UN COPIL ÎN TIBET
Nu pot să vorbesc,să scriu despre mine
atunci când se petrece;
uneori,lumini albastre şi roşii
simt cum mă acoperă,şi dispar.
De aceea alfabetul de tăcere şi
vorbele abis,negru abis...
Îmi place să fiu ca soarele,
în cele patru anotimpuri,
sau două:vara şi iarna.
Unii m-ar înjura,s-ar dezbrăca,
s-ar pârjoli,apoi ar adormi.
Un superficial exemplu nu e încăpător;
ar trebui aduse lentile
şi binocluri pentru spectacol.
Şi atunci,unde ai fi,în veşnică
lumină albastră şi roşie,
dacă nu într-un copil,în Tibet?
