CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Patrimoniu >  





Muzeul satului Dobriceni jud. Olt
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Inclus în programele de activităţi şcolare şi extracurriculare ale cadrelor didactice din şcoală, muzeul din satul Dobriceni – Olt, a devenit de-a lungul celor patru decenii de existenţă, unul din instrumentele importante în sistemul de lucru al acesteia. Activităţile desfăşurate aici, cu diferite ocazii, ba chiar lecţiile curente bazate pe teme din planificări, ajută la completarea pe viu a materialului cu care se modelează elevii. 
  
Pentru a avea un maximum de eficienţă, s-a meditat îndelung asupra unui asemenea sistem de lucru, a metodologiei folosite în cadrul lecţiilor sau a activităţilor desfăşurate în muzeu. Mă refer aici la conturarea obiectivelor educaţionale în detaliu, a metodelor de lucru folosite, selectarea materialului auxiliar adecvat, crearea unei motivaţii puternice la elevi – vizitatori, prin resursele concrete oferite de muzeu. 
  
În reuşita activităţii în cadrul muzeului, muzeografului Mihai Petrescu învățător pensionar, i se cere un efort de anticipare asupra întregii acţiuni. Această anticipare mentală, presupune un întreg proces de elaborare a demersului ce va avea loc, propus de conducătorul colectivului de elevi sau sugerat de vizitatori, la care se adaugă unele componente necesare, ca: acţiunea concretă, propriu-zisă, itinerariul în timp şi spaţiu, studiul la faţa locului, dialogul ce se înfiripă ad-hoc în faţa exponatelor, dialog bazat pe ceea ce văd şi ce simt privitorii şi, în sfărşit dar nu în ultimul rând ca importanţă, căştigul informativ şi formativ înmagazinat. 
  
Referindu-mă la ceea ce înseamnă muzeul în viaţa şcolii, prin acesta, elevii sunt angajati în cunoaşterea unei comori din istoria multimilenară a celor ce au trait pe aceste meleaguri. Fac referire la descoperirea făcută în anul 1936 din Dealul lui Bucică de împătimiții arheologi, preotul paroh Ionică Bălașa și de fratele acestuia, prof. preot Dumitru Bălașa, supranumit și Patriarhul din Drăgășani, a mormântului unui soldat trac, aşa cum au atestat cercetările specialiștilor de la Muzeul Olteniei din Craiova, asupra obiectelor găsite aici, apoi la bănuții găuriţi, legaţi, aşa cum cere tradiţia şi obiceiul locului, la degetul mic de la mâna stângă al morţilor, spre plata luntraşului Caron la trecerea Styxului, bănuţii găsiţi pe malul stâng al pârâului Corboaia în zona Lilă – Besnă, unde data inscripționată indică o necropolă din vremea stăpânirii romane. 
  
Muzeul ce fiintează alături de şcoală, la ceea ce înseamnă el şi însăşi şcoala ca muzeu, transformate ca atare în important documentar și mijloc de educaţie al elevilor, a fost o ocupaţie permanentă pentru muzeograf, creând un cadru propice instrucției şi educaţiei. Desigur, este vorba de şcoala satului, care are o îndelungată istorie şi tradiţie în învăţământul românesc, care şi-a înscris numele, prin foştii ei elevi, cu cinste și onoare în patrimoniul artei, științei și culturii în general, constituind pentru elevii actuali, pentru fiecare generaţie de elevi ce va să vină, pilde demne de urmat, în acest sens, elevii Școlii „Dumitru Popescu” din Dobriceni, constituind o mărturie. (Vezi Monografia Şcolii Dobriceni, 1997- autori înv. pensionar Nicolae Petrescu şi înv. Mihai Petrescu). 
  
Trecutul său istoric, particularitățile educationale, vestigiile palpabile, toate obiectele și exponatele sunt folosite cu o mare eficiență și încărcătură educativă în diferite forme de activitate, loc de întâlnire şi prim contact cu istoria adevarată a şcolii, a satului, oferită ca document păşitorilor pragului acestuia, cadru propice pentru lecțiile de istorie, geografie, lecțiilor de cultură în epoca modernă, un minunat loc de realizare a orelor de dirigenție cu teme adecvate locului, a unor adunări-întâlniri pentru alegerea carierei, orientarea școlara și profesională, loc de studiu sau de activitate a opționalelor cu tentă istorico- geografică sau etno-folclorică locală. 
  
