CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





FRUMOASA DIN PĂDUREA OTRĂVITĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
...Acel ţinut nu mai fusese vizitat de nimeni, timp de un secol, după ce magicianul Hans o blestemase pe frumoasa Inga să fie adormită în Pădurea Otrăvită. Profeţia spunea că, după o sută de ani, aveau să intre pe tărâmul otrăvit diferite fiinţe, de la elfi şi spiriduşi până la oameni şi animale fantastice, însă Inga nu avea să se trezească din somnul hipnotic decât atunci când o fiinţă va bea apă din râul cu cianură fără să moară.  
  
Hans, care practica magia de când îşi pierduse soţia, pe Sonja, în încercarea de a o readuce pe aceasta la viaţă (lucru pe care nu îl reuşise însă), s-a îndrăgostit într-o după-amiază de toamnă de Inga şi i-a promis acesteia că o va face stăpână peste ţinuturile cunoscute, ca şi pe cele necălcate de om, că îi va dărui toate bunurile văzute şi nevăzute dacă acceptă să îi devină soţie.  
  
Cum Inga l-a refuzat, Hans a fost cuprins de o mânie mare. S-a închis în casă o săptămână, timp în care cerul a fost plumburiu şi pe pământ au căzut pietre în formă de lacrimi. Apoi a aruncat asupra Ingăi blestemul amintit.  
  
Hans îmbătrânise între timp, dar nu murea, fiindcă se spunea că găsise un elixir care îl putea face să trăiască de zece ori cât un om obişnuit.  
  
Iar Inga stătea întinsă într-un sicriu din lemn de fag, vopsit în negru şi acoperit de cristale de stricnină.  
  
Nu era moartă însă, ci doar adormită.  
  
 
  
*  
  
 
  
Micuţa Olga s-a trezit dintr-un vis prelung, straniu, în care vizitase o altă lume. Nu se putea ridica din pat, iar membrele îi erau ca paralizate.  
  
Văzuse în vis o pădure otrăvită.  
  
Aceasta era străbătută de un râu în care curgea apă cu o concentraţie imensă de cianură. În aerul irespirabil pentru o fiinţă omenească erau vapori de o toxicitate care ar fi omorât un bizon în câteva secunde, iar pământul era îmbibat de o otravă asemănătoare celei folosite pentru uciderea şobolanilor.  
  
Cerul era verde închis, iar luna care se putea vedea după lăsarea întunericului era argintie.  
  
Pe scoarţa arborilor erau crestate nişte ceasuri bizare, care fuseseră oprite timp de o sută de ani. Acum începuseră să meargă, iar când bătea ora fix se auzeau, în întreaga pădure, acorduri magice, tulburătoare, care te făceau să-ţi îngheţe sângele în vene. Aburii otrăvitori se ridicau din pământ şi acopereau câmpul vizual ca o ceaţă deasă.  
  
Undeva, în centrul pădurii, într-un sicriu vrăjit, îşi dormea somnul care ar fi putut fi cel de veci o fată de o frumuseţe nemaiîntâlnită.  
  
Olga nu a povestit nimănui despre visul său.  
  
În curând venea Paştele, oraşul era plin de iepuraşi de jucărie şi de ouă roşii, atmosfera era una de sărbătoare. Fetiţa s-a dus în parc, s-a jucat cu animalele de companie, a râs şi s-a plimbat cu barca.  
  
Însă de acum avea un secret şi simţea, într-un mod tainic, că acea lume există şi, mai mult, că o cheamă. Ceea ce îi dădea fiori.  
  
 
  
*  
  
 
  
La zgomotul produs de orologii la ora fix se adăuga un dangăt de clopot venit de undeva din depărtări.  
  
Şi, după puţin timp, în pădure au început să sosească elfi şi spiriduşi, ba şi câţiva prinţi care voiau să o trezească pe frumoasa Inga şi să-i ceară mâna.  
  
Însă toţi au sfârşit, în cele din urmă, răpuşi de otrava care se găsea în cantităţi incomensurabile în acele ţinuturi. Fie că s-au împiedicat şi au căzut în pământul otrăvit, fie că au alunecat în râul de cianură, fie că au inspirat prea mult din aburii toxici, niciunul nu a avut vreo şansă.  
  
Ar fi fost loc de personaje magice, poate chiar şi pentru Iepurele Alb, dacă acel tărâm uitat de lume nu ar fi fost blestemat.  
  
La un moment dat, o pasăre care nu se ştie cum se aventurase pe acele meleaguri a căzut ca secerată, răpusă de aburii toxici, direct în sicriul vrăjit în care dormea Inga.  
  
