CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Modele >  





A fost tatăl meu. Titular la Curtișoara
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Titular la Curtişoara 
  
În septembrie 1930, tot prin intervenţia unchiului din partea mamei, nenea Severică, membru acum al Consiliului Judeţean, am obţinut numirea pe un post de învăţător devenit vacant prin pensionarea domnului Ionel Stănescu din Curtişoara- Dobreţu. 
  
Încă înainte de începerea cursurilor, m-am dus la şcoală şi am „ luat în primire” de la nenea Ionel, care încă de la început mi-a făcut o impresie neplăcută prin felul cum mi-a vorbit şi cum căuta să scape cât mai repede de corvoada dării în primire. Proasta impresie s-a accentuat atunci când purtând discuții profesionale am văzut că avea o pregătire didactică precară. De fapt, el fusese atestat ca învăţător după ce terminase numai patru ani de liceu,nu de Normală, fiind îndepărtat pentru purtări imorale, purtări pe care le-a perpetuat şi ca învăţător, la care s-au mai adăugat şi altele, beţia fiind pe planul principal. Din această cauză, nu era privit cu ochi buni şi nu se bucura de stima şi încrederea colegilor sau a comunităţii locale. Aveam deci de spălat o impresie pe care sătenii şi-o făcuseră de învăţătorul satului, dascălul copiilor lor. 
  
La 15 septembrie 1930, am început cursurile în şcoala cu local propriu, cu două săli de clasă şi o mică sală pompos numită „ Cancelarie”, unde pe câteva poliţe ale unui dulap din scânduri negeluite se afla „ arhiva” într-o dezordine şi mai ales cu o înfăţişare deplorabilă. Aveam mult de lucru. Pentru început am predat singur la toate clasele. Elevii erau numeroşi în fiecare clasă. În urma recensământului pe care l-am făcut în lipsa unei situaţii reale, am desoperit copii şi de 9 – 10 ani care nu fuseseră înscrişi încă. 
  
Am făcut un raport şi în urma acestuia, după câteva săptămâni, Revizoratul Şcolar a trimis ca învăţătoare pe domnişoara Paraschiva Diaconu, cumnata învăţătorului Ion Pretorian de la Găvăneşti. Cu toate că nu era absolventă de normală, relaţiile cumnatului au făcut-o „domnişoara învăţătoare”. 
  
Tot pe acest post, a venit după câteva zile, Maria Pârvu Bălaşa, soţia nou numitului preot la parohia din Dobriceni, Ioan Bălaşa. Doamna Maria era numită cu acte în regulă venind prin transfer ca urmare a numirii soțului, de la o şcoală din Basarabia, de pe lângă Tighina. S-a lăsat cu mare scandal şi ameninţări din partea lui nenea Ion Pretorian, om cu puternice relaţii politice, membru al Partidului Naţional Ţărănesc. În ciuda tuturor demersurilor acestuia, doamna Maria a rămas pe post, devenindu-mi colegă. 
  
Condiţiile de trai erau din cale afară de grele, atât din cauza drumului, pur şi simplu impracticabil din cauza noroiului în timpul ploilor de toamnă şi primăvară, sau din cauza zăpezilor viscolite. Eram nevoiţi să venim la şcoală peste dealuri de la distanţă de peste 8-10 kilometri, pe care-i călcam de două ori pe zi, la venire dimineaţa şi la plecarea acasă după ore. Asta şi din cauza sărăciei localnicilor, care nu puteau să ne ofere găzduire, atunci când nu puteam face naveta din cauza vremii. Plecam de acasă pe la ora 5 şi după un marş forţat de 2 ore, dar nu prea forţat din cauza doamnei Maria care era totuşi femeie, eram la poarta şcolii la şapte jumătate, descuiam şcoala, iar la opt începeam cursurile. Școala o gospodăream singuri, deoarece nu aveam femeie de serviciu, noi fiind şi dascăli şi îngrijitori. Spre casă porneam spre seară, după terminarea programului şi a curăţeniei pe care o făceam în clase şi în curtea şcolii. Aveam şi un mic lot şcolar pe care-l amenajasem în fundul curţii, spre deal. Aici plantasem câţiva pomi fructiferi pe care-i îngrijeau copiii, iar doamna Maria lucra grădina cu fetele. Aşa i-am atras şi pe părinţii copiilor şi i-am făcut să-şi planteze legume şi zarzavaturi în curţile proprii. Puterea exemplului. 
  
În cele din urmă,spre primăvară, eu am găsit gazdă la un fost jandarm, acum pensionar, Marin Dogaru, la capătul de nord al satului. Aici aveam asigurat doar patul, mâncarea trebuind să mi-o aduc de acasă. Săptămânal, trimiteam peste deal trei- patru copii mai mari, care-mi aduceau provizii pentru săptămâna următoare. O parte din provzii, era dijmuită de gazde, dar nu puteam să le zic nimic, că altfel, nu mai puteam găsi alţii să-i trimit după alimente. 
  
