CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





ELIBERAREA DIN CASTELUL ÎNGHEŢAT
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
Nadejda îl urmărea de mult timp pe scriitorul Ivan. Timid, tăcut, retras, cu o înfăţişare de model, dar cu un comportament de individ care nu se poate adapta niciunei norme sau conduite îndeobşte acceptate, un om în afara societăţii şi a regulilor sale.  
  
Ivan era o enigmă pentru ea, dar îl iubea în secret.  
  
Într-o după-amiază de toamnă, şi-a făcut curaj şi, după ce a asistat la lansarea unui volum al acestuia, pe când îi cerea autograful i-a propus să se întâlnească la o cafenea, pentru a se cunoaşte mai bine.  
  
Puţin surprins, Ivan a ridicat uşor din sprâncene, a mirare, dar în cele din urmă a acceptat.  
  
- Şi? Eşti căsătorit?, a plusat Nadejda, după ce discutaseră despre una dintre nuvelele lui.  
  
- Da. De mult timp şi pentru totdeauna, răspunse Ivan, enigmatic.  
  
- Cum o cheamă?  
  
- Cum să spun... începu bărbatul, încurcat. Ea nu are nume. Domneşte peste întinderile unde zăpada este veşnică, unde crivăţul îngheaţă tot în calea sa. Acolo, fulgi mari se aştern peste chipuri, peste ferestre, peste morminte. Acolo, o singură secundă înseamnă eternitatea...  
  
- Foarte poetic, rosti Nadejda în timp ce sorbea din ceaşca cu cafea aburindă. Dar încă nu reuşesc să desluşesc tâlcul poveştii tale.  
  
- Ştii care e culmea? rosti Ivan în timp ce sorbea, la rându-i, din ceaşca cu cafea. Că nici eu nu l-am descifrat în totalitate. Am de purtat o pecete şi un destin – dar care anume mi-e destinul, nu pot spune nici eu.  
  
- Şi? În rest? Cum îţi petreci timpul?  
  
- Hm. Ca tot omul. Citesc, scriu, mă uit la meciuri, mă plimb prin parc. Nu e mare lucru.  
  
Fata tăcu câteva momente, nesigură. Îi venea să-şi treacă degetele peste ale lui, dar se abţinu.  
  
După vreun sfert de oră, se despărţiră. Nadejda avea însă acum telefonul lui, şi rămase stabilit că or să mai vorbească.  
  
 
  
*  
  
 
  
Acasă, Nadejda se întinse pe pat şi începu să viseze. Purtată de o sanie cu reni, departe, tot mai departe, prin zăpada albă, cu viteză mare, din ce în ce mai mare, mergând prin ţinuturile magice descrise de Ivan...  
  
Oare există vreo diferenţă între soarta ei, Nadejda, fata unei balerine ruse, şi a tuturor femeilor din lume?  
  
Începe cu visurile copilăriei, apoi trece la adolescenţă şi la fiorii primei iubiri, pe urmă îşi construieşte o carieră, un drum în viaţă, şi tot aşa, până la anii maturităţii. Visează la dragostea unui bărbat, care s-o cucerească, s-o plimbe, să aibă grijă de ea, îşi întemeiază o familie, gustă din cupa amară a decepţiei când copiii n-o mai ascultă sau când soţul o înşală, în cele din urmă îmbătrâneşte şi începe să meargă în baston...  
  
Nadejda strânse cearceaful cu putere şi începu să plângă uşor.  
  
Viaţa ar fi putut fi atât de simplă... rosti, în timp ce uda, tot mai puternic, perna cu lacrimile sale.  
  
 
  
*  
  
 
  
Ivan ieşi de la teatru îngândurat. Ce reprezentaţie! Ce actori!  
  
Dar acum trebuia să ia parte la reprezentaţia vieţii sale.  
  
Şi nu ştia, nici el nu ştia cum se va termina aceasta...  
  