Astfel, frumoasa blestemată de magician avea să aibă dacă nu un companion în viaţă, cel mai probabil unul în moarte.  
  
 
  
*  
  
 
  
Olga era o fetiţă inteligentă, care primise o educaţie aleasă. Avea note mari la învăţătură, dar de când avusese visul căzuse într-o stare de prostraţie. Mânca foarte puţin, tăcea aproape tot timpul şi nu mai ieşea în parc.  
  
Părinţii ei erau îngrijoraţi, dar nu puteau scoate nimic de la ea.  
  
În curând, a avut şi al doilea vis.  
  
A visat aidoma povestea iubirii neîmplinite dintre Hans şi Inga, blestemul magicianului, apoi a văzut-o pe fată întinsă în sicriu, palidă, cu ochii închişi.  
  
Cum ai putut face asta?”, i s-a adresat, în eter, magicianului şi a început să plângă.  
  
Trupul micuţei Olga se zguduia de atâta plâns, iar lacrimile îi curgeau şiroaie pe haine, pe podea.  
  
Prea multă dragoste poate ucide”, a auzit o voce venită de nicăieri.  
  
Când s-a trezit, fetiţa nu mai voia să facă nimic.  
  
A mers totuşi câteva zile la şcoală, apoi a căzut bolnavă. Un fir nevăzut părea să o lege pe micuţă de Hans, de Inga şi de Pădurea Otrăvită.  
  
 
  
*  
  
 
  
Un şarpe imens a pătruns în Pădurea Otrăvită. La auzul dangătului de clopot (paradoxal, la semnalul de sorginte divină), a început să înainteze rapid către centrul pădurii.  
  
A trecut printre multe denivelări de pământ otrăvit, a parcurs cu bine sute de metri de teren deasupra căruia pluteau aburi toxici. Părea invincibil.  
  
A fost fiinţa care a rezistat cel mai mult vie în acea pădure blestemată, în care totul era otrăvit, iar ceasurile din arbori băteau ora Morţii.  
  
La un moment dat, a ajuns la doar câteva zeci de metri de sicriul în care stătea întinsă frumoasa Inga. Atât de aproape...  
  
Cine eşti şi ce doreşti?”, se auzi o voce de undeva din înaltul Cerului.  
  
Sunt un sol al magicianului Hans şi am venit cu un mesaj de pace, să o trezesc la viaţă pe Inga”, rosti şarpele, cu voce aproape omenească, minţind însă sfruntat: de fapt, voia să o ucidă pe Inga şi să-i fure sufletul.  
  
Pentru că ai minţit, te condamn să înoţi în apele râului cu cianură”, se auzi aceeaşi voce şi instantaneu şarpele s-a trezit într-un turbion al apei curgătoare.  
  
A înotat câteva zeci de metri, a văzut în câteva instantanee colorate cele mai frumoase zone ale ţinutului, apoi, sub semnalul fatidic al dangătului de clopot, a pierit în apele otrăvite ale râului.  
  
O altă pasăre a căzut din văzduh, iar pe cer s-a făcut văzută Luna Argintie.  
  
 
  
*  
  
 
  
Micuţa Olga a ajuns, după câteva zile în care a stat în casă, din nou în parc. Era soare şi frumos afară, copiii de vârsta ei se jucau şi râdeau, căţeluşii alergau peste tot, iar porumbeii ciuguleau veseli firimiturile de pâine.  
  
Se apropia Paştele, vremea era însorită, oamenii se rugau.  
  
La auzul dangătului de clopot, fetiţa şi-a adus aminte, printre lacrimi, de frumoasa din vis şi a jurat să găsească acel loc şi pe Inga, dacă existau aievea.  
  
A pornit într-o călătorie lungă, a trecut printre lanuri şi culturi de ciuperci, a traversat văi şi izvoare, a parcurs kilometri întregi aproape desculţă.  
  
Vin, frumoasă Inga, vin să îţi aflu întreaga poveste”, murmura fetiţa, printre lacrimi.  
  
Găsise însă, în sine, o putere extraordinară, aproape supraomenească, ce o făcea să meargă înainte şi să nu se teamă de nimic.  
  
Când a zărit câteva ciuperci otrăvite şi s-a apropiat de o lizieră, şi-a dat seama că, în sfârşit, îşi atinsese ţinta: era chiar la marginea Pădurii Otrăvite.  
  
