CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





A FOST TATĂL MEU - PREGĂTIRI IMINENTE DE RĂZBOI `
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A FOST TATĂL MEU - PREGĂTIRI IMINENTE DE RĂZBOI – 
  
continuarea fragm.din ed. 2816 
  
Începând cu primăvara anului 1940, toţi T.R.iştii, adică noi, intelectualii care făcusem stagiul militar obligatoriu în termen redus, am fost obligaţi să urmăm cursuri pregătitoare suplimentare în cadrul şcolilor de ofiţeri de rezervă. În acest scop a trebuit să ne mutăm în satul Bileşti, aproape de Suraia unde se afla comandamentul regimentului şi unde urmau să se ţină cursurile. Aici, tot împreună cu Biţu, colegul meu din Normală, ne-am găsit gazdă la o vădană, coana Margareta, instalându-ne într-un mic „ etac”. Masa o serveam contra cost la cârciuma din sat, la coana Leana, care-şi înfiripase o afacere din a pregăti și servi masa unor T.R- işti ca noi care nu prea aveam loc la popota ofiţerilor dar și pentru că apreciam bucatele gătite moldovenește de ea. . 
  
Se spune că Suraia, comuna din zona Vrancei unde eram cartiruiți, își trage denumirea de la numele iepei lui Ştefan cel Mare, care se numea Sura şi care ar fi murit aici în urma săgetării cu o săgeată otrăvită, în timpul unei lupte cu tătarii pe aceste locuri. 
  
Satul Bileşti unde eram cartiruiţi, este la aproximativ 15 Km de Focsani, foarte aproape de satul Vadu Roșca. Era un sat cu un numar mare de locuitori ce se ocupau cu agricultura. Comuna a fost lovita în nenumărate rânduri de inundatii cum au fost și cele din toamna trecută, multe gospodării fiind distruse. 
  
Comuna Suraia avea în componenţă satele Bileşti şi Dimaci. Dimaci apare menţionat pentru prima oară la 12 ianuarie 1485 într-un act emis de domnitorul Moldovei acelor vremuri, Ştefan cel Mare. În Suraia se ridicau monumentalele biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată înainte de 1800 şi biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva ctitorită prin 1809 și rezidită în 1888. 
  
La un kilometru de centrul satului se înălța monumentul eroilor căzuţi în războiul pentru independenţa neamului 1877-1878. Placa comemorativă amplasată pe frontispiciul monumentului amintea privitorilor că acesta a fost ridicat: „În amintirea vitejilor din Regimentul 10 Dorobanti, Regimentul 6 Călaraşi din comuna Suraia, morţi pentru ţară în razboiul de neatârnare din 1877-1978”. Monumentul istoric, de forma unui obelisc înalt de 3,6 m, era amplasat pe trei trepte de beton având în vârf un vulture, arătând impunător. 
  
Patrimoniul cultural al localităţii era întregit de un monument funerar din piatră care, din cele auzite de la localnici, a fost ridicat în anul 1917 în timpul Primului Război Mondial de către soldaţii nemţi care au trecut și au luptat pe aceste meleaguri cinstindu-și astfel memoria camarazilor căzuți. Monumentul cu o înălţime de trei metri, este placat cu piatră de râu şi, pe cele patru laturi, are câte o placă inscripţionată cu o coroană, însoţită de cuvintele ”Pentru patrie„ în limba germană precum și unitatea din care făceau parte militarii decedați. Monumentul a fost descoperit inițial în curtea unei bătrâne din localitate, după care a fost amplasat pe locul unde ființează acum. După decriptarea simbolurilor inscripţionate pe monument, s-a ajuns la concluzia că este un monument funerar, în acest perimetru fiind foarte posibil să fie îngropate rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi germani căzuţi pe frontul românesc în Primul Război Mondial, în luptele crâncene ce s-au purtat pe aceste locuri. 
  
Într-una din zile, pe când mă întorceam de la coana Leana unde servisem masa, m-am întâlnit cu cumnatul meu, nenea Cole soţul sorei mele cea mai mare Aneta, care deşi contingent 27, adică era născut cu 21 ani în urmă în 1906, era concentrat la un detaşament de marş. Ne-am îndreptat spre cârciumă unde am comandat salam şi un litru de vin, am luat totul, după care l-am dus la mine la cantonament, unde i-am spus că mă poate găsi oricând dacă va avea nevoie de ceva. În micuţa cameră de la coana Margareta, am depănat din amintiri şi am vorbit despre prezent, mâncând salam cu pâine neagră şi degustând din vinul cumpărat de la cârciumă. Nu ne mai văzusem de peste trei ani. Ne-am despărţit fără nici-un fel de considerente, văicăreli sau discuţii cu privire la cei de acasă. Lăsase la Făureşti pe sora mea, Aneta cu cei patru copii ai lor, trei băieţi Victor, Titi, Paul şi o fată, Valeria, toţi minori şi fără nici-un ajutor decât munca lor. Aneta se lupta acasă cu toate greutăţile, trebuind să muncească aproape zece pogoane de pământ şi un pogon de vie altoită, să îngrijească de oi, boi, o vacă şi nu mai ştiu câte orătănii. La întoarcerea de pe front, au mai avut un băiat, Marin, botezat şi năşit de celălalt cumnat al meu, Marin Predescu, căsătorit cu Antonica, tâmplar de la Podul Constanţei din Bucureşti. 
  
