LA ANIVERSARE
Ai venit pe lume în luna cireşelor coapte,
Faţă de solstiţiu cu ceva zile înainte,
Ai pornit spre viaţă din acea noapte,
Mersul tău pentru mulţi părea cuminte.
Păstrezi din copilărie amintiri frumoase,
Presărate cu crini albi şi multă iasomie,
Le treci acum în epopeea vieţii luminoase,.
Ascunse în scrinul vieţii, nu au să mai vie!
Adevărată zeiţă venită din a mării spume,
Zodia ta se confundă cu luna lui Cireşar,
Ai păşit încrezătoare spre infinita lume,
Fiind purtată pe al vieţii furtunos val.
Norocul prea mult prin viaţă nu te-a ajutat,
Însă tu draga mea ai reușit să mergi departe,
Prin furtuni cutremurătoare tu ai înotat,
Scriind mai multe pagini în a vieţii carte.
Când va veni vremea să pleci în mare,
Te rog să mergem uniţi spre Infinit,
Să ne avântăm cât mai mult în depărtare,
Fără să ţinem cont de tot ce am trăit.
06 iunie 2019