CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





TENTAŢIA MAGICIANULUI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
  
...Anii trecuseră peste el, dar bătrânul magician ştia că încă mai are putere, că încă mai poate susţine un show care să ridice sala în picioare.  
  
Ar fi vrut...  
  
...Dar ce sens au toate aceste gânduri acum, când stă într-un apartament vechi, singur, uitat, părăsit de toată lumea...  
  
De-abia îşi mai duce zilele. Iese din casă când şi când, pentru a-şi cumpăra o pâine, umblând încet, uşor adus de spate, iar copiii râd pe seama lui şi îl arată cu degetul.  
  
”Ai auzit, cică moşul ăsta a fost magician”, zice unul. ”Moşule, poţi să faci un truc pentru noi?”, rosteşte altul, şi apoi încep toţi să râdă.  
  
Bătrânul Klaus nu-i bagă în seamă, trece, cu demnitatea care i-a mai rămas, mai departe, dar în sinea sa suferă.  
  
Să ai lumea la picioare, să fii eroul care apare într-o sală arhiplină, să te preia toate televiziunile, iar acum să ajungi bătaia de joc a puştilor din cartier...  
  
 
  
*  
  
 
  
Stă închis în casă şi îşi aminteşte vechile numere. Lama care trece prin sticlă, moneda care dispare, cuţitele aruncate câte unul pe secundă care se înfig în jurul trupului Anjei, asistenta sa suedeză, şi câte altele...  
  
Au fost vremuri glorioase. Avea bani, faimă, dar, mai presus de toate, avea pentru ce să trăiască.  
  
Ce înseamnă să ai un ţel, în momentul în care aproape că te rogi să rămâi lucid pentru a nu fi dus la azil, ce înseamnă viaţa dacă deja te întrebi când se va sfârşi?  
  
Klaus avea mândria de a fi un adevărat magician, care nu se ocupa cu simplul iluzionism, cu trucuri ieftine menite să inducă în eroare asistenţa. Stăpânea secrete de la graniţa dintre lumi, iar transformarea metalului în lichid sau dematerializările le făcea în mod real.  
  
O singură dată s-a speriat, când avea un şarpe pe care trebuia să-l folosească într-un număr şi, înainte de spectacol, când l-a scos din adăpost, şarpele a scos un sâsâit prelung, l-a privit fix şi Klaus ar putea să jure că i-a vorbit: ”Sărman magician, crezi că eşti stăpânul lumii, dar lumea întreagă, de fapt, nici nu există... Eşti stăpân peste nimic”, spuse şarpele şi se încolăci în jurul lui.  
  
Atunci, pentru prima dată în viaţă, magicianul a îngheţat de teamă. Era mult prea straniu, chiar şi pentru el, ca un şarpe să-i vorbească cu glas omenesc, iar, în plus, cuvintele rostite îi dădeau fiori.  
  
Nu a spus nimănui, şi-a făcut numărul, dar acea întâmplare nu a uitat-o niciodată.  
  
*  
  
 
  
Contemplându-şi singurătatea şi durerea, Klaus se îndoia, după cum am spus, că are pentru ce să trăiască.  
  
Zilele lungi şi chinuitoare se scurgeau lent, oamenii nu-l mai cunoşteau, iar copiii continuau să râdă de el.  
  
Cine ar fi bănuit că, în urmă cu cincisprezece ani, când era încă activ, se îndrăgostise de Anja? O iubise în tăcere, o adorase aproape, dar fără să deconspire taina. Îşi dădea seama că tocmai în acest caz profesia nu se putea întrepătrunde cu viaţa personală, succesul, cariera, faima sa depindeau de acurateţea show-ului, iar dacă Anja ar fi bănuit ceva ar fi putut refuza să mai colaboreze cu el.  
  
Numărul cu asistenta suedeză nu era unul propriu-zis de magie. Trebuia să arunce zece cuţite într-un interval de timp extrem de scurt, cu o putere foarte mare, exact în jurul fetei, care stătea lipită de un suport de lemn. Era, deci, mai mult o probă de îndemânare, dar magicianul se folosea, în acest număr, şi de o comunicare cu lumea de dincolo, avea un mod propriu de a se concentra, după care arunca, rând pe rând, cu o viteză uluitoare, obiectele ucigaşe.  
  
După ce au întrerupt colaborarea, s-a gândit să-i mărturisească, dar şi-a reprimat acest gând, fiindcă, mai mult ca sigur, Anja îl vedea, la fel ca şi copiii, drept un biet bătrân neputincios.  
  
*  
  
Însă cel mai greu îi venea să se împace cu lipsa publicului. Nu era vorba doar de un spectacol pe care îl susţinea într-o sală, ci de comuniune, de participare, de interacţiune.  
  
Klaus îşi privea întotdeauna publicul cu fascinaţie. Când îşi îndrepta privirea asupra sălii, ştia că ceva cu adevărat magic se produce, că devine una cu fiecare membru din public, că pentru ceea ce urma să facă îşi extrăgea, poate, energia din zeci de trupuri şi suflete. Intra ca într-un fel de transă, iar la sfârşit se simţea golit, epuizat, auzind doar aplauzele furtunoase care acopereau sala. Şi care îi erau dedicate.  
  
Ce sentiment unic! Ce sublim!  
  
