind fost învățător în Basarabia, care o rupe în bucățele și o împarte copiilor femeii care veniseră plângând. 
  
Noaptea se lasă devreme la data asta, așa că aici vom rămâne peste noapte. La repartizarea pentru dormit, soldații mei rămân fără casă, dar este mai bine, că vor dormi lejer în grajduri, alături de cai, decât înghesuiți claie peste grămadă, în cameră cu zece-doisprezece camarazi, nespălați și nedezbrăcați de multe zile. Noi, ofițerii suntem chemați la instruire la fosta primărie a satului, unde se stabilise grupul de comandă al batalionului. După trecerea în revistă a evenimentelor zilei servim câte un pahar de vin și mâncare din rația personală, după care ne înghesuim câte doi-trei în pat, la somn. 
  
25 octombrie 1941 
  
Dimineața parcă este mai bine. Un soare călâi a răsărit și este liniște. Merg la grajdurile unde campaseră soldații plutonului meu și trec în revistă caii, oamenii și materialele. Îi anunț că până la noi ordine, vom sta pe loc, așa că trebuie să înceapă să se organizeze. Ordonanța mea, Bădoi, se orientase. Cu mărci germane din solda mea pe care o administra el, reușise să cumpere lapte de vacă, ( moloco), o găină grasă, ( curița), cartofi, și votcă. Cu toate aceste minunății, trece la treabă la bucătărie într-o casă mai răzleață unde găsise gazdă și înțelegere la o ucrainiancă Natașa, singură, căsătorită de curând, al cărei soț era pe front. Aici mi-a găsit loc de dormit. Bădoi ăsta era dat dracului, cum se zice pe la noi, în ceea ce privește orientarea la femei. Are un lipic, de nu se poate. La prânz, în camera bună din casa femeii, punem masa. I-am invitat și pe camarazii mei, comandanții celorlalte trei plutoane de branduri. Pe masă, tronează friptura de găină, cu cartofi la cuptor, dar fără pâine, conservele noastre cu carne de porc și pește și ca desert, ciocolată. De câteva zile ne lipsește pâinea și nici gazda noastră nu are. Fiersese grâu pe care-l mâncăm în loc de pâine. Tot Bădoi făcuse rost, nu știu de unde, de câteva sticle de vin, care au înveselit atmosfera, transformată în petrecere, la care mai participau și două vecine, prietene ale Natașei, și ele rămase fără soții plecați pe front. Rusoaicele fumau din țigările noastre ca șerpoaicele și au băut, până s-au făcut mangă, adormind în camera de alături... 
  
Rămași singuri, am discutat despre situația frontului și aghiotantul colonelului, care venise neinvitat mirosind că este rost de petrecere, ne-a spus că s-a hotărât „de sus” să rămânem pe loc, ca trupă de ocupație. Fiind numai noi, le-am spus părerea mea, că sunt pesimist în această privință. Ce căutăm noi aici? Ce avem de împărțit cu bieții oameni de pe aceste meleaguri, ruși, ucrainieni sau etnici germani din cele câteva localități unde erau majoritari, care suferă mai mult decât noi ? Le lipsesc și lor multe și totuși împart cu noi puținul pe care-l au. 
  
Lipsește pâinea pentru alimentarea trupei. Cartofii, care se găsesc din belșug în sat, conservele de care nu ducem lipsă și grâul fiert, sunt hrana de fiecare zi a soldaților. Totul se procură pe bază de troc cu sătenii. Primesc de la noi conserve și tutun și primim în schimb locuință, grâu și cartofi. Furajele pentru cai le procurăm de pe câmpurile de porumb care nu fuseseră culese și, slavă domnului, erau din belșug. 
  
Ziua a trecut pe nesimțite, cu amplasarea gurilor de foc împrejurul satului, cu delimitarea sectoarelor fiecărui pluton, grupă, piesă. Trebuia să fim pregătiți pentru orice eventualitate. O pățiserăm doar lângă Odessa cu partizanii, așa că, s-ar putea …să nu se știe… 
  
Ordonanța mea încă de la Craiova, de când ca ofițer aveam voie să beneficiez de serviciile unei ordonanțe, soldat Bădoi Năstase, contingent 1934 din Malu Mare Dolj, cum singur se prezenta, este îngerul meu păzitor și mă îngrijește ca o mamă bună. El îmi găsește loc de odihnă pentru noaptea sau când avem clipe de repaus, îmi așterne patul cu păturile pe care le ține la căruciorul cu muniție, îmi pregătește hrana și-mi servește masa. 
  
Seara, Năstase al meu mi-a pregătit ciorbă și friptură de porumbei sălbatici, vânați de Petrică Budică, consăteanul meu din contingentul 1927, mai mare decât mine cu patru ani, servant la mitraliera II. Petrică a lăsat acasă pe Lili, soția sa și cei nouă copii, toți înghesuiți într-o căsuță din paiantă, ridicată la capul de nord al satului, la poalele dealului Golumbeanu, unde aveam și noi via altoită. Ne așezăm cu toții la masă, ca adevărați camarazi. Mâncăm ciorba și friptura tot fără pâine, cu grâu fiert și cartofi copți, stropiți cu câteva pahare de vin procurat de ei din sat. Frânt de oboseală, i-am lăsat pe convivii mei la masă și am plecat la culcare. Nu știu cât au mai stat, că am adormit instantaneu, de cum am pus capul pe pernă. 
  
Referinţă Bibliografică:
A fost tatăl meu - Jurnal de front IX- În marș spre necunoscut... Urmare din ed. 3234 / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3248, Anul IX, 22 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!