Muzeul, în scopul în care a fost realizat, cum este dotat și structurat, vorbește despre o bogată şi valoroasă tradiție etno-folclorică locală, fiind amplasat ( satul ) în zona de interferenţă Romanaţi-Vâlcea-Dolj, îndeamnă la cunoaștere, la stimă și respect, preţuire pentru ceea-ce a fost şi este, precum şi de mândrie pentru ceea ce oferă. 
  
La fiecare început de an școlar, în săptămâna „ Școala altlel„, la MUZEU se desfăşoară o activitate cu noii veniți în școală, chiar dacă au numai şapte anişori, dar şi în primavară, la 29 mai când prin tradiţia încetățenită din 1990, se sărbătoreşte ZIUA SATULUI, ( atestat documentar înca din 1589 mai 29 ), apoi la 26 octombrie, în toamnă, când se sărbatoreşte de Sfântul Mare Mucenic Dumitru Izvoratorul de Mir, „ZIUA SCOLII” ( ctitor fiind Pr. Paroh și învățător Dumitru Popescu în 1836), adevărate ore de istorie locală în vederea cunoaşterii trecutului şcolii sau a localității natale. Copiii încep să-şi cunoască, satul natal, şcoala, trecutul oamenilor acestui sat, prin prezentul oferit. 
  
Să ne oprim alături de ei în faţa ușii pe care scrie MUZEU. În cocheta sală, de numai 80 m.p. dar bine structurată în trei compartimente, sunt expuse obiecte cu o valoare inestimabilă şi semnificație deosebită, semnalând istoria acestei localităţi şi a şcolii ei. Păşind peste prag, li se oferă de catre muzeograf momentele importante din începuturile existenţei învăţării de carte, a şcolii, oamenii care au pus bazele acesteia aici, atestate prin documentele expuse privind data înfiinţării, numele celor care au trudit pe lemnul catedrei, imagini din epoca în care a functionat şcoala, mobilierul autentic de peste 150 de ani, datând chiar de la înfiinţare, manuale, tăbliţe de ardezie pe care se scria cu condeiul, primul clopoţel care a chemat atunci copiii la şcoală, dar şi soba de tuci care încălzea mânuţele îngheţate pe condee. 
  
Prezentarea figurilor reprezentative a acelora care şi-au închinat de-a lungul celor aproape două secole devotamentul și abnegaţia pentru ridicarea nivelului instructiv al consătenilor, lăsând fiecare la rândul său realizări durabile în memoria şcolii, are darul de a face să se simtă pulsul emoţiei şi respectul pentru cei ce au educat și educă. 
  
Elevii actuali se găsesc faţă în faţă, prin intermediul albumelor, cu elevii de altădată, bunicii și părinții lor, realizându-se între ei un dialog tacit. Acum se nasc întrebarile : „cum şi de ce se învăţa astfel în urmă cu 50 – 60 – sau chiar 100 de ani”, „ce condiţii aveau”, „ce porţi li se deschideau şi dacă aveau atâtea facilităţi ca astăzi”.? 
  
Intuiţia este confirmată de discuţiile purtate cu copiii, însoţitori în călătoria imaginară având ca suport documentele palpabile. Sunt găsite comparații, se fac aprecieri, se discerne creindu-se tabloluri în discuţii şi se dau răspunsuri cu sensuri educative popasului în această încăpere. 
  
Muzeul deschide o largă fereastră spre viitor aducând respirația marilor elanuri, pregăteşte o serie de pagini încă nescrise ce asteaptă să fie completate cu noi împliniri, din ce în ce mai valoroase, din partea celor ce-i pășesc pragul. Gândurile lăsate în rândurile de impresii de cei care-i trec pragul, te fac să înţelegi că muzeul devine obiectul unui contact interior al personalităţii fiecarui vizitator. 
  
Acest muzeu joacă un rol însemnat în desfășurarea lecțiilor de istorie a patriei. Folosind ca modalitate de lucru < educator şi elev alături în cunoaştere >, sub îndrumarea dascălilor, copiii şi-au găsit rolul de „ghid” în derularea scenariilor lecţiilor. De ce se acționează aici, la Dobriceni, pe o asemenea cale ? Din mai multe considerente. 
  
