CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Analize >  





Interesul pentru lectură?
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mai există în ziua de astăzi interes pentru lectură? 
  
Nu mă refer aici la nișele de specialitate, cum ar fi dezvoltarea personală, gătitul, sau alte domenii punctuale. 
  
Este drept că tentația de a deveni „cea mai bună versiune a ta”, de a reuși să-ți descifrezi semenii, sau chiar și aceea de a descoperi gusturi nebănuite, care să-ți răsfețe pe deplin papilele gustative, este foarte mare. 
  
În general aceste tentații provin din activarea unor instincte puternic ancorate în propria ființă, care își doresc să te ducă mai sus pe scara valorică a comunității din care faci parte, sau să-ți ofere plăceri primare. 
  
Nu sunt lucruri rele. Însă ce facem cu sufletul nostru? Pe acesta cu ce îl hrănim? Dacă trupul nostru își cere cu putere dreptul său de a fi menținut în formă, trebuie să știm că și sufletul are nevoie de emoție, de trăiri interioare și de toate stările nebănuite spre care îl poate purta un text literar. 
  
Aceasta este lectura la care făceam referire în titlu, și care îmi este teamă că a pierdut din ce în ce mai mult teren. 
  
Cel mai grav este însă faptul că locul acestei lecturi este substituit de materiale de o calitate îndoielnică, „pescuite” cu aviditate de pe rețelele de socializare, sub forma unor poze, a unor filmulețe, sau a unor mici texte, care se doresc de regulă a fi purtătoare de umor. Avem într-adevăr nevoie de o stare de confort, de o descrețire a frunții, dar poate că ar trebui să fim puțin mai atenți cu ce ne-o inducem. 
  
Alegerile noastre mai includ și diverse articole, care, deși dezbat de multe ori subiecte de actualitate, cel mai probabil nu vor schimba poziția noastră vis-a-vis de acel subiect, pentru că orgoliul interior de cele mai multe ori nu dă loc unei alte păreri decât cea personală. În plus, toată această “fierbere” la care alegem să fim parte, nu schimbă cu nimic cursul lucrurilor, așezate foarte bine pe un anumit făgaș. Nu spun să nu citim și genul acesta de articole, însă trebuie să avem grijă să nu le acordăm mai mult timp decât merită. 
  
Revenind la întrebarea din titlu. Cred că trebuie să încercăm să punem prioritate în lucrurile care au cu adevărat valoare. Chiar dacă am gândi strict pragmatic, întrebându-ne ce ne aduce în plus lectura unei cărți, sau a unui text literar în general, tot ar merita să le acordăm atenție, pentru că ne pot modela sufletul în chip nebănuit. Suntem mult mai mult decât silueta pe care o vedem dimineața în oglinda de la baie, sau persoana care este angrenată zilnic în activități de rutină. Suntem niște persoane speciale, iar acest lucru îl vom observa descoperindu-ne pe noi prin lectură. Regăsindu-ne cu un plăcut sentiment de surprindere în miile de personaje care ne așteaptă în materialele literare, dornice să facem cât mai degrabă cunoștință. 
  
Ar fi păcat să ne dăm seama, peste niște ani, că a existat o frumoasă flacără a scrisului și o frumoasă lume a scriitorilor, care între timp s-au stins, lipsite fiind de o lume a cititorilor care să le țină în viață. 
  
Referinţă Bibliografică:
Interesul pentru lectură? / Mihai Manolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3668, Anul XI, 15 ianuarie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Mihai Manolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Manolescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!