Îngândurat, bău un pahar de vin şi privi pe fereastră. Ningea cu fulgi mari, frumoşi, ca în vremurile adolescenţei.  
  
Peste puţin timp, primi un telefon de la Nadejda.  
  
- Bună! Te deranjez?  
  
- Nu, fireşte... Nu e nicio problemă.  
  
- Ne-am putea întâlni tot acolo?  
  
- Sigur. În 20 de minute sunt la cafenea, rosti Ivan, apoi închise.  
  
Tot drumul s-a gândit la soartă, fără să înţeleagă însă cine şi când determină cursul acesteia.  
  
Peste puţin timp, s-au aşezat la mese. Nadejda avea un decolteu destul de îndrăzneţ şi zâmbea.  
  
- Ştii, începu Ivan, în timp ce gusta cafeaua, am impresia că participăm la un joc ale cărui reguli nu le cunoaştem. Ne naştem, trăim, suferim, murim... În numele cui? Eu, Ivan, în afară de calitatea de a fi scriitor sau de a participa la reuniuni, am un destin. Destin implacabil legat de ţinuturile unde iarna este eternă, de acele şoapte reci ale unei mirese nenuntite, pe care încă mă întreb dacă am cunoscut-o cu adevărat vreodată...  
  
- Povesteşte-mi despre ea.  
  
- Privirea ei este hipnotică, atingerea ei este glacială... Nicăieri nu am întâlnit atâta pasiune într-o fiinţă care nu pare a aparţine acestei lumi. Pe plaiurile iernii eterne, acolo unde niciun muritor nu a îndrăznit până acum să se aventureze, este domnia ei, Crăiasă a zăpezii timpurilor noastre, Regină a nopţii fără sfârşit.  
  
- Dar de ce tu? De ce ea?  
  
- Exact asta nu înţeleg nici eu. O pasiune morbidă, distrugătoare, dar inextricabilă. Un destin pe care nu mi l-am ales. Nadejda... rosti Ivan, cuprins brusc de patimă, eu sunt căsătorit cu Moartea...  
  
Puse ceaşca jos şi privi, ca hipnotizat, prin fereastră, fulgii mari care cădeau neîncetat.  
  
După puţin timp, îşi luară din nou rămas bun.  
  
 
  
*  
  
Ajuns acasă, Ivan îşi aminti din nou ţinuta fetei cu care se întâlnise şi fu cuprins de o dorinţă trupească nestăvilită.  
  
O fi el scriitor, o fi el atras într-o capcană letală de un destin de neînţeles, dar îşi doreşte, măcar pentru câteva ore, să danseze alături de aleasa sa, să-i simtă trupul fierbinte, să-i guste buzele trandafirii şi moi...  
  
Ore ale infinitului, de asemenea. Poate orele conceperii unui urmaş, care să ducă povestea sa, a lui Ivan, mai departe – povestea sa şi a omenirii, totodată.  
  
Bău din nou din paharul cu vin şi aţipi.  
  
Visă că era pe plaiurile Iernii eterne, că mergea cu o sanie trasă de reni către un Castel Îngheţat, apoi, după un timp, s-a făcut linişte. A intrat în prima încăpere a castelului şi a privit sculpturile în gheaţă care păreau, aproape de milenii, că îl aşteaptă.  
  
S-a uitat pe fereastră şi i s-a părut, în mod ciudat, că soarele iernii, deşi vizibil, este gol.  
  
El, Ivan, în faţa destinului. El şi un soare gol.  
  
 
  
*  
  
 
  
A mai vorbit cu Nadejda, s-au întâlnit la aceeaşi cafenea, un loc ce începuse să-i devină familiar, aşa cum microbistul se obişnuieşte cu stadionul sau melomanul cu sălile de concert.  
  
Încotro se îndreaptă, oare? Viitorul îi este scris în stele?  
  
Până la urmă, a conceput o scrisoare către Nadejda, care devenise tot mai insistentă.  
  