Atitudinea dascălului faţă de propria-i profesie este, fără îndoială, una dintre cele mai actuale probleme ale scolii. De aici rezidă întrebarea : „putem face din actul de predare-învăţare-formare o artă încât rezultatele obţinute să fie pe măsura asteptărilor?” Apare evident nevoia schimbării a însăși condiţiei de educator. Cu gândul mai mult de a deveni un proiectant al personalității copiilor, un modelator al aspirațiilor, trebuie considerat că munca de educator nu poate fi concepută separat de profesie, ca enumerare de activităţi care să reproducă neschimbat un șablon didactic pe parcursul vieții. Din această cauză trebuie căutate soluţii pentru a da copiilor posibilitatea să asimileze în mod original cunostinţele lăsându-le posibilitatea și libertatea de a alege problematica de discutat în vederea abordării din unghiul de vedere care să le favorizeze cel mai bine comportamentul cognitiv propriu. Este vorba de implicarea elevilor în activitatea didactică, făcându-i colaboratori, adăugând ca punct de plecare în temă elemente de istorie locală, aspecte ale istoriei școlii. Prin aceste activități elevii sunt tratați nu ca entităti ci ca personalități potențiale. 
  
Referitor la tema aleasă, educatorul direcționează problemele ce trebuie urmărite în exponatele de pe panouri sau în vitrinele cu documente, scoţând în evidență faptul că pe aceste locuri au dăinuit oameni, cu adevărat spirite patriotice, care au reflectat prin faptele lor modul cum s-a dezvoltat societatea românească în anumite perioade. Imboldul spre discuții este astfel orientat spre finalităţile urmărite de educator. 
  
Elevii ghizi, în faţa exponatelor, argumentează pornind de la elementele de istorie locală ce realizări au cunoscut diferitele domenii în decursul secolelor,explicând cu ajutorul documentelor și dovedind astfel adevăruri de netăgăduit, neescluzând amprenta locală. O asemenea lecţie desfăşurată în muzeu, ajută efectiv la instruirea și educarea copiilor, încadrându-se în același timp și în procesul de modernizare a învăţământului. 
  
Cu emoție în glas, cu siguranța științifică dar și cu vibrația mândriei că aparțin unor locuri ai căror înaintaşi au lăsat urme de o mare valoare etno-folclorică, culturală și morală, care să dăinuiască peste veacuri, cu documentaţia în față, fie că este vorba de un izvor istoric, aspect ilustrativ sau lucrare documentată, elevii sunt purtatori ai cuvantului, mesageri a ceea ce înseamnă cunoaşterea dar şi trăirea. Ei sunt cei care duc în afara şcolii emulațiile care constituie verigile lanţului trainic peste timpuri a generatiilor. 
  
În fața consemnării numelui lui DUMITRU POPESCU aflat pe basorelieful ce înnobilează frontispiciul şcolii noi, în faţa medalionului cu efigia acestuia, să ne oprim cu pioşenie, ascultând întâmplări legate de cel care s-a aplecat pentru prima dată în satul DOBRICENI din județul Romanați, peste capul copiilor, spre a le descifra „câmpul alb cu oile negre” ale filelor cărților. 
  
Un muzeu este „un spaţiu spiritual, binecuvântat de Dumnezeu și care, prin obiectele pe care le prezintă, are darul de a reconstitui cele mai importante momente ale gândirii membrilor unei comunități. Nicăieri nu vom întâlni într-o arie atat de restrânsă cum este aceea a unui muzeu, atat de multe elemente ale creativităţii şi ale comportamentului uman în raport cu macro şi microuniversul fizic. Numai în acest spaţiu se petrece acel miracol unic de condensare a timpului şi spaţiului prin intermediul unei opere cu caracter artistic sau a unui obiect de uz. 
  
Un muzeu este, în acelasi timp, o istorie şi o şcoală pentru prefigurarea viitorului. De aici decurge marea responsabilitate pe care o au comunitatile pentru zidirea , păstrarea şi dezvoltarea muzeelor care ne vorbesc despre ce am fost, ce suntem si ce vom deveni. 
  
Profesor Daniela Victoria Nicola 
  
„ Colegiul Carol” Craiova – Dolj 
  
Referinţă Bibliografică:
Muzeul satului Dobriceni jud. Olt / Mihai Petrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2643, Anul VIII, 27 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Petrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!