Ce să facă acum, nevoit să împartă apartamentul cu un biet canar al cărui cântec îi părea şi acela stingher şi trist, silit să îşi ducă zilele în singurătate? Nu avea din ce să îşi mai ia energia, se simţea ca un general fără armată (poate, asemeni celebrului general al armatei moarte, al lui Kadare), ca un orator fără public, ca un predicator fără adepţi.  
  
Unde să alerge pentru a fi salvat? La ce să mai spere?  
  
Bătrânul magician ajunsese să se gândească tot mai des la moarte.  
  
*  
  
Pe neaşteptate, într-o dimineaţă de noiembrie, a primit un telefon de la un organizator de spectacole. Acesta îi propunea o apariţie ca pe vremuri, bine remunerată şi televizată, cu singura condiţie de a atrage cât mai mulţi spectatori, de a susţine un număr pe care nu-l mai făcuse niciodată.  
  
La început, a vrut să refuze, motivând că acum este bătrân şi obosit. Dar, la simplul gând că ar putea reînvia trecutul, a promis că se mai gândeşte.  
  
Apoi, din nou singur în cameră, s-a tot frământat. Ce număr să facă? Cum să atragă publicul după atâta timp? Ce să invente?  
  
După o noapte nedormită, i-a venit o idee. Periculoasă, dar singura în măsură să îi asigure succesul.  
  
În numărul cu Anja se baza doar 30% pe îndemânare, iar restul provenea din acea concentrare supraomenească, din acea energie pe care şi-o lua din comunicarea cu cerurile. Ca atare, putea privi atent ţinta, se putea lăsa legat la ochi şi apoi putea să-şi ducă la bun sfârşit numărul chiar şi fără să o vadă pe Anja. Totul era ca nimic să nu-l tulbure din concentrarea premergătoare numărului, aşa cum un karatist de elită îşi adună toate forţele într-un singur punct.  
  
Peste câteva zile, l-a sunat pe organizator şi i-a spus că acceptă.  
  
*  
  
În zilele următoare, magicianul nu a avut linişte. Se pregătea deja pentru marele show, pentru marea reuşită. Nu le-a mai acordat atenţie nici celor cu care se întâlnea în mod obişnuit, nici copiilor.  
  
Într-o noapte a avut un coşmar, în care îşi pierdea sufletul şi era târât în iad, dar nu i-a acordat atenţie. Trebuia să reuşească - atunci ori niciodată.  
  
...Din nou în faţa sălii arhipline. Klaus nu crezuse că va mai trăi aşa ceva vreodată, nu îşi imaginase că va vedea încă o dată publicul în faţa sa.  
  
Brusc, toate orele de nesomn, toată tristeţea şi decăderea, toată batjocura unora dintre semeni au dispărut pentru a face loc magicului sentiment de odinioară, contopirii cu publicul, fascinaţiei scenei.  
  
Magicianul întinerise dintr-o dată, nimic nu îi părea mai uşor şi mai natural decât să se afle din nou pe scenă, aştepta reacţia publicului ca pe o eliberare, ca pe o mântuire aproape.  
  
Luminile colorate se aprindeau în jurul lui şi simţi ceva ciudat, ca o ameţeală plăcută, cum îi cuprinde tot corpul.  
  
Anja a păşit pe scenă, în uralele publicului. S-a lipit de panoul din lemn şi a aşteptat.  
  
Asistentul a venit şi l-a legat la ochi. Klaus nu avea emoţii, fiindcă îşi planificase fiecare pas, fiecare gest.  
  
Mai mult, când va ajunge din nou acasă se va uita la înregistrarea spectacolului, la cel mai de succes show al său.  
  
Pentru o clipă, nu s-a gândit la nimic, apoi s-a concentrat. A luat primul cuţit în mână şi s-a pregătit să-l arunce.  
  
Atunci, preţ de câteva secunde, în locul luminii celeste pe care o vedea de obicei, în faţa ochilor i-a apărut şarpele vorbitor, care îi spunea aceleaşi cuvinte:  
  
Sărman magician, crezi că eşti stăpânul lumii, dar lumea întreagă, de fapt, nici nu există... Eşti stăpân peste nimic”.  
  
Klaus a înţeles, în ultimul moment, că fusese înşelat de forţele întunericului, a vrut să-şi oprească mişcarea braţului, dar era prea târziu: cuţitul a pornit din mâna sa şi, cu o viteză colosală, s-a îndreptat către Anja, înfigându-i-se direct în gât şi ucigând-o pe loc.  
  
În sală s-au auzit ţipete, în timp ce sângele curgea în şiroaie din gâtul asistentei suedeze.  
  
Bătrânul magician şi-a dezlegat repede ochii, doar pentru a-şi privi, cutremurat de groază, iubita moartă şi însângerată.  
  
”Sărmană Anja, nici măcar nu am apucat să-ţi spun cât te-am iubit”, murmură Klaus şi izbucni într-un hohot de plâns.  
  
Se gândise că va fi ultima reprezentaţie, dar nu şi cea mai tragică.  
  
Stăpân peste nimic... stăpân peste nimic”, auzea în continuare, sacadat, cuvintele şarpelui, în timp ce publicul îngrozit pleca afară din sală, iar lumea întreagă se învârtea cu el, ca într-un carusel al morţii şi al înşelăciunii.  
  
 
  
 
  
Sursa foto:  
  
By MsSaraKelly - Time Machine by Paul Don Smith, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=32162135  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TENTAŢIA MAGICIANULUI / Mihai Iunian Gîndu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2561, Anul VIII, 04 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Mihai Iunian Gîndu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Iunian Gîndu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!