CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Marturii >  





A fost tatăl meu- Absolvent, în căutare de post...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Absolvent, în căutare de post. 
  
La întoarcerea din excursie, i-am dat o telegramă tatei anunţându-l ca am terminat cu bine Normala. Aveam 18 ani şi 7 luni. La această vârstă, în afară de pregătirea teoretică, practică şi sufletească am adăugat şi pe cea ideologică pentru profesiunea de învăţător pe care mi le formasem cu prisosinţă în şcoală prin diferite mijloace şi metode. 
  
În luna iulie 1929, s-a anunţat prin ziare că „ numirea absolvenţilor Şcolilor Normale în învăţământ, se va face la centrele regionale de care aparţin şcolile”,şi cum noi aparţineam de Craiova unde era şi Inspectoratul Şcolar, m-am prezentat şi eu însoţit de tata la Prefectura judeţului Dolj. Aici se adunaseră absolvenţii „ Normalişti cu diplomă”, dar şi învăţători din alţi ani anteriori începând chiar cu cei din seriile 1924 - 1925, din cele cinci judeţe ale Olteniei. Toată piaţa din faţa Prefecturii era ocupată de o mare de oameni, învăţători şi însoţitori, care cereau câte un post în învăţământ, drept de viaţă şi de muncă pentru care fusesem pregătiţi. 
  
Pe la prânz, după o aşteptare apăsătoare, a ieşit pe treptele Prefecturii Inspectorul General Petre Spulbereanu, care a anunţat că „ posturile care au fost libere pentru viitor, au fost repartizate celor din seriile mai vechi, care stăteau fără loc de muncă de trei- patru ani. Pentru noi, absolvenţii din anul acela, nu mai erau posturi, aşa că nici gând de loc de muncă. 
  
Pe vremea aceea, nu se ţinea cont de media de absolvire, şi nici nu era vorba de vreun concurs de titularizare. Prima anul absolvirii şi situaţia familială. Noi eram ultimii şi la anul absolvirii şi la situaţia familială, fiind necăsătoriţi. Ne-am întors acasă dezolaţi, cu speranţele şi idealurile la pământ. Era primul eşec al vieţii. 
  
Peste câteva zile într-o sâmbătă, tata a mers din nou la Craiova, cu carul peste deal, după marfă pentru prăvălie. La întoarcere, deasupra mărfii, în vârful carului trona o bicicletă „ Neuman”, germană, cumpărată pentru mine. Deşi nu mi-a spus nimic, am înţeles că era recompensa pentru terminarea cu bine a şcolii. 
  
După câteva zile, pe la mijlocul săptămânii, într-o dimineață când era zi de sărbătoare, a înhămat calul la şaretă şi fără să-mi spună de ce, m-a chemat să mergem la Ştirbei. A tras la croitorul Gheorghe Goanţă care mi-a luat măsurile şi mi-a croit un costum de haine dintr-o stofă de culoare maronie, pe care o cumpărase din Craiova şi pe care a scos-o din paporniţă, fără ca eu să fi ştiut ceva. 
  
Era primul costum de haine „ civile” pe care l-am avut, până atunci purtând la şcoală numai uniforma de elev, iar acasă pantaloni croiţi de tata din dimie, iarna, din doc sau covercot vara. Nu uit cum s-a adresat croitorului: „ Ghiţă, să-i faci băiatului un costum nemţesc, după carte, că de acum este Domnul Învăţător Nicolae Petrescu, nu Nicu al lui Zaria Spiţeru din Dobriceni, m-ai înţeles?” 
  
Bietul tata, ce mândru era că are băiat învăţător, ca socrul lui, popa Dumitru, întemeietorul Şcolii din Dobriceni fiu şi nepot de învăţători renumiţi pe valea Olteţului. 
  
Niciodată tata nu s-a ocupat de viaţa mea particulară. În afară de clasa I a Şcolii Normale, când m-a dus şi a venit de m-a adus acasă în vacanţa de iarnă, m-am dus la şcoală după vacanţe şi am venit acasă în vacanţe numai singur, adică nu prea singur, ci cu ceilalţi colegi de Normală sau prieteni care învăţau în Râmnicu Vâlcea la alte licee. 
  
Nici când surorile mele, Aneta în 1927 când eram în clasa a V a sau Antonica în 1928, s-au căsătorit, tata nu m-a anunţat şi deci eu nu am fost prezent la nunţile lor. Spun asta, deoarece pe vremea aia, fetele se măritau repede, părinţii fiind cei care erau sau nu de acord cu băiatul care venea în peţit, chiar dacă cei doi tineri se cunoşteau puţin sau chiar deloc. Esenţial era ca băiatul să aibă avere, sau să fie un meseriaş bun, sau salariat la stat. 
  
