CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





A FOST TATĂL MEU - Prima cumpănă - continuare din 3 oct a.c.
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prima cumpănă. 
  
Multe amintiri nu mi-au rămas din periplul pe meleagurile mirceşnene, deoarece am stat aici doar două săptămâni, între 4 și 16 septembrie 1939. 
  
Aici ne-a ajuns îngrijorătoarea veste că la 1 septembrie, la ora 5.30, armatele lui Hitler au invadat Polonia atacând orașul liber Danzig începând astfel al doilea război mondial în Europa, iar la 3 septembrie Marea Britanie a declarat război Germaniei după invazia Poloniei. Franța i-a urmat și ea exemplul, apoi cu 6 ore mai târziu Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Canada. Tot acum, ca represalii, are loc primul atac aerian din Germania asupra Marii Britanii în al II-lea război mondial. 
  
Aceasta era situația noastră la mijlocul lui septembrie. Pregătirile pentru intrarea în război intraseră în linie dreaptă. Noi, T.T.R iștii fusesem aleși să fim viitorii comandanți, bine instruiți pentru a conduce trupa pe front. 
  
Foştii sergenţi T.T.R.işti – art 71, care absolvisem cursul de pregătire militară de la Bilieşti, ca şi alţii ca noi din alte regimente, am primit ordin să ne prezentăm la P.S. (partea sedentară) a regimentelor de care aparţineam pentru a primi echipamentul necesar precum şi Ordinul de serviciu în vederea continuării cursurilor de pregătire militară la Şcoala de Război. 
  
De la regiment am primit frumoasa veste că sunt posesorul unei permisii de 7 zile, adică ultima sâptămână din septembrie. Cum era sâmbătă 23 și a doua zi era duminică, mi-am luat foile de drum, plecând imediat spre gară. Concediul l-am început imediat, plecând acasă cu primul tren pe care l-am găsit. Profitam și de ultima zi a lunii care erau sâmbătă 30 și apoi 1 octombrie- duminică, astfel că în loc de 7 zile am avut concediu 9 zile pe muchie... 
  
După concediul acesta nesperat, trebuia să mă prezint, în calitate de cursant cu forme legale, la Şcoala de Ofiţeri de Război de la Ploieşti, luni 2 octombrie 1939. 
  
De ce eram convocați aici, la Ploiești? Iată de ce... 
  
La 22 August 1939 se aprobase organizarea infanteriei propusă de Inspectoratul General al Infanteriei, mai puţin organizarea companiei de puşcaşi care rămânea în continuare cu 4 plutoane. Urma ca organizarea propusă pe 3 plutoane pentru compania de puşcaşi să fi e experimentată în lunile septembrie şi octombrie ]n timpul cursurilor la care participam. Experimentul făcut a dus la concluzia că sistemul ternar integral era corespunzător. S-a redus numărul de plutoane de la 4 la 3 în compania de puşcaşi, iar un pluton de mitraliere din compania de mitraliere a batalionului, a fost înlocuit cu un pluton armament de însoţire formată din o grupă tun anticar, calibrul 47 mm şi 3 grupe aruncătoare 60 mm. Totodată, companiei de mitraliere i s-a schimbat denumirea în companie de armament greu. La o astfel de companie am fost și eu arondat să-mi fac instruirea și formarea competențelor pentru a fi un bun comandant de pluton de branduri. 
  
La compania de puşcaşi se menţineau puşcaşii grenadieri rămaşi disponibili în urma desfiinţării unui pluton, ceea ce permitea sporirea efectivului grupei de luptă de la 13 la 17 oameni. La regiment a luat fiinţă o companie de armament greu regimentar având comandant, grup de comandă, pluton de aruncătoare calibrul 81,4 mm a câte 3 grupe cu 6 piese, pluton tunuri de însoţire a infanteriei a 3 grupe cu 6 piese, pluton anticar calibrul 47 mm a 3 grupe cu 6 piese, precumși tren de luptă şi tren regimentar. 
  
Ne-am instruit aici la Ploiești până în mai 1940, perioadă în care nu am avut timp decât să scriem săptămânal câte o carte poștală militară acasă...la absolvire primind gradul de sublocotenenți... 
  
Marea majoritate dintre cei ce am urmat aceste cursuri, eram învăţători. Reţin cîteva nume de camarazi, cum ar fi Luculescu Eugen de la Strejeşti, Badea Marin de la Buzduc-Popânzăleşti-Dolj, Mateescu Aurel de la Ghioroiu-Vâlcea, cu care călătoream în acelaşi compartiment al trenului prins în ultima clipă, în drumul spre casă în concediu. 
  
În timpul călătoriei, pentru prima dată am trecut pe lângă moarte. Întâmplarea m-a făcut să iau în calcul de acum înainte probabilitatea că undeva, acolo sus, ar exista cineva care veghează asupra mea, asupra noastră. Pentru prima dată atitudinea mea față de acel CEVA de care îmi tot spunea bunicul meu preotul Dumitru, tatăl mamei, s-a modificat. Dar să derulez întțmplarea... 
  
