404 NU PLÂNG
Din veşnice păreri de rău,
Mi-am împletit oare cunună?
De acuma înainte glasul tău,
Nu-l voi auzi cum sună?
De ce mi-e inima-n eclipsă,
S-a ofilit iubirea oare?
Uneori de gânduri sumbre prinsă,
Când ceru-i înnorat, nu-i soare!
Oare să-mi fi schimbat,
Părerile despre a ta fiinţă?
Desigur, fiindcă tu mi-ai dat,
Tone întregi de suferinţă.
M-ai pălmuit chiar fără jenă,
Jignirile nu văd să fi avut vreun sens,
Nu voi sta o clipă în dilemă,
Nici nu mă voi opri din mers.
N-am să folosesc o mască falsă,
Să mă prefac îmi este foarte greu,
Figura ta din suflet îmi e ştearsă,
Nu crezi? Nu mai spune, zău!
Te simţi aşa de adânc sădită,
În mintea şi gândirea ta?
Încrederea îţi e vădită,
Desigur, te-am iubit cândva!
1965