Dragă Nadejda,  
  
Mă tem că va trebui să punem punct întâlnirilor noastre. Nu fiindcă nu aş mai vrea să te văd sau pentru că aş dori să mă dedic în totalitate scrisului.  
  
Te plac. Dar am o soartă care nu-mi aparţine, o datorie care este scrisă cu slove de gheaţă într-un castel magic. O datorie a damnării eterne, un ultim dans cu consoarta mea, cea care nu zâmbeşte niciodată, cea care, cu suflul ei îngheţat, mi-a pecetluit destinul.  
  
Or, ce final ar putea avea povestea noastră, a unui scriitor şi a fetei unei balerine, între două vârste, dar încă tineri şi atrăgători amândoi? Ce s-ar putea întâmpla între noi altceva decât între bărbaţii şi femeile din toate timpurile?  
  
E mai bine să pun punct aici, înainte ca vreunul dintre noi să înceapă cu adevărat să sufere.  
  
Am să-ţi păstrez imaginea delicată mereu în amintire.  
  
Cu preţuire, Ivan”.  
  
Cu inima îndoită, a coborât la oficiul poştal din apropiere şi a expediat scrisoarea. Trebuia să se întoarcă acasă şi să doarmă, se simţea epuizat.  
  
 
  
*  
  
 
  
În noaptea aceea, a visat că peste lume a plouat cu picuri mari, limpezi.  
  
Soarele şi-a făcut apariţia, dogoritor, şi pe sute de kilometri pătraţi zăpada s-a topit.  
  
Păsărelele au început să cânte, vestind sosirea primăverii, râurile au curs neîntrerupt şi el, Ivan, a băut apă proaspătă, de izvor, aproape mântuindu-se.  
  
Ce minunăţie!  
  
Primăvara, ca o adiere.  
  
Soarele. Divinul.  
  
Eliberarea sufletelor noastre.  
  
Ivan s-a trezit, respirând precipitat.  
  
Încă mai auzea susurul izvoarelor şi trilurile păsărelelor.  
  
A luat imediat telefonul şi a sunat-o pe Nadejda.  
  
Alo... Nadejda...  
  
Ieri am expediat prin poştă o scrisoare în care îţi spuneam că vreau să nu ne mai vedem.  
  
Iartă-mă, am fost un prost.  
  
Nadejda, te iubesc. Te iubesc aşa cum un bărbat îşi iubeşte femeia, vreau să fim fericiţi împreună şi să avem copii...  
  
Trebuie să ducem povestea mai departe.  
  
Nadejda, eu vreau să...”.  
  
Dar nu mai putu să continue. Inima îi bătu neregulat, simţi o gheară cum îl cuprinde şi se prăbuşi, gâfâind spasmodic, la podea.  
  
Înaintea celui mai important moment, Ivan făcu infarct şi muri.  
  
Unii ar putea spune că şi-a împlinit destinul, acel destin pe care nu îl înţelesese pe tot parcursul existenţei sale.  
  
Acel destin legat de un loc magic şi de un ultim dans.  
  
 
  
*  
  
 
  
Ivan se trezi, ca dintr-un somn prelung. Numai că nu îşi mai simţea trupul, nu mai putea merge cum o făcea în mod obişnuit, simţea că există doar cu spiritul său.  
  
Era pe plaiurile Iernii eterne, în Castelul îngheţat.  
  
Vântul bătea cu putere şi în ferestre se depusese chiciura.  
  
Era o linişte de mormânt, nu se auzea nimic în afara vântului care viscolea zăpada de afară.  
  
În încăpere intră Crăiasa, purtând un sceptru de gheaţă şi înaintând majestuos către centrul sălii.  
  
Ivan (sau ce mai exista din el) o privi cu atenţie.  
  
I se păru că seamănă cu Nadejda.  
  
Afară vântul bătea în continuare, cu putere.  
  
 
  
Foto: mfah.org  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ELIBERAREA DIN CASTELUL ÎNGHEŢAT / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2935, Anul IX, 13 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!