Cumnaţii mei, Marin Predescu, soţul Antonicăi şi Nicolae – Cole Popescu, soţul Anetei erau oameni aşezaţi, adică aveau o meserie, primul fiind din neamul lui Păun zis și Covrig din Laloşu, tâmplar la București cu atelier în Piața Chibrit lângă Podul Constanței, iar Cole, era cojocar din tată-n fiu în Făurești. 
  
Cu sora mea mai mică cu doi ani, Aritina, nu mă întâlneam decât foarte rar. Sora mamei mele, Siţa, o luase la Morunglav şi o aducea pe la Dobriceni când avea şi ea drum pe aici. Şi ea a urmat tot Şcoala Normală, dar la Arad. Era în anul IV când am terminat eu. 
  
În vara anului 1929, după ce eu absolvisem şi aşteptam numirea în învăţământ, păzind cu pușca la Golumbeanu, unde aveam aproape un hectar de vie nobilă, altoită, l-am pregătit pe fratele meu, Gică, la matematică şi la limba română, pentru a da examen la Seminar, pentru că tata, avea ambiţia să aibă un băiat învăţător şi pe celălalt popă în sat, aspiraţie simplă a ţăranului emancipat, care era primul din familie ce învăţase carte şi se mai ocupa şi cu o afacere în afară de munca pământului.asta fără mai pune în balanță și faptul că era ginere de popă și învățător, cu cumnați învățători sau preoți. 
  
În luna septembrie, tata a plecat la Râmnicu Vâlcea cu frate-meu Gică, ca să dea examen la Seminar, unde acesta a şi reuşit cu o medie destul de bună, peste 9, dacă nu mă înşală memoria 9 şi 26 de sutimi. M-am bucurat că a reușitla Seminar în Râmnicu Vâlcea, dar drept să spun, mai mult de două-trei ori în afara vacanțelor, nu m-am întâlnit cu el și nu știu cum mergea cu școala. 
  
În tot timpul cât tata a fost cu Gică la examen, eu am rămas acasă cu întreaga gospodărie şi în special cu prăvălia, în ciuda mamei vitrege care nu putea să mai ciupească din rafturi sau din tejghea. M-am descurcat cred, destul de bine, pentru că, tata la venire, a fost mulţumit cînd a primit 6-7 mii de lei din vânzarea făcută într-o săptămână, sumă neaşteptată în comparaţie cu ceea ce ar fi încasat mama vitregă dacă ar fi rămas ea la tejghea. 
  
Și așa a trecut un an, eu acumulând și pregătindu-mă pentru dăscălie, tata cu afacerea și munca la câmp și la vie, fetele cu gospodăria și Gică cu…ale lui. Frate-meu era un tip mai revoluţionar și nonconformist vis-a-vis de normele de etică. Fiind şi orfan de la naştere, crescut de o altă femeie, adus acasă când deja era destul de răsărit, avea un comportament mai libertin. Îi plăcea mai mult să hoinărească cu prietenii, să meşterească cîte ceva, şi mai ales să facă vrute şi mai ales, nevrute. Aşa dară, Gică a reuşit la Seminar, a urmat anul I dar la sfârşitul acestuia, din cauza comportamentului neregulamentar şi a lipsei de interes faţă de cauza nobilă a preoţiei, a rămas repetent şi astfel, a terminat cu popia şi a pus capăt unui vis al tatei. 
  
La aflarea veştii că Gică a terminat-o cu popia, tata a fost foarte nemulţumit. Dacă un an întreg era vesel şi-şi făcea planuri în legătură cu el, socotind cât mai are popa satului până la pensie, acum s-a întunecat la faţă, deoarece nici acasă frate-meu nu dădea dovadă de purtare pe măsura cerinţelor sau mai ales a aşteptărilor lui. O mare exigenţă faţă de sine şi de cei din jur, dar şi o corectitudine morală deosebită îl caracterizau pe tata. 
  
Pe la sfârşitul lunii septembrie a anului 1929, cu ajutorul unui bilet scris de unchiul meu, preotul Sebastian Popescu, nenea Severică, bilet adresat pefectului de atunci al judeţului Romanaţi , dacă nu mă înşel, Păltinişanu,cu care unchiul meu fusese coleg, am obţinut numirea ca învăţător la şcoala cu un singur post din cătunul Preoteşti din comuna noastră. 
  