După întoarcerea din război a lui nea Cole lăsat la vatră ca mutilat de război, frâiele casi au rămas ca și în timpul concentrării soțului, în mâna Anetei, sora mea mai mare. Aneta a fost o femeie harnică, cinstită şi corectă, dar mândră, o adevărată Vitoria Lipan olteancă, ce nu se amesteca la vorbe şi fapte cu oricine. Ţinea foarte mult la renumele neamului, nostru, neam de oameni gospodari şi cinstiţi, devotaţi familiei, neam din care se trăgea şi se mândrea că aparţinea acestuia. Se lupta acasă cu toate greutăţile, fără nici-un ajutor, trebuind să muncească pământul şi via, având pe lângă ea pe cei patru copii minori, Titi și Vică însărcinați să aibă grijă doi boi atunci când mergeau la munca câmpului, Valeria și Paul să pască vaca și nu mai ştiu câte oi. 
  
De cele mai multe ori se mândrea că îl moştenea pe tata în toate, adică nu se amesteca în vorbă şi fapte cu oricine, păstrându-și verticalitatea și mândria de țărancă neaoșă. A murit în octombrie 1978 în vârstă de 71 de ani, în urma unei boli cardiace accentuate de afecţiuni reumatismale, plânsă şi dusă la loc de odihnă veşnică într-un frumos cavou de cei cinci copii, patru băieţi şi o fată şi de soţul ei, invalid de război, mare mutilat, alături de care a împărţit şi bune şi rele. Nea Cole s-a stins din viaţă în februarie 1984 în vârstă de 85 de ani, lovit de oboală necruţătoare, cancer, după ce s-a chinuit ca invalid de război gradul I, nevăzător din 1943 când demobilizat, s-a întors de pe front . . 
  
Aşa cum am mai spus, noi, toţi T.T.R.-iştii din armată trebuiam să urmăm un curs redus de pregătire pentru avansarea în grad de ofiţer-comandant de unitate pentru front. Aici, la Bileşti - Suraia, am urmat aceste cursuri intensive până în mai 1940, cu un program foarte încărcat. De dimineaţa, după scularea şi înviorarea de la ora 6, trebuia să aranjăm dormitorul, să facem curătenie pe sectoarele repartizate, după care urmau cinci minute de igienizare personală, obligatoriu bărbieriţi, cu ţinuta în ordine şi, la fără un sfert trebuia să fim prezenţi ,,la careu,,. Micul dejun de la ora 7, dura numai un sfert de oră constând din 250 grame de pâine neagră cu margarină sau marmeladă şi o cană cu ceai sau cafea. După micul dejun aveam un sfert de oră liber pentru o ţigară şi deplasare la sălile de curs. 
  
Pregătirea consta din instrucţia de front, teme de luptă date de comandanți, după care întocmeam planuri de luptă la care lucram noaptea, teorie militată, cunoaşterea regulamentelor militare, cunoaşterea caracteristicilor şi descrierea armelor de luptă cu care operau infanteriştii, geniștii, artileriștii, tanchiștii, în funcție de specializarea fiecăruia, montarea şi demontarea lor, instrucţie genistică şi arme chimice și nu în ultimul rând, elemente de supraviețuire colectivă și individuală, care poate, aveau să ne prindă bine. 
  
În cea de a doua săptămână a lui mai, după susţinerea testelor şi înaintarea în grad de subofiţer, plutonier, regimentul a primit ordin de deplasare pe aliniamentul Prut, care în urma ocupării Basarabiei şi Bucovinei de către ruşi, devenise graniţa României în nord- est. 
  
Ne-am deplasat în marş până la Focşani de unde îmbarcaţi în tren ne-am continuat drumul cu destinaţia Roman. După ore lungi de legănare în vagoanele cu bănci de lemn, am fost debarcaţi şi cartiruiţi pe undeva pe lângă Mirceşti, pe valea Siretului. Tot mai des, în ultima perioadă, zvonurile despre iminența deschiderii frontului prin delanșarea războiului cu rușii, erau pe buzele tuturor. 
  
Referinţă Bibliografică:
A FOST TATĂL MEU - PREGĂTIRI IMINENTE DE RĂZBOI ` / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2833, Anul VIII, 03 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!