Eugen Luculescu din Strejești – Olt, învățător absolvent al Normalei din Craiova, cu doi ani mai în vârstă decât mine, stătea în compartiment pe bancheta din faţa mea. Jovial și puțin abțiguit, fără să-şi dea seama cred, și-a scos din toc pistolul de serviciu pe care-l primisem în dotare, un Walther P38 semiautomat, începând să se joace cu el. La un moment dat a armat şi crezând că are siguranţa pusă, a apăsat pe trăgaci descărcând un glonţ de 9 mm Parabellum care mi-a trecut pe lângă urechea dreaptă cu cei 365 metri pe secundă ai lui, perforând peretele compartimentului, a trecut în compartimentul vecin şi de aici a penetrat şi acoperişul vagonului, provocând mare panică în tren. Cineva a tras semnalul de alarmă, trenul s-a oprit, conductorul a făcut o mică anchetă şi cum în acele timpuri portul de armă era liber şi cum noi eram militari în uniforme, nu s-a dat nici-o urmare incidentului, mai ales că nimeni nu fusese rănit şi trenul a primit avizul de continuare a drumului. După această nefericită întâmplare, Eugen nu a mai scos o vorbă şi cu mare greutate şi-a recăpătat culoarea în obraji. Era marți, 20 mai 1940. 
  
A fost prima aşa-zisă cumpănă din viaţa mea, celelalte succedându-se din doi în doi ani, adică 1942 în stepa rusească şi în 1944 în timpul bombardamentului de la Caracal. Voi reveni asupra lor la timpul potrivit. 
  
Cu prietenii din tren am călătorit până la Balş unde ne-am despărţit, nu înainte de a stabili când şi cum o să ne întâlnim ca să ne întoarcem la Regiment spre a ne lua în primire plutoanele. 
  
Împreună cu Mateescu Aurel care trebuia să-și continue drumul a doua zi, după ce se va fi odihnit la mine, am plecat spre casă cu căruţa tânărului Nicolae Bărbulescu, fiul cel mic de numai 12 ani al lui nea Gheorghe Bărbulescu, ce aştepta în gară clienţii, împreună cu fratele lui mai mare Ion, care mai târziu, după război, avea să-mi devină fin. 
  
Marin Badea şi-a continuat drumul cu trenul urmând să coboare în halta Toporaş de lângă Robăneşti, iar nefericitul Luculescu a aşteptat trenul spre Râmnicul Vâlcea care să-l ducă până acasă la Strejeşti. 
  
Pe drum, Nicolae m-a pus în temă cu tot ce s-a întâmplat în sat în perioada cât am lipsit, fiind un bun conviv pe toată perioada deplasării. 
  
Ajuns acasă spre seară, am stat aproape toată noaptea la taclale cu cei din familie aflând şi alte noutăţi legate de ai noştri, de greutăţile prin care treceau toţi sătenii în aceste vremuri premergătoare războiului de care se vorbea din ce în ce mai mult, ca iminent. 
  
A doua zi m-am prezentat la Primărie ca să-mi vizez Ordinul de concediu, aşa cum cerea legea, ocazie cu care am stat mult de vorbă cu nea Milică, unchiul meu văr cu tata, Emil Gh. Fănuică , ce era primar atunci, alături de nea Ionel Ilina din Ştirbei, care era notar. Ei m-au pus în temă cu toate noutăţile satului, cu mişcarea legionară care îşi avea un ,,Cuib” condus de preotul Ioan Bălaşa chiar aici în sat şi care avea şi prozeliţi. Majoritatea susținătorilor erau țărani din sat în număr de doisprezece. 
  
Cu Zelea Codreanu ca lider carismatic, mișcarea s-a făcut cunoscută pentru propaganda sa de succes, inclusiv o bună utilizare a spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter obștesc în sat, mișcarea își făcea cunoscută filosofia, care includea antisemitismul, antiliberalismul, anticomunismul, antiparlamentarismul și se prezenta ca alternativă la celelalte partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și clientelare. Asta am aflat de la fostul meu prieten, pr. Ioan Bălașa care a încercat să mă atragă săparticip la activitățile și întrunirile „Cuibului”. 
  
Nici nu ştiu cum au trecut cele şapte zile de permisie din pricina programului încărcat, la care de bunăvoie mă lăsam dirijat de cei apropiaţi. Am avut timp însă şi pentru mine când, profitând de zilele frumoase, plecam singur pe deal pe la Golumbeanu unde aveam via altoită şi-l ajutam pe tata să prepare soluţia de sulfat de cupru ca să stropim, contra manei, cu pompele Vermorel pe care le cumpărase de la Craiova de la magazinul Paullon. 
  
Spectrul războiului își etala umbra cenușie din ce în ce mai pregnant. Eram sigur că nu va mai dura mult și vom intra și noi în luptă. Se vorbea din ce în ce mai mult de realipirea Basarabiei, de „Războiul sfânt”. 
  
Intrarea efectivă în război a României, a armatei române în alianţa cu Hitler, a rămas în analiza de azi ceea ce ea a fost şi atunci, adică un eveniment politic şi militar ubicuu şi complex, despre care în egală măsură se poate spune că a fost o eroare, dar şi că a avut, totuşi, o legitimare istorică. 
  
România era prinsă pe linia previzibilă de contact dintre două puteri totalitare, Germania hitleristă şi Rusia stalinistă, fără nici un alt aliat regional sau occidental valid şi dispus s-o ajute să „evadeze“ din această capcană. 
  
Acestea erau condițiile faptice din acele vremuri...Aveam 30 de ani... 
  
Referinţă Bibliografică:
A FOST TATĂL MEU - Prima cumpănă - continuare din 3 oct a.c. / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2892, Anul VIII, 01 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!