Oamenii din sat erau cumsecade şi mai ales, erau obişnuiţi de înaintaşii şcolii care primeau mici plocoane. Ne mai aduceau câte ceva de-ale gurii mai ales, ouă şi brânză, care erau bine-venite totuşi. 
  
Domna Maria era găzduită în timpul săptămânii la casa parohială de pe lângă biserică, fiind soție de preot. Acasă ne duceam împreună, la sfârșitul săptămânii, când reîmprospătam proviziile necesare pentru cele șase zile cât stăteam la gazde. 
  
Odată instalat la gazdă, aveam mai mult timp liber, pe care căutam să-l folosesc cunoscând mai aproape oamenii, obiceiurile locului, tradiţiile şi can-canurile locale. Nea Marin, om umblat şi care avusese de-a face cu legea, era căutat de săteni, veniţi cu una-alta, care-şi făcuseră obiceiul să se strângă aici şi „ să pună lumea la cale”. Printre ei era şi nenea Fane Renghea, un bătrân mucalit, hâtru şi pus pe şotii cu toată lumea. Cânta foarte frumos din fluier. Rămânea şi după plecarea celorlalţi și-mi cânta până adormeam. 
  
Când s-a desprimăvărat şi potecile de peste deal şi drumurile s-au zbicit devenind practicabile, am renunţat cu părere de rău la gazde şi treceam dealurile prin Preoteşti, cu bicicleta. Era totuşi o uşurare a drumului, proporţia dintre suiş şi coborâş fiind aproximativ egală. 
  
Câmpul înverzit, seninul cerului, cântecul păsărilor prin frunzişul pădurilor, tinereţea mea neîntinată de nici-o patimă, îmi umpleau sufletul de mulţumire, făcându-mă fericit. Deşi citeam foarte multă literatură beletristică română, dar şi străină, regret că n-a avut cine mă îndruma în acest sens în perioada cât am fost elev, pierzând timp şi nici eu nu am avut inspiraţia de a urma calea studiului aprofundat. Am avut posibilităţi intelectuale iar cele materiale nu cred că ar fi fost o problemă, de tata fiind sigur că m-ar fi ajutat. 
  
Din literatura română, am citit toată opera clasicilor dar şi alte apariţii, spre comparaţie, iar din cea străină, Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Sienkievici.Acum am făcut cunoştinţă cu scrisul lui Mark Twain, Dikens dar şi francezii Alexandre Dumas fiul şi tatăl. Cel mai mult m-a atras Nieske, Anatole France, cu implicaţiile psihologice ale scenariilor din operele lor. 
  
Neplata salariilor timp de trei luni, care pentru mulţi din colegi a fost o grea încercare rămânând pur şi simplu muritori de foame.Așa s-a întâmplat cu un coleg de suferință, - un învăţător care funcţionase la o şcoală din Basarabia, sinucis din cauza mizeriei. La autopsiere, în stomacul lui nu s-au găsit decât murături pe care le consumase zile la rând, goale. Această situație, foamea, pe mine nu m-a afectat, deoarece eram acasă, unde tata îmi purta de grijă în această privinţă. Alţi colegi, care funcţionau la şcoli mult îndepărtate de locurile natale, mai ales în Dobrogea şi Basarabia, pentru a-şi astâmpăra foamea care devenise cronică la unii, foloseau mijloace care-i discreditau în faţa copiilor şi a părinţilor. Astfel unii cereau copiilor să le aducă de acasă mâncare, sau mâncau din mâncarea pusă în trăiştile copiilor de mămici pentru „la şcoală „ când aceştia erau în recreaţie, alții îşi înşelau gazdele minţind că le vor plăti lunile viitoare iar între timp se mutau . 
  
De toate aceste necazuri sau mai bine-zis greutăţi m-aş fi izbit şi eu dacă n-aş fi fost aproape de casă şi dacă indus în eroare de nişte false informaţii, că învăţătorii fără posturi care vor fi numiţi în Basarabia chiar dacă n-au serviciul militar satisfăcut, rămân titulari pe posturi, n-aş fi plecat chiar de a doua zi după ce am aflat adevărul de la Revizoratul Şcolar din comuna Popova judeţul Tighina, unde fusesem numit cu titlul provizoriu de Directoratul regiunii Chişinău. 
  
Văzusem ce era de văzut pe acele meleaguri și mai ascultasem în timpul „navetei Horezu – Dobriceni” și povestirile despre întâmplările prevăzute și neprevăzute de care a avut parte doamna Maria, cât a funcționat ca învățătoare în Basarabia. 
  
Va urma... 
  
Referinţă Bibliografică:
A fost tatăl meu. Titular la Curtișoara / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2655, Anul VIII, 08 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!