Şcoala funcţiona într-o căsuţă cu două camere aproape dărâmate, proprietatea lui Florea Marinoiu zis şi Terci. Numele acestuia vine de la mâncarea pe care acesta o îngurgita zilnic, din cauza sărăciei, terciul din făină amestecată cu te-miri-ce, care dădea o fiertură cu o culoare nedefinită, dată de ingredientele folosite, vara bolbotine sau frunze de dragavei, lobodă, ştir iar iarna varza murată sau cartofi. Fiind specialist în acest fel de hrană şi cum nu pierdea ocazia să afirme că este sătul, în ciuda constituţiei sale ascetice, satul l-a poreclit Florea Terci. Acesta era gazda şcolii. Se mutase într-o coşare pe care o lipise cu balegă de cal amestecată cu pământ galben, pentru a încasa cei câţiva bani oferiţi de Primărie pentru camerele închiriate şcolii. 
  
Şcoala era de tip simultan pentru ciclul primar, cu doar câţiva copii, între 2 şi 6 în fiecare clasă, astfel că în cele patru clase nu erau mai mult de 15 – 20 copii, cu care lucram de dimineaţa şi până seara.Cele două camere erau ocupate de cîte o clasă, eu trecând de la unii la ceilalţi pentru activitatea directă , pe când cealaltă clasă primea sarcini de activitate independentă. 
  
Programul era astfel organizat: de la 9 la 11 lucram cu clasele I şi a II a, apoi de la 11 la 13 cu toate clasele, orele de dexterităţi. După ce plecau acasă cei care veniseră de dimineaţă, rămâneam cu cei de clasa a III a şi a IV a până la ora 16. De multe ori rămâneam după ore să fac curăţenie sau să tai lemne pentru a doua zi. Şcoala nu avea post de om de serviciu, aşa că apelam la părinţii elevilor pentru a mă ajuta la tăiatul lemnelor şi făcutul focului, iar curățenia zilnică era asigurată şi întreţinută de copii. 
  
Deşi nu aveam controale pe linie şcolară, eram conştiincios şi punctual, îmi pregăteam temeinic lecţiile fiind îndrăgostit de munca de învăţător şi ca o urmare firească, copiii erau bine pregătiţi, eu bucurându-mă de dragostea lor şi încrederea părinţilor. La 29 noiembrie 1929, am avut prima inspecţie, făcută de inspectorul şcolar Petru Ionescu de la Caracal şi de Ilie Rădulescu de la Vâlcea, venit pentru a vedea dacă este posibil ca Prioteştii de Vâlcea şi Preoteştii de Romanaţi,să poată forma o circumscripţie şcolară de sine stătătoare. Tot pentru acest lucru se deplasase cu cei doi inspectori şi inspectorul general şcolar Iliescu- Zătreni care cu această ocazie a trecut şi pe la Dobriceni pe la şcoala unde era învăţător unchiul meu, Nicu Popescu, înscris pentru inspecţia specială de gradul I, care era și subrevizor școlar pe zona noastră. 
  
La inspecţie am fost notat numai cu bine. Am aflat mai târziu de la nea Nicu, prieten bun cu cei doi inspectori, că dacă nu aş fi avut rezultate bune, aş fi fost înlocuit imediat cu altcineva care de mult viza acest post, şi nu avea loc acolo şi nici în altă parte. Mai târziu am aflat că era vorba de soția lui Nicolae Ivănescu, învățător la Boghea. 
  
Încheierea anului şcolar a adus cu sine neliniştea şi nesiguranţa numirii la o altă şcoală în anul următor, cu atât mai mult cu cât în aceea perioadă mii de învăţători la nivel de ţară erau şomeri. Atunci a luat fiinţă Asociaţia Învăţătorilor fără Posturi, în cadrul căreia, în vara anului 1930s-a luat hotărârea și s-au adunat la Bucureşti peste zece mii de învăţători fără posturi, care cereau un loc de muncă, mai ales că în ţară erau mii de localităţi unde nu funcţiona nici-o şcoală şi unde ştiinţa de carte era cerută de locuitori. 
  
Ministrul Învăţământului la aceea vreme era, paradoxal, marele cărturar Nicolae Iorga, care nu le-a satisfăcut doleanţele din cauza crizei economico-financiare în care se afla ţara. Învăţătorii care veniseră să protesteze cu miile pentru asigurarea unui minim de trai şi care ocupaseră trotuarul din faţa impunătoarei clădiri a ministerului strigându-şi doleanţele, au fost împrăştiaţi de poliţişti călare, stropiţi cu tulumbele de apă de pompieri şi obligaţi să se întoarcă acasă deziluzionaţi şi cu amărăciune în suflete. Nu toţi au plecat acasă, ci au rămas în Bucureşti cu speranţa că vor găsi ceva de lucru. Noaptea dormeau pe peronul Gării de Nord pe ziare, aşa erau înfăţişaţi în presa vremii, caricaturizaţi, mai zdrenţăroşi ca cerşetorii. Şi totul pentru o viaţă decentă, pentru păstrarea condiţiei de intelectual. 
  
Referinţă Bibliografică:
A fost tatăl meu- Absolvent, în căutare de post... / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2651, Anul VIII, 04 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!