Peste puţin timp, a păşit în ea şi, cu un curaj nebun, a început să înainteze printre aburii otrăviţi. În mod miraculos, nu i se întâmpla nimic, ba chiar era şi mai motivată să meargă înainte.  
  
La un moment dat, s-a oprit să privească cerul, care devenise de un verde pal, şi un ac ascuţit, de stricnină îngheţată, i-a căzut în ceafă, rănind-o. Olga a mers însă, netulburată, înainte, iar otrava nu a atins-o.  
  
Ceasurile din arbori ticăiau în jurul ei, derutând-o, speriind-o. Cuprinsă de o uşoară ameţeală, fetiţa s-a sprijinit de un copac, apoi, după câteva minute, a pornit-o din nou înainte.  
  
Peste puţin timp, se afla în faţa sicriului fermecat în care zăcea, întinsă pe spate, cu faţa imobilă, frumoasa Inga. S-a apropiat încet de ea, călcând în vârful picioarelor, de parcă s-ar fi temut să nu o trezească.  
  
Apoi a grăit, cu un glas ferm:  
  
Pădure Otrăvită, iată, am ajuns în centrul tău, vie şi nevătămată! Totuşi, ştiu că nu va mai fi multă vreme aşa. Magicianule Hans, ştiu că mă poţi auzi, fie că eşti aici, fie că te afli la zeci de kilometri distanţă! Am venit să-ţi propun un târg: viaţa mea contra a Ingăi. Dacă e nevoie de o jertfă pentru a-ţi potoli mânia, mă ofer voluntară. Probabil că eu sunt cea pe care destinul o trimite pentru a o salva pe Inga”.  
  
Nu a primit niciun răspuns, dar a acţionat ca şi cum acesta ar fi venit.  
  
Fără să ştie ce spunea profeţia, micuţa Olga s-a îndreptat direct către râul cu cianură şi, hotărâtă să-şi jertfească viaţa, a strâns palmele căuş şi a băut din el echivalentul unei carafe de mărime medie.  
  
Apoi s-a întins pe spate şi a privit cerul, probabil pentru ultima oară. Era frumos, atât de frumos, iar ea stătea nemişcată, privindu-l. Un instantaneu colorat înainte de moarte.  
  
...Însă, cea mai mare minune din câte se puteau întâmpla, Olga nu a murit. O forţă supranaturală o luase sub ocrotirea ei şi fetiţa rătăcită a putut auzi următoarele cuvinte, rostite de o voce care i se adresase, mai devreme, şi şarpelui:  
  
Mare a fost curajul tău, Olga, şi de necrezut decizia pe care ai luat-o. Află însă că nu doar că zeii s-au milostivit de tine şi te-au lăsat în viaţă, dar vraja a fost, în sfârşit, destrămată. Ai băut apă din râul cu cianură şi nu ai murit, deci dorinţa ţi se va îndeplini şi Inga se va trezi din somnul blestemului”.  
  
Încet-încet, trăsăturile Ingăi au arătat că aceasta revine la viaţă. După o oboseală colosală, după mai mult de un secol de somn hipnotic, frumoasa care îi frânsese inima magicianului revenea la normal.  
  
Peste puţin timp, Inga se ridica din sicriu şi o lua de mână pe fetiţa care o salvase, cu eroismul şi inocenţa ei.  
  
Otrava din pădure a dispărut ca prin farmec şi, peste puţină vreme, cele două se aflau într-o pădure obişnuită.  
  
 
  
*  
  
 
  
Au ajuns înapoi, în oraşul natal al Olgăi.  
  
Localitatea era în sărbătoare. Era Paştele!  
  
Oamenii ciocneau ouă roşii şi beau pahare de vin, îşi făceau semnul crucii şi rosteau ”Hristos a înviat!”.  
  
Magicianul Hans, căindu-se în cele din urmă, a plecat pe un tărâm îndepărtat, fără să mai spună nimănui nimic.  
  
Inga a redevenit frumoasă şi trează ca la început, iar Olga s-a întors la şcoală şi la părinţii săi.  
  
Peste întregul ţinut, se auzea dangătul tămăduitor al clopotelor.  
  
A rămas însă, pentru a fi povestită, legenda Pădurii Otrăvite şi a fetiţei care a salvat-o pe frumoasă de blestem.  
  
 
  
Foto: By Faldrian - Imported from 500px (archived version) by the Archive Team. (detail page), CC BY 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=73392160  
  
Referinţă Bibliografică:
FRUMOASA DIN PĂDUREA OTRĂVITĂ / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2852, Anul VIII, 22 octombrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!